Mesaje

New Message from Cristi Barbosu

cristi-barbosu-4-decembrie-2016
(Capture from the sermon – Dec. 4, 2016)

Dear Ani and Mike

 

Here is an update on my condition. I just finished the first cycle of my treatment. Praise God and thank you for your prayers – I did not have any side effects. I could do it in Timisoara (45 min away) on a weekly basis, in a public hospital with many patients but having great opportunities to share the Gospel and pray with them. Praise God I did not get sick, as in many Romanian hospitals you do. I also started a complementary treatment to boost my immunity and minimize the side effects, which consists on a radical change of my diet (no meat, dairy, sugar, carbohydrates, gluten) – everything has to be organic and home-grown. Although it’s not easy to find naturally grown products in a supermarket era, we did find some farmers that produce only organic and no chemicals involved. I also take daily dozens of vitamins, essential oils, and some supplements, some which are not easy to find in Romania. I lost 14 kg (40 lbs) in 3 months, so I look like a GQ model :).

 

Throughout my treatment, I maintained a good level of energy and great spirit. Therefore my ministry continued as before, with the exception of not preaching or doing events and conferences in other places, because I have to be isolated from crowds. I was heavily involved in Harvest Open Door events, recruitment for our Church Planting Training Center and preaching every weekend. I wear masks everywhere I go and try not to shake hands or kiss (which is hard not to do it, on our part of the world :). Anne and girls are very supportive of me and they changed their diet too, to be an encouragement for me.

 

Now I interrupted my treatment for a month, in order for my body to recover of the first cycle of treatment which was like heavy artillery in the last 6 weeks. Around January 15th they will do another biopsy and tests to see if my cancer is in remission and how much. Depending on that result, they will prescribe for me the second cycle of my treatment and file again, to see if the government will cover those expenses. The first cycle of drugs and hospitalisation was paid by the government (aprox 2000 euro a day) which was a huge blessings. Please pray that the second cycle will be approved as well.

 

Right now I do a complementary treatment of 10 sessions through: intra-venous vitamin C, and ozone therapy – increasing the oxygen in my blood, as cancer cells hate oxygen. All of these are done in Timisoara which is great because otherwise, in specialized clinics in Germany or other parts of Europe I had to stay for 10-21 days of treatment and the prices range between $6000-10,000 dbut in TM I do it for 10 times less.

 

 

Now I am getting ready for Christmas and lots of ministry evaluations which will take place next week with our leaders.

 

Thank you for your messages of encouragement, prayers and thoughts. We see God working in our lives and through our lives. Actually our elders just told me that my sermons were so powerful this fall. I praise God for His Power manifested through this weak clay vessel of mine!

 

Fiona came here so we are happy. She is recording now for our 3rd worship album of our worship team. Thank you for calling her and helping her.

 

Have a blessed Christmas! God is good!

 

 

 

 

Cristian Barbosu
www.harvestmetanoia.ro

Definirea Împărăţiei lui Dumnezeu (7)

Iosif Țon- Mesaj special pentru Biserica Contemporană!!

Îi mulțumesc fratelui Țon pentru mesajele transmise. Sunt efectiv mirat și profund mișcat, nu numai de actualitatea mesajelor pentru biserica contemporană, dar și de modul în care fratele Iosif a reușit să se mențină „la zi” cu evoluția generației noi, în ciuda vârstei frumoase pe care o are.
Vă rog să urmariti seria celor 7 episoade care vor fi publicate pe blogul noastru, și veți vedea că nu am exagerat deloc prin afirmațiile făcute. Dumnezeu să-i dea fratelui Țon multă sănătate, fiindcă este cu adevarat un izvor nesecat și o sursă binecuvântată pentru orice creștin dornic de a-L cunoaște mai mult și mai bine pe Dumnezeu.

Mike Olari

ITon

Cap.7

Împărăţia lui Dumnezeu – destinul omenirii

Am văzut că sunt trei locuri unde Domnul Isus defineşte Împărăţia lui Dumnezeu. Iată-le din nou.

Matei 5:3. Înpărăţia lui Dumnezeu se instalează acolo unde omul se goleşte de sine şi se lasă umplut de Dumnezeu. Unde omul se dă jos de pe tronul propriei vieţi şi Îl întronează pe Dumnezeu ca Domn şi Stăpân al fiinţei lui.

Matei 6:10. Împărăţia lui Dumnezeu se instalează pe tot pământul atunci când omenirea începe să trăiască după voia lui Dumnezeu, adică după învăţăturile Fiului lui Dumnezeu.

Matei 12:28. Împărăţia lui Dumnezeu se instalează acolo unde Fiul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu alungă din om duhurile răutăţii şi Îşi fac Ei acolo locuinţa, aducând cu Ei trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu: iubirea, bunătatea, adevărul şi dreptatea.

Aceste definiţii se completează şi astfel ne dau o definire de ansamblu a scopului pentru care Dumnezeu Se oferă să devină Domnul şi Dumnezeul nostru.

Cum trebuie să răspundă omul la această ofertă a lui Dumnezeu?

În primul rând, este necesar ca el să o înţeleagă: să vadă clar măreţia ei şi generozitatea ei; să înţeleagă ce schimbări cereşti se vor produce în el prin această Împărăţie; să înţeleagă cum această Împărăţie îi aduce regenerare, renaştere, vindecare, transformare, împlinire, fericire.

În al doilea rând, este necesar ca el să o creadă. A crede înseamnă a fi de acord că aceasta este cea mai dumnezeiască ofertă care i s-ar putea oferi vreodată.

În al treilea rând, este necesar ca el să o primească. Aceasta înseamnă să se deschidă pe sine ofertei lui Dumnezeu, să accepte condiţiile şi să se dăruiască şi să se angajeze fără rezerve şi fără reţineri relaţiei cu Dumnezeu, cu Fiul lui Dumnezeu şi cu Duhul lui Dumnezeu.

Intrarea în această Împărăţie înseamnă, înainte de toate, părăsirea celeilalte împărăţii: cu principiile ei, cu metodele ei, cu modul ei de gândire şi de trăire. Înseamnă, după cuvintele rostite de Dumnezeu prin Isaia, să încetăm să mai facem răul şi să învăţăm să facem binele (Isaia 1:16-17). Iată de ce, Isus ne invită înainte de toate să intrăm în şcoala Lui, să devenim ucenicii (elevii, studenţii) Lui: „Veniţi la Mine… şi învăţaţi de la Mine…” (Mat.11: 28-29).

La început, a deveni creştin însemna să devii ucenic al lui Isus. Acesta era numele creştinilor în cartea Faptele apostolilor.

Dacă ni s-ar fi prezentat creştinismul după modelul acesta, am fi înţeles că prima cerinţă este să învăţăm toată învăţătura Lui, începând cu cele două predici ale lui Isus despre Împărăţie: predica de pe munte (matei 5-6-7) şi cea de pe câmpie (Luca 6 20-49). De cea mai mare importanţă ar fi devenit şi pildele Lui, prin care El explică şi alte aspecte ale Împărăţiei. La acestea ar trebui adăugate învăţăturile Lui profunde din Evanghelia după Ioan.

Isus ne spune: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (adică, veţi trăi după învăţăturile Mele) (Ioan 14;15). Primul pas în ascultare de noul Meu Împărat este să îmi iau timp şi să învăţ învăţăturile Lui şi să gândesc sistematic cum să trăiesc după ele în toate sectoarele vieţii Mele.

Aici trebuie să ne oprim şi să punem întrebarea crucială: De ce oamenii, când devin „creştini,” nu sar imediat să devoreze Evangheliile, să înveţe învăţăturile lui Isus şi să aibă ca preocupare centrală să trăiască după aceste învăţături?

