MÂNTUIŢI… PRIN NAŞTEREA DE COPII ?!

Înainte de a aborda un subiect ca acesta, considerate de obicei unul incomod, controversat, doresc să dau o mica explicaţie; de ce astfel de subiecte pe blogul nostru? Intenţia noastră nu este să atacăm pe cineva, sau religia cuiva, sau cum spunea cineva „să luăm la mişto”. 

Intenţia noastră este cu totul alta.

În primul rând, dorim sa provocăm la studierea Cuvintului Sfânt şi la trăirea lui, nu legalisme şi tradiţii.

În al doilea rând, dorim sa scoatem in evidenţă suficienţa Harului mare al lui D-zeu, prin care cu toţii suntem mântuiţi. Desigur, nu dorim să neglijăm nici rolul roadei Duhului Sfânt în viaţa credinciosului, cu precizarea; roada Duhului în viaţa noastră, nu roada noastră propie. Dacă ne uităm la felul în care tâlharul de pe cruce a fost mântuit, putem vedea foarte clar, PUTEREA MARE A JERTFEI LUI ISUS. Tâlharul nu a mai avut ocazia să faca nicio faptă pentru propria lui mântuire, şi nici măcar răgazul să se boteze în apă şi cu toate acestea, el a fost mântuit. Da, sunt de acord că tâlharul este o excepţie, dar Harul este la fel pentru toţi, nu este o exceptie.

Oare putem noi prin legalismul sau prin tradiţiile noastre să îngrădim Harul LUI Dumnezeu?? NICIDECUM!!

untitled

untitled1

M-am născut şi am crescut într-o familie cu 11 copii. Copil fiind am priceput că noi, pocăiţii, trebuie să avem mulţi copii pentru că altfel nu putem fi mântuiţi. Am crescut, m-am căsătorit şi la rândul meu am fost binecuvântat cu 7 copii minunaţi. Era foarte clar faptul că pentru a fi mântuit trebuia să ai copii mulţi.

Cu timpul am înţeles că această teorie a mântuirii prin copii nu are susţinere biblică reală, ba mai mult este o ofensă adusă jertfei unice şi suficiente a Domnului Isus. Cu toate că multe familii şi-au clarificat înţelegerea cu privire la naşterea de copii, se pare că la nivel oficial bisericile, păstorii, se feresc încă să explice acest subiect, considerându-l prea delicat şi în acelaşi timp de interes personal. Prin urmare persoanele care au interesul să ştie ceva despre asta sunt aşteptate să ia iniţiativa, să întrebe, să se informeze.

Unul din prietenii mei, catolic, îmi spunea că în religia lui este absolut interzisă folosirea vreunei metode pentru a opri naşterea de copii. Întrucât el avea doar doi copii mi-am permis să-l întreb cum s-a întâmplat. Explicaţia lui a fost că de fapt fiecare în familia lui face ce ştie şi cum crede că este bine în această privinţă. Biserica nu discută despre asta iar credincioşii între ei nici atât.

Un alt prieten, păstor, mi-a povestit că vizitând o familie care o cam rărise cu biserica a aflat că de fapt ei nu mai veneau la biserică întrucât îşi asumaseră ideea că oricum merg în iad. Aveau mai mulţi copii iar soţia a spus cam aşa: „Frate păstor, am decis că nu mai vreau să fac alţi copii, ori sigur asta înmseamnă că voi merge în iad, deci ce rost mai are să vin la biserică?!”  Această vizită l-a determinat pe acest păstor să abordeze deschis subiectul în învăţatura biserici.

Aceste două discuţii, şi nu numai ele, m-au pus pe gânduri. Mă întreb oare cât de mult sunt afectate bisericile de această învăţătură greşită sau de lipsa de învăţătură biblică corectă? Oare câţi creştini au cugetele întinate, datorită ignoranţei în acest domeniu? Oare de ce păstorii se feresc să abordeze deschis acest subiect în învăţătura bisericii?

Privind la familiile slujitorilor pot observa cu uşurinţă faptul că cei mai mulţi dintre ei au adoptat anumite metode de planificare familială. De ce oare nu vorbesc despre asta şi enoriaşilor, preferând să păstreze confuzia cu privire la acest subiect. Poate de dragul păcii. Dar oare nu este mult mai important să dăm bisericii o învăţătură sănătoasă, cu riscul de a creea un disconfort temporar, dar având claritate şi oferindu-le oamenilor şansa de a avea cugetul curat?

Eu nu doresc să mă lansez în dezbateri teologice pe acest subiect. Pledez doar pentru claritate. Cred că trebuie ca păstorii să facă lumină în învăţătură pe acest subiect în bisericile lor. Jumătăţile de răspuns nu fac decât să-i deruteze pe creştini. Multitudinea de opţiuni propuse de societate, multe din ele de neacceptat pentru un creştin, reclamă o abordare clară, biblică, avizată la nivelul învăţăturii bisericii în acest domeniu.

