Actualitate

Vești de la Cristi Barbosu

maxresdefault

Mike,

Mulțumesc pentru rugăciuni și încurajare. Sunt copleșit de bunătatea lui Dumnezeu. Ieri am fost internat la 8:30 în spital și aseară la 11:30 am plecat de acolo, dupa mai bine de 10 ore de perfuzii. I-am simțit prezența în TOT. Deși mă așteptam, și mai ales medicii se așteptau la tot felul de reacții și efecte secundare, nu am avut nimic, din contră, cum spunea nevastă-mea (care a stat pe coridor lângă mine nemișcată într-un colț de 1mp) – side-effectul pentru Cristi a fost veselia :). Revenit acasă, mi-au zis să fiu pregatit pentru alte efecte, dar sincer, mă simt în formă și de azi dimineață am intrat „în pită” lucrând la o predică pentru luna decembrie.

Am fost copleșit și de rugăciunile oamenilor. Sincer, pe mulți nici nu îi cunosc, dar mi-au scris pe tot ce se poate scrie, au sunat-o pe Anne, au contactat biserica, cred că am avut peste 100 de mesaje doar ieri, iar azi continuă… Mă simt atât de binecuvântat, smerit și recunoscător. Dumnezeu mi-a facut parte de atâtea suprize ca rezultat al rugăciunilor (sunt sigur de asta). Spre exemplu, cum eu nu mai fusesem internat în spital, n-am știut ce să-mi aduc cu mine, și mi-au lipsut anumite lucruri, dar ca prin minune, chiar la ghișeul de internare, a trecut o persoană pe acolo, s-a oprit și m-a întrebat ce fac aici. Mi-a zis că mă știe de pe net și că lucrează în spital și dacă am nevoie de ceva, să nu ezit să apelez. A picat la fix. Apoi când să ajung în salon, la patul desemnat, mi s-a zis că nu mai e loc în salon și să revin în altă zi. Oarecum m-am bucurat, fiindcă erau 15 paturi, gălăgie și multă, multă lume, iar eu cu masca pe gură, trebuie să stau cât mai izolat să nu prind vreo infecție. Pe de altă parte, nu-mi era deloc convenabil să tot fac naveta între Arad și Timișoara, neștiind dacă voi găsi sau nu pat în spital. Dar asta e Romania… însa peste toate e Dumnezeu. Exact atunci, a trecut pe coridor profesoara care se ocupă de mine, și pe care o vezi rar și doar câteva minute pe zi în spital, fiindcă preda cursuri și mi-a găsit loc într-un salon unde am fost împreună cu alți 4 pacienți, în condiții foarte bune.

Domnul e bun. Si Îi mulțumesc fiindu-i recunoscător Lui și tuturor celor care s-au rugat și continuă să se roage pentru mine. E abia începutul, dar un început în care I-am simțit prezența. E un timp al șlefuirii, al curățirii, al binecuvântării, timpul în care îmi predic mie ce le-am predicat la alții: când viata te pune pe tușă, intri în sesiune cu Dumnezeu. De aceea am pace, chiar bucurie, dar și cercetare profundă și deschidere în a fi dispus să trec prin ceea ce El își dorește, fiindcă știu că e doar spre binele meu și gloria Lui.

 

 

Cristian Barbosu
www.harvestmetanoia.ro

WHY I DECIDED TO VOTE FOR DONALD TRUMP

Lately a lot of people, some more forcefully, others more reticently, are searching for some explanation of either why they are going to vote for Donald Trump for President, or why they will not vote for Trump. Sure most of us are dismayed by the fact that the guy we favored was not selected as the final candidate, therefore we are now expected to vote for someone we did not care for at the beginning.
So alright, just like many of you, I had preferred Ted Cruz, who from my point of view has personal Christian principles that closely resemble my own. Unfortunately I was very disappointed with his attitude toward Donald Trump at the convention. He began to think more about himself than about the future of our country, and yes, the future of the world.

But the thing is, the American democratic process followed its natural course, and in the end most of the voters opted for Donald Trump [and in America the majority wins]. Sadly, a great number of Christian leaders supported Donald Trump from the start, and helped elect him. One might observe that this is the level to which our American Christian leaders have stooped, and we kind of have to just suck it up- – –
It seems like we are once again in the middle of choosing “the lesser of two evils”.
Some have already begun criticizing this “choice” and are encouraging people not to vote for at all. I believe that not voting at all is an act of cowardice and egotism which would be far more costly than if we just went ahead and voted for Donald Trump.

I am not going to tell anybody what they ought to do, but I know what I will do. So I will attempt to answer this question: WHY WILL I BE VOTING FOR DONALD TRUMP?

donald-trump

But before I answer this I want you to think about a situation which will help us consider more deeply about what we will do with our vote. Keep in mind that any vote not given to Donald Trump, is a vote automatically given to his opponent. Knowing this then you realize that you have actually given your vote to Hillary. So come on and let’s be more serious and responsible than ever before about this election, because we have a vitally critical situation here!

Now, I live in Arizona. Here in our hot, sunny Sonoran Desert, to spend a full day without a drink of water is to find yourself on Death’s doorstep! Suppose for a moment that you get lost in Arizona’s desert. You are exhausted and thirsty, no water all day, and near death. While the agony of a cruel death begins to possess you, a stranger finds you and offers you his canteen of water. The water is warm and slightly murky because he filled the canteen in a muddy creek miles away, earlier in the day. He offers you this lifesaving drink. What do you do? Do you refuse it because you only drink filtered water with a lot of ice cubes, and only served in a crystal vessel, offered on a silver tray? It’s not perfect, but because it’s gonna save your life, will you drink it and stop being so fussy?

Well, at this point you do now, what under normal circumstances you ordinarily would not do.
Remember that America has been drawn down into a desperate condition, and if Hillary wins the White House, Christians will be saying “adios” to many of the religious liberties they now enjoy.
Religious freedom is the reason that I and many of you fled to the U.S.A. in the first place. We all know Hillary’s stated inclinations about religious freedom and the 1st Amendment.

no-hillary

You might feel that you are not sure just where Donald Trump stands, you feel that he is not perfect. But we will have a much better chance with him. At least he has never spoken against the 1st Amendment to the Constitution, but Hillary has. Let’s look at two aspects of this:

(A.) He has chosen a Christian to run as his Vice President, a man of outstanding character; look at his personal accomplishments in leading Indiana as its governor, where he proved himself as a true leader, and

(B.) He has assembled a counsel of Christian leaders (25 pastors) whose advice Donald Trump will seek, should he win the election.

So, the following four reasons are: WHY I WILL BE VOTING FOR DONALD TRUMP:

1. Because America’s situation is critical, we have no other choices, and we cannot afford to lose another Presidential election!!
2. Listen. We are not choosing a pastor for our church. We are electing a President who must be the President of all the American people, not just the President of the Christians.
3. There are many instances in the Bible where God personally selected somebody, and still that person turned out to be less than perfect. Consider King Saul (Isn’t God capable of making a better choice?) Well of course God is, but He knows that we humans have a tendency to error and weakness. Just because we are very good today, it does not follow that we will be just as good tomorrow.
4. Because I now live in America with my wife, my kids, and my grand kids, it’s the least I can do for them.

I fully believe that God will have the final say-so, but each of us must do our own small part. For those of us who are too good for America, there are other places to go. But since we happen to be here, and since we all rejoice for the many years that we’ve enjoyed all kinds of the blessings we’ve enjoyed here, we clearly have a solemn moral obligation at this crossroads of history, each of us to do his part with dignity, also to continue to pray for this, our beloved United States of America, the country where many of us found refuge from the brutal oppression of Romanian communism.