Răspunsul devine evident: Oamenii nu înţeleg învăţătura despre Împărăţie şi nu o cred!

Cine este de vină pentru eşecul oamenilor de a înţelege învăţătura Domnului Isus despre Împărăţie?

Ca să răspundem la această întrebare ar trebui să mergem din nou în istorie şi să vedem ce alte învăţături au înlocuit această învăţătură.

Am făcut lucrul acesta în mai multe din predicile noastre de până acum şi nu-l mai repetăm aici.

Aici doar vrem să accentuăm că adevăratul creştinism este învăţătura Domnului Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu şi trăirea după această învăţătură.

Urmează să vedem din câte direcţii şi în câte moduri vom fi atacaţi datorită acestor afirmaţii.

Noi vom rămâne îndârjiţi în hotărârea noastră de a afirma că prin ascultarea de învăţătura lui Isus se va schimba şi individul, şi familia, şi biserica, şi lumea de afaceri şi economia, şi politica şi educaţia şi artele, şi întreaga noastră ţară. Căci învăţătura lui Isus a fost concepută de Dumnezeu pentru ca prin ea să schimbe toate naţiunile.

Cei care înţeleg şi cred lucrul acesta ni se vor asocia şi vom alcătui armata lui Isus care va produce cea mai mare renaştere din toată istoria omenirii. Vom fi armata Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, agenţii Sfintei Treimi pentru biruinţa iubirii, a bunătăţii, a adevărului şi a dreptăţii pe tot pământul.

 

Definirea Împărăţiei lui Dumnezeu (6)

Iosif Țon- Mesaj special pentru Biserica Contemporană!!

Îi mulțumesc fratelui Țon pentru mesajele transmise. Sunt efectiv mirat și profund mișcat, nu numai de actualitatea mesajelor pentru biserica contemporană, dar și de modul în care fratele Iosif a reușit să se mențină „la zi” cu evoluția generației noi, în ciuda vârstei frumoase pe care o are.
Vă rog să urmariti seria celor 7 episoade care vor fi publicate pe blogul noastru, și veți vedea că nu am exagerat deloc prin afirmațiile făcute. Dumnezeu să-i dea fratelui Țon multă sănătate, fiindcă este cu adevarat un izvor nesecat și o sursă binecuvântată pentru orice creștin dornic de a-L cunoaște mai mult și mai bine pe Dumnezeu.

Mike Olari

ITon

Cap.6

A treia definiţie a Împărăţiei lui Dumnezeu

„Dacă Eu scot afară demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28).

Cu alte cuvinte, Domnul Isus ne spune: Împărăţia lui Dumnezeu se instalează în omul din care Eu, Fiul lui Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu am alungat afară duhurile rele, sau duhurile răutăţii.

Textul acesta este de importanţă crucială pentru înţelegerea învăţăturii Domnului Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu. El nu poate fi înţeles decât dacă privim la întreg capitolul 12 din Matei şi ne lăsăm captivaţi de tot ce ne spune Domnul Isus în capitolul acesta.

Isus făcea vindecări extraordinare şi elibera oamenii de tot felul de duhuri rele. Matei explică acţiunile acestea spunându-ne că Isus este personajul vestit de profetul Isaia, cu şapte sute de ani înainte: „Iată Robul Meu pe care-L sprijinesc, Alesul Meu în care Îşi găseşte plăcere Sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El. El va vesti naţiunilor judecata… El nu Se va lăsa până va aşeza dreptatea pe pământ; şi insulele (adică popoarele din cele mai îndepărtate părţi ale lumii) îşi vor clădi existenţa pe Legea (învăţătura) Lui” (Matei 12:15-20, citat din Isaia 41: 1-4. Redat de noi după textul ebraic din Isaia).

Fariseii contestă autoritatea divină a lui Isus afirmând că El lucrează în alianţă cu Satana. Ca ripostă la această teribilă acuzaţie, Isus vorbeşte de „împărăţia lui”, adică a lui Satana. Este prima şi unica dată când Isus vorbeşte direct despre împărăţia celui rău. În contrast cu aceasta vorbeşte Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu. Satana este unul „tare”, care îşi păzeşte cu îndârjire posesiunile; dar Isus, în unire cu Duhul lui Dumnezeu, a venit să-i jefuiască casa, adică să elibereze omenirea de sub stăpânirea celui rău.

Încă din „predica de pe munte” Isus a spus că oamenii sunt răi şi că scopul Lui este să-i facă oameni buni ca Dumnezeu din ceruri.

Aici, în Matei 12, Isus declară că în lupta dintre aceste două împărăţii nu există neutralitate: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea” (v.30); şi fiecare om se poate uni cu Isus şi atunci „adună”, ori când rămâne departe de El, atunci „risipeşte”.

Apoi adaugă lucrul cel mai esenţial în toată discuţia:

„Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău; căci pomul se cunoaşte după roadele lui… Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui” (v.33 şi 35).

Domnul Isus în unire cu Duhul Sfânt vin să alunge duhurile răutăţii din fiecare om. Dar fiecare om, mai întâi, trebuie să accepte să fie eliberat. El trebuie „să înţeleagă” învăţătura despre cele două împărăţii şi să aleagă să rămână cu cel rău în împărăţia lui, sau să se deschidă pentru noua Împărăţie. Mai mult, Isus şi Duhul Sfânt vor să transforme omul din rău în bun. Dar ei nu fac lucrul acesta fără cooperarea omului. Când Isus spune unui om: „Fă pomul tău bun”, El îi spune de fapt: Noi vrem să alungăm din tine duhurile răutăţii şi să instalăm în tine bunătatea lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să înţelegi bine care sunt trăsăturile de caracter la care trebuie să renunţi şi care sunt trăsăturile de caracter care trebuie să se formeze în tine. Noi aducem în tine natura lui Dumnezeu, dar trebuie „să-ţi dai şi tu toate silinţele”, cum scrie apostolul Petru, adică să exerciţi tot efortul necesar, ca să înscrii aceste trăsături de caracter ale bunătăţii în caracterul tău (2 Petru 1:3-11).

Ca să înţelegem şi mai bine oferta care ni se face, Isus ne spune pilda cu semănătorul. Sămânţa este „învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 13:19). Sunt patru feluri de oameni cărora li se oferă această învăţătură: un grup sunt aceia care „nu înţeleg” învăţătura şi aleg să rămână în împărăţia răutăţii; al doilea şi al treilea grup sunt oameni care înţeleg şi primesc, dar, din diferite motive, nu perseverează pe căile Împărăţiei şi se întorc la felul lor vechi de viaţă; al patrulea grup sunt cei care „înţeleg” învăţătura şi „o ţin într-o inimă bună şi curată şi fac roadă în răbdare” ( Matei 13:23, combinat cu Luca 8:15).

În împărăţia celui rău te afli fără să-ţi dai seama. Aceasta este împărăţia minciunii; şeful acestei împărăţii este „înşelătorul”: tot timpul, el te asigură că tu eşti liber să faci ce vrei tu, când, de fapt, el te otrăveşte tot timpul cu răutăţile lui şi astfel îţi nimiceşte fiinţa.

Împărăţia lui Dumnezeu este Împărăţia Adevărului: Dumnezeu vrea să ştii cine este El, în ce condiţii vine El la tine, ce planuri are El cu tine. De aceea, El vrea să „înţelegi” şi să decizi în deplină cunoştinţă de cauză să intri sau să nu intri în această Împărăţie. Apoi să cooperezi cu El pentru împlinirea scopurilor lui Dumnezeu şi ale Împărăţiei Lui.