Sunt în acelaşi timp convins că acei creştini care au adus în lume copii şi i-au crescut cu responsabilitate pentru Dumnezeu, vor avea o răsplat pentru aceasta chiar şi aici pe pămănt, şi cu atât mai mult în cer. Apreciez şi felicit astfel de familii. Cred însă că trebuie să ne clarificăm faptul că naşterea şi educarea pentru Dumnezeu a copiilor nu poate fi pusă ca o condiţie pentru mântuire. Poate fi însă o rodire pentru Dumnezeu a celui mântuit pentru care va avea o mare răsplată.

Cuvântul lui Dumnezeu  este cât se poate de clar: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8,9

Eu cred că a aduce în lume copii cu gândul că aceasta este o faptă care trebuie adăugată de noi la jertfa Domnului Isus pentru a putea fi mântuiţi este o jignire adusă lui Dumnezeu, un fel de a spune că jertfa lui Isus nu este destul de puternică pentru a ne mântui. Acei creştini ce au adus în lume copii nu pentru a fi mântuiţi prin asta, ci ca un rod al lor pentru Domnul crescându-i cu multă responsabilitate şi dragoste vor avea cu siguranţă o bine-meritată rasplătire de la Domnul.

Dumnezeu să ne ajute să înţelegem ce înseamnă MÂNTUIREA şi cine a plătit preţul ei şi ce înseamnă RODIREA şi cum vom fi răsplătiţi.

God bless you all!

Mike Olari

Si eu am fost penticostal, până ce m-am pocăit

Urmărind reacțiile la interviul acordat de către Cristian Barbosu blogului nostru, am remarcat pe alte bloguri și unele reacții mai puțin creștine. Se pare că unii nu înțeleg nimic despre bisericile non-denominaţionale. Aceştia se luptă pentru anumite nume de denominațiuni și organizații.  Dragii mei, mergeți la Biblie să vedeți dacă găsiți vreun suport pentru numele pentru care vă luptați.

Un alt lucru care trebuie luat în considerare, este faptul că cei care se pocăiesc, trebuie sa crească și să se maturizeze şi abia apoi să se exprime public. Niciodată un elev care abia a început clasa I-a nu poate să priceapă nimic din ceea ce se predă la facultate, datorită nivelului academic superior creșterii și dezvoltării lui, la momentul respectiv. Eu cred că cei care se grăbesc să scrie și să facă tot felul de comentarii pe blogurile evanghelice, ar trebui să se uite mai întâi la propriul nivel de maturitate. Nu înseamnă că îndată ce ți-ai însușit abecedarul poți duce un dialog la nivel academic. Pe plan spiritual, poate că cei criticați, au crescut spiritual ajungând la o maturitate neînțeleasa de criticii încă purtători ai sticlei cu lapte.

Dacă mă uit în viața mea, pot să văd diferențe foarte mari în modul de gândire, și în evoluția maturității spirituale, de la decadă la decadă.

Cei care refuză să crească și au rămas la stagiul de a susține un Cult sau o organizație, ar fi bine să se abțină mai mult în a face aprecieri și comentarii nefondate biblic. La început a existat o singură Biserică Creștină, fără culoare confesională. Noi suntem cei care am creat garduri inutile, separând turma Domnului în grupuri și grupulețe. Ne putem lăuda toată ziua că suntem penticostali sau baptiști sau ortodocși; dacă nu avem dragoste pentru toți, ci îi urâm pe toți cei care cred altfel de cât noi, atunci trebuie să ne reconsiderăm religia. Nașterea din nou aduce multă dragoste în inimile noastre, aduce pe Duhul Sfânt, care ne ajută să creștem spiritual, să producem roada Duhului în vieţile noastre (Galateni 5) și ne ajută să aducem bucurie atât celor din jur, cât și Cerului.

Am fost plecat într-o vizită în România, unde împreună cu o echipă de frați din Bordul Misiunii Family to Family, am participat la 3 botezuri în apă.

Neresnica - Banatul Sârbesc

Deleni, Olt

photo (15)

Penitenciarul Tineri și Minori – Craiova

photo (16)

Neresnica – Banatul Sârbesc

Un lucru comun la cei care s-au botezat a fost importanța majoră a mărturiei celor din jur. Înainte ca oamenii să-l vadă pe Isus, ne vad pe noi. Dacă viața noastră de creștin lasă de dorit, nu avem nicio șansă, sa-i convingem pe oameni să se pocăiască, așa cum se pare că  Francis de Assisi spunea odată:  ,,Predică Evanghelia, iar dacă este necesar folosește și cuvinte”.

N-am văzut auzit pe nimeni că s-a întors la Dumnezeu, pentru ca cineva i-a spus că este penticostal, baptist, creştin după evanghelie, etc. În final doresc să le sugerez celor care scriu, să fie siguri că prin ceea ce scriu sau comentează pe blogurile creștine, fac o slujbă pentru Dumnezeu, nu pentru Diavolul. Şi să nu ne trezim că spunem binelui rău și răului bine, crezând că facem slujba lui Dumnezeu.

Doamne dă lumină!

Cu toată dragostea,

Mike Olari.

