Autor: Mike Olari

STAREA ADEVARATA A NATIUNII ROMANE! Descrisa de actorul Florin Persic

In felul lui caracteristic, direct și concret, fără sa lase loc de interpretare , actorul Florin Piersic descrie starea României falimentata moral! Descrierea lui este de necontestat! Dar care este poziția Bisericii și a liderilor spirituali fata de asemenea Realități ??

mike olari


Trist… La 83 de ani Florin Piersic trage o dureroasă concluzie: „Așa s-o făcut lumea de rea, că mă mir că se mai face ziuă”.

Astăzi, pentru prima oară am înțeles ce-a vrut să spună J.F. Kenedy: „Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce trebuie tu să faci pentru țara ta.” – Mari Români


Ce-ai făcut tu, române? Îți spun eu: ți-ai furat căciula singur!

Nu te-ai limitat la căciulă, ai furat o bucată de traversă să o vinzi la fier vechi și acum te plângi că faci cu trenul 10 ore în loc de 3, ai furat componente din sistemul de irigații și apoi te-ai plâns că îți omoară seceta culturile, ți-ai tăiat bucata de pădure și apoi ai țipat, ca din gură de șarpe, când casa ți-a luat-o la vale, ți-ai păcălit la cântar clientul intrat la tine în magazin și, apoi, ai dat din colț în colț că nu mai ai vânzare, ți-ai vândut pământul ca să-ți cumperi BMW și apoi ai jelit că n-ai ce mânca, ți-ai aruncat gunoaiele în râuri, lacuri, pe stradă, în parc, și apoi ai fost indignat că este mizerie, ți-ai deschis firma și ți-ai bătut joc de angajați, apoi te-ai văitat că ai dat faliment.

Să-ți mai spun? Ba, ți-ai învățat și copilul că necinstea și lipsa de respect te fac „șmecher” și plin de bani.

Să amintim și despre corupție! Măi române, câți ai corupt tu când n-aveai răbdare să stai la coadă, la un ghișeu, când vroiai niște facilități care nu ți se cuveneau, când nu doreai să mai plătești taxe ca să te dai mare cu excursii pe la dracul în praznic?

Vrei educație? Păi de unde? Ai uitat când reclamai profesorul că ți-a tras de urechi odrasla pentru că era obraznică? Când l-ai mutat la o alta școală, vezi doamne că aceea e mai „cu moț”, ajungând sa îți ruinezi copilul și școala? Când îți agasai propriul copil cu meditații peste meditații pentru a demonstra că mutarea lui la altă școală este benefică? Doar sufletul lui de copil știe cât suferă și, nu, nu îți va recunoaște niciodată cât îl doare și cât este de obosit, de frica să nu te supere. Când ai mulțumit ultima dată unui profesor care, poate cu trudă și în condiții precare, ți-a făcut copilul „om”? Te-ai întrebat cât ai contribuit tu la educația copilului tău? Te-ai întrebat dacă tu, în locul acelor profesori, ai fi fost mai bun? Te-ai întrebat, măcar o singura data, cât de bine i-ai făcut copilului tău? Lui sau ție? Ai uitat când, fără urmă de considerație, ți-ai vorbit de rău părinți, copii, profesori, vecini…? Ce faci tu pentru țara și pământul tău natal?

Ești mândru?

Când ai luat atitudine că cineva ascultă tare muzică, în autobuz, sau că cineva face scandal într-un loc public? Când ai vorbit ultima oară fără (CPM)bip-uri?