Definirea Împărăţiei lui Dumnezeu (5)

Iosif Țon- Mesaj special pentru Biserica Contemporană!!

Îi mulțumesc fratelui Țon pentru mesajele transmise. Sunt efectiv mirat și profund mișcat, nu numai de actualitatea mesajelor pentru biserica contemporană, dar și de modul în care fratele Iosif a reușit să se mențină „la zi” cu evoluția generației noi, în ciuda vârstei frumoase pe care o are.
Vă rog să urmariti seria celor 7 episoade care vor fi publicate pe blogul noastru, și veți vedea că nu am exagerat deloc prin afirmațiile făcute. Dumnezeu să-i dea fratelui Țon multă sănătate, fiindcă este cu adevarat un izvor nesecat și o sursă binecuvântată pentru orice creștin dornic de a-L cunoaște mai mult și mai bine pe Dumnezeu.

Mike Olari

maxresdefault

Cap.5

A doua definiţie a Împărăţiei

„Tatăl nostru care eşti în ceruri, Sfinţească-Se Numele Tău; Vie Împărăţia Ta:                                                                                                                                         Să se facă pe pământ voia Ta aşa cum se face în ceruri.” (Matei 6:9-10)

O „împărăţie” este un teritoriu în care se face voia unui împărat, a unui domn, a unui rege. În ceruri se face voia lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a coborât din cer pe pământ, „ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8), adică să-i nimicească împărăţia, şi să aducă aici pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu.

Aici pe pământ va fi Împărăţia lui Dumnezeu, sau Împărăţia cerurilor, atunci când pe tot pământul se va face numai voia lui Dumnezeu, aşa cum se face în ceruri.

Iată ce spune Isus despre Sine Însuşi: „căci M-am coborât din cer sa să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38).

Atât de important este lucrul acesta încât Isus face din el etalonul prin care măsoară El pe cineva: „Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă” (Marcu 3:35).    

Atunci, dacă aşa stau lucrurile, de cea mai mare importanţă este să determinăm cu cea mai mare claritate ce înseamnă „voia lui Dumnezeu”!

Cine altul, decât Dumnezeu Însuşi, este Cel care trebuie să ne spună care este voia Lui pentru noi pe pământ! Şi Dumnezeu ne-o spune în aceste cuvinte, rostite de El pe muntele schimbării la faţă, după ce Moise şi Ilie au dispărut şi a rămas numai Isus singur:

„Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17:5). Aceasta este declaraţia atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu: Să ascultaţi de Fiul Meu, adică, să faceţi tot ce vă va învăţa El. Voia Mea este învăţătura Lui.

Lucrul acesta ne este confirmat de ceea ce-i spune Isus ucenicului Său, Filip: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Dumnezeu… Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine, ci Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 14:9-10).

Toate acestea sunt confirmate de Isus în încheierea predicii de pe Munte, care este predica despre Împărăţia lui Dumnezeu:

„Nu orişicineşi-Mi zice „Doamne! Doamne” va intra în Împărăţia cerurilor ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruriDe aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face se aseamănă cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă” (Matei 7: 21 şi 24).      

Din felul în care vorbeşte Isus rezultă că „aceste cuvinte ale Mele” sunt „voia Tatălui Meu care este în ceruri.”

Din toate acestea rezultă că:

(1) Împărăţia lui Dumnezeu este un teritoriu în care se face voia lui Dumnezeu                          

şi că                                                                                                                                                            

(2) voia lui Dumnezeu este cuprinsă în învăţăturile Domnului Isus.

Prin urmare, dacă vrem să se aşeze pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să facem ca tot pământul să trăiască după învăţăturile Domnului Isus.

Exact acest lucru li-l spune Domnul Isus când îi trimite pe apostoli să ucenicizeze toate naţiunile: „Învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:18), adică învăţaţi-i tot ce v-am învăţat Eu şi învăţaţi-i să trăiască aşa cum v-am învăţat Eu pe voi să trăiţi.

În primele secole după Domnul Isus, creştinii erau numiţi „ucenici”, adică cei ce urmau învăţăturile Învăţătorului Isus şi trăiau după aceste învăţături.

Se ştie însă că lui Constantin, împăratul roman care a adoptat creştinismul ca religie a imperiului roman, nu-i plăcea învăţătura lui Isus din predica de pe munte. El dorea doar un Cristos cosmic, care să-l ajute în războaie. De aceea, sinoadele au creat un creştinism preocupat numai de divinitatea lui Cristos, discutată mult în epistolele apostolului Pavel, şi de mântuirea omului în cer. La Reformă, Martin Luther a rămas legat de un creştinism preocupat doar de iertarea de păcate şi de mersul omului în cer.

Abia în ultimii 50 de ani are loc o întoarcere puternică spre Evanghelii, spre învăţăturile Domnului Isus. Şi când studiem aceste învăţături, redescoperim învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu, care înseamnă să facem ca pe pământ să se facă voia lui Dumnezeu, adică să se trăiască după învăţăturile Domnului Isus şi astfel să fie pe pământ ca în cer.

După programul stabilit de Domnul Isus, Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să se instaleze mai întâi în fiecare om. De la individ, se trece la familie: aici trebuie să se instaleze relaţii ca în cer, formulate în predicile şi pildele Domnului Isus. În pasul următor, fiecare biserică trebuie să fie un grup de oameni care trăiesc între ei după învăţăturile lui Isus: să arate astfel lumii cum este o societate în care pe pământ este ca în cer. Bisericile acestea vor schima naţiunea.

Iată cea mai mare revoluţie posibilă pe planeta pământ.

Cei care înţeleg învăţătura Domnului Isus despre Împărăţie şi o aplică în vieţile lor, în familiile lor şi în bisericile lor devin agenţii acestei revoluţii care va schimba omenirea.

Definirea Împărăţiei lui Dumnezeu (4)

Iosif Țon- Mesaj special pentru Biserica Contemporană!!

Îi mulțumesc fratelui Țon pentru mesajele transmise. Sunt efectiv mirat și profund mișcat, nu numai de actualitatea mesajelor pentru biserica contemporană, dar și de modul în care fratele Iosif a reușit să se mențină „la zi” cu evoluția generației noi, în ciuda vârstei frumoase pe care o are.
Vă rog să urmariti seria celor 7 episoade care vor fi publicate pe blogul noastru, și veți vedea că nu am exagerat deloc prin afirmațiile făcute. Dumnezeu să-i dea fratelui Țon multă sănătate, fiindcă este cu adevarat un izvor nesecat și o sursă binecuvântată pentru orice creștin dornic de a-L cunoaște mai mult și mai bine pe Dumnezeu.

Mike Olari

iosif-ton-71

Cap.4

Prima definiţie a Împărăţiei

„Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui” (Matei 13:19).

„Iar sămânţa căzută în pământul cel bun este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci” (Matei 13:23).

„Cuvântul privitor la Împărăţie” este învăţătura Domnului Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu” (în Matei, „Împărăţia cerurilor”).

Domnul Isus tocmai citase cuvintele spuse de Dumnezeu prin profetul Isaia: „Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea” (Isaia 6:9) şi le aplică iudeilor din satele şi oraşele în care, timp de trei ani, a dat învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu: „Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec. Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud” (Matei 13:14-16. Sublinierile noastre, I.Ţ.).

Învăţătura Domnului Isus despre Împărăţia lui Dumnezeu avea ca scop principal ca oamenii să decidă să iasă din împărăţia celui rău şi să intre în această Împărăţie. Aşa-i explică Domnul Isus lui Pavel: „ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu” (Faptele ap.26:18).

După ce Domnul Isus ne dă învăţătura despre Împărăţia lui Dumnezeu, totul depinde de înţelegerea noastră.