Interviu cu pastorul Cristian Barbosu

În ultima duminică petrecută cu soţia în România am dorit să vizităm Biserica Harvest Metanoia, mai ales că în ultima perioadă am ţinut legătura cu Cristian Barbosu şi ştiam de mutarea lor în noua locaţie. Am participat la programul de dimineață, program în cadrul căruia au avut loc ordinări; Marcel Opriş a fost ordinat ca păstor, iar alţi fraţi au fost ordinaţi ca prezbiteri şi diaconi.  Timpul de laudă și închinare, a fost la înălțime, Biserica aceasta chiar știe sa se închine Domnului cu toate inima. Mesajul zilei a fost adus de Pastorul senior Cristi Barbosu și a fost un mesaj binecuvântat. Un alt lucru pe care l-am remarcat în mod deosebit a fost atenția tuturor celor prezenți și credeți-mă, nu au fost putini. Cele 450 de scaune au fost toate ocupate.

Următoarea zi am avut prilejul să-l întâlnesc pe Cristi în particular, și să începem un interviu, pe care l-am finalizat ieri, după lansarea oficială a Bisericii Harvest Metanoia Arad. Cristi mi-a povestit despre marea bucurie și satisfacție pe care o are după cele șapte luni, de când s-a aventurat în această nouă lucrare. Se vede de la distanță mâna lui Dumnezeu peste aceasta lucrare, care s-a lansat oficial ieri,concomitent cu un botez în apă. Domnul să dea izbândă și în continuare.

photo (2a)

Întrebare: Frate Cristi, ce ne poți spune în această zi atât de semnificativă în viaţa bisericii Harvest Metanoia?

Răspuns: Pot spune doar atât: “Domnul e bun. Caci în veac ţine îndurarea Lui !” Atâta am de spus.

Î: Totuși, urmărind evoluția lucrării voastre, este greu de crezut ca într-un timp atât de scurt (7luni) , după o perioada aşa de dificilă și cu atâtea împotriviri să ajungeți aici ?! Ce ne poți spune despre asta?

R: Nu pot spune decât ceea ce am spus și atunci în mijlocul încercărilor, citându-l pe Gamaliel (Fapte 5:38): “dacă lucrarea aceasta este dela oameni, se va nimici; dar dacă este dela Dumnezeu, n’o veți putea nimici.” Fiindcă acolo unde este prezenţa lui Dumnezeu este și puterea lui Dumnezeu și aceasta întotdeauna se vede, prin minuni, mărturii și roade. Şi noi am văzut toate acestea în cele 7 luni care au trecut, confirmându-ne foarte clar, ca nu noi, ci El a fost prezent și a binecuvântat lucrarea pe care ne-a încredințat-o El. O lucrarea probabil considerată “lepădată de unii” dar cu siguranță nu de Dumnezeu, fiindcă ceea ce am văzut și experimentat pana acum, este amprenta clară a Celui Divin. Şi nimeni nu poate contesta.

Î: Ce v-a susținut și v-a întărit practic în această perioadă de timp, fiindcă atacurile au fost multe și intense?

R: Dincolo de răspunsul evident – Duhul Sfânt Mângâietorul, ne-a întărit și convingerea că “adevarul și timpul merg mană în mană.,” fapt dovedit practic în aceste luni. Precum ați spus și dumneavoastră, au fost într-adevăr multe acuzații scrise și spuse, aruncate asupra noastră, dar ca întotdeauna minciuna are picioare scurte și se evaporă în curând și asta s-a și întâmplat. Știri de senzație mereu vor fi aruncate în eter, din păcate prea puţini verifică să vadă cine sunt cei care le aruncă, cum o fac (verificând sau nu dacă sunt veridice sau dacă aplica Matei 18), și cu ce motiv. E bine însă că avem un Dumnezeu care e atent la aceste detalii și care mereu scoate adevărul la iveală și evaporă minciuna, arătând prin roade dacă acei oameni sau acea lucrare a fost într-adevăr compromisă sau nu. Eu încă de la începuturile furtunoase ale bisericii noastre am dormit liniștit, fiindcă am știut în Cine mă încred și am știut Cine îmi cunoaște inima și știe adevărul. Şi asta e ceea ce contează, fiindcă El e apărătorul și doveditorul, și El va răsplăti în timp fiecăruia după cuvintele și faptele Lui. Dacă ar fi să vă mărturisesc ceva, ar fi lupta pe care am dat-o personal cu amărăciunea care nu pot spune că nu m-a ispitit și uneori m-a cucerit, dar în primăvara trecută atât eu, cât și biserica am stat înaintea Domnului și am avut chiar un serviciu special de luptă împotriva poverii amărăciunii, la finalul căruia am bătut pe crucea lui Hristos, numele celor prin care Satan încă ne legă în amărăciune. A fost o experiență eliberatoare  – să poți ierta, să poți pune deoparte, să poți lăsa în mâna lui Isus.

Pe de altă parte, au fost mulţi frați, slujitori, biserici, care ne-au încurajat, susținut și s-au rugat pentru noi în această perioadă, și nu pot decât sa-I mulțumesc Domnului pentru ei. Din păcate în nația noastră suntem cu mult mai înclinați să prindem frecvenţa bârfei și a suspiciunii, dar mulțumesc lui Dumnezeu că avem mulţi români credincioși care au caracter și credință și care, în ciuda acelor circumstanțe, au stat alături de noi și în public și în privat.

Î: Ce sfat ați da credincioșilor în urma experiențelor dumneavoastră?

R: Trei lucruri îmi trec prin minte pe moment:

(1) Dacă vrei să trăiești o viaţă de evlavie în Hristos Isus – vei fi prigonit – asta e cert, fiindcă Dumnezeu te avertizează de aceasta în 2 Timotei 3:12, de aceea sa nu fi surprins dacă exact atunci când vrei să faci Voia Lui, surprizele de genul vor apărea, și mai ales din partea cui nu te aștepți. Şi eu mă aștept în continuare să apară tot felul, fiindcă destul de regulat aflu despre mine sau despre biserica noastră lucruri care mă uimesc, uneori mă fac să râd pur și simplu, fiindcă creativitatea în domeniul minciunii și distorsionării adevărului nu are limită. E trist că multe dintr-astea ne provin din partea unor “frați” … Dar merită plătit prețul, fiindcă prețul evlaviei cere orice risc și Pavel a știut asta, având și el de furcă cu frații mincinoși.

(2) Tot legat de asta, nu uitați tiparul vieții de credință – cei 5 pași: Dumnezeu inițiază, omul răspunde, împotrivirile apar, credinciosul perseverează, Domnul binecuvântează. De treci prin împotriviri – perseverează, nu te lăsa, lupta-te în duh nu în fire, cu armele Domnului nu ale omului, și vei vedea cum El te va binecuvânta și tot El va nimici, bloca, încâlci planurile celui rău. Uneori chiar dacă vor reuși, vei vedea cum Domnul i-a lăsat să reușească tocmai pentru a răscumpăra raul în bine, și sa-ți dea și mai mult avânt. Mi-a spus fratele Ţon la un  moment dat când am trecut prin alte încercări, cu ani în urma: “Cristi nu te descuraja, fiecare picior în fund pe care îl primești acum e un pas înainte” – și abia după ani de zile mi-am dat seama de înțelepciunea vorbelor lui.

(3) Un apel adresat slujitorilor – nu vă pripiți să judecați lucrurile sau veștile auzite despre alți slujitori sau biserici. Nu uitați că numele lui Satan în ebraica este Adversarul și în greacă Diabolos (defăimătorul), și deci, meseria lui nu este alta decât să caute să ridice împotriviri, mai ales în calea celor ce riscă să facă ceva pentru Domnul și una din metodele clasice este să arunce îndoială, să defăimeze, să calomnieze, să exagereze, să mintă. Aplicați la sânge Matei 18, și dacă vă costă să dați un telefon sau să bateţi cale lungă să vă întâlniți personal cu acei oameni, veți vedea că adevarul de cele mai multe ori este  altul decât cel prezentat atât de bombastic de unii și alții care înghit atât de ușor momeala satanica și încearcă să o împrăștie și pe la alții.

Î: Mulțumim Domnului care v-a purtat în carul lui de biruință. Spuneți-ne și câteva motive de bucurie, câteva experiențe frumoase cu El în aceste 7 luni de existenta?

HARVEST Metanoia (1)

Primul este botezul de azi – misiunea bisericii noastre este cuprinsa în Marea Trimitere – vrem să îl glorificam pe Dumnezeu prin facerea de ucenici. Şi Matei 28 exemplifică modalitatea “facerii de ucenici” care începe cu botezul – și astăzi am celebrat botezul a 9 persoane (+ încă o persoană care a făcut cateheza împreună cu noi, dar care mutându-se în Hațeg, l-am botezat acolo cu o luna în urmă).  Toate probleme noastre au pălit în comparație cu bucuria imensă de-a vedea 10 suflete care exact în această perioadă l-au urmat pe Domnul și astăzi le-am botezat în Numele Lui. Să vezi avocați, bodyguarzi, maneliști, copii de pastori, femei divorțate, oameni simpli sau persoane care au trecut prin traume profunde – găsindu-l pe Dumnezeu și mărturisindu-l cu putere  – este o experiență de ne-egalat. Şi în plus, să vezi cum în urma mesajului predicat, chiar înainte de a-i boteza, aceștia să elibereze scaunele pe care stăteau și în locul lor să vină alte 8 persoane, care astăzi au fost cercetate de Dumnezeu și s-au predat public – e extraordinar!

Al doilea motiv este clădirea – nu spun prea multe fiindcă dacă intrați pe siteul bisericii noastre (www.perspective-eterne.ro sau www.harvestmetanoia.ro) veți vedea imagini și mărturii privind minunea aceasta. Dumnezeu, în acele momente de început când nu aveam unde ne întâlni, când nu speram să găsim ceva, când însă ne rugam cu foc, ne-a deschis ușile unui fost club de noapte din Arad, un  loc notoriu, cunoscut pentru păcătoșenia lui, și ne-a dat privilegiul sa-l transformam într-un loc al binecuvântării și al pocăinței. Şi dacă mulţi au căzut în păcat acolo an de an, noi am văzut cu ochii noștri, cum Dumnezeu a eliberat și spălat de păcate mulţi oameni care în același loc, s-au predat Lui și au hotărât sa Îl urmeze. Pentru noi este o minune să vezi o discotecă transformată într-o biserică, în timp ce în Europa de Vest mai ales, inversul e regula …

Al treilea motiv – sunt oamenii pe care ni i-a adus. În fiecare duminică avem zeci de necredincioși care vin, mulţi de buna voie, să asculte Cuvântul, să se închine cu noi. Şi cei care lucrați în biserici știți cât de greu e sa aduci oameni în biserică. În mijlocul nostru noi vedem clar cum Dumnezeu îi aduce și ne minunăm. Şi în mijlocul lor El face minuni. Am avut vindecări, eliberări, izbăviri și rezolvări ale unor situații imposibile dpdv omenesc, dar posibile pentru Dumnezeul în mâna căruia ne-am încredințat lucrarea. Fiindcă Duhul Sfânt lucrează, el nu ţine cont de granițe confesionale, și nici de gardurile impuse de noi, ci ne surprinde. De aceea noi ne-am învățat lecția și ne-am numit non-denominaţionali, tocmai fiindcă vrem să nu ne opintim în etichete și tradiții care nu de puține ori sunt obstacole în calea lucrării lui Dumnezeu, ci vrem să conlucrăm cu toți frații care cred în Isus Hristos și țin calea pocăinței prin nașterea din nou.

Î: Ce ați vrea să transmiteți în final cititorilor blogului nostru?

R: Vreau să le mulțumesc fiindcă multi dintre ei ne-au scris în privat și ne-au încurajat atunci când am avut nevoie. Prietenul adevarat la nevoie se cunoaște și dacă e să adaug și proverbul biblic – și în nenorocire ajunge ca un frate. Şi pentru noi (și vorbesc în numele comunității noastre) chiar dacă nu ne-am cunoscut și distanţa dintre noi e mare, ați ajuns ca niște frați preaiubiți care ne-ați stat alături și la bine și la greu. Aşa văd eu rostul blogurilor creștine. Dacă cele lumești împrăștie bârfa și subiecte de senzație doar ca să incite firea, blogurile creștine ar trebui să apere adevărul și să zidească, să încurajeze frații potrivit lui Filipeni 4. Asta e filtrul meu când privesc și evaluez blogurile creștine, și vă felicit că dumneavoastră aici, asta faceți:

Filipeni 4:8 Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însuflețească.

Vieți Transformate – William Slovig

“Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor noastre care mărturisesc Numele Lui (Evrei 13:15)”

La vârsta de 35 de ani, într-o zi de iarnă, cu mai mulți ani în urmă, Dumnezeu a găsit cu cale să se atingă de ființa mea și să-mi vorbească clar pentru ca eu să înțeleg voia Lui cu privire la viața pe care am trăit-o până în acel moment și viața pe care va trebui să o trăiesc după acel moment!

De atunci am înțeles care este rostul vieții mele pe pământ, cui trebuie să-i slujesc, pentru ca relația mea cu Creatorul să fie o binecuvântare atât pentru mine, cât și pentru casa mea.

Părinții mi-au dat o educație aleasă, am trăit o copilărie fericită, cum prea puțin copii la vremea aceea aveau parte. Având un bunic în SUA, acesta și-a deschis inima față de noi, și începând cu anii 70 vizitele lui erau frecvente – tot la 2-3 ani – ceea ce pentru noi era un sprijin deosebit!

Tatăl meu m-a trimis la Liceul de muzică unde, în perioada adolescenței, am început să gust din viață. Mergând în localuri, ascultam muzică și încetul cu încetul tendința mea a fost să cânt și eu într-o formație, ceea ce s-a întâmplat mai târziu.

Întorcându-mă acasă, m-a luat valul acestei lumi. Urgent mi-am găsit prieteni, colaboratori domeniul muzicii și ne-am constituit într-o formație, cu care am cântat la nunți și la diverse ocazii. Banii veneau, iar satisfacția cea mai mare părea a fi muzica pe care o interpretam. Atunci, nu știam ce fac și nu știam cui îi slujesc.

Vreme de 20 de ani nu a fost altceva decât destrăbălare! În tot acest timp am cântat la diferite ocazii, nunți, baluri, petreceri, nedei, spectacole, seri distractive, etc., care n-au fost altceva decât nopți pierdute, oboseală, goană după bani și plăceri de moment.

Prin muzica noastră, nu făceam altceva decât să instigăm mulțimea la dezmăț. Așteptam cu atâta nerăbdare ziua de sâmbătă, când, din nou și din nou, împreună cu băieții petreceam, fiind împătimiți, robiți, conduși de păcat spre locul unde, urma să aflăm din Sfânta Scriptură, este chin veșnic. Dar, Dumnezeu a avut milă și îi mulțumesc!

Eu sunt al patrulea membru al renumitei formații Sonor, de pe vremuri, de care Dumnezeu s-a îndurat! Timp de 35 de ani am rătăcit în această lume, la început singur, apoi împreună cu prietenii mei din formație, trăind în pofte, beții, chefuri, desfrânări și multe alte lucruri necuviincioase și pline de păcat.

După ce formația cu care am cântat în lume s-a destrămat, iar prietenii și colaboratorii mei în ale muzicii, Octavian Luncan, Nicu Vinars și Titel Munteanu s-au convertit, mai exact, după ce Dumnezeu le-a schimbat viețile, eu am avut momente de nedumerire, punându-mi tot timpul întrebări de felul: Cărui fapt s-a datorat schimbarea prietenilor mei? De ce au luat-o pe această cale, a pocăinței? Zilnic mă frământam de unul singur și nu găseam răspunsul!

Dumnezeu a îngăduit ca în biserica din Hațeg, unde prietenii mei deja erau membri, să existe un gol în privința părții muzicale prin plecarea în armată a organistului bisericii. Astfel, biserica a rămas cu o poziție descoperită, fiind nevoie de un organist.

Într-una din zile, prietenii mei Titel Munteanu și Nicu Vinars, m-au vizitat. Eu cred și chiar mai mult decât atât, sunt convins că așa a rânduit Dumnezeu lucrurile ca, pe data de 14 februarie 1993, să am o duminică descoperită, neavând nici o nuntă la care să merg cu formația cu care am continuat să mai cânt. Prietenii mei, cu care acum suntem frați în Domnul Isus, au avut îndemnul să vină să mă roage, ca să îi ajut cu partea de acompaniament la o nuntă creștină în municipiul Deva, unde aveam să ne întâlnim și cu Octavian Luncan.

Era necesară o pregătire datorită faptului că eu nu cunoșteam piesele muzicale. Îmi făceam complexe și mă îndoiam că voi reuși, dar, în urma repetițiilor, totul a fost atât de simplu! Ne-am pregătit timp de câteva ore la subsolul bisericii, notându-mi armonia și ritmurile.

Ne-am prezentat la nunta respectivă, care a fost o nuntă deosebită pentru mine. Pentru prima dată am simțit că eram într-un loc unde predomina o atmosferă a liniștii depline, unde Dumnezeu îți face o cercetare, unde poți să te gândești la viața ta, unde poți să-ți faci o evaluare a rostului vieții tale și să vezi unde te situezi!

Totul a decurs într-o ambianță armonioasă, se cânta, se spuneau poezii spre slava lui Dumnezeu. Aveam timp să-mi pregătesc acompaniamentul de la o cântare la alta. Eram complet eliberat de tensiunea de care, înainte, aveam parte la celelalte nunți.

Am fost deosebit de impresionant când, uitându-mă peste mese, nu am văzut băuturi alcoolice! În sală nu era nici urmă de fum, pentru că nu se fuma! Pentru mine totul a fost o noutate!

După terminarea nunții ne-am împachetat instrumentele, pregătindu-ne să venim acasă. Într-una dintre discuțiile avute cu fratele Octavian Luncan, saxofonistul formației care, în urmă cu câteva luni, a făcut legământ cu Domnul, printre altele m-a întrebat: Îți place cu noi? -Da, îmi place! -Uite, noi avem un Dumnezeu căruia i-ar plăcea tare mult să-l lauzi și tu prin acest dar pe care-l ai de la El, ceea ce ar fi o mare binecuvântare pentru tine. Acest Dumnezeu ne-a schimbat viețile! Noi am găsit pacea, liniștea și mai mult de atât, El ne-a mântuit sufletul!

Am rămas profund impresionat ce mi-a spus Octavian, dar nu am putut să-i dau un răspuns pe moment, doar i-am zis: Dacă Dumnezeu nu-mi spune, nu-mi arată, nu mă ajută să înțeleg că acesta este drumul spre Împărăția lui, atunci eu nu pot să fac pasul acesta, îmi lipsește ceva! În continuare, ca o paranteză, doresc să precizez că provin dintr-o familie romano-catolică. Această religie m-a învățat de mic copil pilde din Biblie. La vârsta de 12 ani am fost confirmat, deci nu eram străin de Cuvântul Domnului. Pe lângă aceasta, eram angajat într-o instituție de învățământ și acest fapt mă obliga la o anumită conduită morală în viața de zi cu zi. În zilele de luni trebuia să fiu prezent la școală. De aceea, în ultima perioadă, mă abțineam de la băutură și de la celelalte practici imorale, la care eram expuși noi muzicanții. Casa era, oarecum, casă.

Fratele Octavian Luncan m-a îndrumat ca, în privința a ceea ce îmi lipsea, să mă rog Domnului, să-I cer în rugăciune și El îmi va da! Acest îndemn, de a-i cere Domnului ceea ce-mi lipsea, m-a urmărit timp de trei zile! Ceas după ceas aveam parte de profunde frământări interioare și tot nu găseam răspunsul!

În data de 17 februarie 1993, Dumnezeu mi-a vorbit și atunci am înțeles ce-mi lipsea! Eu cred că fiecare om are o zi în care Dumnezeu îi vorbește! El cunoaște caracterele noastre și știe modalitatea prin care să lucreze cu fiecare în parte. Prieteni mei s-au întors la Domnul într-un interval de 5-6 luni. Cu fiecare dintre ei, Creatorul a lucrat într-un mod, pe înțelesul fiecăruia în parte.

