Eseuri

Iosif Țon: Făuritorii de garduri

Am primit acest mesaj din partea fratelui Țon, un mesaj pe cât de direct, pe atât de actual pentru biserica zilelor noastre. A gândi și a fi diferit astăzi, este un act de mare curaj, pentru care se plătește un preț pe măsură. Fratele Iosif Țon a ales să plătească prețul, fiindcă a înțeles miza și totodată nevoia de a fi ceea ce vrea DUMNEZEU, nu ceea ce vor oamenii. Articolul de mai jos este un semnal de alarmă pentru oricine are urechi de auzit. Timpurile pe care le trăim sunt foarte grăitoare în ceea ce privește SFÂRȘITUL. Mă bucur să vad un om a lui DUMNEZEU, care la vârsta de 80 ani, ne dă un exemplu demn de urmat. Doamne ajută.

Mike Olari

ITIosif Țon – sursa foto: youtube

David a fost „un om după inima lui Dumnezeu”. Tematica lui de bază a fost bunătatea lui Dumnezeu. Prin contrast, el ne descrie modul de a fi, al omului rău, şi ne cheamă să fim buni cu bunătatea lui Dumnezeu.

O caracteristică izbitoare a lui David este chemarea lui adresată tuturor popoarelor lumii. Pentru el, toate popoarele îi aparțin lui Dumnezeu. Trebuie să citim psalmii 94-100 ca să ne dăm seama de cuprinderea globală pe care o are David. Dar sunt suficiente aceste cuvinte de la începutul Psalmului 100: „Strigați de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului… Să știți că Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem, noi suntem poporul Lui, turma pășunii Lui” (Psalmul 100: 1 şi 3). Aceasta era o cântare care se cânta la cortul lui David, unde toate națiunile aveau acces liber la Dumnezeu.

O atitudine deschisă fată de toate popoarele are şi profetul Ilie, care nu are nici o rezervă să stea şi să mănânce în casa unei femei din tara Sidonului. La fel a fost şi profetul Elisei, care l-a vindecat pe demnitarul sirian Naaman.

Prorocul Amos, citat de apostolul Iacov la adunarea bisericii de la Ierusalim (Faptele Ap. 15:14-17), afirmă că trebuie să ne întoarcem la cortul lui David, „pentru ca rămășița de oameni (toţi cei născuți din Adam), ca şi toate națiunile să se întoarcă la Dumnezeu” (Amos 9:11-12). Osea şi Isaia au avut şi ei o perspectivă universală, chemând toate națiunile să se întoarcă la Dumnezeu (Osea 3:5; Isaia 55:1-7).

După robia babiloniană, evreii au suferit o schimbare radicală de atitudine: Au dezvoltat teologia că ei sunt poporul lui Dumnezeu cu exclusivitate şi că nimeni altcineva nu se califică să aibă acces la Dumnezeu.

Atitudinea aceasta se vede cel mai bine din întâmplarea prin care a trecut Domnul Isus când a făcut vizita la sinagoga din Nazaret. El a citit din Isaia 61:1-2 şi prin aceasta şi-a definit propria misiune în lume: Dar a adăugat că misiunea Lui nu-i numai pentru Israel, ci şi pentru alte popoare, aşa cum Dumnezeu l-a trimis pe Ilie şi la văduva din Sidon şi aşa cum Elisei l-a vindecat şi pe sirianul Naaman. Consătenii Lui Isus au fost atât de furioși când au auzit o asemenea învăţătură, încât L-au dus pe creasta dealului şi au vrut să-L arunce într-o prăpastie (Luca 4:14-30).

Aşa ceva s-a întâmplat şi cu apostolul Pavel. Când şi-a povestit transformarea lui pe drumul Damascului, în fața conducătorilor Israelului, la templul din Ierusalim, a ajuns până la cuvintele pe care i le-a spus Isus: „Du-te, căci te voi trimite la neamuri”. Citim imediat că „ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci au zis: „Ia de pe pământ un asemenea om. Nu este vrednic să trăiască!” (Faptele ap. 22:21-22).

Să fim atenți aici. Când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, i-a spus: „Voi face din tine un neam mare…şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:1,3). Prin urmare, ei erau cei care, în planul lui Dumnezeu, trebuiau să ia „Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu” adusă de Isus şi să o ducă la toate națiunile. Dar ei erau deja aşa de închiși în ei înșiși, încât nici n-au vrut să audă de acest lucru. Isus n-a avut altceva de făcut decât să-i anunțe: „Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată altui neam, care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:43).

Când Isus și-a ales 12 ucenici (reprezentând cele 12 seminții ale lui Israel) şi a încheiat noul legământ cu ei, ei au devenit „neamul” nou, cărora Domnul Isus le-a dat însărcinarea să ducă Evanghelia Împărăției la toate națiunile (Matei 28:18-20)!