May Donald Trump be strengthened and sustained by the prayers of the millions of Americans, and may he be lifted as he works for their good and for the good our country.
May God bless Donald Trump in his efforts for the people, may God bless each of you as you prepare to go out to vote, and May God bless America abundantly and forever.

With love,
Mike Olari

Barnevernet – O misiune nefinalizată

„Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii?

Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel?”  (Matei 5:46-47)           

bodnariu

Mă bucur nespus de mult de deznodământul cazului Bodnariu. Cred că oricine poate vedea clar intervenția lui Dumnezeu în acest caz, solicitată prin tot felul de metode de către mii și mii de frați de credință, cu care s-au solidarizat creștini de confesiuni diferite, politicieni, presă, și oricine a simțit marea și scandaloasa nedreptate devenită dramă pentru familia lui Marius și Ruth Bodnariu.

Încă de la inceput am crezut – și chiar am spus-o când am discutat cu unii dintre membrii familiei Bodnariu, și nu numai – că ceea ce li se întâmplă lor este îngăduit de Dumnezeu, care cu siguranță va interveni, dar toată această încercare are menirea să rezolve o problema mult mai mare decât doar problema lor. Ziceam atunci, și chiar am scris și un articol despre această organizație „diabolică”, despre Barnevernet, care a făcut prin metode abuzive mulți orfani, cărora le era mult mai bine în familiile lor, înconjurați de dragostea părintească, de care orice copil are multă nevoie. Stigătul acestor părinți și al copiilor lor, de acum al „orfanilor lor”, a ajuns la Dumnezeu, iar ceea ce se întâmplă cu familia Bodnariu are menirea să schimbe lucrurile și să rezolve situația multora dintre victimele Barnevernet.

Copii-barnevernet

Este trist că în momentul în care cei mai mulți dintre liderii religioși și politicienii care au condus această campanie împotriva Barnevernet și-au pus armele jos, Barnevernet a încetat sa mai asculte puținele voci care continuă să strige cu multă durere în suflet pentru dragii lor copii. Urmăream demonstrația din București provocată de familia Barbu și trebuie să mărturisesc faptul că am fost foarte dezamăgit de prezența la această demonstrație. Să nu uităm că în afara de familia Barbu mai sunt zeci de familii care trec prin situații similare. Din păcate, au rămas foarte puțini dintre cei care au demostrat pentru familia Bodnariu. Nu cred că este corectă atitudinea celor care nu mai sunt interesați să continue lupta împotriva acestei organizații monstruoase.

stop barnevernet

Cu toții, atât lideri bisericești care au condus aceste demonstrații, cât și politicieni implicați, au spus că se luptă împotriva Barnevernet, nu doar pentru a rezolva situația unei singure familii!! Dar unde sunt acești lideri? De ce s-au oprit fără să dea cel mai mic ajutor și celorlalți, care înca nu și-au primit copii înapoi? Haideți să continuăm demonstrațiile și să-i ajutăm și pe cei care poate nu sunt de religie cu noi, sau pur si simplu nu-i cunoaștem. Inima noastră de buni creștini trebuie să bată pentru aproapele nostru, indiferent de ce neam sau religie ar fi. Domul Isus, ne-a învățat prin pilda celui căzut între tâlhari, că aproapele nostru este cel care trece prin probleme, indiferent de neam sau religie.

Mulțumesc celor de la Angus Dei, care continuă să urmărească ce se întâmplă cu celelalte cazuri similare cazului Bodnariu, și continuă să ne informeze și pe noi. Sper ca acest mesaj să fie luat în serios, și cei care s-au luptat pentru familia Bodnariu să-și scoată armele de la naftalină și să continue lupta împotriva Barneverntului și a altor organizații cu devieri similare de mentalitate și practică, până se vor schimba lucrurile radical, din interiorul aceastor organizații. Sa nu uităm, copiii lui Dumnezeu duc la bun sfârșit tot ce încep. Doamne ajuta!

Cu dragoste și respect,

Mike Olari

Marius și Ruth – în sfarșit o familie fericită, din nou!

familia-bodnariu-www-rodiagnusdei-wordpress-comNe bucurăm nespus de mult de biruința pe care a dat-o Dumnezeu. El este singurul care poate să aprecieze și să răsplătească pe toți cei care au fost implicați în cazul Bodnariu.

Să nu uităm că fără Dumnezeu, toate eforturile noastre puteau să se finalizeze cu un eșec.

Acestea fiind spuse, dorim totuși să apreciem osteneala tuturor celor ce au avut o implicare din toată dragostea, pentru ca acest lucru să se întâmple.

Desigur, este de apreciat cum într-o situație ca aceasta, toți românii de pretutindeni s-au mobilizat într-un număr așa de mare. Din nou, s-a demonstrat că unitatea atrage implicarea lui Dumnezeu și implicit biruința. Mulțumim lui Dumnezeu ca a dat această biruință.

Cu inima plină de bucurie și multă dragoste pentru familia Marius și Ruth Bodnariu,

Mike Olari



BILINGUAL! OFFICIAL STATEMENT – COMUNICAT OFICIAL – BODNARIU CASE: ALELUIA! SLAVĂ DOMNULUI! FAMILIA BODNARIU VA FI REÎNTREGITĂ! HALLELUJAH! PRAISE THE LORD! THE BODNARIU FAMILY WILL BE REUNITED!

Municipalitatea Naustdal s-a înțeles cu părinții să aducă toți cei cinci copii acasă! Vă mulțumim tuturor pentru dragostea, suportul, rugăciunile și implicarea dumneavoastră! Domnul să vă binecuvânteze și să vă răsplătească!

Deoarece urmează o perioadă de reintegrare și reacomodare a copiilor în casa părintească, este foarte important în zilele care urmează să respectăm nevoia de liniște și intimitate netulburată a familiei Bodnariu!

Apreciem înțelegerea și colaborarea dumneavoastră!

„A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţămirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” Apocalipsa 7:12

Pastor Cristian Ionescu, purtător de cuvânt

Echipa de organizare și inițiativă: Pastor Daniel Bodnariu, Steven Bonica, Peter Costea, Timotei Dinică, Pastor Cristian Ionescu, Vinicius Sabău, Dennis Stoia, Paul Susman, familia extinsă Bodnariu

The Naustdal Municipality of Norway has come to terms with Marius & Ruth Bodnariu for the return home of all of their five (5) children.

We thank you all for your love, support, prayers, and active participation in the reunification of this family. May God richly bless you and repay you for all you have done to bring this family back together.
It is very important for all of us to respect the privacy and uninterrupted intimacy of this family in the following period as the children resettle and reintegrate themselves in their natural family home and environment.
We appreciate your understanding and collaboration on these points.
„Praise and glory and wisdom and thanks and honor and power and strength be to our God for ever and ever. Amen!” Revelation 7:12

Pastor Cristian Ionescu, Spokesman

Coordinating team: Pastor Daniel Bodnariu, Steven Bonica, Peter Costea, Timotei Dinică, Pastor Cristian Ionescu, Vinicius Sabău, Dennis Stoia, Paul Susman, the extended Bodnariu family

Sursa articol: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/06/03/bilingual-official-statement-comunicat-oficial-bodnariu-casealeluia-slava-domnului-familia-bodnariu-va-fi-reintregita-hallelujah-praise-the-lord-the-bodnariu-family-will-be-reunited/

 

Rugăciune pentru Mihai și Caty Bodnariu!

226807_202368383131602_4064500_n

Sursa photo: Facebook Mihai Bodnariu

Sunt tatăl a 7 copii și deasemenea ca bunic, am 5 nepoți. A fi tată nu este un lucru de apucat, ai responsabilități peste responsabilități, dar în final în cele mai multe dintre situații, te bucuri de copii când îi vezi mari și realizați. Treci peste tot ce a fost greu și vei uita până și cele mai grele situații din procesul creșterii copiilor. De multe ori m-am gândit (cum de altfel cred că orice părinte a făcut-o) la Marius și Ruth Bodnariu. Cum m-aș fi comportat să fi trecut eu, prin ce trec ei? Cum ar fi fost ca într-o zi să mă trezesc fără cei 7 copii pe care îi iubesc ca pe ochii din cap?

Oricât ne-am strădui, nu cred că vom reuși să ne punem în situația lor pe deplin. Parcă este insuportabil să te gândești numai, dar să treci la propriu prin astfel de încercări…Cu toate astea, Dumnezeu îi întărește și le dă putere ca să meargă înainte. Slavă Domnului pentru asta.

Dar să nu uităm că printre cei dragi care suferă împreună cu Marius și Ruth, sunt 4 persoane (bunicii de ambele părți) care suferă foarte mult, uneori poate chiar mai mult decât părinții. Poate veți zice că exagerez. Nicidecum! Vă vorbește un bunic, care este pe deplin conștient de ceea ce afirmă.

Nu cunosc foarte multe lucruri despre bunicii copiilor din partea lui Ruth, dar cunosc puțin situația bunicilor din partea lui Marius, părinții lui. Cu fratele Mihai am avut ocazia să vorbesc la telefon, undeva la începutul dramei, dar de atunci îl urmăresc îndeaproape pe Facebook și sincer să fiu, de multe ori chiar îl admir cum nu îi scapă nimic din ce postează oriunde, fără ca dânsul să nu preia și să trimită mai departe. Inimă de bunic adevărat!

Bunicii au un rol foarte important în familie; unii își iubesc nepoții chiar mai mult decât și-au iubit proprii copii. Știu că pentru Marius și Ruth se roagă mii și mii de oameni, lucru absolut necesar și foarte bun, dar nu uitați că și BUNICII au mare nevoie de rugăciunile noastre.

Vreau să vă provoc pe toți cei ce veți citi aceste rânduri să aduceți înaintea lui Dumnezeu și pe bunicii Mihai și Caty Bodnariu și pe bunicii din Norvegia. Sunt convins că sunt cu toții răvășiți de durere și neobosiți în încercarea de a ajuta cu tot ce pot pentru recuperarea nepoților lor

Frate Mihai și sora Caty, vă purtăm în rugăciunile noastre și nu uitați: Dumnezeu ascultă rugăciunile bunicilor, pentru nepoții lor. Sunt convins că izbăvirea este aproape.

Cu toată dragostea,

mike olari

 

Pocăit pe jumătate. Sau mai bine spus, Nepocăit!!!

hypocrite-pretending-black-is-white

În Matei 15:7-8, se poate vedea cel mai bine acest lucru.

7.”Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: 8. „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. 9. Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești.”

Aici, Domnul Isus vorbește despre un popor care Îl slujește doar cu buzele, dar cu inima este departe de El. Cu toate că la prima vedere, părea că avem de-a face cu un popor foarte religios și spiritual.

Uitându-te la biserica Evanghelică contemporană, aceste cuvinte sunt mai actuale ca oricând. Atâția creștini, dar și slujitori ai altarului se potrivesc tot mai bine acestei remarci făcute de Domnul Isus cu peste 2000 de ani în urmă.

Așa de mult ne-am obișnuit cu astfel de creștini și predicatori, că nici nu nu mai așteptăm la altceva de la ei. Vorbesc una și fac alta!

Ceea ce Domnul Isus condamnă la poporul lui Israel atunci, astăzi a devenit din nou un lucru „normal” în trăirea celor mai mulți creștini. Ne mai mirăm oare că atunci când trebuie să ne alegem lideri, ne trezim că sunt aleși oameni de un caracter dubios.

Cel mai elocvent și grăitor exemplu îl putem observa chiar acum în procesul de selectare a președintelui Americii. Cum poți să-ți explici, că într-o țară cu 65-70% creștini declarați, Donald Trump, care este paralel cu pocăința, este mai mult votat decât Ted Cruz, care nu numai că a declarat că este creștin (născut din nou) dar dovedește acest lucru zi de zi. Astfel de discernământ, au pocăiții pe jumătate, cei care sunt pocăiți doar din gură, dar în inimă au cu totul altceva. Matei 15:19 „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele.”

Dar, venind mai aproape de zona noastră creștină în biserici, putem vedea aceeași situație când sunt alegeri de pastori sau membri de comitet; cei care au curajul să vorbească Cuvântul lui Dumnezeu așa curat și direct cum îl găsim în Biblie și îl și trăiesc chiar, sunt marginalizați și ținuți la distanță.

Un popor pocăit pe jumătate (doar din gură) întotdeauna își va alege lideri COMPROMIȘI. Adevărul curat al Cuvântului lui Dumnezeu a supărat pe creștinii superficiali din timpul Domnului Isus și continuă să supere în continuare în zilele noastre de astăzi. Din păcate, aceștia fac majoritatea în biserici, deci ei aleg pe cine le convine, oameni compromiși ca și ei! Ce timpuri trăim!?

Și atunci, ce-i de făcut?

Tare mă tem că avem doar un singur răspuns din nefericire, la această întrebare pe cât de tristă pe atât de necesară:

„CEI CE SUNT SFINȚI SĂ CONTINUE SĂ SE SFINȚEASCĂ” indiferent de nedreptatea care li se face, căutând modelul biblic și nu uitându-se la cei muritori.

Adevăratul creștin nu este cel care Îl mărturisește doar cu gura pe Dumnezeu, dar și inima este schimbată complet și acest lucru se poate vedea prin rodirea spirituală:

Galateni 5:22,23.   Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Mike Olari

Ignoranța Americană și Comunismul!

1449839924e8eae7a7Ieri, după o întâlnire și o discuție mai lungă dintre mine și un client, era imposibil să nu se ajungă și la subiectul cel mai de actualitate aici în America, anume alegerile prezidențiale.

Foarte direct l-am întrebat pe client, cu cine ar vota. Înainte să-mi răspundă la întrebare, a vrut să se asigure de faptul că eu nu voi vota cu Donald Trump. Auzind acest lucru, într-un fel m-am bucurat, fiindcă sincer să fiu, noi creștinii avem în această cursă pentru postul de președinte al Americii, candidați cu adevărat conservatori, iar unul dintre ei și cel mai aproape de principiile creștine, este Ted Cruz care este un candidat cu șanse reale și pregătit să scoată America din fundătura în care a fost dusă de regimul Obama.

Deci, faptul că el nu votează cu Trump, m-a făcut să cred că am de-a face cu un conservator așa că fără nici o rezervă, l-am întrebat și eu, cu cine ar vota el. Mi-a răspuns foarte sigur pe el și mândru, Bernie Sanders.

Acest om, este un comunist convins, care cu adevărat, va ajuta la distrugerea completă a Americii. Cu alte cuvinte, va duce socialismul creat de Obama, pe culmi și mai înalte, adică, comunism.