Una dintre marile minuni este faptul că toți membrii grupului Harul ne-am convertit împreună cu soțiile noastre! Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri pe cale și a găsit de cuviință să-I slujim împreună cu toată casa noastră!

Cele trei zile de frământări, pot să zic că au fost zile de chin, întrucât nu-mi puteam imagina că eu voi face pasul spre pocăință. Îmi era imposibil! A treia zi, după acea nuntă creștină, m-am pus pe genunchi și am rostit prima rugăciune sinceră către Dumnezeu. Doamne, dacă pocăința este de la Tine și eu trebuie să fac acest pas, atunci te rog să-mi vorbești astfel încât să fiu eliberat de acest gând! Vreau un răspuns clar, pe care Te rog să mi-l dai în cel mai scurt timp!

A doua zi am primit răspunsul și mai mult am realizat că ceea ce îmi lipsea, Dumnezeu mi-a dat. M-a făcut să îmi dau seama că sunt un om păcătos, să-mi văd starea în care trăiam și din acel moment mi-a dat putere să-L urmez lăsând în urmă lumea cu toate plăcerile ei!

Ar fi foarte multe de spus, dar, pe scurt, ca să puteți înțelege lucrarea Domnului în viața mea, doresc să mărturisesc faptul că la un an de la întoarcerea mea am dorit să emigrez legal în Germania, întocmindu-mi toate formele necesare. Planul a fost al meu, dar Dumnezeu nu a îngăduit acest lucru. De-a lungul timpului, am strâns multă valută. Într-un fel eram tare strâgăreț și econom în tot ceea ce făceam! La fel și soția mea își strângea diverse bijuterii, primite din America, într-un cuvânt, zeci și zeci de grame de aur, constituind o valoare inestimabilă, practic era o comoară de care inimile noastre erau legate!

Dumnezeu a vorbit pe înțelesul meu și a folosit chiar și vase de ocară pentru ca să-mi vorbească și să mă elibereze de tot ceea ce mă putea lega de acest pământ. Acele vase de ocară n-au fost decât două persoane care au venit la mine acasă și Dumnezeu a îngăduit ca prin intermediul lor, eu și soția mea, să fim dezlegați, eliberați de toate aceste comori din aur, argint și pietre prețioase. Toate aceste lucruri de mare preț ne-au fost furate din casă.

În adâncul sufletului meu am simțit cum Creatorul mi-a vorbit! Pe loc am luat decizia de a mă pocăi. Dumnezeu mi-a dat o stare cum nu am mai avut până atunci! Am realizat cine sunt și ce dorește El, de fapt, să fiu! Pentru mine, a fost răspunsul cel mai concludent și pe înțelesul meu!

Soția mea, care în cele momente nu era acasă, când a aflat de ceea ce s-a întâmplat în casa noastră, ca orice femeie, care ține mult la bijuterii, a izbucnit în urlete, creând o stare de disperare. Am încercat să o temperez, dar a fost inutil. Am lăsat-o și după câteva minute mi-a zis: Dacă Dumnezeu îmi vorbește și mie, atunci mă voi hotărâ și mă voi pocăi și eu! În acele momente nu-mi rămânea altceva de făcut decât să mă rog!

A doua zi, soția mea s-a dus la biserică împreună cu soția unuia dintre prietenii mei și prima cântare, cu care s-a deschis serviciul divin, avea următoarele versuri:

Doamne, nu vreau comoară, nici aur nici argint

Vreau să fiu sigur de cer și că sunt mântuit

În carte Ta veșnică, scris pe pagini albe

Spune-mi Isuse, află-se al meu nume?

Ea s-a cutremurat, a plâns, a venit acasă, ne-am strâns în brate, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru că a intervenit la momentul potrivit și de atunci suntem pe calea către cer. “…puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” (Maleahi 3:10)

Am fost de acord cu botezul pe care a trebuit să-l împlinim și într-adevăr, Dumnezeu a turnat peste noi belșug de binecuvântare! Nu putem decât să-i mulțumim Domnului pentru ceea ce a făcut și va face în continuare pentru noi!

Trebuie să credem că El este la cârma tuturor lucrurilor, începând de la cele mai mici, până la cele mai mari. El este Dumnezeu care dă liniștea și pacea interioară cum numai El le poate da!

“Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile.” (Evrei 13:18)

Tuturor celor care însă mai sunt legați de lucrurile pieritoare de pe acest pământ, lucruri care nu au nici o valoare, față de prețul nespus de mare cu care a plătit Domnul Isus Cristos mântuirea noastră, doresc să le amintesc cuvintele unei cântări:

Poți să ai chiar lumea întreagă, lauri, glorii, bogății,

De nu-L ai pe Domnul Isus, ești pierdut pentru vecii! 

Cine vor fi cei MÂNTUIȚI: PENTICOSTALII, BAPTIȘTII, CATOLICII, ORTODOCȘII, SAU CINE?

