Lumea are nevoie de creştini hotărîţi!

 

 

Proverbe 24:10

 

 „Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.”

 

 

 

Cînd crucea Domnului Isus Hristos este în centrul unei vieţi, cînd lucrul pentru El este făcut cu rîvnă şi evlavie, viaţa celui credincios întîmpină greutăţi şi împotrivire. Dar Cuvîntul ne spune că pentru fiecare ispită, Domnul a şi pregătit harul izbăvirii. El este Acela care are soluţia pentru greutăţile noastre şi tot El este Acela, care dă biruinţă în împotrivire şi în orice ispită. El le îngăduieşte pentru a întări credinţa copiilor Săi şi pentru a le da prilejul de a merge mai departe cu El şi mai adînc în El. Cuvîntul divin ne învaţă să privim viaţa în această lumină şi cînd copilul Său o înţelege, el vede cum i se măreşte puterea în timpul mersului. El ştie că pericolul de a slăbi este prezent, dar prin Har, el este biruitor.  Sînteţi voi deja slăbiţi ?

 

Sînteţi cuprinşi de un sentiment de nelinişte ? Viaţa se scurge, picioarele se îndoaie, mîinile cad fără putere. N-aţi făcut voi experienţa aceasta în domneniul spiritual ? Cîţi credincioşi au tendinţa de a slăbi în faţa greutăţilor şi necazurilor din vremea de acum ! Glasul slăbeşte, mersul dă înapoi, braţele se încrucişează şi puţin cîte puţin, iată-i epuizaţi sub presiunea împrejurărilor prin care trec. Dumnezeu să ne ajute, să ne facă atenţi la acest pericol şi să ne păstreze ! Lumea are nevoie de creştini hotărîţi, de braţe puternice, în stare să „izbăvească pe cei tîrîţi la moarte” cum spune versetul următor. Sînt suflete care au nevoia de a fi salvate; sînt fraţi şi surori care au nevoie de îmbărbătare şi îndemn, de a fi sănătos zidiţi sufleteşte şi aceasta o poate face fiecare din noi. O caldă strîngere de mînă, o vorbă dulce, o vizită acasă şi orice am putea face pentru a ne purta în adevăr sarcinile unii altora. Şi noi care am putea să facem această lucrare, sîntem slăbiţi, obosiţi, descurajaţi, pierzînd interesul pentru orice am putea şi ar trebui să facem pentru Domnul nostru. Şi aceasta pentru că ne-am lăsat doborîţi de necazurile personale şi de aversiunea şi lipsa de dragoste pe care am întîmpinat-o.

Să încetăm de a mai privi la noi înşine şi la împrejurări; Să cerem lui Dumnezeu să ne facă în stare să realizăm tragedia vieţii de acum, fie în lume, fie poate în adunare sau chiar în familie. Să venim la Domul Isus, izvorul nesecat de viaţă şi putere, de dragoste şi de rîvnă, şi El să ne ajute să trăim viaţa Lui de înviere.

FamToFam

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: