Cristi Barbosu: O primă surpiză din partea Domnului

„…varianta pe care Domnul a ales-o m-a şocat de-a dreptul.”

In cursul dimineţii am primit o veste din partea pastorului Cristi Barbosu, de care m-am bucurat nespus de mult, recunoscând modul de lucru al lui Dumnezeu în cele relatae de el.

Dumnezeu poate face lucruri extraordinare cu cei care se lasă zdrobiţi şi acceptă să sufere pe nedrept, lăsându-l pe El să le facă dreptate.

Cristi putea să lupte pentru a-şi păstra poziţia şi sunt convins că el chiar putea câştiga bătălia – dacă ţinem cont de faptul că incă de la început l-au insotit peste 300 dintre membri – dar aşa cum mi-a mărturisit chiar înainte să demisioneze, spunând “…eu nu mă lupt cu fraţii mei, prefer să plec şi să fac altceva…”, exact aşa a şi procedat.

Se pare că Dumnezeu l-a pus la încercare doar pentru o perioada foarte scurtă de timp, după care l-a chemat la o lucrare mai mare şi probabil mult mai grea. Dumnezeu alege oameni deosebiţi pentru lucrări speciale. Slăvit să fie Domnul, pentru oamenii care pot iubi pe cei mai căzuţi dintre cei căzuti. Veţi vedea de ce fac această afirmaţie după ce veţi citi fragmentul din mesajul primit de la Cristi, pe care îl redau mai jos. O asfel de lucrare chiar necesită o dragoste AGAPE. Eu ştiu ce vorbesc, fiindcă şi lucrarea din Penitenciarul de Minori din Craiova la care Dumnezeu ne-a chemat pe noi să lucrăm, este oarecum similară, dintr-un anumit punct de vedere.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru asfel de oameni; dedicati, chiar zdrobiti, prin care El îşi face Numele de slavă.

Cristi îţi dorim multă izbândă în tot ce faci. Te asigurăm de rugaciunile noastre.

Mike Olari

Şi acum mesajul de la Cristi Barbosu:

Mike, hai să-ţi zic o veste – o surpriză din partea Domnului. După ce am căutat şi negociat cu multe locaţii în Arad, unde să ne putem aduna ca biserică (avem deja vreo 300 de oameni care s-au hotărât să vină cu noi), varianta pe care Domnul a ales-o m-a şocat de-a dreptul. Este una dintre cele mai famate locuri din Arad, o fostă discotecă cu nume, actualmente sală de jocuri de noroc, bingo şi bar. Acest loc este deţinut de un interlop cunoscut din Arad, pe care Domnul mi l-a scos în cale (asocitaul lui a făcut parte din grupul meu mic şi l-am botezat acum câţiva ani) şi care şi-a deschis  inima înspre noi şi ne-a oferit acest loc, la un preţ super tare şi în centrul Aradului, cu o sală de 400 de locuri şi alte 7 săli adiacente. Fiindcă abia aseară am bătut palma, şi barul si jocurile de noroc nu pot fi mutate decât în urmatoarea săptămână, duminică dimineaţa ne vom întâlni în acel cadru „as it is” şi sunt sigur că mulţi vor fi şocaţi. Aşa că aşteaptaţi-vă ca de luni încolo să vezi ce vor mai scrie blogurile. 

Pentru mine este însă un răspuns la rugăciuni, fiindcă de ani de zile mă rog ca Domnul să mă ajute să răscumpar vieţi înecate în păcat şi El i-a adus pe multi astfel de oameni, dar mă rugam deasemenea ca El să mă ajute să ating şi rădăcinile, sursele care îi atrăgeau pe aceşti oameni, sau îi alimentau în păcatele lor, şi iată că El ne-a dat în mâini una din ele. Aşa cum am avut trista ocazie să văd biserici transformate în discoteci şi cluburi, acum am privilegiul de a răscumpara un astfel de loc şi a-l dedica lui Dumnezeu, şi a-l transforma într-o biserică. Sincer, nu mă interesează ce vor zice unii sau alţii, inima mea explodează de mulţumire faţă de Dumnezeu şi de responsabilitatea care o am, sa îl folosesc la maxim pentru gloria Lui.

Rugaţi-vă pentru noi. Nu ştiu ce planuri are Domnul cu noi, dar pare-se că nu ne-a lăsat prea mult să zacem în lacrimile şi rănile noastre, ci ne-a dat de lucru … 

 
Cristian Barbosu

COMUNICAT DIN PARTEA LUI CRISTIAN BARBOSU

Am avut privilegiul sa îl întâlnesc pe fratele Cristi Barbosu chiar în aceste zile fierbinţi, în timpul vizitei mele în România. L-am încurajat şi am avut un timp binecuvântat împreună. Mi-a trimis comunicatul de mai jos – care datorită diferenţei de fus orar este datat cu ziua de mâine(!) – comunicat pe care îl publicăm din dorinţa de a face lucrurile cât mai clare în cazul Cristian Barbosu – Metanoia.

Mike and Cristi

Şi acum, comunicatul.

Având în vedere că în ultima perioadă, am luat câteva hotărâri importante care-mi influenţează viaţa şi lucrarea, şi ţinând cont de recomandările unora de a-mi face publică poziţia mea faţă de cele întâmplate, am hotărât să scriu acest comunicat.

Am făcut-o deasemenea şi din dorinţa de a clarifica anumite aspecte şi de a linişti anumite frământări pe care unii dintre dumneavoastră mi le-aţi mărturisit în urma citirii sau auzirii unor afirmaţii sau acuzaţii la adresa mea. În spiritul Apostolului Pavel, vreau să apăr chemarea şi lucrarea pe care Dumnezeu mi-a încredinţat-o, care la acest moment este discreditată.