Să ne gândim la aceste cuvinte ale Domnului Isus: „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-un câmp. Omul care o găseşte o ascunde şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără câmpul acela” (Matei 13:44). De ce nu facem noi aşa ceva? Simplu, fiindcă nu înţelegem cât de imensă este comoara aceasta şi ce mare lucru este să intrăm în posesia ei!

Merită să facem un efort şi să căutăm să înţelegem ce este Împărăţia lui Dumnezeu, sau Împărăţia cerurilor.

După circa 15 ani de studii despre Împărăţia lui Dumnezeu în învăţătura Domnului Isus, am ajuns să văd că El ne dă trei chei pentru a o înţelege; putem spune că El ne-a dat trei definiţii ale Împărăţiei şi doar când o înţelegem pe fiecare şi apoi vedem modul în care ele se completează, se întregesc, ajungem la o mai bună înţelegere.

În primul rând, după ce evanghelistul Matei ne spune că Isus predica Evanghelia Împărăţiei, el ne dă o mostră de asemenea predică, mostră pe care o găsim scrisă în Matei capitolele 5-7. Studiind cu atenţie această predică, această expunere detaliată a Împărăţiei, memorând-o şi meditând mult asupra ei şi apoi aplicând-o în propria noastră viaţă, ajugem să înţelegem esenţa ei.

Primul verset al acestei predici este, de fapt, o primă definiţie a Împărăţiei:

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5:3). Cei „săraci în duh” au în ei Împărăţia cerurilor, sau ei aparţin Împărăţiei cerurilor, sau ei locuiesc în această Împărăţie. Dar ce înseamnă „sărac în duh”?

Există alte câteva locuri în care Isus ne dă învăţături care elucidează această expresie. Primul este Matei 16:24:

„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.

„Sinea omului” este elementul central al fiinţei lui. A te lepăda de tine însuţi înseamnă a te goli de tine însuţi, a te nega pe tine însuţi. Această înţelegere este întărită de expresia următoare: „Să-şi ia crucea”. Pe vremea aceea, un om condamnat la moarte prin răstignire era obligat să-şi ia crucea pe care urma să fie răstignit şi să o ducă până la locul de execuţie. Aşa dar, „a-ţi lua crucea” a devenit o expresie care însemna să accepţi să mori.

„Să Mă urmeze” însemna să intri în şcoala lui Isus, să devii ucenicul Lui, să te laşi învăţat şi modelat şi transformat prin învăţătura Lui. Un ucenic trebuia să se supună totalmente învăţătorului lui. Ucenicul îi spunea învăţătorului: „Domnul meu”, adică „stăpânul meu”.

Atitudinea aceasta de lepădare de sine, de golire de sine echivalentă cu o moarte, pentru a te lăsa totalmente modelat de învăţătorul tău, care a devenit Domnul şi Stăpânul tău, era atitudinea pe care Isus o numeşte „sărac în duh”.

Împărăţia lui Dumnezeu nu se poate instala în tine atâta timp cât tu eşti „bogat în sine”, plin de sine, cu dorinţa fundamentală de a te autodetermina, de a decide pentru tine însuţi, de a-ţi guverna singur viaţa.

Ca să înţelegem pe deplin această primă definiţie a Împărăţiei, trebuie să-i adăugăm, sau să o completăm cu cea mai mare poruncă.

La întrebarea unui expert în legea mozaică, „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gândirea ta. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă” (Matei 22:36-38).

Nu este suficient să ne golim de noi înşine. Domnul Isus ne cere să ne umplem de Dumnezeu. Ne detronăm pe noi înşine, ca să-L întronăm pe Dumnezeu.

Împărăţia lui Dumnezeu este acolo unde Dumnezeu a devenit Domn, a devenit Împărat.

Putem să rescriem prima „fericire”, sau prima definiţie a Împărăţiei lui Dumnezeu, astfel:

Fericit este omul care s-a golit de sine şi, din dragoste, s-a umplut de Dumnezeu.

Cerul a coborât în omul acela. În felul acesta, Împărăţia lui Dumnezeu devine cerul coborât pe pământ, cerul coborât în om.

Aceasta este şi prima definiţie a fericirii.

 

Definirea Împărăţiei lui Dumnezeu (3)

Iosif Țon- Mesaj special pentru Biserica Contemporană!!

Îi mulțumesc fratelui Țon pentru mesajele transmise. Sunt efectiv mirat și profund mișcat, nu numai de actualitatea mesajelor pentru biserica contemporană, dar și de modul în care fratele Iosif a reușit să se mențină „la zi” cu evoluția generației noi, în ciuda vârstei frumoase pe care o are.
Vă rog să urmariti seria celor 7 episoade care vor fi publicate pe blogul noastru, și veți vedea că nu am exagerat deloc prin afirmațiile făcute. Dumnezeu să-i dea fratelui Țon multă sănătate, fiindcă este cu adevarat un izvor nesecat și o sursă binecuvântată pentru orice creștin dornic de a-L cunoaște mai mult și mai bine pe Dumnezeu.

Mike Olari

iosif-ton-71

Cap.3

Dumnezeu a plecat. Când Se va întoarce?

„Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor inadecvate…” (Romani 1:28).

Apostolul Pavel se referă aici la ceea ce s-a întâmplat în grădina Eden, când Dumnezeu S-a separat de om în urma neascultării acestuia. În traducerea Cornilescu scrie că Dumnezeu l-a lăsat pe om în voia minţii lui „blestemate”. Cuvântul folosit de Pavel este adokimos, care înseamnă „netestat”, sau „neprobat”, sau „respins la proba de calitate”. Ideea este că mintea omului nu era adecvată pentru a decide ce este bine şi ce este rău…

Ideea pe care vreau să o subliniez este că Dumnezeu a plecat de la om şi l-a lăsat pe om singur. Toate tragediile care au urmat s-au datorat acestei singurătăţi a omului.

Istoria s-a repetat cu poporul Israel. Dumnezeu i-a scos din robia egipteană şi, la poalele Muntelui Sinai, a încheiat cu ei un „legământ” (tradus şi „tratat de alianţă”), prin care Dumnezeu Se obliga să fie Dumnezeul lor, să-i însoţească, să le dea ţara Canaan, să locuiască cu ei în acea ţară şi să le dea acolo belşugul prezenţei Lui. Ei se obligau să fie numai ai lui Dumnezeu (să nu se închine la alţi dumnezei) şi să trăiască după învăţăturile pe care li le-a dat El acolo, la Sinai. După ce au încheiat legământul şi au construit Cortul, Dumnezeu a coborât cu slava Lui în Cortul acela şi i-a însoţit în Canaan. Când Solomon a construit Templul din Ierusalim, Slava lui Dumnezeu (reprezentând prezenţa Lui) a coborât şi a umplut Templul.

Israeliţii au încălcat ambele obligaţii: au devenit idolatri (L-au trădat pe Dumnezeu) şi nu s-au ţinut de învăţăturile pe care li le-a dat Dumnezeu. În cele din urmă, imediat după anul 600 înainte de Cristos, profetului Ezechiel i s-a dat să vadă cum Slava lui Dumnezeu s-a ridicat din Templu şi a plecat din Ierusalim şi din ţară. Fiindcă acum nu mai aveau cu ei Prezenţa lui Dumnezeu şi astfel erau fără apărare, a venit regele Babilonului, Nebucadneţar, a cucerit Ierusalimul şi l-a dărâmat, a pârjolit toată ţara şi a dus poporul în robia babiloniană.

Era a doua plecare a lui Dumnezeu, urmată şi ea de dezastre cumplite.