Am început să-i spun povestea vieții mele din timpul regimului comunist, încercând să-l fac să înțeleagă ceea ce el nu a experimentat. Mi-a venit în minte anul 1979, când comunismul era în floare în România. Eu aveam un serviciu bun la CFR și luasem decizia de a mă căsători. Dar cum CFR-ul era locul unde armata era ca la ea acasă, sefii de aici au primit un ordin de la Centru, să curețe această instituție de oamenii care nu sunt loiali Partidului Comunist. Astfel, primii oameni care trebuiau eliminați, au fost creștinii. Trecând prin multe faze și discuții la toate nivelele, s-a ajuns și la ziua în care mi s-a pus înainte o foaie de hârtie pe care trebuia s-o semnez și care le promitea lor, că renunț la credința mea și la mersul la biserică.

De această semnătură depindea serviciul meu și promovarea mea pe viitor. Ei bine, povestea lungă, scurtă, după ce am refuzat să semnez, am for târât prin multe locuri unde am fost umilit și înjosit, iar la final, bineînțeles forțat să plec și să las în urmă o slujbă bună, pentru care eram pregătit bine și care mi-ar fi asigurat o viață de familie frumoasă.

Refuzând să semnez aceste hârtii, automat viitorul meu începea să devină deja incert, dacă nu aș fi știut în cine îmi pusesem nădejdea, adică în Dumnezeu, care ne promite un viitor și o nădejde.

Mă gândesc acum, după 33 de ani, ce reale aveau să devină aceste cuvinte pentru mine și familia mea. Acesta și multe alte lucruri prin care a trebuit să trec până să ajung în fața Dunării pentru a trece în Iugoslavia, iar mai apoi în America.

În discuția  pe care am purtat-o ieri, aceste întâmplări nefericite mi-au venit automat în minte, cu toate că totuși au trecut 33 de ani de atunci. Ei bine, se pare că americanii nu înțeleg acest lucru și nici nu vor să citească istoria comunismului, ci doresc să-l experimenteze ei pe pielea lor. Categoric că în anul 1983, când Dumnezeu m-a ajutat să ajung în America prin multe peripeții, am crezut că am lăsat comunismul în urmă odată pentru totdeauna. Se pare că nu a fost așa și parcă nimeni nu vrea să asculte la noi, cei care am gustat din plin ce înseamnă această fiară odioasă, numită COMUNISM.

Desigur că Dumnezeu, care deține și controlează destinul întregii lumi, știe ce să facă și să îngăduie. Nu trebuie să Îi spunem noi, dar și noi avem partea noastră în tot acest proces numit alegeri prezidențiale. Aș încuraja pe toți cei care ați fugit de comunism, iar acum locuiți în libertatea religioasă (pe care suntem pe cale să o pierdem) din această țară foarte binecuvântată, să vă implicați și să explicați câtor mai mulți oameni ce înseamnă cu adevărat COMUNISMUL și să-l dați pe față. Avem probabil ultima șansă să mai oprim direcția diabolică în care s-a pornit această țară, până mai ieri numită CREȘTINĂ.

Ignoranța și lipsa de informare corectă, poate să-i facă pe mulți să fie de acord cu promisiunile fără acoperire, făcute de acest om numit Bernie Sanders, care promite lapte și miere (fără să spună că sunt otrăvite), iar astfel America să aducă înapoi COMUNISMUL pe care Ronald Reagan l-a pus pe butuci.

Să ne rugăm lui Dumnezeu din toată inima pentru America și viitorul ei. De viitorul ei depinde nu numai viitorul nostru, al celor ce locuim aici în America, ci viitorul întregii lumi.

Mike Olari

Mărturia fratelui Cristian Moisescu, Partea a II-a. Încercarea de racolare a mea, ca spion, de către căpitanul de securitate Peter Andrei

Vreau să mulțumesc fratelui Radu Oprea, care mi-a trimis mărturia fratelui Cristian Moisescu. Cred că este momentul cel mai potrivit pentru a afla cât mai multe despre acest frate deosebit.

Este trist faptul că de cele mai multe ori, aflăm lucruri atât de frumoase despre unii oameni, doar după plecarea lor dintre noi…

Dar, haideți să-l ascultăm pe Cristi, cu această mărturie deosebită.

Mike Olari



tn-moisescu-bicicleta2O mărturie a lui Cristian Moisescu 

Încercarea de racolare a mea, ca spion, de către căpitanul de securitate Peter Andrei

Partea a II-a

Vizitele  pe care le-am primit în zilele după 14 iunie:

 În acele zile pline de tensiune pentru mine, pe lângă tot ce mi s-a întâmplat, am avut parte şi de nişte vizite ciudate din partea unor persoane asupra cărora plana suspiciunea că ar colabora cu Securitatea. Aceste persoane nu mă vizitaseră niciodată până atunci acasă şi dintr-o dată s-au arătat foarte interesante de cele întâmplate mie. Bănuiesc că fuseseră trimise de cei de la Securitate pentru a vedea reacţia mea la cele întâmplate şi să o raporteze apoi. Este vorba de un coleg de-al meu, presupus informator, şi de o doamnă asistentă şefă la Spitalul Judeţean.

A mai fost şi o altă discuţie ce a avut loc în apa Mureşului cu un ofiţer de securitate pe care îl cunoşteam, având prieteni comuni.Mi-a transmis că vrea să vorbim la Mureş, lângă noi. Vremea era foarte frumoasă şi apa Mureşului deosebit de caldă pentru acea perioadă a anului. Am intrat în apă până la piept şi acolo i-am relatat cele întâmplate. Părerea mea este că a fost şi el trimis să vadă ce gândesc, ce pun la cale, cum reacţionez. Nu cred că discuţia din apele Mureşului să fi fost întâmplătoare. Nu cred că un ofiţer de securitate şi-ar fi riscat funcţia şi chiar viaţa pentru mine.

Discuţia cu Titi P.

După cum am mai relatat pe scurt înainte, în după amiaza zilei de 14 iunie, imediat ce am ajuns acasă, printre primele impulsuri a fost acela de a mă duce acasă la Titi P. să-l avertizez. Eram sincer îngrijorat de soarta lui. Mi s-a părut foarte calm şi părea că nu crede ce îi spun. Nu a reacţionat la minunea care s-a petrecut cu mine, deşi uneori, în trecut, părea foarte interesat de lucrurile spirituale. Rememorând mai apoi toate evenimentele, discuţiile avute, am avut o revelaţie: Titi P. nu era străin de ceea ce mi se întâmplase. Nu l-am mai invitat la noi acasă, dar într-o zi l-am întâlnit în apropierea blocului nostru (locuia nu departe de Sala Polivalentă, într-un bloc de pe strada Călimăneşti) şi am avut cu el o discuţie foarte directă, în care l-am acuzat că făcuse şi el parte din acel plan de lichidare a mea. Nu a încercat să se disculpe, sau să aibă o reacţie normală, să mă liniştească, sau să mă încurajeze. Nimic din toate acestea. L-am văzut atunci cam încurcat. Am auzit mai apoi că a plecat în Franţa, la Paris, iar nu după multă vreme au plecat şi soţia şi fiica sa, inclusiv soacra lui, din Cuvin. Plecarea întregii familii mi s-a părut extrem de suspectă. Cunoşteam şi auzisem la „Europa liberă” despre atâtea cazuri în care familiile celor plecaţi au stat despărţite ani de zile.