Ce-ai făcut tu, ca cetățean de rând, române ? Nimic! Ai contribuit cu vârf și îndesat ori prin tăcere ori prin participare. N-ai vrut să știi de solidaritate, n-ai vrut să auzi de cinste, ai vrut doar vila și mașina bengoasă, chiar dacă rahatul de la vila ta polua lacul din vecinătate și pentru pământul pe care ți-ai construit-o ai dat șpagă la primar, să-l treacă în intravilan.
Datorită celor ca tine au avut de suferit cei onești, cei cu bunul simț la purtător, cei care au știut că bunăstarea nu este o consecință a șmecheriei, mitocăniei, arivismului și lipsei de scrupule. Din cauza ta au ajuns ceilalți pribegi, mulțumindu-se cu resturile de la masa altora, pentru că tu nu te-ai implicat, pentru că ție nu ți-a păsat, pentru tu ai aplaudat nedreptățile de care te foloseai să-ți fie bine trăgând după tine și o gloată de buimaci care spera că totul va fi roz, din secunda doi, dacă te urmează.

Nu mai arăta cu degetul spre alții! Arată spre tine!

De-aia n-ai o țară ca afară! Pentru că te doare în bască de lege, de țară (pe care o înjuri pe unde te duci), pentru că te doare în flecul de la pantof de toți și toate, chiar și de mamă-ta, de copilul tău și pentru că, oricât ai primi tot ți se pare prea puțin cât timp vine altul și-ți promite mai mult.

Ai cerut, dar n-ai dat nimic în schimb! Nici măcar un „bună ziua” îngrijitoarei care spăla scara blocului sau măcar… un pet în lada de gunoi!

O Românie fără Dumnezeu!!

 

Ceea ce descrie Dr. Iulian Stoenescu în video-ul de mai jos, este pe cât de trist, pe atât de adevărat! M-a întristat și mișcat profund acest mesaj. El vorbește de o Românie falimentată moral și spiritual.

Este adevărat că falimentul moral al României se datorează în mare parte oamenilor politici care au condus România în ultimii 30 de ani. Dr. Iulian Stoenescu punctează enorm de bine acest lucru în clip-ul de mai jos. Întrebarea se pune: Unde a fost Biserica în tot acest timp? Cum s-a ajuns aici, într-o țară majoritar creștină?

Ei bine, liderii politici din fruntea țării nu ar fi putut falimenta moral România fără complicitatea tacită a BISERICII. Așa după cum Dr. Iulian Stoenescu vorbește despre distrugerea învățământului și nu numai, prin crearea fabricilor de diplome luate la apelul de seară, pentru politicieni care să aducă apoi beneficii multiple, nici Biserica nu s-a dat înapoi de la astfel de provocări și ispitiri, ci s-au înfruptat din plin de pe urma politicienilor. Apoi, mulți dintre liderii religioși, pentru a-și zidi catedralele și anumite agende personale, au fost parte cu politicienii la devalizarea României, iar astăzi, când Biserica ar trebui să condamne aspru falimentul moral al acestei țări numită România, este normal să n-o mai facă, fiindcă sunt parte la acest faliment.

La toate alegerile, bisericile sunt pline de politicieni care de care mai „creștini” și gata să promită sarea și marea, iar după ce ne-au manipulat și ne-au furat votul, dispar și nu-i mai vezi până la noile alegeri. Singurii care au beneficii de pe urma lor, sunt doar liderii religioși, iar muritorul de rând, își continuă viața la fel de sărac și uitat de toți. Dacă s-ar da pe față toate compromisurile făcute de liderii religioși, împreună cu politicienii, pe perioada celor 30 de ani, în comparație cu compromisurile făcute de cei enumerați cu numele din cartea ,,Răscumpararea Memoriei”  (sau alte cărți precum: Torturat pentru credință, Zborul spre libertate etc.) am constata că cei menționați în această carte, sunt copii mici față de ce au făcut liderii religioși de după Revoluție! Cel puțin cei din timpul regimului Comunist, au făcut compromisurile pentru supravețuire, constrânși și persecutați de regim, pe când cei de astăzi, fac totul pentru beneficii personale.