Cât despre evrei, apostolul Pavel ne spune: „vreau să știți taina aceasta: O parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ține până va intra numărul deplin al națiunilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:25-26).

Cu alte cuvinte, fiindcă ei n-au vrut să fie cei prin care Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu să fie dusă la toate națiunile, Dumnezeu i-a lăsat să fie ultimii care vor primi această Evanghelie. Dacă noi nu vrem să împlinim planul cu care ne-a făcut Dumnezeu, El ne lasă de o parte şi Își continuă planul prin alții! Israelul s-a închis în sine, spunând: Numai noi şi nimeni altcineva. Dar oare noi nu repetăm istoria? Ortodocșii de secole spun că numai ei au „dreapta credinţă”! Catolicii spun la fel.

Baptiștii s-au închis în sine şi spun: Numai noi avem adevărata doctrină! Creștinii după Evanghelie spun: numai noi avem adevărata doctrină! Penticostalii le spun celor ce L-au primit pe Domnul la baptiști sau la creştini după Evanghelie: Aceasta nu vi-i destul. Veniți la noi să vă învățăm noi ce vă mai lipsește!

Cu toții am înălțat garduri în jurul nostru, ca evreii odinioară, ne-am închis în ghetoul nostru şi-i considerăm „pierduți” pe toţi cei ce sunt în afara zidurilor noastre! Dumnezeu nu i-a obligat pe evrei să-şi demoleze gardul din jurul lor: i-a lăsat, cu gardul lor cu tot, la o parte, şi-şi continuă procesul extinderii Împărăției lui Dumnezeu cu cei care acceptă învăţăturile aduse de Domnul Isus. Aşa va face şi cu ghetourile moderne. Eu nu cred că El ne cheamă să demolăm garduri. Cei care le-au făurit cu atâta trudă vor avea grijă să şi le apere. Să nu ne războim unii cu alții pe motive de doctrină.

Scopul lui Dumnezeu este să-și facă oameni după chipul şi asemănarea Lui. Să populeze planeta cu oameni buni aşa cum El este bun.

Marele teolog şi învățat Erasmus de Roterdam, care credea foarte multe din tezele lui Luther, a fost întrebat de cineva de ce nu se unește cu Luther. El a răspuns: Aștept să văd ce fel de oameni produce Luther prin învăţătura lui. Dacă îmi place ce fel de oameni produce, mă alătur lor!” Mai târziu a constatat că nu-i place ce fel de oameni a produs învăţătura lui Luther şi a preferat să rămână în afară.

Ce fel de oameni produc credințele noastre?

Vă chem la o nouă competiție: Care dintre bisericile noastre produc oameni realmente buni şi oameni cinstiți şi curați şi cu care să-ţi fie drag să trăiești? De ce să ne luptăm pentru garduri? Să producem oameni care seamănă cu Dumnezeu.

Iosif Țon

PS. Dacă vreți să citiți lucrul acesta în Scriptură, citiți Efeseni 4:17 până la capăt şi continuați în 5:1-9 (sau, dacă nu obosiți, citiți şi acest capitol până la capăt). Esenţa este în 4:23-25, în 4:30-31 şi în 5:1-2 şi 8-9).

Vindecare pentru țară

 

photoAutorul articolului:  Nelu Chiriță (la mijloc, între Travis Hunt și Mike Olari)

 

Toți românii își doresc o schimbare în România – au spus-o prin vot – iar toate speranțele lor se îndreaptă acum către noul președinte, Klaus Iohannis. Mă rog Domnului pentru domnia sa, ca să reușească cât mai mult din ceea ce și-a propus. Este dealtfel datoria oricărui creștin să se roage pentru președintele țării lui. Însă o schimbare reală, în bine, în țara noastră, trebuie să o spun, poate avea loc NUMAI cu ajutorul lui Dumnezeu! Dacă domnul Iohannis nu înțelege aceasta atunci nu se va întâmpla mare lucru nici în următorii ani, în ciuda tuturor promisiunilor.

Pentru ca țara să fie vindecată este nevoie ca nelegiuirea ei să fie îndepărtată. Din câte știu nimeni nu poate înlătura nelegiuirea unei țări, nici un om, decât numai Dumnezeu! Iar Lui nu-i trebuie două mandate, îi este deajuns doar o zi, o singură zi, pentru a vindeca întreaga țară după cum ne spune prin profetul Zaharia: „… într-o singură zi voi înlătura nelegiuirea ţării acesteia.” (Zah. 3:9)

Cum s-ar putea așa ceva în România?! Ne spune tot Dumnezeu: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!” (Zah. 4:6)

O vindecare autentică a țării este posibilă doar prin mijloace spirituale, nu prin politică, nu prin forță… Este normal să fie așa. Dacă rădăcina tuturor problemelor pe care le avem în România este de natură spirituală soluția nu poate fi decât una spirituală. Altfel e ca și cum ai încerca să faci să meargă o mașină cu motorul distrus doar lustruind-o. Oricât de bine ai curăța-o, oricât de bine ai lustrui-o cu ceară, chiar dacă ai face-o să strălucească ca nouă la exterior, totuși ea nu va porni NICIODATĂ, până nu-i rezolvi problemele de sub capotă! Exact la fel și cu țara noastră, oricâte hotărâri politice, administrative, sociale s-ar lua și oricât de bune ar fi ele, nu vor ajuta până nu se rezolvă problema spirituală, cea care a cauzat blestemul.

„Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ şi oricine jură strâmb va fi nimicit cu desăvârşire de aici.” (Zah. 5:2-3)

Acolo unde este nelegiuire este blestem. Domnul îi arată lui Zaharia blestemul care este peste țară, sub forma unui sul de carte enorm. O țară blestemată nu poate propăși orice ar face. „Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor.” (Prov. 14:34) Toate nelegiuirile pe care le-am comis ne acuză înaintea lui Dumnezeu și ne înjosesc în fața tuturor națiunilor. Hoția și minciuna în care trăim a adus blestemul care planează asupra țării!

Domnul poate rezolva problema națiunii noastre într-o singură zi, cum spuneam mai devreme, numai El poate ierta nelegiuirea și poate îndepărta blestemul, dar pentru aceasta este nevoie să ne întoarcem cu toții la El, cu mărturisire și pocăință. Căci „cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.” (Prov. 28:13)

Nelu Chiriță

Pastorul Bisericii Speranța – Galați

Toflea: de râs sau de plâns?

Cristi

Un articol de Cristian Barbosu

Hai să începem cu prima întrebare. De râs? Nu. Deloc. Ce se întâmplă în biserica din Toflea e o lucrare serioasă. Doar cei care n-au fost acolo și nu-i cunosc pe credincioșii de acolo pot râde. Dar nu spre binele lor. Fiindcă Dumnezeu a făcut și face lucruri mari în Toflea. Mai mari ca în multe biserici din Romania si diaspora. Și știu că risc afirmand acest lucru, dar asta e realitatea. N-am putut să nu scriu ceva, dupa ultima mea vizită acolo (acum câteva săptămâni), fiindcă de fiecare dată când am fost pe la ei, sau am fost implicat în vreo slujire a congregației lor, am plecat încurajat, motivat, binecuvântat. Într-o localitate în care o buna parte din locuitori nu știu să scrie și să citească, să găsești o biserică preocupată, care să se ocupe de educația concetățenilor, astfel încât aproape 1000 dintre ei au citit Noul Testament în ultimii ani, peste 500 au citit Biblia în întregime, și 200 să fi urmat cursuri și semniare biblice – stau și mă întreb, oare câte biserici din România și-au făcut scop din asta, să-și educe biblic membrii congregației lor, să-i motiveze și să-i monitorizeze la aceasta? Într-o lume creștină în care familia este sub atac, și curăția înainte de casatorie este o problemă serioasă – chiar și în comunitățile creștine – să găsești o biserică în care slujitorii ei să se framante să caute metode clare și practice prin care să mențină sfințenia relațiilor de căsătorie, e de apreciat. Oare care biserică investește resurse umane și materiale să susțină în fiecare an o conferință de câteva zile, specific destinată relațiilor de familie, așa cum fac cei din Toflea? Și nu doar pentru 30-40 de cupluri ci pentru 1000 + ?!

Da, sunt romi, au avut și încă au multe probleme, dar rar am găsit un grup de credincioși care să vorbească atâta de deschis despre lupta împotriva păcatelor lor, fie sociale, fie generate din tradiții și legi entice împotrivitoare Scripturii, oameni care să-și recunoască slăbiciunile așa cum o fac toflenii. Când vorbești de Toflea nu e nimic de râs, din contră…

Ce, vrei să spui că e ceva de plâns? Da. Dar nu pentru ei… ci pentru noi, cei care deseori ne credem oarecum superiori, mai educați, mai “io-știu-cum” față de ei. Bătând amvoanele multor biserici din majoritatea confesiunilor evanghelice din România, rar am găsit atâta viață în închinare, pasiune în rugăciune, putere în Cuvânt și lacrimi de cercetare ca la Toflea. Da, când intri nu mai auzi nimic, fiindca muzica e atât de tare încât nu mai poți sa intri in barfele cotidiene cu cei de lânga tine, oamenii sunt prea focalizați pe cântare să se uite pe pereți ca în alte biserici, iar ritmul, da, e diferit, mai bat din palme, ba chiar și strigă atunci când cantă, așa că nu poți dormi sau intra pe Facebook cum faci de obicei când corul sau fanfara bisericilor standard cântă aceleași melodii de 30 de ani încoace, pe care inclusiv subconștientul tău le fredonează. E de plâns când te uiți la statisticile cultelor neo-protestante în care botezurile sunt tot mai rare și mai mici, numarul bisericilor scade de la an la an și nici măcar în serviciile de evanghelizare sălile nu-s pline. Când în Toflea, de câțiva ani de zile nu găsești loc dacă vii la fix, oamenii nu se uită la ceas să vadă când se va termina, nu au unul ci două servicii peste săptămână, și în ultimii ani, toflenii au împânzit țara și Europa, nu doar pentru a-și găsi un loc de muncă, dar pentru a deschide biserici. Care biserică, al cărui cult, a plantat 10 alte filiale în țară și incă 5 în diferite țări ale Europei în ultimii ani? Cinste lor și laudă Domnului, care lucrează prin astfel de oameni, disprețuiți de unii, dar iubiți de El. M-am simțit smerit să îi slujesc, încurajat să îi privesc, și binecuvântat să fi invățat lucruri spirituale de la ei.

Toflea

De râs? De plâns? Da, e un titlu ales pe de o parte să-i atragă pe unii care atunci când aud de Toflea, zâmbesc în baza prejudecăților lor greșite, precum evreii din vechime față de samariteni. Un titlu însa, care ar trebui să ne dea serios de gândit celor care înca mai trăim acel sentiment de frustrare sfântă legat de monotonia și fosilizarea bisericilor evanghelice românești, din țară și din diaspora, și care ne dorim să vedem, cum Dumnezeu dă viață bisericilor noastre… măcar ca la Toflea.

Și eu cu cine votez ?!

Un articol de Beniamin Lup

Alegeri între Ascultare și Compromis

votat

 Vin Alegerile! Retrăim același sentiment ciudat de ani buni încoace.

Afișe, pregătiri, mese, plase cu ulei și zahăr….

Discursuri pompoase, politicieni care trec pe la mănăstiri și își fac semnul crucii cu profesionalism și falsă modestie…. unii încurcă titlurile de Pastor cu Preasfințit, Rector cu Mitropolit, Candidat cu Mesia… dar zâmbesc convinși că ne-au convins și vom pune ștampila pe numele lor….

Candidații merg prin biserici, școli, spitale și cimitire de toate nuanțele ca să câștige voturi… fără scrupule, fără jenă, fără demnitate.

Cum să procedăm noi credincioșii de orice culoare denominațională, de orice nuanță sau orientare politică, de orice statut sau capacitate spirituală?

Cum să procedăm noi, liderii care ar trebui să conducem poporul spre “pășuni verzi și ape de odihnă?”

Mi-am amintit povestirea despre Saul, întâiul rege al Israelului. Lider al națiunii, om politic, parte din poporul credincios, fără afiliere denominațională.

Saul a început bine. Dumnezeu i-a dat chiar o inimă nouă, iar Saul a demonstrat calități extraordinare de lider al poporului împotriva dușmanilor. Împreună cu fiul său Ionatan a luptat împotriva asupritorilor și a readus în armata Israelului un zel deosebit.

Și totuși, de timpuriu în cariera sa au apărut semnele unui comportament pripit, chiar un jurământ care dacă ar fi fost ținut ar fi condus la moartea fiului său.

Același comportament impulsiv a dus la primul incident care l-a descalificat pe Saul de la tron; văzând armata lui Israel împrăștiată în luptă, Saul a adus jertfa înainte să vină preotul Samuel. Poate s-a consultat cu conducerea armatei, cu comitetul sau sinodul, cu consilierii sau vreun Manual de “Best Practice in winning favors”…..dar nu cu Dumnezeu. Ochii lui s-au îndreptat înspre circumstanțele înconjurătoare, înspre oportunitățile vremii și nu înspre puterea lui Dumnezeu, așa că a neglijat instrucțiunile divine. Prin Samuel, Dumnezeu l-a respins pe Saul în acea zi, aceasta nefiind însă singura dată. Curând după această zi, Saul a fost neascultător din nou, Dumnezeu respingându-l din nou.

Saul a urmat instrucțiunile lui Dumnezeu doar până la un punct. Saul practica “leadershipul de circumstanță.”

Atunci când Samuel l-a confruntat, Saul a venit cu scuze cu tentă spirituală, care nu l-au impresionat nici pe Samuel și nici pe Dumnezeu.

A urmat o încercare disperată de a-și păstra domnia dar și un refuz ferm la cererea lui.

Întreb: Suntem dispuși să ascultăm până la capăt și să urmăm întru totul instrucțiunile lui Dumnezeu?

Acum, de alegeri, până unde suntem dispuși să mergem – sau să alunecăm?

Haideți să ne concentrăm spre Principii, Valori, Integritate, Verticalitate, Credință… spre Dumnezeu!

Dacă privim spre, sau ne agățăm speranțele de Udrea, Ponta, Macovei, Johannis sau oricare altă ființa vremelnică, vom rata ținta!

Doamne binecuvintează Romania!

Din frământările unui rob… nici măcar netrebnic!

Am primit această meditație din partea unui tânăr păstor care a dorit să nu îi publicăm numele. Dorește mai degrabă o reacție la ceea ce a scris decât la persoana care a scris. Mi s-a părut un punct de vedere interesant, un act de modestie responsabilă, care merită remarcat. Uneori, astfel de exerciții sunt binevenite. O meditație scrisă bine, cu formă și conținut, o introspecție constructivă, așa cum trebuie să se scrie pe bloguri și nu numai. Mulțumim.

 meditating

Nu sunt  apostolul Pavel, nici măcar Timotei, dar cred, cu tot ceea ce sunt, că am fost chemat să îi urmez, deoarece, primul, în fața tuturor, merge Domnul Isus Hristos!

Nu mi s-au scris epistole personale, nici eu nu am scris epistole altora, pentru că nu era nevoie! Adevărul a fost scris odată și este sufiecient! El nu trebuie reinventat și nici votat, ci doar crezut și trăit!

Nu sunt vrednic să fiu chemat între cei care au purtat numele de oameni ai lui Dumnezeu și de care lumea nu a fost vrednică și nici nu va fi! Este o onoare, măcar că nu voi înțelege niciodată de ce El ar avea nevoie de mine: un fir de praf de pe cumpăna fântânii, un abur, un vierme……

Nu am suferit de foame nici de sete, nu am fost gol, chinuit, nu am umblat din loc în loc, nu m-am ostenit, nu am fost prigonit, nu am fost socotit gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tututor! Și nu înțeleg de ce, totuși, Dumnezeu mă așează în rândul acestora!

Nu am suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare, nu am fost ucis cu pietre, tăiat în două cu fierăstrăul, chinuit, nu am murit ucis de sabie, nu am pribegit îmbrăcat cu cojoace și în piei de capre, nu am fost lipsit de toate, nu am rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri sau prin crăpăturile pământului, nu am fost lăudat pentru credința mea și nu înțeleg de ce Dumnezeu nu i-a lăsat pe toți aceștia să ajungă la desăvârșire fără mine!

De ce nu a închis Dumnezeu lista sfinților ci a păstrat-o  deschisă pentru toți cei care, indiferent de preț, vor fi gata să-l plătească, pentru a sta la dreapta Lui, în ziua cea mare?

De ce să port numele celor care au suferit din pricina lui Hristos, când eu        m-am rușinat de El de atâtea ori?

De ce, ei dați morții toată ziua și socotiți ca niște oi de tăiat, iar eu ferindu-mă de moarte și jertfire?

De ce, pe ei, nimic să nu-i oprească din iubire, din luptă, din speranță, din slujire, din moarte, dar eu să mă opresc la slabele cuvinte ale celui ce mă rănește?

De ce, pe ei, să nu-i despartă nimic de dragostea lui Dumnezeu- nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, dar eu să dau înapoi la orice adiere de sacrificiu, ispită, nedreptate, și totuși să am pretenția să stau pe același rând cu ei?

De ce ei au socotit că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, dar eu să fug de suferință, și când se vor striga sfinții pe nume, să am pretenția să fiu strigat și eu?

De ce ei priveau ca o mare bucurie când treceau prin felurite încercări, dar eu, dorind să ies din încercare, înainte să-i învăț lecția, dar să mă numesc păstor?

Ei au scris adevărul cu sângele lor, l-au crezut și l-au trăit! Și dacă nu ar fi fost suficient, dar eu și murit pentru el! Iar eu…., l-am cântărit, l-am interpretat, l-am negat, l-am supus la vot, l-am ascuns sub corectitudinea politică, sub politica bisericească, iar dacă a trebuit să aleg între adevăr și intereseul meu, am răstignit adevărul și am ales eul!

Dacă undeva ar fi  o listă cu toți acești eroi, ar fi decent să nu îmi trec numele după al lor, iar dacă deja numele mi-ar fi acolo, ar fi decent să îl șterg!

Dar cred că Dumnezeul care l-a cheamt Ilie, Ieremia, Saul, Petru, Timotei și alții, și nu    i-a părut rău, m-a cheamt și pe mine, și nu îi pare rău! Nu pentru că m-aș califica, ci pentru că lui Dumnezeu nu-i pare rău de chemarea făcută!

Dar vă rog , nu mă numiți păstor! Căutați în râurile de scriitură încondeiate  de-a lungul mileniilor, un alt cuvânt ….dar nu mă numiți așa! Pentrru că păstorul nu se paște pe el însuși, ci turma, păstorul nu i-a grăsimea și lâna oilor fără să le conducă la pășuni verzi și la ape de odihnă; păstorul întărește pe cea slabă, vindecă pe cea bolnavă, aduce înapoi pe cea pierdută, nu le stăpânește cu asuprire. El nu se numește așa  pentru că urmează să facă toate acestea ci pentru că le face se numește păstor… Dar eu? Dar noi?

Ce folos să fiu chemat păstor, dar în ziua judecății să mi se ceară mult, pentru că mult mi s-a dat, și să nu am nimic să dau înapoi!

Doamne, ce am de făcut, știu! Ajută-mă să faptuiesc! Tu știi dacă voi face sau nu! Dacă aș ști că nu voi face, mai bine să mă înghită azi țărâna, decât să nu trăiesc veșnicia cu Tine!

Biserica locală: apatie, aţipire, adormire, letargie spirituală ?!

Cu siguranță nu îmi doresc să fiu un negativist care să vadă doar aspectele de criticat ale bisericii. Cred cu tărie faptul că Domnul Isus, capul bisericii, continuă să-și zidească Biserica Sa, care va fi în cele din urmă ceea ce El își dorește: “… ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără sbârcitură sau altceva de felul acesta ci sfântă și fără prihană.” Ef. 5:27

Analizând însă cu realism starea actuală a bisericii – și ca român evanghelic, cu accent pe bisericile evanghelice române – pot să observ cu ușurință lipsa de vitalitate spirituală a multor biserici, precum și zbaterea acestora pentru supraviețuire. Din nefericire, se pare ca mulţi dintre liderii bisericilor locale apelează la tot felul de tertipuri şi metode mai mult sau mai puţin principiale, pentru a reuși cumva să le mai țină în viață. Faptul că cineva recunoaște sau nu acest lucru, nu poate schimba, din păcate, acest adevăr trist.

Imagine

Sunt de acord că unele biserici datorita unor membri foarte talentați, sunt în stare să producă în fiecare duminică, programe destul de atractive și uneori chiar încurajatoare. Trebuie însă, să facem diferența între programe frumoase izvorâte din abilitatea oamenilor, a liderilor care le conduc și implicarea, călăuzirea și controlul Duhului Sfânt.

Din păcate, în biserici cu mai mulți ani de vechime, bântuie aceleași simptome copilărești lipsind progresele spirituale reale, măsurate în creștini maturi și serioși cu pocăința. În ce măsură mai putem considera aceste biserici ca fiind vii, sau doar le merge numele că trăiesc?! Este evidentă nevoia unei treziri spirituale dar aceasta nu se poate produce pe baza metodelor și eforturilor firești. Întrebarea care se impune este: Ce ține de noi, ce ar trebui să facem pentru ca Duhul Sfânt să producă trezirea și revitalizarea mult așteptată?”

  1. Cunoașterea și trăirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Cei mai mulți creștini se mulțumesc cu ce aud la biserică, fără să studieze personal Cuvântul Sfânt. Ignoranța creștinilor cu privire la Cuvânt este îngrijorătoare. Din păcate creștinii născuți și crescuți în biserici cunosc Cuvântul aproape exclusiv din predici sau învățături tradiționale ce le-au auzit de-a lungul timpului.Situația este mai gravă, acolo unde cei ce predică, nu au caracter, competențe sau chemare ori poate chiar nici una dintre aceste caracteristici indispensabile oamenilor lui Dumnezeu. Este suficient să citim cu atenție psalmul 119pentru a înțelege cât de importante sunt cuvintele, orânduirile, poruncile, cuvântul Domnului. “Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele. Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale, totdeauna și până la sfârșit.” Ps. 119:111, 112

  1. Slujirea liderilor trebuie să-L mulțumească pe Isus nu pe membrii bisericii.

Se fac tot felul de compromisuri, doar pentru a păstra o liniște acceptabilă în biserici. Sunt promovați în slujire oameni care nu au nici chemarea și nici competența necesara, pentru a învăța pe alții și se face acest lucru încercând să fie mulțumite anumite persoane. De multe ori acestea reprezintă un anumit clan care dacă este nemulțumit cauzează probleme majore. Astfel diplomația, politica și negocierea au ajuns să fie metodele prin care sunt conduse bisericile. Se pare că este tot mai puțin important să conducem reprezentându-l cu adevărat pe Cel ce este Capul Bisericii – ISUS. Slujitorii din biserică sunt în primul rând slujitorii lui Isus printre oameni nu slujitorii oamenilor către Isus. Iată ce spune Pavel: “Așadar, oamenii ar trebui să ne vadă ca pe niște slujitori ai lui Cristos, ca pe niște administratori ai tainelor lui Dumnezeu… Cât despre mine, puțin îmi pasă că aș fi judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc…Cel ce mă judecă este Domnul.” 1.Corinteni 4: 1-4 NTR

  1. Motivație corectă. 

De ce facem ce facem?! Chiar și cei mai dedicați predicatori, uneori, sunt ispitiți să își prezinte mesajul în așa fel încât ei să iasă în evidență nu Cel ce a plătit prețul pentru mântuirea noastră.

Și unii cântăreți au uitat cine le-a dat darul de a cânta și sunt mai mult interesați de popularitate, de numărul de link-uri primite pe Facebook și de cât de bine se vinde muzica lor, decât dacă Numele Domnului este lăudat.

Cred că fiecare din cei care slujim într-un fel sau altul în biserici, ar trebui să ne punem tot mereu această întrebare:De ce fac ceea ce fac; pentru lauda Domnului și promovarea Evangheliei, sau pentru a mă afirma?Ar fi regretabil ca după o viață de sacrificiu și muncă, la urmă să ni se spună că nu suntem cunoscuți, pentru că motivația noastră a fost greșită. Autorul epistolei către evrei spune: Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu… poate judeca gândurile și intențiile inimii. Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.” Evrei 4:12,13 NTR

  1. Eliberarea de povara cheltuielilor administrative.

Bisericile de succes sunt cele care au clădiri mari și membri mulți. Care este însă perspectiva lui Dumnezeu cu privire la succesul unei biserici sau al unui păstor?

Adesea toți banii adunați, abia ne ajung pentru plata cheltuielilor și pentru confortul nostru, iar lucrării de misiune și extinderea a Împărăției nu-i mai rămâne nimic. Oare cum apreciază Dumnezeu acest lucru?

După standardele actuale, biserica din Laodicia este o biserică de succes. Ei puteau afirma: “Suntem bogați, am adunat avere și n-avem nevoie de nimic.” Evaluarea lui Dumnezeu însă este: “nu-ți dai seama că ești nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb și gol.” Ap.3:17 NTR

Cu toții avem explicațiile și scuzele noastre față de aceste realități. Dar, oare din punct de vedere biblic și când vom sta în fața Domnului, vor mai ține argumentele și scuzele noastre? Privind în Cuvântul Domnului, putem vedea că atât Domnul Isus cât și apostolii – exemplele și modelele noastre – nu au făcut vreo prioritate din  aceste lucruri, care pentru noi au devenit capitale. Prioritatea lor a fost extinderea Împărăției până la marginile pământului și facerea de ucenici.

Nu pretind că am epuizat subiectul, doresc doar să lansez o provocare – celor ce o mai acceptă – pentru a realiza că suntem departe de realitatea Cuvântului și de prioritățile lui Dumnezeu. Avem nevoie de o trezire reală, nu doar de analize și vorbe. Trebuie să fim gata să facem primii pași în această direcție. Trebuie să reconsiderăm atitudinea noastră față de Cuvânt, iar dacă citind Cuvântul, realizăm că nu suntem pe o cale bună, să avem smerenia necesară și tăria de a face schimbările cerute de Dumnezeu. Este primul pas către o trezire reală în orice biserică evanghelică. Acest prim pas s-ar putea să fie extrem de costisitor. SUNTEM NOI OARE GATA SĂ PLĂTIM ACEST PREŢ?

MIKE OLARI

Esti sigur de mântuirea ta?

Ce zici dacă va trebui să-L întâlneşti pe Domnul chiar acum?

În prima zi când te naști ești deja destul de bătrân ca sa și mori.

Un lucru din două, se poate întâmpla în orice secundă; ori să se întoarcă Domnul după aleșii lui, ori să mori.

 
Zilele astea m-am gândit foarte serios la aceste doua lucruri, dar mai ales la ultimul, datorita faptului că în mai puțin de o săptămână, am auzit de 3 persoane, pe care le cunosc foarte bine și care nu știam să aibă nici o problemă de sănătate, cum au avut parte de surprize și cum doi dintre ei, doar printr-o minune mai sunt încă în viaţă, dar unul a plecat în veșnicie. Toţi 3 intre 50-62 ani, deci nu prea bătrâni, aşa încât sa te aștepți să moară. Unul dintre este cumnatul meu John Tipei.
Întrebarea mea este dacă eu sau tu va trebui sa plecăm, aşa inopinat, voi fi sau nu MÂNTUIT?
De fapt cum putem fi siguri de mântuirea noastră, care este aşa de importantă?
 