Ajuns la Paris, şi-a deschis o librărie, „Mioriţa”, implicată în nişte scandaluri legate de antisemitism. Mai apoi activitatea sa a fost scandalos legată de colaborarea sa cu Roger Garaudy,  care iniţiase o mişcare ce răspândea literatură cu un profund caracter antisemit. Am găsit recent pe internet o informaţie despre el că şi-a construit o vilă nu departe de comuna Pietroasa (acolo unde eu fusesem obligat să-mi continui clasa a VI-a, când tatăl meu fusese arestat). L-am întâlnit prin anii ’90 pe când urcam spre Padiş, în Apuseni. Era într-o maşină de teren şi am avut acolo, în drum, o scurtă discuţie. Oamenii din împrejurimi îi spuneau „profesorul”. Vila lui a apărut într-un scandal mediatic, deoarece avea pe frontispiciul ei zvastica nazistă. Eu am o vorbă în legătură cu astfel de persoane, mă refer la cele amintite în aceasta mărturie: Urmăriţi destinul lor! Dumnezeu nu Se lasă batjocorit la nesfârşit. Dar, în acelaşi timp, El îi iartă şi îi primeşte pe cei care se căiesc şi se întorc la El.

15 iunie – După întâlnirea cu Vasilescu pe malul Mureşului

După ce am intrat în casă, am primit un telefon de la tatăl meu, care, cu o voce plină de bucurie, mă chema să vin de îndată la el. I-am spus că nu mă simt bine, că sunt extrem de obosit, că nu mai aveam curajul să mai ies pe strada. Mă gândeam că Securitatea ar putea să trimită un criminal plătit de ei să mă înjunghie şi să se spună că am fost tâlhărit sau aşa ceva. Tatăl meu a insistat însă să vin la el numaidecât, deoarece avea să-mi arate ceva cu totul remarcabil. Deşi nu aveam chef deloc, am mers la casa unde locuiau părinţii mei, la familia Aurelia şi Dumitru Sida, care arătaseră multă dragoste şi înţelegere pentru familia noastră. Aurelia Sida era sora mamei mele. De la reîntoarcerea noastră din Muscel, unde pe la începutul anilor ’50 se refugiase tatăl meu pentru a nu fi arestat de Securitate, am fost primiţi şi ni s-a oferit dragoste şi găzduire deşi eram 6 persoane, doi adulţi şi patru copilaşi. Puţini ar fi fost în stare de un astfel de gest!

Am ajuns la ai mei şi tăticul meu, care lucra mereu aplecat peste manuscrisele şi notiţele sale, cu Bibliile sale de tot felul: Vechiul Testament în originalul ebraic; Noul Testament în originalul grec, traducerile Bibliei în germană, franceză, m-a primit cu un zâmbet radios.

„Vino să vezi ce am descoperit!” mi-a spus el. Nu prea aveam chef să aud de noi descoperiri, dar l-am ascultat. M-a întrebat încă o dată care era numărul maşinii care mă urmărise. I l-am repetat (i-l spusesem cu o zi înainte, când am venit la ei).

„Tati, Dacia cea albă avea numărul de înmatriculare 1-AR-7142’’.

„Vino să vezi ceva cu totul deosebit’’ mi-a spus el.

A scris şi el cum scrisese şi colonelul Brânaş cu o zi înainte pe o foaie de hârtie albă, numărul maşinii, dar fără 1-AR , doar 7142. M-a întrebat: „Care este cel mai mic număr cu cinci cifre din care se poate scădea acest număr?”

I-am spus: „10 000”. Şi el a scris această cifră deasupra lui 7142.

10 000

7 142

2 858

 

Mi-a cerut să fac operaţiunea de scădere: 2 din 10 = 8,   4 din 9 = 5,  1 din 9 = 8, iar  7 din 9 = 2, deci 2858! Mi-a arătat apoi planşa cu cercul divizat septimal (pe care eu o păstrez acum cu mult drag) şi numărul care corespundea ultimului vârf al stelei lui David, era 2858! 

Pg. 30 – Planşa cu cercul divizat septimal

VOI SPUNE CEVA ÎN PLUS DESPRE semnificaţia lui 2858

Ştiam, desigur, de la el şi din cărţile sale („Taina Tainelor din Piramida lui Keops” şi „Armonia Universală”) importanţa numărului 286 – aici sub forma lui 285,8, număr care Îl reprezintă în mod simbolic şi numeric pe Isus Hristos. Într-o clipă, parcă m-am scuturat de toată teama, de toată teroarea. Era ceva similar cu convertirea apostolului Pavel, cu solzii care i-au căzut de pe ochi! Mi-am zis: „Dacă Dumnezeu Şi-a pus amprenta, numărul Său şi pe acest amănunt legat de încercarea lor de a mă ucide, atunci pot să fie milioane de securişti care încearcă să mă suprime; dacă Dumnezeu este cu mine, Şi-a arătat îndurarea faţă de mine şi de familia mea, atunci cine poate să I se împotrivească?’’ Am plecat acasă alt om, căruia i se luase o grea povară de pe inimă. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi primit această clarificare – puteam să mă îmbolnăvesc grav, să mă dereglez psihic, mai ales că în zilele următoare securiştii m-au sunat repetat la telefon în plină noapte, şi auzeam în receptor doar nişte horcăituri ca ale unei persoane care este strangulată. De asemenea, îşi parcau maşina cu numărul 1-AR-7142 fie în faţa blocului, fie în apropierea lui, pentru a mă intimida şi stresa şi mai tare.

Stresul prin care am trecut a făcut să se reverse în trupul meu tot felul de toxine şi, timp de aproape un an, mi-am simţit trupul ca şi otrăvit, având o durere surdă, constantă, mai ales în picioare şi mâini. M-am gândit mai apoi că nimic nu este întâmplător în lumea aceasta. Toate îşi au rostul în Cosmosul creat de Dumnezeu. Cred că Dumnezeu a vrut să mă lase în viaţă, avertizându-mă într-un mod miraculos. Pe părinţii mei, moartea sau, în cel mai bun caz, schilodirea mea, i-ar fi îndurerat peste măsură. Şi aşa avuseseră parte de atâtea încercări în viaţă! Al doilea motiv, cred eu, este că am fost într-un fel „ştampilat” cu acest număr 2858, număr piramidic esenţial, pentru a mă responsabiliza să continui cu forţele mele, cu capacitatea mea, lucrările tatălui meu, care Îl proslăvesc pe Isus în Marea Piramidă a lui Keops. După experienţa cu numărul 2858, am redevenit Cristian Moisescu, dar cu un mare plus care începea atunci să lucreze în mine.

La întoarcerea mea acasă de la părinţii mei, m-am urcat pe bicicletă şi am renunţat de atunci, prin credinţă, să mai merg cu bicicleta pe trotuar. Toată teama dispăruse. Scrisoarea pregătită pentru domnul secretar Pavel Aron nu am mai transmis-o, gândindu-mă că astfel aş reduce din importanta intervenţiei lui Dumnezeu în această întâmplare. La fel s-a întâmplat şi cu scrisoarea pregătită pentru a fi trimisă postului de radio „Europa liberă”. Deşi Securitatea parca maşina respectivă, Dacia cu numărul 1-AR-7142, fie în faţa blocului unde locuiam, fie la mică distanţă de bloc, nu-mi mai păsa câtuşi de puţin.

De două ori în perioada 15-30 iunie 1982, pe când mergeam cu bicicleta pe carosabil de la şcoala mea spre casă pe bulevardul Lenin (actualmente bulevardul V. Milea), cei de la Securitate, care mă urmăreau şi se pare că îmi ştiau tot programul şi traseul pe care mergeam, au încercat să mă streseze şi mai tare. Cei care se aflau în maşină, pe când erau la circa 15-20 de metri de mine, s-au prefăcut că vor să intre în mine. Au tras spre stânga înspre partea străzii pe care mergeam, dar când au ajuns la câţiva metri, au revenit pe sensul lor de drum. Nu am schiţat niciun gest de teamă şi mi-am continuat drumul, uitându-mă la ei zâmbind şi făcându-le chiar un semn prietenesc cu mâna. Am mai văzut apoi acea maşină prin oraş şi chiar am fotografiat-o, pe când era parcată. Am aflat mai apoi ca era în subordinea unui anume Gheorghe Costea,  şeful departamentului de filaj al Securităţii.