ANUNŢUL ŞI MOTIVAŢIA

Acum câteva zile mi-am dat demisia din funcţia de pastor al bisericii Metanoia Arad şi m-am retras ca membru al bisericii. Totodată, m-am retras şi din Uniunea Baptistă din Romania. Am făcut-o pentru a nu angaja biserica locală într-un conflict care i-ar fi produs multe răni; am făcut-o în baza convingerii mele biblice că în biserica lui Hristos, avem o altă misiune cu mult mai nobilă decât aceea de a lupta cu fraţii noştri când e vorba de diferenţe în convingeri şi păreri, şi mai ales să apelăm la metode neprincipiale sau nebiblice pentru a ne atinge scopul. Eu cred că avem un singur Adversar şi acela este Satan, nu fraţii noştri, iar metodele folosite în conflictele dintre noi trebuie să fie cele scripturale. Când am văzut şi am simţit că se trece de aceasta limită, am ales să mă retrag şi împreună cu mine s-a retras şi fratele pastor Raul Todinca şi întreg comitetul cu excepţia unei singure persoane.

CAUZELE

 Cauza principală a retragerii mele din biserică a fost determinată de subiectul şi motivul conducerii bisericii. Subiectul – fiindcă pe această temă am avut multe multe dezbateri cu fraţii din vechea conducere a bisericii, discuţii care s-au rezumat la diferenţe de convingeri: eu şi o parte a comitetului considerând că argumentele biblice cele mai solide susţin conducerea prin presbiteri, pe când un alt grup din conducerea bisericii susţineau congregaţionalismul ca model de conducere. Evident o incompatibilitate şi totodată o alegere pe care biserica trebuia să o facă. Motivul – dorinţa unora din conducerea bisericii de a-şi implementa propria viziune, din păcate prin anumite metode discutabile, atât din punct de vedere biblic, cât şi moral.

 ISTORIA

Aceste diferenţe am dorit să le soluţionăm în mod legal şi principial în cadrul bisericii. Am croit astfel un model de conducere prin presbiteri care era compatibil cu Statutul UBR, o noua direcţie, cu o noua echipă. Le-am supus toate votului bisericii, in 3 adunări generale consecutive, în care fraţii au avut libertatea de a-şi exprima convingerile şi contra-argumentele, şi de fiecare dată biserica a susţinut viziunea şi a votat pozitiv. În schimb, grupul de lideri care nu au fost de acord cu această direcţie şi-a dat demisia şi a început să acţioneze în opoziţie, influenţând timp de câteva luni de zile grupurile lor mici, producând dezbinare. Au ajuns să meargă din casă în casă şi să convoace o altă adunare generală în care au revocat hotărârile celorlalte 3 adunări generale, schimbând modelul şi conducerea bisericii. Din păcate acest ultim demers l-au făcut printr-o campanie masivă de discreditare morală şi spirituală a persoanei şi lucrarii mele folosind minciuni, distorsionări şi manipulări de adevăr, fără a mă fi contactat sau confruntat personal (Mat 18), ci acuzându-mă public în adunarea generală din 9 februarie 2013. Aceste proceduri au determinat retragerea mea şi a comitetului.

LEGATURA CU HARVEST

 Acuzele lor au atins şi parteneriatul bisericii noastre cu Harvest Bible Chapel, pe care l-au revocat în urma unor discredintări masive la adresa pastorului James MacDonald, preluate de pe pagini web calomniatoare la adresa lui. Aici mă simt obligat să specific câteva lucruri. Precizez că unele dintre ele au fost create şi susţinute specific pentru a-l discredita pe fr. James şi a distruge lucrarea bisericii Harvest, un concept care nu este nou având în vedere aceleaşi tactici şi experienţe prin care şi Bill Hybels, Rick Warren, Billy Graham şi chiar John MacArthur au trecut cu câţiva ani în urmă. Un asemenea grup format din foşti presbiteri şi membri care fie au fost îndepărtaţi din biserica Harvest, fie au avut probleme cu acea biserică, s-au coalizat şi au început să susţină demersurile acestui website, împroşcând cu minciuni, exagerări si distorsionări de adevăr, lucrarea fr. James şi persoana lui. Menţionez că pentru fiecare acuzaţie scrisă pe acel website, sau adusă de către membrii bisericii noastre, am cercetat şi întrebat în mod personal, direct şi specific pe presbiterii de la Harvest şi chiar şi pe fr. James, confruntându-i cu aceste lucruri potrivit lui Mat 18. În urma dovezilor culese de mine, am ajuns la concluzia că este un complot foarte bine regizat în a distorsiona adevărul şi a distruge aceasta lucrare.

Doresc să precizez însă, că Harvest, la fel ca orice altă instituţie umană nu este perfectă. Deşi sunt parte din Harvest Bible Fellowship, am diferenţe faţă de ei şi nu sunt de acord cu anumite alegeri pe care fr. James le-a făcut. Cu toate acestea, am încredere în ei şi în chemarea lui Dumnezeu clar evidenţiată prin lucrarea lor. Nu am facut-o pentru banii lor, fiindcă nu sunt angajatul lor şi nici nu sunt subordonat lor, ci am acelaşi statut ca oricare alt plantator de biserici din Harvest Bible Fellowship. Sunt salariatul bisericii din Romania şi dacă am primit fonduri din partea bisericii Harvest, acestea au fost limitate şi special destinate lucrării, evidenţiate într-un sistem clar de dare de socoteală. Dintotdeauna am avut o colaborare sănătoasă cu ei, şi am apreciat preţul pe care îl plătesc pentru a chema bisericile evanghelice americane la o orientare verticală, înspre Dumnezeu, şi nu înspre metodele şi spiritul acestei lumi. De aceea am ales să-i apăr, aşa cum aş fi ales să apăr pe orice pastor din România dacă aş fi ştiut că este acuzat pe nedrept. Precizez deasemenea că acuzatorii lor, fie din America, fie din România, nu i-au contactat, nu i-au confruntat potrivit lui Mat 18, deşi cei de la Harvest au încercat să facă paşi înspre unii dintre ei, fiind însă respinşi – ceea ce îmi spune multe. Multele acuzaţii aduse în cadrul bisericii noastre au fost culese de pe paginile web ale împotrivitorilor lor, ceea ce nu este corect – e ca şi cum ai vrea să obţii informaţii despre poporul evreu întrebandu-l pe Haman.