Şaptezeci de ani mai târziu, evreii s-au întors din robie, şi-au reclădit Templul, dar Dumnezeu n-a mai coborât cu Slava Lui peste Templul acesta, adică Dumnezeu nu s-a mai întors înapoi la poporul Israel.

Întrebarea dureroasă a rămas aceasta: Când Se va întoarce Dumnezeu înapoi?

Înainte de a urmări care a fost răspunsul lui Dumnezeu la această întrebare, trebuie să facem o observaţie importantă. În cartea lui Iov citim această informaţie despre Dumnezeu: „La fel se poartă fie cu un popor, fie cu un om” (Iov 34:29). Noi am văzut lucrul acesta: Când omul nu I-a respectat Autoritatea (nu L-a ascultat), Dumnezeu a plecat de la om; şi când poporul Israel nu I-a respectat Autoritatea (nu L-a ascultat), Dumnezeu a plecat de la acest popor.

Prin urmare, condiţiile în care Dumnezeu Se întoarce, fie la un om fie la un popor, sunt aceleaşi. Prin urmare, nu este important să punem doar întrebarea „când” Se va întoarce Dumnezeu, ci şi mai important este să întrebăm: În ce condiţii Se va întoarce Dumnezeu la noi, atât ca indivizi cât şi ca naţiune?

Profetul Isaia a avut viziunea re-întoarcerii lui Dumnezeu. În Isaia 40, „un glas” strigă vestea bună că Dumnezeu „vine cu putere” şi că El „porunceşte cu braţul Lui” (Isaia 40:3-11). Acest „Braţ al Domnului” este numit apoi „Robul Domnului”, şi El ne este prezentat în mai multe secvenţe (Isaia 42:1-7; 49:1-7 ; 50:4-10). Apoi în capitolul 52 izbucnesc strigătele de bucurie că străjerii de pe ziduri „văd cu ochii lor cum se întoarce Domnul în Sion” (Is.52:8).

Dar brusc, bucuria întoarcerii lui Dumnezeu se transformă în nedumerire, în uimire, fiindcă străjerii văd ceva incredibil: Cel care este Braţul Domnului şi Robul Domnului, şi prin care se întoarce Dumnezeu în Sion, este dispreţuit şi părăsit de oameni şi este torturat şi ucis. Dar ni se spune că „El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui”, şi că „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre”, căci „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Is.53:3-6). Apoi ni se spune că după învierea Lui va vedea rodul morţii Lui într-o imensă mulţime de urmaşi.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu Se întoarce la poporul Său prin Cel care este „Braţul Său”, adică extindrea Fiinţei Lui până la noi, şi Acesta vine mai întâi să rezolve problema creată de noi prin neascultarea de Dumnezeu: păcatele noastre care „pun un zid de despărţire” între noi şi Dumnezeu (Is.59:2). Păcatele omenirii sunt dizolvate în moartea Lui. Şi, odată ce zidul acesta este dat la o parte, toate popoarele lumii (nu numai Israel) sunt chemate „la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând” (Is.55:7).

Ceea ce Isaia a văzut şi ne-a relatat sub formă de profeţie, s-a împlinit şapte sute de ani mai târziu: Dumnezeu S-a întors la omenire prin Fiul Său, Isus Cristos.

Acum urmează lucrul cel mai important. Când Isaia anunţă vestea cea bună că Se întoarce Dumnezeu, el formulează vestea astfel: „Dumnezeul tău împărăţeşte!” (Is.52:7).   Când Isus, Fiul lui Dumnezeu, Îşi începe misiunea la oameni, o începe cu aceste cuvinte „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!” Ea a venit aproape de voi, a venit până la voi.

Cu alte cuvinte: Dumnezeu vine la voi, dar numai într-un fel:   El vine la voi ca Împărat, ca Domn, ca Stăpân! El a plecat de la voi fiindcă nu L-aţi ascultat, adică I-aţi contestat Domnia, sau Autoritatea Supremă. El a decis să vină înapoi la voi, dar numai pe poziţia de pe care a plecat! Iată de ce, imediat după predica despre Împărăţia lui Dumnezeu, Isus adaugă: „Pocăiţiţ-vă!” Adică: „Schimbaţi-vă felul de a gândi”, renunţaţi să mai gândiţi independent de El şi acceptaţi „Împărăţia Lui”, „Domnia Lui”, „Autoritatea Lui” asupra voastră, acceptaţi să ascultaţi de El, acceptaţi să se facă voia Lui în voi!

Dumnezeu Se întoarce şi la individ şi la naţiune în acelaşi fel: Ca Împărat, ca Domn, ca Autoritate Supremă. Dacă nu-L accepţi aşa, pur şi simplu El nu vine.

Singurul mesaj pe care l-a avut Isus a fost Împărăţia lui Dumnezeu. Şi dacă nu înţelegem „Împărăţia lui Dumnezeu”, rămânem în împărăţia celui rău (Matei 13:19). Prin urmare, a înţelege „Împărăţia lui Dumnezeu” este o problemă de viaţă şi de moarte. Vom încerca să o facem înţeleasă în articolul ce urmează.

Definirea Împărăţiei lui Dumnezeu (2)

Iosif Țon- Mesaj special pentru Biserica Contemporană!!

Îi mulțumesc fratelui Țon pentru mesajele transmise. Sunt efectiv mirat și profund mișcat, nu numai de actualitatea mesajelor pentru biserica contemporană, dar și de modul în care fratele Iosif a reușit să se mențină „la zi” cu evoluția generației noi, în ciuda vârstei frumoase pe care o are.
Vă rog să urmariti seria celor 7 episoade care vor fi publicate pe blogul noastru, și veți vedea că nu am exagerat deloc prin afirmațiile făcute. Dumnezeu să-i dea fratelui Țon multă sănătate, fiindcă este cu adevarat un izvor nesecat și o sursă binecuvântată pentru orice creștin dornic de a-L cunoaște mai mult și mai bine pe Dumnezeu.

Mike Olari

iosif-ton-71

 

Cap.2

Ce am pierdut…

Când Isus a fost întrebat despre permisiunea pentru divorţ dată în legea lui Moise (Deut.24:1), a răspuns: „Din cauza împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa” (Matei 19:8).

O „inimă împietrită” este o inimă rece, insensibilă, nepăsătoare, o inimă plină de răutate. Dar „la început” a fost altfel: atunci inimile oamenilor erau pline de bunătate. Ce s-a întâmplat de oamenii şi-au pierdut bunătatea originară şi s-au umplut de răutate?

Poate că descoperind cum am pierdut, ceva, vom descoperi şi modul în care am putea să recăpătăm ce am pierdut. Merită să facem efortul şi să facem această investigaţie.

În Geneza capitolele doi şi trei descoperim frânturi de informaţii despre situaţia care exista la început. Să încercăm să le sistematizăm.

  1. Dumnezeu venea în răcoarea dimineţii şi stătea de vorbă cu omul. Exista o prietenie şi o comunincare directă între Dumnezeu şi om.
  2. Dumnezeu l-a făcut pe om stăpân (domn, autoritate) peste toate animalele şi plantele de pe pământ. Omul le studia şi le dădea nume care prindea esenţa naturii fiecăreia.
  3. Omul avea o poziţie şi o slujbă care îi dădeau semnificaţie şi împlinire.
  4. Dumnezeu i-a formulat omului o singură inderdicţie: Nu încerca să defineşti tu însuţi ce este bine şi ce este rău; acestea rămân în stăpânirea Mea. De aici vedem că Dumnezeu avea Domnie (stăpânire, autoritate) asupra omului.
  5. Sub umbrela Domniei (stăpânirii, autorităţii) lui Dumnezeu, omul avea siguranţă, avea pace, era fericit.
  6. Când Dumnezeu S-a uitat la tot ce crease, a dat verdictul că toate sunt bune. Bunătatea era starea definitorie a întregii Creaţii. Starea originară a omului era bunătatea.