Question
Unii cred că vor fi mântuiți prin religia lor, alții prin biserica pe care o frecventează. Unii cred ca îi vor mântui faptele lor bune, alții că vor fi mântuiți, prin sacrificiile lor. Sunt multe versiuni pe care le invocă oamenii când este vorba de dobândirea mântuirii. Unii nici nu cred în iad sau rai. Unii cred că exista doar rai, fiindcă un Dumnezeu plin de dragoste, nu poate să trimită pe nimeni în iadul veşnic pentru doar câţiva ani de ne-veghere. Cu toate ca fiecare crede ca aşa cum știe el este cel mai bine, atunci când vom sta în faţa lui Dumnezeu, (numai tu și Dumnezeu) lucrurile vor fi complet diferite de ceea ce am crezut noi și totul va fi cum spune CUVÂNTUL DOMNULUI.
 
În evanghelia după Ioan, cap.3 versetele 3-5, Cuvântul Domnului este foarte clar: ISUS A ZIS; ADEVĂRAT ADEVĂRAT ÎȚI SPUN CĂ, DACĂ UN OM NU SE NAȘTE DIN NOU, NU POATE vedea împărăția lui Dumnezeu și nici intra în ea. (Încurajez citirea întregului text: Ioan 3:1-21)
 
Este clar că toți cei care sunt născuți din Nou sunt pregătiți să-și întâlnească MÂNTUITORUL.
Cum putem ști dacă cineva este născut, din nou? Cei născuți din nou vor aduce roada, dar nu roada lor, ci roada Duhului Sfânt, pe care o găsim în Galateni 5:22-23.
 Fruit of the Spirit_1
ROADA DUHULUI ESTE:
1.Dragostea – dacă cred că am dragoste, ar fi bine să mă verific, citind 1 Corinteni 13.
 
2.Bucuria- Se sesizează cei din jurul meu că sunt o persoană care radiez multă bucurie?
 
3.Pacea – O pace care întrece orice pricepere, chiar și când toate îmi merg rău, eu trebuie să am o inima plină de pace.
 
4.Îndelunga răbdare – Pot spune cei din jurul meu că sunt un om răbdător, or spun exact opusul?
 
5.Bunătatea – Sunt eu bun cu toți cei din jurul meu, ori doar cu mine și cu ai mei?
 
6.Facerea de bine – Sunt eu gata să renunț la mine și să sar să-i ajut pe alții, ori sunt interesat doar de binele meu și a celor din familia mea?
 
7.Credincioşia – Poate spune Dumnezeu și cei din jurul meu, că sunt un om care știu sa îmi păstrez hotărârile și deciziile, indiferent de prețul care trebuie sa-l plătesc?
 
8.Blândețea – Spun cei ce mă cunosc, (dar mai ales cei din familia mea) că sunt un om blând, sau „explodez” la cel mai mic conflict?
 
9.Înfrânarea poftelor – Cred ca eu, personal îmi pot răspunde cum stau la acest capitol. Cât de mult renunț la poftele firii?
 
Fruit of the spirit
Aceste întrebări, sunt oglinda în care putem să vedem deslușit, dacă suntem sau nu, născuți din nou.
Dacă suntem corigenți, sau repetenți la acest capitol, eu cred că ar fi bine să ne gândim serios la ce se va întâmpla cu noi, dacă unul din cele doua lucruri pomenite la început, (venirea Domnului, sau moartea) s-ar întâmpla astăzi sau mâine. SUNT EU SIGUR DE MÂNTUIRE?
 
Ignoranţa noastră faţă de citirea Cuvântului lui Dumnezeu, sau necredința noastră, nu ne vor scapă de aceasta întâlnire iminentă, care se poate întâmpla în viaţa oricui şi oricând.
 
Nu doresc sa sperii pe nimeni, dar doresc să trag un semnal de alarma;
Dumnezeu să ne ajute să înțelegem bine problema naşterii din nou şi cu multă seriozitate să acordăm importanţa cuvenită NAȘTERII DIN NOU.
 
Nici legalismul nu are ultimul cuvânt, nici liberalismul, ci CUVÂNTUL SFÂNT AL EVANGHELIEI.
 
Să citim dar și să împlinim Cuvântul Domnului, nu altceva.
Domnul sa ne ajute!
 
Cu multa dragoste,
Mike Olari