Pentru ieșirea din această situație de faliment moral în care a ajuns România, trebuie căință, pocăință și întoarcere la Dumnezeu cu toată inima, iar primul pas în această direcție, ar trebui să fie făcut de către Biserică, iar când politicienii ar vedea o Biserică cu moralitate și autoritate spirituală, fără compromisuri, probabil că s-ar pune pe gânduri și ar schimba direcția.

O Biserică sănătoasă, moral și spiritual, ar provoca întreaga societate, la o pocăință adevărată!

Pentru a înțelege mai bine cele scrise aici, ascultați cu mare atenție mesajul Dr. Iulian Stoenescu.

DOAMNE AI MILĂ DE ROMÂNIA!!

Femeia păcătoasă!

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi: Spune-Mi care din ei îl va iubi mai mult?” LUCA 7:41-42

Domnul i-a spus pilda aceasta lui Simon fariseul ca un răspuns la gândul lui dispreţuitor faţă de o femeie păcătoasă care a venit într-o stare de pocăinţă ca să spele picioarele Domnului cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei. Domnul ştia mai bine decât Simon starea ei de păcătoşenie, dar gândurile lui Simon criticau nu numai pe femeie ci şi pe Domnul. Desigur, femeia era simbolizată în datornicul cu cinci sute de dinari, iar Simon care se considera mult mai bun decât femeia, în cel cu cincizeci de dinari. Totuşi era şi el datornic. Şi el avea nevoie de iertare ca şi femeia aceea. Iertarea era disponibilă pentru amândoi. Simţământul îndurării iertătoare a Domnului a atras la El pe această femeie zdrobită şi i-a dat imboldul să facă ce a făcut! Domnul Isus apoi, compară pe Simon cu femeia în ce priveşte atitudinea amândorura faţă de El. Desigur că Simon va fi lăsat capul în jos ruşinat. Oare se va fi gândit el serios că, deşi considera că are mai puţine păcate şi poate mai puţin grave decât femeia aceasta, avea totuşi şi el nevoie de iertare? Îl iubea el pe Domnul Isus cât de cât? Faptul că L-a invitat la el la masă nu spunea lucrul acesta. Nu ni se potriveşte şi nouă tot atât de bine, astăzi, această pildă? De câte ori poate, vom fi privit pe alţii cu dispreţ, socotindu-ne mai buni, mai sfinţi, mai curaţi, mai vrednici de cinste! Dar chiar dacă nu datorăm cinci sute de dinari, nici cincizeci, nici cinci, ci doar unul, tot avem nevoie de pocăinţă şi de iertare. O, dacă am realiza însă cât de mare a fost datoria noastră faţă de Dumnezeu şi cât de mare a fost si este harul Lui faţă de noi care ne rabdă aşa cum suntem. Femeia păcătoasă a realizat lucrul acesta! La început în casa lui Simon nu s-a auzit nici un cuvânt. Invitaţii erau tăcuţi, în surprinderea lor, Domnul era tăcut în har, femeia era tăcută în zdrobirea inimii ei. Nici un sunet nu întrerupea tăcerea ci doar suspinul şi plânsul unei păcătoase. Ce scenă impresionantă! Dacă totuşi nu s-a spus nimic, s-a întâmplat însă mult: inima păcătoasei a fost zdrobită şi inima ei a fost câştigată; lacrimile fierbinţi ale unei inimi zdrobite şi săruturile recunoştinţei ale unei inimi câştigate!! Ce i-a zdrobit ei inima şi ce i-a câştigat-o? Văzând harul şi sfinţenia Mântuitorului în lumina slavei Şale, a realizat ca niciodată mai înainte, păcătoşenia vieţii ei şi aceasta i-a zdrobit inima.Ba şi mai mult, ea a realizat că deşi era o păcătoasă plină de păcate, totuşi El era Mântuitor plin de har faţă de cel care este plin de păcat. Ea şi-a dat seama că este în prezenţa Unuia care cunoştea viaţa ei decăzută şi totuşi a iubit-o, şi i-a dăruit iertarea, şi aceasta i-a câştigat inima.Când în prezenţa Domnului Isus, ne odihnim în harul Lui, nimic nu ne poate tulbura, aşa cum, pe femeia păcătoasă, n-a tulburat-o nici dispreţul lui Simon şi desigur a celorlalţi invitaţi, nici chiar păcătoşenia ei mare, pentru că se găsea la picioarele Aceluia care nu numai că nu a dispreţuit-o, ci Şi-a arătat public dragostea faţă de Ea. O, Prezenţa slăvită şi plină de har a Domnului Isus!
FamToFam

Ghita Ignat – Ce faceți cu pleava? Isaia 58:7

Costică sau Vici cum îi zicem noi are o poveste de viață cel puțin interesantă, pe alocuri tristă, dar cu siguranță motivatoare. A crescut la orfelinat, cu toate acestea și-a dorit mai mult și a reușit, a fost admis la facultate, lucru care pentru cei din casa de copii părea imposibil.

Doar că anturajul greșit și consumul de alcool și droguri îl trag într-o direcție greșită și comite o faptă penală pentru care este condamnat la 5 ani de închisoare. Astfel este nevoit să-și abandoneze studiile și ia drumul lung și anevoios al închisorii.

„Timpul petrecut după gratii”, zice el, „a fost un timp greu, dar binecuvântat” care l-a ajutat să înțeleagă ce înseamnă viața și care sunt lucrurile cu adevarat importante de ales și de făcut în viață.

I-a fost greu după gratii, dar Vici a fost și rămâne un luptător, și-a văzut de treabă, a muncit și bineînțeles că a beneficiat și de celebrul recurs compensatoriu. Așadar, undeva la sfârșitul iernii trecute s-a calificat pentru eliberarea condiționată. Astfel, dintr-o pedeapsă de 5 ani a executat aproape 3 ani.

Eram undeva prin Ardeal când un frate scump, pe nume Remus T., m-a sunat și m-a întrebat dacă avem posibilitatea să primim la muncă (noi avem o afacere în domeniul ambalajelor de tip fast food) un băiat ce tocmai fusese eliberat din penitenciar și care era în gara din Botoșani, fără un loc unde să meargă, neavând familie, nici pe altcineva dornic să îl primească la acel moment.

Eram în mașină cu fratele Puiu, asociatul de la fabricuta de ambalaje. După o discuție cu el, legat de eventuala angajare a lui Vici, am hotărât să sunam câțiva cunoscuți care îl știau pe Vici, să-i întrebam câte ceva despre el.

Nu ne-a fost mare mirarea când cel putin trei persoane cu care am vorbit ne-au spus că nu ar băga mâna în foc pentru el… Atunci, fiind în mașină cu Puiu, ne-am plecat capetele și ne-am rugat. Răspunsul avea să fie unul afirmativ! „Tocmai pentru că nimeni nu a garantat în vreun fel pentru el, trebuie ajutat, pentru ca puterea lui Dumnezeu să se vadă din toată această poveste”, îmi zice Puiu

Așadar l-am sunat pe fratele T. Remus și l-am rugat să găsească o soluție pentru a-l putea caza în noaptea aceea, noi urmând să ajungem a doua zi. A doua zi, Vici a ajuns la Suceava, ne-am întâlnit, iar din acea zi a început munca.

La prima discuție cu el mi s-a părut un tip îndrăzneț. I-am spus cum stau lucrurile și că atât timp cât va fi serios… Continuare articol

Cum poate Domnul Isus creşte în noi!?

Tit 2,11-12

Domnul Isus nu poate creşte în noi, iar viaţa noastră nu Îl glorifică dacă noi nu renunţăm la eul nostru. Ioan Botezătorul a înţeles acest lucru când a spus, referindu-se la Domnul Isus: (Ioan 3,30). Cum putem să ne micşorăm? Şi, fără să vrem, ajungem să vorbim despre bunătatea şi mila Sa. Ce face îndurarea? Ne purifică. Nu este lucrul acesta mi­nunat? Cum poate această îndurare să ne cureţe viaţa – o, ce acţiune dureroasă! – când cu toţii ştim că este pli­nă de compasiune şi înţelegere? Aceasta este o taină mare! Îndurarea poate fi experimentată numai dacă este accep­tată şi lăsată să acţioneze neîngrădit în inimă: este un dar pe care nu-l merităm. Prin faptul că accept acest dar ne­meritat din mâna Domnului mă aflu deja în; procesul cură­ţirii, astfel încât, prin harul Său renunţ la firea mea veche şi la poftele lumeşti. Te rog, primeşte şi tu acum această în­durare! Va veni un moment în care, din bunătate, har şi în­durare sfântă, vom fi transformaţi şi vom zbura către Dom­nul. Dar dacă sfârşitul vieţii noastre va veni mai înainte, privind spre poarta cerului vom putea spune: numai îndu­rarea Ta ne sfinţeşte!
FamToFam

Harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos!

„Legea a venit prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos!” IOAN 1:17
„întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” 2 TIMOTEI 2:1

Legea pretinde omului de a face ce spune ea atît în ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, cît şi cu privire la răspunderea lui însuşi. Harul curge de la Dumnezeu în mila Lui faţă de om aşa cum este el în starea de păcătoşenie. Legea porunceşte omului să facă ceea ce nu poate niciodată să facă în starea lui de neajutorare. Harul aduce omului binecuvîntări acolo unde este şi în starea în care este. Cuvintele „Moise robul Meu, a murit”, ne arată cu alte cuvinte că toate binecuvîntările sînt prin har şi nu prin Lege. Să păstrăm în inimă acest adevăr dacă, urmîndu-l pe Iosua al nostru – Domnul Isus înviat dintre morţi – vrem să putem intra în posesia binecuvîntărilor noastre cereşti. Cînd însă avem în vedere locurile cereşti, trebuie ca tot ce este omul în el însuşi şi în puterea lui, să fie pierdute din vedere. În ce poziţie ne găsim noi acum? Sîntem sub imperiul harului dumnezeiesc, sau ne zbatem încă sub imperiul legii? Am înţeles noi în ce poziţie minunată ne vede Tatăl nostru? Scriptura spune că: „El ne-a… pus să stăm împreună în locurile cereşti în Hristos Isus”. Să cerem harul ca să ne vedem aşa cum sîntem de drept şi unde ne vede în realitate Tatăl nostru, în Fiul Său. El nu mai vede pe copiii Lui în firea păcătoasă (Rom. 8:9), nici sub lege (Rom. 6:14), ci în Domnul Isus Hristos la dreapta Sa. Nimic nu înviorează sufletul mai mult ca credinţa în ceea ce a făcut şi face Tatăl nostru pentru noi. Cînd, prin har, omul crede Cuvîntul lui Dumnezeu cu privire la moartea Domnului Isus pentru păcătoşi, el este scăpat de judecata care va veni peste lumea aceasta, este izbăvit de mînia care va veni, este în siguranţă în El înviat dintre cei morţi, este aşezat în Domnul Isus în locurile cereşti şi împodobit de Tatăl cu toată frumuseţea Preaiubitului Său.Al doilea verset de astăzi ne îndeamnă să ne întărim în har, dar şi aceasta este tot prin harul lui Dumnezeu. Nimic prin noi înşine, totul prin El. Domnul Isus, în desăvîrşita Lui umanitate, este Modelul fiecărui credincios. Avem nevoie să ne întărim şi să creştem! Mai întîi în puterea harului care este în Hristos Isus. Fiind atraşi la El, găsim în harul Lui resurse minunate, soluţiile împotriva tuturor relelor care ne înconjoară. Putem fi întăriţi în harul lui Dumnezeu:Prin Cuvîntul Său în care vedem toată manifestarea harului dumnezeiesc în Domnul Isus.
– Prin dragostea care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt. (Rom. 5:5).
– Prin disciplina pe care Dumnezeu o aplică acelora pe care îi iubeşte (Ev. 12:6).
– Prin rugăciunea care ne ajută să menţinem o legătură trainică şi neîntreruptă cu Tatăl nostru.Noi sîntem întăriţi în Domnul Isus Hristos! Nu în noi înşine, nici în resursele omeneşti de orice fel ci într-o vie părtăşie cu El, cu Omul din cer, în care Dumnezeu Şi-a găsit toată plăcerea, umilul Om din Nazaret, Mîntuitarul nostru prea iubit. Ce Persoană slăvită în care ne putem găsi întărirea noastră către care sîntem atraşi prin care sîntem fasonaţi şi prin care lucrarea harului lui Dumnezeu va transforma chipul nostru într-o înfăţişare asemenea Lui! Cînd sîntem întăriţi în harul care este în Domnul Isus, tot ceea ce aparţine primului Adam este pus de o parte de acum, sîntem o făptură nouă în noul ADAM în care am fost creaţi din nou prin HAR. Ceea ce cerea altădată dreptatea lui Dumnezeu, prin lege, ne procură acum Harul Lui.
FamToFam

Ridicaţi vă ochii în sus, şi priviţi!

„Ridicaţi vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri?” (Isaia 40:26)
GK Chesterton a scris: „Lumea nu duce lipsă de minuni, ci de simţul mirării”. Se spune că dacă pământul ar fi la fel de mic ca luna, gravitaţia nu ne-ar putea susţine. Pe de altă parte, dacă ar fi la fel de mare ca Jupiter, gravitaţia prea mare ar face ca mişcarea omului să fie aproape imposibilă. Dacă am fi la fel de aproape de soare ca planeta Venus, căldura ar fi insuportabilă; dacă am fi la fel de departe ca Marte. toate regiunile ar avea parte de ninsoare şi îngheţ în tim­pul nopţii. Dacă oceanele ar avea jumătate din dimensiunea lor, am avea parte numai de un sfert din ploile din prezent; dacă ele ar fi cu o optime mai mari, precipitaţiile anuale ar creşte cu 400%, transformând pământul într-o mare mlaştină nelocuită. Apa se solidifică la 32 de grade Fahrenheit. Dar dacă oceanele s-ar supune acestei legi, cantitatea topirilor din regiunile polare nu ar mai fi în echilibru şi am sfârşi cu toţii acoperiţi de gheaţă. Pentru a împiedica lucrul acesta, Dumnezeu a pus sare în apa mării pentru a modifica punctul de îngheţ. Cum ţi se par toate aces­tea pentru o zi de muncă? Psalmistul a scris: „cât de multe Sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune … Voi cânta Domnului cât voi trăi” (Psaluml 104:24:33). Dacă lucrările lui Dumnezeu nu te fac să-L lauzi şi să doreşti să-L cunoşti mai mult, ce te-ar face? John Stött a spus: „Cea mai mare dovadă a nobleţei noastre este capacitatea noastră creată de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a avea o relaţie personală cu El, de a-L iubi si de a I ne închina. Într-adevăr, suntem cei mai umani atunci când stăm în genunchi înaintea creatorului nostru”.
FamToFam

Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig !?