 Mă bucur însă că instituţii importante precum Moody Bible Institute au cercetat situaţia şi au înteles complotul pus la cale şi au ales să susţină în continuare lucrarea fr. pastor James şi a bisericii Harvest. Săptamanile trecute fr. James a predicat de la acelasi amvon la una dintre cele mai prestigioase conferinţe din SUA (Founders Week), alături de predicatori cu o reputaţie deosebită precum Lutzer, MacArthur, David Plat, Tony Evans, care nu ar fi acceptat să fie puşi în această postură dacă ar fi avut bănuieli cu privire la fr. James. Menţionez deasemenea, că nici una din cele câteva sute de staţii de radio nu l-au suspendat pe fr. James şi nici un membru din stafful bisericii Harvest (aproape 400) şi nici o biserică din cele aproape 100, nu s-au retras din octombrie încoace, în urma acestor atacuri abundente. Oare de ce? Fiindcă cei care verifică sursele, ştiu clar cine sunt cei care atacă şi care sunt motivele lor. 

Acelaşi scenariu, la o scară mai mică mi s-a întamplat şi mie. De aceea, am hotărât să mă retrag. Nu am făcut-o din laşitate sau culpabilitate, ci pur şi simplu nu am vrut să mă angajez în acest stil de luptă pe care îl dezaprob, şi i-am lasat pe fraţii mei să îşi implementeze propria viziune, nedorind să fiu un obstacol în calea lor.

VERIFICAREA ADEVĂRULUI

 Dacă am un îndemn serios pentru cei care veţi citi acest comunicat, este acesta: verificaţi informaţiile calomniatoare care se scriu despre pastori sau biserici, chiar daca cei care la propagă susţin că au surse credibile. De aceea, cei care aveţi neclarităţi, întrebări sau frământări, mă puteţi contacta personal şi în spiritul lui Mat. 18, voi încerca să vă răspund. Nu uitaţi că în Prov. 18:17, Scriptura ne arată cum să abordăm acest gen de situaţii, ascultând ambele părţi şi abia mai apoi trăgând concluziile. Vă mulţumesc celor care deja aţi făcut-o şi n-aţi ezitat să mă contactaţi personal. Neverificarea informaţiilor poate pune pe cineva în postura de a promova sau accepta minciunile sau distorsionările transmise şi de a se face, astfel, părtaş păcatelor altora.

 Pe de altă parte, aşa cum hermeneutica biblică ne învaţă, autorul textului şi intenţia lui sunt cruciale în interpretarea unui mesaj. Vă rog să nu neglijaţi sursele originale ale informaţiilor transmise, fiindcă veţi vedea că aveţi de-a face cu oameni care şi-au făcut ca ţintă în viaţă, defaimarea lucrătorilor şi a bisericilor. Autorul blogului „ioan8.wordpress.com” este unul dintre ei. Pe acest blog m-a atacat încă de anul trecut, datorită atitudinii mele împotriva legalismului şi datorită implicării şi colaborarii mele cu unele lucrări pe care dânsul le respinge, precum; BIG Impact sau GLS, şi a opiniei faţă de unii lucratori precum Bill Hybels, Rick Warren sau Billy Graham – pe care îi consideră de-a dreptul eretici. Acum, în situaţia de faţă, o face din nou, primind muniţie proaspătă de la unii dintre membrii împotrivitori din Metanoia, care au început să mă acuze folosind aceleaşi tactici ca şi el. Nu mă mir de abordarea asta, fiindcă în primavara anului trecut, când am fost atacat pe acest blog, deşi am încercat, în spiritul lui Mat. 18, să-i îndemn la dialog şi la clarificarea tuturor aspectelor în discuţie, autorul mi-a transmis că nu consideră că pasajul acesta (Matei 18) mi se potriveşte, fiindcă el este adresat credincioşilor, pe când eu sunt atât de căzut încât nu mă mai consideră „frate” (adică credincios). No comment.

 ÎN LOC DE EPILOG

 Dragi mei, fiecare dintre dumneavoastră aveţi dreptul să alegeţi ce credeţi în această situaţie. Eu nu o să mă lupt să vă conving că am dreptate, sau să intru în luptele celor care-mi sunt adversari acum. Principiile biblice nu-mi permit, fiindca ştiu că adevărul şi timpul merg mână în mână şi Dumnezeu va scoate la iveală la timpul Lui, adevărul. Îl las pe El să mă apere. Eu am conştiinţa împacată şi nu am nici o îndoială legată de chemarea mea, sau atitudinea mea înaintea Lui. Plătesc un preţ, îndur multe, sunt rănit din greu şi eu şi familia mea, am pierdut o lucrare în care am investit atâţia ani prin atâtea lupte, dar am credinţa că Domnul va continua ceea ce a început, de aceea merg înainte. La momentul potrivit veţi auzi în ce fel mă va călăuzi Domnul şi ce am să fac.