Percheziţia din  7 aprilie 1983 

După cum am relatat mai înainte, faptul că povestisem multor persoane despre încercarea Securităţii de a mă asasina  i-a iritat foarte mult pe cei de la Securitate. Trecuse aproape un an de la evenimentele din 14-15 iunie şi în seara zilei de 6 aprilie 1983, am fost sunat de către Geta P., soţia lui Titi P. (între timp lui i se dăduse voie să plece în Franţa, sau a fost trimis acolo cu o misiune). Deşi eram, de acum, convins că Titi P. a avut un rol important în acţiunea Securităţii din urmă cu un an, m-am dus la ei acasă. Acolo, pe lângă Geta, se afla un domn pe care îl mai întâlnisem în relaţia cu Titi P., care se numea Geo (George) Iordache, de loc din Cuvin, judeţul Arad. Geo mi-a relatat, mai apoi, că mama lui Geta P., care era tot din Cuvin, l-a chemat de urgenţă la ea în acea seară pentru că avea de rezolvat nişte probleme foarte importante. Desigur că Securitatea avea nevoie de un martor care să asiste la acel eveniment. Tot Geo mi-a relatat că la aproximativ o săptămâna după acel incident, a fost obligat de către un ofiţer de Securitate să dea o declaraţie în legătură cu cele petrecute atunci.

Aşadar, în prezenţa acestui domn, Geta P. mi-a înmânat mai multe foi de hârtie făcute sul, care, spunea ea, era lucrarea de diplomă a soţului ei. Mi-a spus că încercase să i-o trimită prin postă, dar pachetul se pierduse şi că acele foi pe care mi le înmânase erau ultima copie a lucrării de  care soţul ei avea mare nevoie în Franţa.Geta P. ştia, fie de la soţul ei, fie de la Securitate, că obişnuiam să fac fotocopii după diverse materiale. Mi-a cerut să-i fac fotocopiile cât mai urgent posibil. Am luat sulul şi am plecat acasă. Ajuns acasă, am desfăcut sulul care era înfăşurat într-o foaie de hârtie puţin mai mare şi, spre surprinderea mea, am găsit un pamflet incendiar la adresa lui Ceauşescu. Acesta era numit chiar de la început „cizmarul din Scorniceşti”, apoi „dictator”, etc. I-am arătat soţiei mele, Liliana, textul şi ne-am dat seama că am căzut într-o cursă. Mi-am propus să merg şi să arunc sulul cu respectivul material pe balconul apartamentului familiei P., dar, deoarece era deja întuneric şi o vreme urâtă, am hotărât să o fac a doua zi dimineaţa devreme. M-am gândit să arunc sulul fie la lada cu gunoi de lângă blocul nostru, fie în Mureş, dar mă temeam că Geta P. m-ar fi putut trage la răspundere pentru pierderea materialului.

Am rulat foile şi le-am strâns la capete de parcă sulul nu fusese desfăcut, apoi am  lăsat sulul pe masa din bucătărie, cu gândul să mă ocup de el în dimineaţa următoare şi am mers la culcare. A doua zi dimineaţă, după ce fetitele noastre Ariana şi Alciona au plecat la şcoală, am auzit soneria de la intrare. M-am dus la uşă şi când am deschis-o, în faţa mea, se aflau cinci persoane a căror identitate  „după vorbă, după port’’ nu trebuia să o mai ghicesc. Mi-au arătat un mandat de percheziţie în care, spuneau ei, sunt acuzat că deţin aur şi valută, deţinerea cărora era interzisă prin lege, în acele timpuri de tristă amintire. Le-am spus că nu deţin nici aur şi nici valută, dar, deoarece am avut probleme grave cu Securitatea, nu le voi permite să intre în apartament singuri, deoarece, aşa cum frecvent se întâmplase prin anii ’50, cei care veneau în percheziţii, introduceau chiar ei în casele percheziţionate obiectele interzise prin lege – pistoale, cârti interzise etc.  pentru a incrimina persoana vizată de ei. Le-am cerut să găsească din blocul nostru cel puţin doi martori, care să asiste la percheziţie. Ştiam despre acest drept pe care îl are o persoană percheziţionată de la tatăl meu şi acest mic răgaz mi-a oferit prilejul să mă pot întoarce spre soacra mea, care se trezise şi ea şi stătea în spatele meu la uşa puţin întredeschisă, fără să fie văzută de securiştii care nu mă slăbeau din ochi.

M-am întors, aşadar, spre soacra mea şi i-am şoptit un singur cuvânt: „Sulul.” Soacra mea, femeie inteligentă şi cu mult simţ practic, s-a îndepărtat uşor de lângă uşă şi s-a dus în bucătărie, a luat sulul de pe masă şi l-a ascuns sub halatul ei, la subsuoară. Între timp, securiştii au găsit doi martori: pe doamna Maria Ardelean, vecina din apartamentul de vis-à-vis şi pe tânărul Dan Novacovici. Au intrat cu toţii în casă şi au început percheziţia, care a durat până la ora 13. Au răscolit întreg apartamentul şi nu au găsit nimic din ceea ce căutau. Evident că nu era vorba nici de aur, nici de valută, scopul venirii lor era sulul cu pricina, care se afla sub braţul soacrei mele, perfect mascat de halatul de casă pe care-l purta. Au pus într-un maldăr tot felul de cârţi religioase, cele mai multe aduse ilegal din străinătate şi distribuite de noi tot ilegal în acea perioadă în care astfel de materiale erau considerate extrem de periculoase. Cei care veneau în România din Occident spuneau că la graniţa prima întrebare care li se punea era: „Aveţi arme? Biblii?’’

Era acolo, la vedere „Umpleţi vidul” a lui Nicolae Ionescu (de fapt, autorul era Richard Wurmbrand), biblii, dar şi fotocopiile unor albume ale lui Mihai Stănescu care fuseseră scoase din circulaţie pentru finul mesaj anticomunist. Au mai pus pe mormanul de cărţi şi nişte reviste „Cinema” pe coperta cărora apărea cuplul Ceauşescu. Fetiţele mele, Ariana şi Alciona, mari amatoare de „prelucrat” astfel de fotografii, le făcuseră cu carioca coarne, urechi de măgar, ochi bulbucaţi, dinţi de strigoi, etc. Mi-am zis, în sinea mea, că simpla prezenţă a acestor „documente” ar fi suficientă pentru a mă aresta. Văzând că nu găsesc ceea ce căutau, mă tot întrebau unde îmi ţin aparatele foto, aparatele de mărit, etc. Le-am spus că le am în boxa din subsolul blocului şi imediat mi-au cerut să mergem acolo. Dar nici acolo nu au găsit ce căutau.    Am mers apoi însoţit de securişti la apartamentul părinţilor mei de pe strada H. Barbusse numărul 12, unde nu prea au avut ce găsi. Tăticul îşi ascundea cu multă grijă manuscrisele la care tot trudea de la ieşirea din închisoare. A avut trista experienţă ca la percheziţia când a fost arestat i s-au confiscat 28 manuscrise dactilografiate gata de tipar, pe care nu le-a mai primit niciodată. Am aflat mai apoi, cercetând documentele de la C.N.S.A.S., că acestea au fost distruse de către Securitate imediat după primul proces, deşi erau considerate probe incriminatorii.