Dumnezeu l-a creat pe om ca pe o fiinţă liberă, adică l-a înzestrat cu capacitatea de a gândi, de a discrimina şi de a alege. Pentru a-i crea omului posibilitatea de a-şi exercita dreptul de a alege, Dumnezeu i-a permis şarpelui să-i ofere omului alternativa. Esenţa opţiunii contrare era aceasta:

De ce să decidă Dumnezeu pentru tine ce este bine şi ce este rău? De ce să nu gândeşti tu pentru tine însuţi?

Ceea ce era pus în discuţie era Domnia (autoritatea, stăpânirea) lui Dumnezeu.

Când omul a ales să facă altfel decât i-a cerut Dumnezeu, el a decis să iese de sub Domnia lui Dumnezeu, declarându-şi independenţa.

Cu alte cuvinte, omul L-a detronat pe Dumnezeu şi s-a întronat pe sine, s-a aşezat pe sine însuşi pe tronul inimii sale.

Vorbind despre evenimentul acesta, apostolul Pavel spune că omul nu L-a păstrat pe Dumnezeu „în cunoaşterea lui”, adică în gândirea lui, în mintea lui şi atunci Dumnezeu i-a dat libertatea de a-şi guverna viaţa conform propriei lui gândiri (Romani 1:28), adică i-a recunoscut şi i-a respectat dreptul la independenţă.

Dar Dumnezeu a plecat de la om. A rupt prietenia cu omul. A încetat să mai vină la întâlniri. L-a lăsat pe om singur.

Ce a pierdut omul?

  1. A pierdut prietenia (comuniunea, părtăşia) cu Dumnezeu.
  2. A pierdut Domnia lui Dumnezeu şi, prin aceasta a pierdut umbrela protecţiei lui Dumnezeu, manifestată prin faptul că l-a cuprins frica şi s-a ascuns.
  3. A pierdut el însuşi domnia (stapânirea) asupra lucrurilor de pe pământ, care au intrat automat în posesia diavolului. El însuşi a intrat sub domnia (stăpânirea, autoritatea) celui rău.
  4. A pierdut semnificaţia şi satisfacţia de a fi împlinit.
  5. A pierdut pacea şi fericirea.
  6. Fiind dominat acum de egoism, s-a umplut de răutate, care îi vine de la „cel rău”.

Să observăm că elementul cheie pe care l-a pierdut a fost Domnia lui Dumnezeu. Toate celelalte se leagă organic de aceasta. Prin urmare, se vede clar că dacă omul vrea să regăsească, să recapete, să recâştige tot ce a pierdut, trebuie să restaureze Domnia lui Dumnezeu asupra întregii lui fiinţe.

Definirea Împărăţiei lui Dumnezeu

Iosif Țon- Mesaj special pentru Biserica Contemporană!!

Îi mulțumesc fratelui Țon pentru mesajele transmise. Sunt efectiv mirat și profund mișcat, nu numai de actualitatea mesajelor pentru biserica contemporană, dar și de modul în care fratele Iosif a reușit să se mențină „la zi” cu evoluția generației noi, în ciuda vârstei frumoase pe care o are.
Vă rog să urmariti seria celor 7 episoade care vor fi publicate pe blogul noastru, și veți vedea că nu am exagerat deloc prin afirmațiile făcute. Dumnezeu să-i dea fratelui Țon multă sănătate, fiindcă este cu adevarat un izvor nesecat și o sursă binecuvântată pentru orice creștin dornic de a-L cunoaște mai mult și mai bine pe Dumnezeu.

Mike Olari

iosif-ton-71 

Cap.1

Duhul Sfânt şi Împărăţia lui Dumnezeu

„Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17).

Apostolul Pavel face aici legătura directă între Împărăţia lui Dumnezeu şi persoana Duhului Sfânt.

Subiectul este de mare importanţă şi oferim aici un studiu biblic pe această temă.

În Galateni 5:16-25, Pavel discută despre

  1. Trăirea după îndemnurile firii pământeşti (carnea), sau
  2. Trăirea sub călăuzirea Duhului Sfânt.

Pentru a ne face să înţelegem subiectul, Pavel ne prezintă lucrurile la care ne îndeamnă firea pământească (faptele firii) şi apoi lucrurile spre care ne călăuzeşte Duhul Sfânt (roada Duhului). Între acestea două, Pavel înserează acest avertisment: Cei ce fac lucrurile firii (Galateni 5:21).

Avertismentul acesta ni-l dă Pavel şi în 1 Cor.6:9:

„Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu?”!

Şi în Efeseni 5:5:

„Căci ştiţi bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere

Este necesar să explicăm conceptul de „moştenire” din Biblie.

În cartea lui Iosua, citim că după cucerirea unei mari ţara Canaan, Iosua a împărţit ţara pe seminţii, pe familii şi pe indivizi, prin tragere la sorţi. În limbajul nostru, acest act se numeşte „împroprietărire”. Este foarte important să ştim că evreii, în loc de „proprietate” folosesc cuvântul de „moştenire”.

Iată cum îi vorbeşte Dumnezeu lui Iosua: „Dă ţara aceasta de moştenire prin sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit” (Iosua 13:6).

Prin tragere la sorţi, Iosua a făcut această împărţire, dând fiecărei seminţii o parte din ţară, folosind peste tot termenul de „moştenire”. Se face şi precizarea că seminţiei lui Levi „nu i-a dat parte de moştenire”, rămânând ca jertfele de ardere de tot să constituie mijlocul lor de trai: lucrul acesta a fost „a fost moştenirea lui” (Iosua 13:14).

În felul acesta trebuie să înţelegem limbajul lui David, care scrie:

„Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu. Tu îmi îndrepţi sorţul meu. O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ; o frumoasă moşie mi-a fost dată” (Psalmul 16:5-6).

În limbajul nostru, David ar spune: Dumnezeu este averea mea, este proprietatea mea. Şi o avere mai frumoasă ca aceasta nu poate să existe.

Psalmistul Asaf se plânge: „Dumnezeule, au năvălit naţiunile în moştenirea Ta” (Ps.79:1), ceea ce înseamnă că, prin cucerirea făcută de Nebucadneţar, ţara lui Israel, care era proprietatea lui Dumnezeu, a fost călcată în picioare de străini.

Să înţelegem acum că pentru un evreu cine nu avea „moştenire”, adică proprietate în ţara Israel, nu aparţinea lui Israel, sau nu avea cetăţenie în Israel.

Când vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu, Pavel, un bun evreu, foloseşte limbajul evreiesc: În loc să spună că cine trăieşte în păcat, adică nu trăieşte după voia lui Dumnezeu, nu are cetăţenie în Împărăţia lui Dumnezeu, sau nu aparţine Împărăţiei lui Dumnezeu, el scrie că nu are moştenire în Împărăţia lui Dumnezeu.

Să încercăm să ne obişnuim cu folosirea termenului de „moştenire”, care înseamnă proprietate. În Biblie, el este folosit când se vorbeşte despre mine şi despre relaţia mea cu Dumnezeu. Dumnezeu „m-a cumpărat” la Calvar şi eu sunt proprietatea (moştenirea) Lui. El Şi-a făcut locuinţa în mine: Duhul Lui locuieşte în mine şi, deci, eu sunt templul lui Dumnezeu, templul Duhului Sfânt (vezi 1 Cor.3:16-17; 6:17-60 şi 2 Cor. 6:14-20).