 

Ceea ce este sigur pentru acum, este că voi continua lucrarea în Romania – deşi sincer, am fost ispitit să plec şi să las totul după atâţia ani de împotriviri – dar simt că Domnul are înca planuri cu mine şi lucrarea Lui de dragul generaţiei contemporane din ţara noastră.  Cred că legalismul trebuie îndepărtat din bisericile şi din sufletele noastre şi mă bucur să văd că tot mai mulţi pastori înteleg lucrul acesta. Eu sunt convins că Biblia susţine unitatea în diversitate şi nu uniformitatea prin conformism. Cred deasemenea, că anumite garduri dintre baptişti şi penticostali trebuie să se dărâme, fiindcă Duhul Sfânt nu stă în extreme sau în colivie. Darurile şi manifestarile Duhului Sfânt există, lupta spirituală e reală şi n-o putem ignora. Consider că modelul congregaţionalist este deficitar atât din punct de vedere biblic, cât şi pragmatic, deşi în unele biserici episcopalianismul domină sub eticheta congregaţionalismului – dar cred că reminescenţele autoritarianismului din epoca trecută cât şi reacţiile la traumele produse atunci, trebuie vindecate şi conducerea bisericii re-evaluată prin prisma biblică. Şabloanele croite în tradiţionalism, care emancipează forma în detrimentul funcţiei trebuie schimbate. Mandatul nostru este de a ieşi în lume şi a o câştiga pentru Hristos, nu de a ne închide în enclavele noastre evanghelice, îngustând noi Calea şi dând mai multă importanţă Mishnelor noastre denominationale si nu textului biblic. Preţul pe care îl plătesc astăzi, se datorează şi acestor lucruri în care cred din toată inima. Dumnezeu să dea înţelepciune liderilor noştri evanghelici în această perioadă de criză şi curaj păstorilor şi lucrătorilor care încearcă să găsească soluţii biblice şi relevante plătind un preţ pentru aceasta.

Cât despre mine, voi merge înainte încercând să nu fiu o pricină de poticnire nimănui şi de aceea am hotărât să mă retrag şi din Uniunea Baptistă. Îi iubesc pe fraţii mei, am avut o colaborare frumoasă cu mulţi dintre ei, îmi pare rău că a trebuit să ajung să iau această hotărâre, dar trebuie să fiu sincer şi să vă mărturisesc că am avut şi multe presiuni din partea unora. De aceea, în dorinţa mea de a-mi continua cu integritate lucrarea concentrându-mi energia înspre a clădi şi nu a mă apăra mereu, sau negocia compromisuri la nivel de convingeri şi principii, am ales acest cadru neutru, ieşit de sub vreo umbrelă denominaţională. De ani de zile anumiţi păstori cu influenţă atât în conducerea Uniunii cât şi a Comunităţii de Arad au încercat să-mi discrediteze lucrarea sau să o boicoteze. Chemarea mea nu este să mă lupt cu ei, ci cu duşmanii Evangheliei. Am apreciat însă colaborarea deosebită pe care am avut-o cu mulţi păstori baptişti şi penticostali şi ţin să le mulţumesc, sperând că vom continua să luptăm împreună pentru lărgirea Împărăţiei Sale. Recunosc că sunt imperfect, că am făcut greşeli şi că mi-am asumat riscuri în dorinţa sinceră de a ajuta, parţial, cât de puţin, lucrarea din România, dar chiar dacă astăzi sunt rănit, nu voi ceda fiindcă nu am nici o îndoială vis-a-vis de chemarea Lui pentru viaţa mea şi de ceea ce ar mai putea face el cu mine, aşa zdrobit cum sunt, şi de acum înainte. De aceea, rămân deschis colaborarii cu orice pastor, lucrător sau biserică, care înca mai au încredere în ce fac. Deasemenea, respect cugetul celor care la acest moment nu mai au libertatea de a colabora cu mine din pricina celor întâmplate.

 Dumnezeu este judecatorul meu şi El, la vremea Lui, va judeca. Eu îi binecuvântez pe fraţii mei care au rămas în Metanoia şi le doresc propăşire în lucrare, la fel cum îi binecuvântez pe fraţii din Uniunea Baptistă, mulţumindu-i Lui pentru anii frumoşi de colaborare, iar pe cei care îmi vor răul, fie intenţionat sau involuntar, îi las pe mâna Domnului, rugându-l să se îndure de ei, să le lumineze mintea şi să le călăuzească inima spre lucruri care sunt de zidit nu de dărâmant, făcandu-i pescari şi nu vânători de oameni.

Dacă prin viaţa sau lucrarea mea am produs probleme sau am rănit pe cineva, îmi cer iertare. Dacă prin cele scrise am fost neclar, sau nu am răspuns frământărilor unora dintre voi, sunt dispus să discut cu orişicine mă va contacta, în spiritul biblic şi în limita moralităţii. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, fie prieteni, fie duşmani, şi El să ne înveţe să ducem lupta cea bună, alegându-ne cu înţelepciune bătăliile!

 

Cristian Barbosu

 Arad, 17 Februarie 2013

Mărturisirea unui păstor privind colaborarea cu securitatea, partea a II-a

Provocatoarea mărturisire a păstorului colaborator al securității, a fost de natură să stârnească reacții foarte diferite în rândul cititorilor. A fost oarecum un prilej ca oamenii să evidențieze sentimente profunde ascunse în inimile lor: compasiune, iertare, dragoste sau dezamăgire, suspiciune, dorință de răzbunare, etc.

Considerăm că este benefic să aducem unele clarificări cu privire la acest articol și mai ales la modul în care el s-a născut, cu mai mult de un an în urmă. Ceea ce vom spune însă, se poate să nu prezinte inters pentru unele bloguri care de dragul unui cât mai mare număr de vizitatori, promovează mai de grabă scandalul decât lucrurile bune, sănătoase și ziditoare.

Deși am considerat că este absolut necesar ca păstorul amintit să rămână anonim – mai ales pentru a încuraja și pe alții să-și elibereze conștiința – el nu este un anonim pentru mine. Eu sunt o persoană care circulă foarte mult. L-am întâlnit pe acest om, aș spune providențial,  într-o împrejurare în care nu ne propuneam să vorbim despre colaborarea lui cu securitatea ci mai degrabă despre propriile greșeli, falimente, eșecuri… Pentru că se crease o atmosferă cerească; de dragoste, acceptare și încredere, am fost deschis să împrtășesc cu el faptul că mă simt falimentar în câteva domenii ale vieții; cum ar fi cel de părinte, de om de afaceri, etc. Încurajat de faptul că am vorbit deschis despre partea negativă a vieții mele, a început și el să-și descarce inima vorbind despre propriile sale eșecuri.

Conversation

Astfel s-a născut mărturisirea pe care ați citit-o! A fost una din cele mai frumoase zile ale vieții mele. Am înțeles ce mare revărsare de har pot simți oamenii care se smeresc. În ziua aceea amândoi învățam o lecție pe cât de frumoasă, pe atât de grea: frumoasă datorită sentimentului de prezență a lui Dumnezeu acolo și grea pentru că era vorba despre noi. Eram prăbușiți în prezența Lui, nu mai aveam nimic de ascuns, ne eliberasem inimile de tot trecutul.

Amintindu-mi de acea experiență, mă gândesc la faptul că mulți dintre frații noștri – și nu mă refer doar la foștii colaboratori ai securității – ar vrea să împărtășească lucrurile negative din viețile lor cu cineva, dar pur și simplu nu au cu cine. Dacă vorbim între noi numai despre aspectele frumoase ale vieților noastre nu vom crea acel climat de dragoste, acceptare și siguranță, pentru ca oamenii să-și poată descărca poverile inimii. Credem că prea puțini oameni se identifică cu poveștile de succes etalate de la amvoane, povești care predispun mai de grabă la mândrie și aroganță decât la smerenie.

Dacă misiunea Family to Family se ocupă de recuperarea oamenilor de cea mai joasă speță, este și pentru că un părinte a avut experiențele cele mai grele cu propriul copil, învățând în acest fel să iubească pe cei căzuți. Poate pentru a ne arăta dragostea din inima Lui, Dumnezeu ne lasă să trecem prin experiențe dureroase, învățându-ne astfel să iubim necondiționat pe pierduții din propria casă, pentru a putea apoi să-i căutăm și pe pierduții lumii acesteia.

Noi credem că este timpul să ne smerim cu pocăință, fiind dispuși să admitem propriile eșecuri nu numai ale acelor păstori care au colaborat cu securitatea. Mulți din cei care aruncă cu pietre, în ascuns au falimentele lor spirituale. Credem că o trezire spirituală nu poate avea loc fără o adevărată pocăință a noastră a tuturor, începând cu cei din frunte. Putem lua ca exemplu oameni ai lui Dumnezeu din Biblie care au devenit mari, recunoscându-și eșecurile cu pocăință, smerenie, sau chiar marturisire publică.

Privind la ceea ce se scrie pe unele bloguri, credem că lucrurile au scăpat de sub control. Unii par a fi mânați de dorința de a-i distruge pe frații lor, pentru care a murit Hristos. Nu credem că Dumnezeu a chemat pe cineva ca să arate la cât mai mulți oameni goliciunea, sau slăbiciunile fraților. Poate că aceia dintre noi care nu reușesc să scrie nimic bun despre frați, ar face mult mai bine să nu scrie nimic. Se pare că din dorința de popularitate ne permitem să rănim, să distrugem, prin postările noastre nesocotite. Suntem suficient de aroganți pentru a-i ataca pe cei care nu gândesc ca noi, provocându-le întristare și în egală măsură, suficient de ipocriți pentru a spune că facem asta întrucât ne pasă de ei. Acest tip de pocăință în care ne atacăm unii pe alții fără milă, compasiune, acceptare, nu-i va deteremina pe oameni să-și mărturisească păcatele și să se corecteze.

În ceea ce mă privește, eram în situația de a nu avea cu cine împărtăși problemele și eșecurile mele. Într-o zi însă, Dumnezeu a scos înaintea mea un fost colaborator al securității, el falimentar în domeniul lui, eu în alte domenii, căruia i-am putut spune deschis toate durerile mele. Am fost încurajat să văd că un om ca mine; zdrobit și falimentar, poate plânge împreună cu mine, oferindu-mi ajutorul lui. Îl iubesc din inimă pe omul acesta! Mulțumesc lui Dumnezeu pentru acea zi în care ne-am întâlnit. Doi creștini falimentari au plâns, s-au rugat și au simțit iertarea lui Dumnezeu împreună, pentru ca apoi, bucuroși, să plece fiecare pe drumul lui, iubind mai mult și implicându-ne mai mult în lucrarea lui Dumnezeu.

Știind că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har, ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să ne smerim pentru a avea parte de prietenia Lui binecuvântată. Oare chiar credem că suntem mai buni decât alții și de aceea vom fi mântuiți?! Ori, dacă suntem mântuiți prin harul și jertfa lui Isus, cine suntem noi să construim tot felul de tipare prin care să-i distrugem pe cei care văd lucrurile diferit?! Dorim ca Dumnezeu să ne dea o pocăință autentică, învățată din Cuvântul Lui, nu obiceiuri împrumutate de la cine știe care înaintași.

Dorim de asemenea să vă asigurăm că acest blog nu va fi niciodată un blog de scandal. Fiind conștienți de rsponsabilitatea pentru fiecare articol, ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea înțelepciunea de a posta doar articole care să aducă binecuvântare celor ce le citesc, asumându-ne riscul de a nu fi citiți de prea mulți.

Vă binecuvântăm pe toți în Numele prea-iubitului nostru Mântuitor – ISUS!

Marturisirea unui pastor în legatură cu colaborarea cu securitatea

Sunt pastoru X, (încă activ) și doresc să vă mărturisesc faptul că de mult timp, am ceva care mă apasă greu pe suflet. Această povară a devenit aproape de nesuportat, odată cu apariția cărții Răscumpararea Memoriei, carte care a provocat atât la nivel individual, cât și colectiv (multe familii și chiar biserici întregi) multe bănuieli și suspiciuni.

anonymous_1

În perioada imediat următoare apariției cărții, oricine era parcă suspect și numele fiecarui pastor putea fi auzit în comentarii și discuții, mai ales al celor care au fost absolvenți ai Seminarului Teologic Penticostal de la București. Cu toate că numele meu n-a fost menționat în Răscumpararea Memoriei, simțem cumva că oamenii își pun unele întrebări privitor la trecutul meu. Începusem să mă gândesc serios cât de departe se va ajunge, și dacă ceea ce mulți au făcut cu zeci de ani în urmă va fi dat pe față. Conștiința începuse să mă mustre ca niciodată și începusem să-mi pierd somnul și liniștea sufletească. Totul a devenit și mai greu de suportat și spaima m-a cuprins la cote nemaisimțite de mine pâna atunci, în momentul în care vicepreședintele N.G. a fost confruntat și dat pe față.

Dar totul a ajuns la apogeu, în ziua în care copiii mei care de-acum sunt destul de maturi, și-au făcut curaj și m-au rugat să stau de vorbă cu ei, fiindcă doresc să discute ceva foarte serios cu mine. Mai erau câteva ore pâna să mă întâlnesc cu ei. Fiindcă tema cărții Răscumpararea Memoriei – Cultul Penticostal în perioada comunistă era un subiect la ordinea zilei, nu mi-a fost foarte greu să-mi dau seama despre ce doresc copiii mei să povestească cu mine. Am început să transpir din senin și am încercat să mă gândesc la o scuză pentru a putea amâna acel moment. De fapt, era vorba de un moment al adevărului.

În sfârșit, timpul a trecut și întâlnirea a avut loc. Ne-am așezat la masă, ne-am uitat unii la alții de parca eram un grup de străini, nu din aceeași familie, și parcă nici unul dintre noi nu avea curajul să înceapă discuția. Se crease o situație deja penibilă, când dintr-o dată, feciorul cel mai mare a spart gheața și a început să vorbească; „Știi tata, toată lumea vorbește despre o carte aparută, Răscumpărarea Memoriei, care deconspiră pe toți păstorii din Cultul Penticostal care au fost colaboratori ai securității. Noi nu dorim să fim puși în situația de-a afla din cărți depre trecutul tău și ne-am gândit să anticipăm și să te întrebăm dacă există motive să avem emoții în ceea ce te privește pe tine, în această problemă.”

De ceea ce-mi era așa de teama, se pare că nu scăpasem, iar acum trebuia să răspund. O tăcere de mormânt s-a așternut la masa noastră, iar cu cât raspunsul meu întârzia să apară, cu atât citeam pe fața copiilor mei o întristare combinată cu uimire, care mă speria de moarte. Îmi dădeam seama că ei așteptau un răspuns rapid și clar (NU!), iar eu nu puteam să dau acel răspuns. Cu ochii plini de lacrimi, cu un efort ieșit din comun, am început să vorbesc și să dau copiilor mei răspunsul, nu neaparat cel așteptat de ei, dar răspunsul adevărat. Și le-am spus cama așa;

„Dragi mei, mi-ar place sa va dau un raspuns scurt si clar, dar din pacate raspunsul meu va fi clar, dar nu scurt.
Era iarnă, afară ningea cu fulgi mari, când un telefon (cel mai nenorocit telefon primit vreodată) a sunat și persoana care suna m-a provocat la o întâlnire secretă. Am accepat, fiindcă nu puteam altfel; cel care m-a sunat era un tovarăș de la securitate.

Ne-am întâlnit undeva la un subsol, unde am petrecut mai multe ore. Acest domn a fost foarte direct și clar: „Dacă dorești o carieră în domeniul pastorației și vrei să-ți finalizezi școala, tu trebuie să dai o declarație. Nu este mare lucru, dar așa am procedat și procedăm cu toți cei care doresc să devină pastori. Să știi că nu ești nici primul, nici ultimul. Eu o să-ți dictez ce să scrii, iar la urmă doar o semnezi, și vei putea să-ți vezi mai departe de cariera ta.”

Totul suna atât de simplu și banal, încât am început să scriu ceea ce mi se spunea. Totul a durat destul de mult, datorită deselor mele ezitări, fiindcă tot ce mi se dicta să scriu mi se părea împotriva princiipiilor biblice pe care eu încercam să le trăiesc. De fiecare dată cel care-mi dicta mă încuraja spunându-mi că totul va fi bine, iar eu voi putea să ajung să practic ceea ce-mi plăcea în viață. Cea mai mare incurajare o constituia faptul că toți cei care au ajuns în aceaste slujbe au facut acest lucru, fapt pe care cel care îmi dicta, îl repeta  tot mereu. După un timp de aproximativ 2-3 ore, (nu mai știu exact fiindcă nu aveam ceas la mine), mi-a zis că am terminat și singurul lucru care mai trebuie făcut este să semnez, după care sunt liber.

M-am uitat la acest tovarăș, după care l-am rugat să-mi acorde timpul necesar să mai citesc odata ce-am scris. Am început să citesc, iar la un moment dat m-am speriat de cele scrise, am început să plâng și i-am spus pe un ton categoric, ca nu voi semna această scrisoare, indiferent dacă voi ajunge vreodata pastor, sau nu. Am plecat rapid din acea încapere, fără să semnez, dar înainte să mă depărtez destul de acest tovarăș, am reușit să îl aud spunând urmatorul lucru: Chiar dacă nu ai semnat, tot ceea ce este scris, a fost scris de tine și poate fi folosit și fără semnătura ta. Trebuie să vă mărturisec, dragii mei, faptul că acele cuvinte m-au urmărit toți acești ani și am fost de multe ori santajat cu acea scrisoare. Vreau să vă spun că n-am făcut nici un rău mare vreunui frate sau coleg, dar inima mi-a fost totdeuna neliniștită.”

Tăcerea a pus din nou stăpânire peste noi toți, dar nu pentru mult timp, fiindcă unul dintre băieții mei s-a ridicat în picioare și a venit spre mine. Pentru un moment am crezut ca l-am dezamăgit atât de tare încât dorește să plece fără să mai discutăm nimic, dar nu era așa; el venea înspre mine, și cu lacrimi în ochi m-a îmbrățișat și mi-a soptit la ureche – am simțit că din toata inima – un ,,Te iubesc tată” cum nu l-am mai simțit niciodata pâna atunci.

Au urmat și ceilalți, care au procedat tot la fel. A fost pentru prima data, dupa multi ani, când am simțit că inima începe să se mai liniștească. Timpul a trecut, și în toată perioada care urmat, până în prezent, familia mea a dat dovadă de o dragoste ieșită din comun față de mine, lucru care m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă să îți mărturisești păcatele, chiar dacă uneori o faci că n-ai avut incotro.

Vazind cât de bine mi-a prins aceasta mărturisire față de familia mea, și gândindu-mă cât de aproape este venirea Domnului, m-am gândit să fac și pasul doi, trimițând această mărturie către dumneavoastră, chiar dacă deocamdată sub anonimat. Vă rog să mă ajutați în rugăciune, să pot face și următorul pas, și să pot să fac publică această mărturisire, pentru a putea să-mi câștig deplin liniștea sufletească, pentru a-l aștepta pe Domnul Isus să vină fără nici o emoție, ci dimpotrivă plin de bucurie.

Am ales blogul dumneavoastră pentru a posta această mărturisire, în primul rând datorită faptului că pe 3 dintre membrii bordului acestei misiuni îi cunosc și sunt convins că mă vor ajuta în rugăciuni sincere pentru eliberarea mea de frică, pentru a putea face și pasul următor, în drumul meu spre eliberare deplină.

În al doilea rând, am văzut că misiunea Family to Family se ocupă de recuperarea celor mai de jos persoane (chiar și criminali), și știu că numai oamenii care îi iubesc pe cei păcătoși cu o inimă plină de dragoste, pot să facă ceea ce faceti voi.

Mulțumesc anticipat pentru faptul că îmi veți publica această mărturisire și pentru că mă veți purta în rugăciunile dumneavoastră.

Cu deosebită considerație,

Pastor, X.

Este Credința Creștină o marfă ieftină?

„Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere…
faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul Meu.“
(Filipeni 3:7-8)
 

O realitate deosebit de îngrijorătoare, cu care se confruntă creştinismul contemporan, este continua devalorizare a credinţei creştine.

În ochii multor oameni, a fi creştin este cel mai simplu şi ieftin lucru din lume. Nu trebuie plătit nimic şi totul este gratuit! Există multă libertate, o oarecare concurenţă, dar şi destule avantaje. Însă o credinţă care se poate obţine atât de uşor şi care este atât de ieftină, tinde să devină tot mai mult o credinţă lipsită de valoare, de care oamenii nu mai sunt interesaţi. Se ştie că valoarea unui obiect este dată tocmai de preţul plătit pentru obiectul respectiv. Dacă aşa stau lucrurile, atunci, credinţa – pentru care nu mai trebuie plătit nimic – este lipsită de orice valoare!

Desigur, Biblia afirmă în repetate rânduri că mântuirea este gratuită şi la îndemâna tuturor, dar aceasta nu înseamnă că mântuirea nu are nici un preţ! Dimpotrivă, preţul mântuirii omului este atât de mare încât umanitatea, cu toate resursele şi valorile de care dispune, nu ar fi fost şi nu este în stare să-l achite. Însă Dumnezeu, în dragostea Lui, a plătit imensul preţ al mântuirii omului din păcat!

Cu alte cuvinte, pentru ca omul să poată beneficia gratuit de mântuire, Dumnezeu a plătit cel mai mare preţ posibil: VIAŢA FIULUI SĂU ISUS CRISTOS! În faţa acestui adevăr, apostolul Pavel consideră că preţul cunoaşterii lui Cristos Isus este nespus de mare!

În cazul creştinilor caracterizaţi de o „credinţă ieftină“ se disting trei etape ale evoluţiei acestora:

1. CONVERTIREA

Mulţi predicatori şi evanghelişti îi cheamă pe oameni la Dumnezeu, care este „deosebit de dornic“ să primească ,,favorul” lor de a-L urma şi de a-L asculta. Ba mai mult, Dumnezeu este dispus „să le acorde“ tot felul de avantaje, doar, doar… i-ar putea convinge să se întoarcă la El. Dacă cei vizaţi acceptă să îi facă lui Dumnezeu această favoare, atunci vor fi mereu fericiţi, bogaţi, lipsiţi de griji, sănătoşi şi întotdeauna veseli. Astăzi, este atât de „demodată“ metoda pe care Domnul Isus a folosit-o cu Saul din Tars, căruia i-a arătat, încă de la convertire, ce trebuie SĂ SUFERE pentru Numele Său. Aşa se face că în zilele noastre oamenii primesc greşit credinţa creştină, întrucât li se inoculează gândul fals, potrivit căruia Dumnezeu ar avea nevoie de oameni şi nu oamenii de Dumnezeu!

2. TRĂIREA ZILNICĂ

Creştinii care au o credinţă ieftină nu vor fi niciodată dispuşi să lupte pentru credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna! Mai mult, ei nu înţeleg ce înseamnă a avea o credinţă de acelaşi preţ cu a sfinţilor. Posesorii de credinţă ieftină, se întreabă mereu: „Ce face Dumnezeu pentru mine? De ce alţii primesc atâtea şi atâtea de la Dumnezeu, în timp ce eu… ? Ar putea Dumnezeu să mă trateze şi pe mine mai bine? De ce alege Dumnezeu să îi favorizeze numai pe unii?“ Din punct de vedere spiritual, ei trăiesc într-o permanentă mediocritate şi nu cresc în credinţă pentru că nici măcar o dată nu sunt dispuşi să plătească preţul creşterii duhovniceşti, creştere care include efectiv implicarea în lupta spirituală. Din nefericire pentru ei, astfel de suflete sunt doar consumatori de har divin, iar harul lui Dumnezeu este zadarnic (1 Cor.15:10)! Oricât de mult har ar consuma, în cele din urmă, lucrarea lor pentru Dumnezeu este aproape inexistentă. Dacă totuşi se întâmplă să se înregistreze o oarecare creştere în credinţă, lucrarea lor va fi motivată doar de anumite interese, de eliminarea concurentei, de invidie, pe scurt de slavă deşartă! Posesorii de credinţă ieftină sunt în permanenţă atenţi, ca nu cumva să plătească un preţ „prea mare“ pentru „credinţa“ lor, ci numai atât cât să salveze aparenţele „de ochii lumii”!

3. SLUJIREA

Din nefericire există destul de mulţi creştini caracterizaţi de credinţa ieftină, care totuşi reuşesc să ajungă slujitori în biserici! Întrucât convertirea, urmată de trăirea în conformitate cu aşteptările lui Dumnezeu, reclamă neapărat plătirea unui preţ de către credinciosul sincer, atunci, cu atât mai mult şi privind lucrările tot prin prisma sincerităţii, acelaşi preţ trebuie plătit şi de către slujitorul creştin!

Biblia ne învaţă că toţi oamenii lui Dumnezeu au trebuit să plătească preţul asumării responsabilităţii slujirii semenilor lor în faţa lui Dumnezeu! Modelul desăvârşit al slujirii – Domnul Isus însuşi – a plătit preţul renunţării totale, pentru a putea fi de folos aici pe pământ tuturor păcătoşilor! Preţul acesta înseamnă, pe lângă dragoste şi sinceritate, renunţarea la multe, chiar foarte multe, avantaje de care ceilalţi credincioşi se bucură. Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să înţeleagă pe deplin că privilegiul de a fi răspunzător de turma Bunului Păstor, care şi-a dat viaţa pentru oile Sale, impune echiparea tuturor lucrătorilor Săi cu aceeaşi mentalitate! Slujitorul creştin, care are într-adevăr o credinţă de mare preţ, va fi dispus ORICÂND să plătească ORICE şi ORICÂT, nu numai pentru Dumnezeu, ci şi pentru turma care, prin harul divin, i-a căzut la împărţeală!

Cu toate acestea şi cu mari regrete, se constată că astăzi încă mai sunt destui „slujitori creştini“ pentru care „slujirea“ a devenit o sursă uşoară de câştig material, o cale rapidă de a fi „cunoscuţi“ şi „apreciaţi Aceşti slujitori consideră în permanenţă că fac mult prea mult pentru mica remuneraţie pe care o primesc. Astfel, ei ajung să fie mai mult interesaţi de realizările materiale ale bisericilor pe care le slujesc, în loc să fie interesaţi de starea de sfinţenie a acestor biserici. Acest fel de „slujitori“ se consideră frustraţi chiar în faţa lui Dumnezeu, care, după părerea lor, le cere mult mai mult decât ar fi „normal“ să facă pentru El. Consecinţa unor astfel de atitudini greşite îi determină, în cele din urmă, să fie mai mult interesaţi de propria promovare nu de consacrarea lor în slujire pentru Dumnezeu. Adeseori, consacrarea şi dăruirea – pentru care, biblic vorbind, trebuie plătit preţul maxim, aşa după cum deja am văzut şi ştim – sunt înlocuite pur şi simplu cu o vânătoare ciudată, însă tenace şi perseverentă, după diplome, titluri şi poziţii ecleziastice. În astfel de situaţii, mai mult contează opinia oamenilor cu privire la ei, decât aprecierea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că abordarea slujirii se face mai mult cu teamă de oameni, nu cu frică de Domnul! Aşa se explică faptul că aceşti impostori spirituali – veritabili farisei moderni – au o credinţă de tinichea, nu o credinţă de aur, ca urmare, sunt interesaţi de eliminarea concurenţei, de aranjamente religioase, evident combinate cu înfrumuseţări propagandistice compromiţătoare, care, ulterior, sunt etalate de la amvoane. Imensa vinovăţie, care planează asupra unor astfel de indivizi, constă tocmai în promovarea în rândul credincioşilor a acestei credinţe ieftine chiar în casa Domnului, pentru că oamenii se străduiesc să meargă acolo, le ascultă „mesajul“ îi privesc de jos şi văd „modelul“ Deşi cuvintele lui Leonard Ravenhill sunt apreciate de mulţi ca fiind extrem de dure, totuşi, acestea sunt deosebit de actuale, mai ales pentru aceşti farisei moderni, iată-le: „Trebuie schimbată definiţia altarelor, pentru că altarul e locul unde se moare! Cei care nu vor să plătească preţul să-l lase în pace! “ În contrast cu posesorii de credinţă ieftină este marea masă de oamenii sinceri şi modeşti, care au o credinţă de mare preţ. Credinţa creştină este cel mai valoros lucru din univers. Valoarea acesteia atinge preţul investit de Dumnezeu în mântuirea oamenilor. De aceea, adevărata credinţă creştină este aceea pentru care Dumnezeu a plătit şi pentru care oamenii trebuie să plătească, la rândul lor, cel mai mare preţ!

Convertirea, trăirea zilnică şi slujirea creştină sunt lucrări nespus de mari şi scumpe, care alcătuiesc preţul pe care, adevăraţii creştini doresc şi sunt gata oricând să-l plătească pentru că şi acest preţ este nespus de mare şi scump în faţa lui Dumnezeu!

(Editorial scris de pastorul Gigi Furdui în revista Credința în Acțiune Nr.3/Aprilie 2001)