„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” FILIPENI. 1:21
Iată care trebuie să fie ţelul fiecărui credincios care-L iubeşte pe Domnul Isus. Pentru Pavel, centrul vieţii lui era Domnul Hristos. Şi noi cităm adesea: „…pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig…” dar în realitate suntem departe de starea de spirit a lui Pavel; este doar o formulă, idee abstractă, un clişeu frumos dar nereal. Cine prezintă o astfel de copie care nu se potriveşte cu realitatea, vrea să atragă atenţia asupra lui însuşi. Este uşor să te strecori de la slujirea Domnului Isus şi să treci la slujirea de tine însuţi. Putem să fim foarte activi şi totuşi în realitate să nu-I slujim Lui. Putem sluji idealuri, principii, adevăruri, metode, oameni, şi totuşi să nu slujim Domnului. Putem face multe lucrări, dar cu dragostea dintâi părăsită. Este bine să ne liniştim şi să ne gândim sincer dacă în adevăr slujim Domnului, dacă viaţa noastră este Hristos. Când Pavel a spus cuvintele de care ne ocupăm, el era deplin convins că Domnul Isus nu Şi-a dat numai trupul pentru el, ci S-a dat pe Sine însuşi, cu inima Lui cu tot. Numai atunci a putut să aibă o astfel de exclamaţie: pentru mine, Hristos este totul! Şi aşa a fost toată viaţa lui. Să ne gândim că noi suntem în Hristos Domnul; noi îl reprezentăm pe El în lumea aceasta în timpul absenţei Lui. Ce cinste enormă ni s-a dat, dar şi ce răspundere! Ni s-a dat favoarea să stăm aici ca martori ai Domnului Isus având acelaşi conflict, aceeaşi luptă pe care a avut-o El. Nu este uşor să mergi pe urmele Lui. Este într-adevăr o luptă şi nu uşoară, dar este şi bucuria de a trăi pentru El. Oricine ar dori să aibă un câştig din ceea ce face, dar câţi sunt dintre aceia care, ca Pavel, să-şi facă un câştig din moarte? Oamenii în general se agaţă de viaţă, oricât de mizerabilă ar fi ea şi caută orice posibilitate care li se oferă ca să-şi mai lungească puţintel exisistenţa. Ce nebunie! Să vrei să mai trăieşti în suferinţe trupeşti, în necazuri de tot felul şi într-o lume care nu a găsit pentru Domnul Isus decât o cruce, mai ales când Scriptura ne spune ce aşteaptă pe cei credincioşi după înviere: slavă, bucurie şi fericire veşnică, nu suferinţă, nu lacrimi, nu dureri, dar mai ales cel mai scump lucru, de a fi mereu, fără întrerupere, fără sfârşit, în prezenţa Aceluia care ne-a iubit atât de mult şi care a zis: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu…” (Ioan 17:24). Nu numai undeva în cerul imens, ci împreună cu El, să-L contemplăm toată veşnicia, să-I sorbim cuvintele şi să-L adorăm în adevăr aşa cum se cuvine. Iată gloriosul câştig care ne aşteaptă! Ce ne-ar mai putea reţine pe pământul acesta? Da, ne reţine dragostea pe care Domnul nostru o are pentru toţi oamenii şi pe care vrea s-o manifeste prin noi care spunem că: „…pentru mine a trăi este Hristos.” Câştigarea sufletelor pentru Dumnezeu, zidirea credincioşilor sunt lucruri preţioase pentru El, dar ţinta noastră este Domnul Hristos, El este răsplata noastră cea foarte mare. Ce adevăr sublim este în cuvintele: „Vom fi ca El.”! „Pentru a renunţa la noi înşine, trebuie să avem un alt obiectiv decât „sine” şi acesta este Hristos.” J.N.D.
FamToFam

CREŞTINUL IDEAL

1 Corinteni 1:26-2:5
CREŞTINUL IDEAL

Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii
ca să facă de ruşine pe cele tari.
1 Corinteni 1:27