Pe de altă parte, aşa cum se exprimă David, „Domnul este partea mea de moştenire”, adică el El este comoara mea, este bunul meu cel mai de preţ.

Altceva tot atât de important: Duhul Sfânt „adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi glorificaţi împreună cu El” (Rom.8: 16-17).

Textul capătă sens dacă ştim că în limbajul ebraic „moştenire” înseamnă „proprietate.” Deci, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, atunci tot ce are Dumnezeu este şi al nostru. Isus a declarat: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl meu” (Matei 11:27). Şi Ioan Botezătorul a declarat: „Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui” (Ioan 3:35). Şi Pavel face acest raţionament logic: „El (Dumnezeu), care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8: 32). Adică, aşa cum i-a dat lui Isus „toate lucrurile”, aşa ne va da şi nouă toate lucrurile.

Pavel face şi mai clar lucrul acesta când le scrie corintenilor:

„Nimeni să nu se fălească dar cu oamenii, căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie lucrurile viitoare; toate sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu” (1 Corinteni9 3:21-23).

Acestea toate le înţelege Pavel când ne spune că „suntem moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos.”

Cu toate acestea în gând, ne întoarcem la cele trei declaraţii ale lui Pavel, că cei ce ascultă de îndemnurile firii pământeşti, cei ce cruvesc, cei ce sunt lacomi şi cei nedrepţi:

„nu vor moştenii Împărăţia lui Dumnezeu”! şi (Gal.3:19, şi 1 Cor.6:9)

n-au parte de moştenire în Împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu”! (Efeseni 5:5).

A nu avea parte de moştenire, adică a nu avea proprietate în Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă că eşti străin de Împărăţia lui Dumnezeu, nu ai nimic de a face cu Împărăţia lui Dumnezeu.

Aceasta ne este confirmat de modul în care vorbeşte şi apostolul Petru. În Samaria, vrăjitorul Simon, i-a oferit bani ca să capete şi el darul de a da altora darul Duhului Sfânt prin punera mâinilor. Petru a fost indignat de o asemenea cerere şi i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta prin bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu” (Faptele ap. 8:20-21). Petru avea în gând „moştenirea căpătată prin sorţi” şi-i spune de fapt lui Simon: Tu eşti străin de credinţa noastră, sau tu nu ai nimic de a face cu lucrarea lui Dumnezeu.

Faptul că Pavel foloseşte timpul viitor în expresia „nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” nu înseamnă că el se referă la o Împărăţie viitoare. Să se observe că trăirea după îndemnurile firii şi trăirea după călăuziera Duhului sunt lucruri prezente şi asta impune să înţelegem că primii nu au nimic de a face cu Împărăţia lui Dumnezeu şi că numai cei ce trăiesc după călăuzirea Duhului (au roada Duhului) aparţin aceste Împărăţii. Acest lucru ne este confirmat în Efeseni 5:5, unde totul este puc la prezent: „nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere… n-are parte de moştenire în împărăţia lui Dumnezeu”, adică este străin de această Împărăţie, sau, el nu este în această Împărăţie, ci este într-o altă împărăţie.

Lucrul acesta ne este confirmat de întreaga discuţie din Matei 12:22-49 şi 13:1-43, la care trecem acum.

Totul începe când Domnul Isus vindecă un demonizat mut şi orb. Fariseii, ca să anihileze efectul uriaş al acestei minuni, afirmă că Isus scoate demonii cu ajutorul domnului demonilor, adică Satan. Isus le arată că afirmaţia lor nu este logică: ar însemna că El luptă împotriva lui Satan cu ajutorul lui Satan. Aceasta ar însemna că împărăţia lui Satan este dezbinată şi, în cazul acesta, nu mai poate să continue. Aici este sigura dată în toată învăţătura Lui, când Domnul Isus vorbeşte despre „împărăţia” lui Satan în contrast cu Împărăţia lui Dumnezeu. În acest context, Domnul Isus face o declaraţie de cea mai mare importanţă:

„Dar dacă Eu scot afară demonii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi” (Matei 12:28).

Să medităm la această declaraţie. Duhul Sfânt a venit peste Domnul Isus îndată ce a fost botezat (Luca 3:21-22). De atunci încolo, Duhul Sfânt nu L-a mai părăsit. Astfel, când s-a dus în pustie ca să aibă confruntarea cu diavolul, tot Luca ne spune că S-a dus acolo „plin de duhul Sfânt” (Luca 4:1). Ceva mai târziu, în sinagoga din Nazaret, Isus declară, citând un text din Isaia: „Duhul Domnului este peste Mine” (Luca 4:18). Acum, în discuţia din Matei 12, Isus declară că El alungă demonii din oameni cu puterea Duhului Sfânt. Dar lucrul cel mai important este că Isus spune: Faptul că Eu îl biruiesc pe diavolul prin puterea Duhului Sfânt înseamnă că „Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.”

În Matei 6:10, Isus a definit împărăţia lui Dumnezeu ca locul de pe pământ unde se face voia lui Dumnezeu aşa cum se face în cer. Acum căpătăm o nouă definiţie a Împărăţiei lui Dumnezeu: Împărăţia lui Dumnezeu este locul de pe pământ unde acţionez Eu în unire cu Duhul lui Dumnezeu! Putem lărgi definiţa spunând că oriunde este Fiul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu, acolo este Împărăţia lui Dumnezeu.

Cristi Barbosu: Adorarea

DIFERENȚA ÎNTRE A CÂNTA ȘI A TE ÎNCHINA!

Muzica a fost prezentă în biserică încă de la începuturile acesteia. Pe parcursul anilor, formele muzicale au evoluat, și concomitent cu evoluția muzicii laice, s-au produs schimbări și în muzica bisericească. Biserica a opus, de regulă, o anumită rezistență la schimbare, dorind să păstreze mai degrabă formele deja consacrate ale muzicii bisericești. Dar există forme muzicale laice și forme muzicale bisericești? Dacă e așa, aceste forme se interferează undeva, sau nu au nimic în comun și nici nu au avut vreodată origini sau elemente comune?

Pe de altă parte, în ultimele decenii și cu precădere în ultimii ani, în biserici – și mai ales în cele de factură protestantă și neoprotestantă – s-au ridicat foarte mulți compzitori și interpreți de muzica de aproape toate genurile, unii mai dotați ca alții, și putem spune că am asistat la o adevărată revoluționare a muzicii creștine. Desigur că muzica joacă un rol de căpătîi in practica bisericească, și totul este în regulă atâta vreme cât scopul rămâne proslăvirea lui DUMNEZEU. Dar cum rămâne cu formele noi care se practică astăzi în biserici? Să încercăm să păstrăm muzica deja consacrată, sau să acceptăm și forme de iz contemporan? Unde este limita?

Suntem conștienți că există pericolul promovării propiei persoane, în detrimentul proslăvirii lui Dumnezeu. Dar oare acest pericol nu a existat și înainte, și nu există chiar și în bisericile în care am crescut noi înșine? Muzica formațiilor bisericești (coruri, fanfare), muzica soliștilor, sau a grupurilor vocale și vocal-instrumentale, nu seamănă deseori cu un spectacol, și nu are uneori aspectul de mediu concurențial (fie cu alți soliști sau alte formații, fie cu doborârea propriilor perfomanțe atinse anterior)?

Nu doresc să condam aceste lucruri, mai ales că poate mulți cad inconștienți în această plasă, deoarece poate că nu au fost învățați de nimeni ce înseamnă închinarea adevarată, însă tot ce doresc  este să trag un semnal de alarmă asupra unui pericol existent. Nu ar fi păcat, daca tot se fac uneori eforturi enorme în pregatirea unei cântări, sau a uni concert, să ne trezim la urmă că nu va fi nici o răsplătire, fiindca totul s-a facut cu o motivație greșită?