Ne-am întors la noi la apartament şi, cum se făcuse târziu, (trecuseră multe ore de la începutul percheziţiei), securiştii s-au apucat să completeze procesul verbal de percheziţie, în care au fost nevoiţi să scrie negru pe alb, că nu s-a găsit nimic din cele invocate ca motiv al percheziţiei. Procesul verbal a fost semnat de către securişti, de către cei doi martori şi de mine. Un moment amuzant a fost acela în care fetiţele mele, care erau în clasa a II-a, au sosit de la şcoală, imediat după ora 12, însoţite de mama mea.

Ariana, care ne uimea adesea cu vorbele ei de duh, a intrat în casă şi, văzându-i pe cei cinci securişti la lucru şi mormanul de cărţi şi obiectele răspândite prin toată casa (aceştia nu s-au mai ostenit să le pună la locul lor), a exclamat: „Nenii aceştia au venit să-mi caute stiloul?” Cu o seară înainte îşi pierduse pe undeva, prin casă, stiloul la care ţinea mult şi nu reuşise să-l găsească. Încheind procesul-verbal de percheziţie şi misiunea ingrată fără niciun rezultat, cei cinci securişti, împreună cu cei doi martori au părăsit apartamentul. Primul lucru, după plecarea lor, a fost să-i cer soacrei mele să scoată sulul de sub halat, gândindu-mă acum că el trebuia să dispară definitiv. Am luat sulul şi l-am pus în sertarul cu lingurile de lemn, din dulapul din bucătărie. De abia terminasem această manevră, nu trecuseră decât câteva minute de la plecarea „oaspeţilor”, că ne trezim cu uşa de intrare dată în lături cu putere şi doi indivizi cu un aer fioros, urmaţi de o parte din cei cinci securişti, s-au năpustit peste noi. Au împins-o, pur şi simplu, pe soţia mea Liliana, în bucătărie, unde au înghesuit-o într-un colt şi au început să urle la ea, ameninţând-o. Pe mine m-au lăsat în camera de zi, de unde îi auzeam strigând la soţia mea.

Ofiţerul care era cu mine, în camera de zi (ulterior am aflat că era colonelul de securitate Moţ Ioan) s-a răstit la mine, zicându-mi:

„Unde este documentul?”

Am făcut pe naivul, răspunzându-i:

„Ce fel de document? Nu ştiu la ce vă referiţi.”

Colonelul Moţ: „Nu fă pe prostul. Scoate-l imediat.”

Atunci, cu seninătate în privire şi glas, îndreptându-mă spre bucătărie şi scoţând din sertar sulul de hârtie, i-am spus: „Căutaţi acest document? Este vorba de aceste foi?” L-a luat şi apoi s-ă răstit la securiştii care făcuseră percheziţia, făcându-i dobitoci, pentru că nu au fost în stare sa-l găsească. Apoi m-a dus în camera de zi şi mi-a pus în faţă o foaie de hârtie albă şi un pix şi a început să-mi dicteze o declaraţie.

„Subsemnatul Cristian Moisescu, fiul lui Vasile Moisescu,… etc., etc., s-a găsit la mine un manuscris dactilografiat de… (şi a făcut o pauză)… atâtea pagini…”

Dumnezeu mi-a dat înţelepciunea să nu cad în plasa întinsă de colonelul Moţ şi i-am spus că nu ştiam câte pagini are manuscrisul, deoarece nu l-am desfăcut (Dumnezeu să mă ierte pentru minciuna spusă!). S-a consultat, în şoaptă, cu celalalt ofiţer, despre care am aflat că se numea Pribac, şi apoi m-au pus să închei declaraţia, au luat-o şi au părăsit cu toţii apartamentul. Am răsuflat uşurat şi I-am mulţumit lui Dumnezeu de felul în care El rezolvase şi această problemă, în care în naivitatea mea, să nu spun prostia mea, intrasem. Trebuia să-L întreb pe El, înainte de a merge la Geta P., să-mi călăuzească El deciziile. Am aflat mai apoi că s-a discutat la Securitate, dacă trebuia să fiu arestat sau nu. Faptul că nu aveau probe suficiente – procesul verbal cu martori, fusese semnat fără nicio învinuire, declaraţia mea că nu am deschis sulul şi că nu ştiam ce conţine, m-au salvat.

Şi, bineînţeles, nemărginita îndurare a lui Dumnezeu.Doresc să închei cu o relatare care arată misterioasele căi ale lui Dumnezeu descoperite în vieţile noastre.

La începutul anului 1984, când şi pâinea era pe cartelă, fiind raţionalizată, mă întorceam acasă de la şcoală, trecând, cum făceam de obicei la sfârşitul săptămânii, pe la brutăria din Aradul Nou, gestionată de familia Iacob, care mă preţuiau în mod deosebit, eu fiind profesorul multora dintre copiii lor. Pâinile se dădeau doar celor care erau membri ai cooperativei agricole din Aradul Nou, iar o bună parte mergea la Hotelul şi Cantina partidului de pe strada Horia. Ca o împlinire a promisiunii lui Dumnezeu pe care o primisem în 14 iunie 1982, din aceste pâini de cea mai bună calitate aveau parte şi membrii familiei mele, inclusiv părinţii mei, Vasile şi Sânziana Moisescu. Le aduceam la fiecare sfârşit de săptămână o pâine mare albă, un mic prinos al recunoştinţei pentru tot ce făcuseră pentru noi. La aceasta mă gândeam îndreptându-mă spre casa părinţilor cu preţioasele pâini, una pentru ei, cealaltă pentru familia mea, fiecare pusă într-unul din cele două scăunele împletite ca două coşuleţe unde le puneam pe Ariana şi Alciona când le duceam cu bicicleta. Mi-a venit atunci în minte promisiunea pe care mi-o făcuse Dumnezeu prin textul din Isaia 51:12-14, în care se spunea: „…şi nu va duce lipsă de pâine’’.

În 1982, după încercarea Securităţii de a mă omorî, nu le-am povestit părinţilor despre acest amănunt, deoarece eram într-o stare de mare stres, dar acum, după trecerea unei perioade de timp, le-am povestit pe larg despre versetele pe care le primisem în acea zi de 14 iunie 1982. Le-am spus despre promisiunea care se împlinise – eu eram în viaţă şi nu duceam lipsă de pâine – şi încă ce mai pâine !… din care se înfruptau şi mai marii Aradului. După ce am încheiat, fără a scoate  un cuvânt, mama s-a dus şi a venit cu Biblia ei şi a deschis-o la Isaia capitolul 51. Versetele 12-14 erau subliniate şi în dreptul lor era trecută data de 17 februarie 1958, ziua de naştere a mamei mele. Deoarece în 18 februarie urma să aibă loc la Tribunalul Militar din Timişoara procesul lotului Moisescu, mama mea, Sânziana a deschis Biblia la întâmplare, fiind vorba de un eveniment cu totul special. Era promisiunea pe care Dumnezeu i-o dăduse de ziua ei, cu o zi înaintea procesului care a avut loc la Tribunalul Militar din Timişoara.

Versetele erau exact aceleaşi cu cele primite de mine în 14 iunie 1982. Si în cazul mamei mele textul se potrivea perfect cu starea în care se afla tatăl meu, care a intrat în sala de judecată alături de tovarăşii lui în zeghe şi cu  lanţuri la mâini şi la picioare, ca nişte criminali. Pedepsele date au fost deosebit de aspre. Tatăl meu, Vasile V. Moisescu, a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică şi ar fi trebuit să iasă din închisoare după 25 de ani, în 1984 exact în ziua de 17 februarie, ziua de naştere a Mamei mele.