Timp de un sezon sportiv şi jumătate am auzit mult despre un
jucător de baseball de la echipa Twins din Minnesota . îl chema
Kirby Puckett. El alerga foarte repede, lovea mingea foarte puter-
nic, urca pe gardul de sîrmă să prindă mingea din zbor. Mi l-am
imaginat ca fiind un atlet desăvîrşit – înalt, cu umeri largi, cu o
figură atletică. Apoi, într-o zi l-am văzut jucînd la televiziune. Ce
surpriză! Marele jucător era scund, cu pieptul ca un butoi şi cu
picioarele butucănoase. Nu arăta în nici un fel cum îmi imaginasem
că trebuie să arate un sportiv, dar era unul bun.
Tot astfel, avem anumite idei despre felul cum trebuie să arate
un creştin ideal. El sau ea, ar trebui să fie atractiv, să vorbească
blînd, să fie inteligent, să folosească un vocabular adecvat, şi să
acţioneze întotdeauna în felul cum credem noi că ar acţiona un
creştin. Potrivit textului de azi totuşi nu putem identifica un creştin
după trăsături ca acestea: atractivitate, inteligenţă, ori elocinţă.
Creştinii sînt oameni obişnuiţi de zi cu zi care au slăbiciuni, care
uneori nu ţin bine socoteala banilor, care sînt morocănoşi. De fapt,
creştinii cei mai buni poate că nu se apropie nici pe departe de
conceptul nostru ideal. Sfîntul umil, tăcut al lui Dumnezeu, care
umblă prin credinţă şi creşte în Cristos, poate că nu se potriveşte
cu imaginea noastră, dar Dumnezeu se uită la inimă. El a ales
lucrurile slabe ale lumii pentru a face de ruşine pe cele tari şi mari.
Creştinul ideal este acela care îşi cunoaşte slăbiciunile şi care stă
tare în Domnul. – D.C.E.
Cum arată creştinii adevăraţi?
Ce le face viaţa diferită?
Ei sînt persoane obişnuite
Şi de Isus li-e inim a l ipită. – D.J.D.

Creştinii sînt oameni obişnuiţi care sînt
consacraţi neobişnuitei persoane
a lui Cristos.
FamToFam

Păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani !

Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci
viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui. Luc. 12,15.

În Efeseni 5.3 lăcomia se enumără pe lângă alte două păcate mari. Aceasta ne arată că şi lăcomia este un păcat mare în ochii lui Dumnezeu care este sfânt şi drept. Păcatul lăcomiei este mai greu de recunoscut ca păcatul curviei şi al preacurviei. Păcatele mari care ies la iveală sunt recunoscute de toţi credincioşii ca rele. Pentru fiecare este clar că un astfel de rău trebuie dat afară din mijlocul lor. (vezi cu mare atenţie 1 Cor. 5.13). Lacomul în primul rând poate fi clasificat ca economisitor. Dacă lăcomia este în inimă, atunci economia poate trece uşor la zgârcenie, iar lăcomia abia după o vreme va fi descoperită. Zgârcenia şi lăcomia sunt cele două lucruri care caută să acapareze inima şi casa creştinului. Inimile noastre sunt înşelătoare. • De aceea să veghem şi să ne rugăm ca El să ne dea har de a ne cerceta în lumina Sa. Strădania şi hărnicia peste măsură la locul de muncă şi în lucrările după program pot să fie lăcomie. Câţi copii ai lui Dumnezeu au devenit lacomi din dragostea de a avea mulţi bani! De aceea să ne ferim şi să cercetăm în amănunţime Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” (1 Tim. 6.10).Dacă ne găsim bogăţia în Domnul Hristos şi ne hrănim cu El atunci lucrurile pământeşti vor apărea fără valoare. De-ar deveni Persoana Lui măreaţă centrul activităţii noastre şi de L-am slăvi în viaţa noastră!Atâţia inşi spun că au găsit în Isus iertare şi pace şi totuş se hrănesc cu atâtea lucruri felurite care de fapt nu au nimic comun cu Hristos. îşi risipesc duhul prin citirea jurnalelor şi a literaturii uşuratice şi neruşinate de astăzi!
FamToFam