Mă bucur de felul în care DUMNEZEU l-a lumiat pe fratele Cristi Barbosu, care explică atât de biblic si atât de clar totodată, diferența dintre a cânta si te închina Domnului prin cântare, în mesajul de mai jos.

Încurajez pe orice lider (nu numai cei din domeniul muzical) să-și facă timp și să asculte o lecție atât de necesară pe tema închinării, sau adorării lui Dumnezeu.
Fiți binecuvântați!

Mike Olari

BARBOSU … EVANGHELIA PROSPERITATII ?!

Cristi

Este oare Cristian Barbosu un propovaduitor al evangheliei prosperitatii, asa cum unele situri din blogosfera romaneasca pretind? Daca da, atunci problema este intr-adevar grava, si de aceea ne-am permis sa o abordam si noi, dar putin altfel decat alte postari. Noi credem ca daca cineva are de spus ceva, fie pe blog, fie in viata privata, principiul din Matei 18 trebuie aplicat, si de aceea am mers la sursa si ne-am interesat despre cateva detalii mentionate pe acest subiect. Si ce am aflat … oare sa ne surprinda?

Da, Barbosu a fost recent intr-un turneu de evanghelizare dar ceea ce ni se pare interesant este ca cei care scriu acest gen de articole posteaza doar ceea ce considera ei ca ar influenta cititorii inspre reactii negative, exagerand si voit lasand nescris adevarul. Si care este adevarul? Din cele 7 intalniri pe care le-au avut in acest turneu, 2 au fost in salile unor hoteluri, celelalte insa in biserici clasice penticostale sau baptiste, si una in sala unui cinema invechit de pe vremea comunismului. Intr-unul din hoteluri, lumina a avut probleme, sistemul acustic era stricat, cateva perdele rupte si nu existau bai pe hol – ca sa pricepem cat de luxos a fost acel hotel … I-am intrebat pe unde s-au cazat, fiindca daca au atatia bani précis ca au stat pe la hoteluri – intr-un singur loc au stat la pensiunea unui frate, in toate celelalte locatii fiind cazati in familii, ca orisicare alt grup plecat in misiune in Romania. Este interesant cum poti defaima pe oricine cand motivul inimii tale asta vrea, alegand sa scrii doar ceea ce vrei tu sa vada altii si preluand informatii doar din partea unor denigratori din speta ta. Uitandu-ne la sursele citate de cel ce a publicat articolul, ele provin de la denigratorii lucrarii Harvest, 2 situri care si-au propus distrugerea lucrarii Harvest si despre care se stie intre cei din SUA care au verificat – repet – verificat faptele mentionate – ca majoritatea sunt fie neadevaruri, fie elemente exagerate si trunchiate postate cu scopul de a da senzatie si de a defaima un om si o lucrare. De ce oare cei care au preluat aceste informatii de pe acele situri, nu le verifica, sa vada ca James McDonald nu locuieste intr-o asemenea vila si nici nu ia un asemenea salar, iar bugetul anual al organizatiei o fi mare, saritor la cer pentru noi romanii, dar pentru o organizatie care inglobaza peste 100 de biserici in toata lumea, si doar cea din Chicago are peste 13,000 de participant intr-un weekend, plus studiouri de radio, tv, etc, nu e nimic iesit din comun! Proverbe 18:17 ne invata ca “Cel care vorbeşte întîi în pricina lui, pare că are dreptate, dar vine celalt, şi-l ia la cercetare.” Si cand vorbim despre oameni si lucrari ale lui Dumnezeu, trebuie sa cercetam si sa verificam fiindca defaimarea este un pacat cu consecinte grave, mentionat in Scripturi (1 Cor 6:10).

Daca e sa revenim insa la Barbosu, este el sau nu un propovaduitor al prosperitatii? Noi credem ca da si avem argumente clare pe care ne bazam. Doar in acest turneu, au fost peste 230 de hotarari scrise pe care cei din audienta le-au luat si le-au adus la crucea lui Isus, ca semn al pocaintei si dedicarii lor catre Dumnezeu. Nu maini ridicate, nici calcule facute prin aproximatie ci hartii scrise, numarate de pastorii bisericilor participante. Ce dovedesc aceste lucruri? Ca Barbosu intr-adevar este un propovaduitor al prosperitatii … spirituale! Si asta se vede clar in roadele lui si ale lucrarii lor. Fiindca dupa roade ii veti cunoaste. Spre exemplu nu stiu cati stiti, dar in biserica din Arad toti membri sunt in grupuri mici unde saptamanal li se cere pe langa rugaciune si discutiile din Scripturi sa dea socoteala in baza unor intrebari la care trebuie sa raspunda toti membrii grupurilor mici, si deci, ai bisericii. Stiti care sunt acestea?

  1. Mi-am indeplinit scopurile personale in ceea ce priveste rugaciunea, citirea Scripturii si memorarea ei?
  2. Am chivernisit cu grija resursele pe care mi le-a dat Dumnezeu (bani, timp, talent, etc)?
  3. Exista cineva pe care trebuie sa-l iert? Din familie, grup, biserica, societate?
  4. Am pacatuit barfind, aratand un spirit critic sau de gelozie?
  5. Am profitat de oportunitatea de a-L marturisi pe Hristos?
  6. Cum m-am implicat in slujirea bisericii sau al lui Christos in aceste saptamani?
  7. In ce fel am cautat sa am input spiritual in viata copiilor mei?
  8. Cum mi-am indeplinit datoria de dragoste si respect fata de sotul/stia mea in aceste saptamani?
  9. M-am expus vreunui material indecent, sau am avut un comportament neadecvat cu vreo persoana de sex opus in saptamanile astea?
  10. Sunt constient de vreun pacat nemarturisit din viata mea?

Nu stiu inca vreo biserica romaneasca in tara sau in diaspora, in care membrii sa fie trasi la socoteala regulat, chiar saptamanal, in baza acestui gen de intrebari? De ce o fac? Fiindca sunt interesati voit sa proclame si sa practice prosperitatea spirituala. L-am intrebat cum a reactionat biserica la aceasta initiativa? Unii dintre membrii au plecat, altii s-au retras fiindca au zis ca sunt prea personali si prefer sa mearga in biserici unde nu sunt trasi la raspundere in felul acesta. Si totusi biserica din Arad creste mereu, fiindca oamenii inteleg ca Evanghelia cere mult si daca tot veni vorba, cere si implicare financiara. De aceea nu ne mira ca pe site-ul lor au scris acel verset din Corinteni, legat de datatorul voios, fiindca darnicia nu este o optiune pentru credinciosi, si nu de putine ori cum se stie prea bine, portmoneul iti masoara uneori cel mai bine temperatura spirituala.

Nu stim de ce, dar credem ca cei care scriu acest gen de articole despre acest gen de lucrari, nu prea pot raspunde la multe din intrebarile de dare de socoteala, fiindca barfa, critica, neiertarea, dragostea, slujirea apropelui se bat cap in cap cu ceea ce scriu pe siteurile lor.

Oare ce s-ar intampla daca in blogosfera evanghelica romaneasca am fi mai atenti la ce postam, verificand daca e adevarat sau nu, si am cauta sa zidim nu sa daramam, incercand sa urmam invataturile lui Hristos (Efes 4:31) nu instinctele celui care este cunoscut a fi calomniatorul si acuzatorul fratilor (diabolos)? Cred ca am avea cu mult mai mult de castigat.