(12.) „Eu, Eu vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca sa te temi de omul cel muritor, şi de fiul omului, care trece ca iarba

(13.) şi să uiţi pe Domnul care te-a făcut, care a întins cerurile şi a întemeiat Pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia asupritorului?

(14.) În curând cel încovoiat sub fiare va fi dezlegat; nu va muri în groapă şi nu va duce lipsă de pâine.

Aceste versete i-au dat mamei mele puterea şi răbdarea să aştepte împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Tatăl meu a fost graţiat împreună cu mulţi alţi deţinuţi politici şi de conştiinţă în iulie 1964. Fapt cu totul remarcabil este că de  ziua ei, în 17 februarie 1984, exact la împlinirea a 25 de ani de la proces (18 februarie 1959) şi de la promisiunea primită din partea lui Dumnezeu cu acea ocazie, a primit un telefon de la buna sa prietenă Sida Caciora, care a adăugat felicitărilor sale versetele 12-14 din Isaia 51, fără să fi ştiut că acestea mai fuseseră date de Dumnezeu cu mulţi ani în urmă. Promisiunea se împlinise şi încă înainte de termen!

Si acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi!

Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?

Iov capitolul 26.14

Cristian Moisescu

 

Cristi Moisescu – Profesorul de Engleză!

cristian-moisescu-arad-680x365

Îmi aduc aminte cu nostalgie, de toamna anului 1981, când undeva în Arad, pe strada Ineului, adunați în sufrageria unui apartament, eram adunați aproximativ 10 persoane, pentru o întâlnire specială cu Cristi Moisescu. De fapt, este vorba chiar de reședința lui Cristi, iar scopul întâlnirii de acolo era studierea limbii engleze.

A fost un profesor de engleză foarte bun, dar mai mult decât atât, era și foarte curajos. A preda lecții de engleză în anii ’80, în zona Aradului, era pe cât se poate de clar o intervenție vădită, de evadare din lagărul comunist. Era de datoria lui ca profesor, să facă denunț la securitate cu privire la toți cei care îl solicitau pentru învățarea limbii engleze. Nu numai că nu a deconspirat pe nimeni, dar a făcut lucrul acesta pentru zeci, dacă nu chiar sute de persoane, de fiecare dată cu o dăruire de neegalat. Nu degeaba l-a urmărit securitatea, de multe ori în încercarea de a-l elimina, efectiv fizic.

Mi-a povestit personal lucrul acesta după mulți ani (după Revoluția din ’89) când m-am reîntors să vizitez România. M-am bucurat mult de momentul în care a ajuns primar al Aradului. Vedeam în lucrul acesta o mare binecuvântare pentru orașul Arad. Un om de o modestie rară, chiar și în perioada mandatului de primar. Dar cine aprecia modestia în vremea aceea sau cine o apreciază și astăzi?

Un biciclist de renume în Arad; îl puteai vedea mereu mergând pe bicicletă prin oraș, ori după-amiaza îl puteai întâlni pe malul Mureșului, plimbându-și câinele. Era un iubitor de animale cum rar am întâlnit. Trebuie să mărturisesc faptul că el m-a ajutat într-un fel, să renunț la vânătoare, sport iubit de mine încă din fragedă copilărie.

Ieri, când am aflat că a plecat spre cele veșnice, nu am putut să nu mă gândesc profund, la atâtea lucruri frumoase din relația noastră de prietenie, pe care am avut-o cu el de-a lungul anilor. Nu mă așteptam să se ducă așa de repede, mai ales că iubea sportul, mișcarea, mersul pe bicicletă, așa de mult, dar s-a dus…

Când Dumnezeu spune că trebuie să pleci, nimeni nu mai poate să se opună. Pentru el acum este mai bine, mai ales că el chiar a lucrat pentru Dumnezeu cu un elan greu de egalat. Era mereu pe teren în weekend, predicând Evanghelia. Dorea să ajute pe cât mai mulți ca să își salveze sufletele din lumea aceasta plină de nelegiuiri.

Sincere condoleanțe întregii familii!

Vă purtăm în rugăciunile noastre.

Cristi, ție îți spunem LA REVEDERE! Pe curând.

Cu toată dragostea și stima,

Mike Olari & Familia!

 

Traian Băsescu despre familia Bodnariu! O întrebare directă, adresată președintelui Iohannis!

321

Invitat special la postul de televiziune B1 TV în show-ul lui Sabin Orcan, prin multele subiecte discutate în această emisiune, a fost adusă în discuție și situația familiei lui Marius și Ruth Bodnariu.

Îmi place să cred că părerile, iar mai apoi, întrebările domnului Băsescu, adresate președintelui Iohannis, nu au fost doar demagogice. Cred că a vorbit dintr-o inimă de tată și bunic în același timp. Mă gândesc, așa cum eu am încercat să-mi imaginez ce ar fi însemnat aceste sărbători de iarnă fără măcar unul din copiii sau nepoții mei, nu 5 copii (adică toți copiii) ca în cazul familiei Bodnariu, tot așa și domnul Băsescu s-a gândit la familia Bodnariu, cu dorința sinceră de a ajuta și dânsul cu ce poate.

Doar în felul acesta pot să-mi explic tonul și întrebările direcționate către Palatul Victoria și Cotroceni, adică președintelui Iohannis.

Sincer să fiu, cred că este cea mai autorizată voce să facă astfel de aprecieri, conștient de responsabilitatea pe care și-o asumă. Dânsul știe ce se poate spune public și ce nu, sau ce poate un președinte de țară să facă și ce nu-și poate permite să facă.

La un moment dat, domnul Băsescu, efectiv îi adresează o întrebare foarte directă președintelui Iohannis: „Domnule Iohannis, vă rog să-mi spuneți ce ați întreprins concret în cazul acestei familii? Ați luat telefonul să-l sunați pe primul ministru al Norvegiei?

Cu toții spuneți că sunteți foarte atenți la acest caz, dar se pare că sunt doar vorbe frumoase și nimic nu se face, concret.”

Stimate domnule președinte, noi cei din diaspora, cunoaștem faptul că aveți un alt temperament și că ieșiți pentru informarea publicului, foarte rar. Dar, cred că situația de față, efectiv o cere. Noi cei care v-am votat din diaspora și am făcut tot ce ne-a stat în putință ca să deveniți președintele României, așteptăm să vedem o implicare mai hotărâtă în rezolvarea acestui caz. Cu toții ne-am bucurat să avem un președinte evanghelic, cu multă frică de Dumnezeu și cu o inimă care simte cu aproapele său. Ne-am bucurat când am văzut că la incendiul din Colectiv, ați intervenit cu toată responsabilitatea pentru a pedepsi pe toți cei vinovați și efectiv, într-o oarecare măsură, le-ați făcut dreptate celor implicați și familiilor lor.

Acum aveți ocazia să arătați că sunteți și președintele celor din diaspora și veți interveni cât mai rapid pentru o familie care își plânge cei 5 copilași. Unul din copii fiind sugar…

Îmi place să cred că deja ați făcut anumite demersuri și că rezultateale se vor vedea în curând. Avem nevoie să fim și noi informați pentru că, ați avea doar de câștigat.

Împreună cu fostul președinte Băsescu și noi așteptăm un răspuns din partea dumneavoastră, cât mai urgent!

Vă mulțumesc și doresc ca Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Cu deosebit respect,

Mike Olari


Mai jos, este linkul cu întreaga emisiune în care Traian Băsescu a vorbit despre mai multe subiecte. Intervenția sa despre familia Bodnariu, o puteți vedea începând cu minutul 1:12:00.

Untitled-1Click pe imagine pentru video.