Acest subiect mă preocupă de peste 40 de ani şi probabil că nu sunt singurul. În cele ce urmează doresc să vă prezint părerea mea, în măsura în care am înţeles acest lucru din Cuvântul Lui Dumnezeu. Sper să-l pot face tot atât de clar pentru cei care citesc acest articol, cât este de clar pentru mine.

Chsnd

M-am născut la ţară, într-o comună din judeţul Arad, într-o familie de penticostali. Locuind acolo până la terminarea claselor primare, evident că am frecventat biserica penticostală din acea localitate. Copil fiind, chiar dacă de la amvonul bisericii nu s-a predicat direct despre faptul că baptiştii, sau ortodocşii din acea comună nu sunt mântuiţi, în biserică toata lumea ştia că noi suntem singurii pe calea cea bună şi cu şansele cele mai mari de a fi mântuiţi.

Am plecat mai apoi la oraş, unde am frecventat pentru o perioadă lungă de timp, una dintre bisericile penticostale mari, din Arad. Din păcate nici această biserică nu a reuşit să-mi schimbe ideile greşite şi preconcepţiile dobândite din biserica copilăriei mele. Ba din contră, simţeam că am argumente mai multe şi mai puternice să gândesc în felul acesta.

La începutul anilor 80, venind în Statele Unite, aveam să mă întâlnesc cu lucruri chiar şi mai ciudate. Dacă în România era foarte clar că existau garduri destul de înalte între confesiunile creştine, în America aveam să aflu faptul că în mediul românesc de aici sunt şi mai multe garduri şi mai înalte, chiar şi între biserici de aceeaşi credinţă. În cazul bisericilor penticostale, de exemplu, aveam să aflu faptul că dacă erai afiliat la organizaţia Church of God, aveai un grup de biserici care te acceptau şi colaborau cu tine, daca erai în Assemblies of God, alt grup de biserici te acceptau, iar dacă erai cu Independenţii (Uniunea), erai acceptat şi bine primit de bisericile din Uniune.

Ce este mai trist, este faptul că fiecare grup crede că este cel mai OK şi de  multe ori îi desconsidera pe ceilalţi. Apoi am mai putut observa că bisericile din acelaşi stat şi de aceeaşi culoare confesională au competiţia lor unii cu alţii, şi unii se cred mai spirituali decât alţii. Nu vreau să comentez situaţia altor confesiuni, dar ceva mă face să cred că nici acolo lucrurile nu stau cu mult mai bine.

Cum se pot explica toate aceste lucruri, când citim toţi aceeaşi Biblie? Foarte simplu. În afară de Biblie, aproape fiecare denominaţie are un set întreg de reguli proprii, care de foarte multe ori sunt paralele cu Scripturile. Dar să revenim la întrebarea de la început: ,,Cine va fi mântuit, totuşi?” Niciun nume de confesiune creştină (ortodox, catolic, penticostal, baptist, creştin după evanghelie etc..) nu este menţionat în Biblie. Niciun nume din cele menţionate oricât de bine ar suna, nu ne poate mântui.

Denomination

De multe ori, aceste nume ne încurcă mai mult decât ne ajută, diavolul încercând să ne separe, să ne dezbine, şi în loc să trăim în unitate şi să devenim o forţă, făcând front comun în lupta contra împărăţiei întunericului, noi ne irosim energiile în mici lupte inutile şi păgubitoare. Isus a spus foarte clar; lumea va cunoaşte că suntem copiii Lui ,,PRIN FAPTUL CĂ NE IUBIM UNII PE ALŢII”! Mântuirea o primeşte oricine este născut din nou şi face fapte vrednice de pocăinţa lui.

Isus a zis: EU N-AM VENIT SĂ JUDEC LUMEA, CI S-O MÂNTUIESC.

De ce oare ne judecăm unii pe alţii, în loc să mergem în lucrurile în care suntem de acord, împreună şi să câştigăm cât mai mulţi oameni pentru împărăţia cerurilor?

Insuşi faptul că nu-i putem accepta pe cei din alte denominaţii, sau chiar din alte biserici „concurente”, fie ele şi de aceeași culoare religioasă, arată faptul că NAŞTEREA NOASTRA DIN NOU este cu semnul întrebării. În Galateni 5 ni se arată clar care este Roada Duhului; (DRAGOSTEA, BUCURIA, PACEA, ÎNDELUNGA RĂBDARE, BUNĂTATEA, FACEREA DE BINE, CREDINCIOŞIA, BLÂNDEȚEA, ÎNFRÂNAREA POFTELOR). Să ne verificăm în lumina Sfintelor Scripturi, nu comparându-ne cu cei din jurul nostru. Atâta timp cât noi creştinii, nu arătăm această roadă prin viaţa noastră de fiecare zi, oriunde ne-am afla, câştigarea altora pentru Cristos este aproape imposibilă. Altminteri ne putem lăuda cu tot felul de nume pompoase, care mai de care, dacă nu avem peste noi numele ISUS, până şi mântuirea noastră este incertă.

Dacă noi am surpa toate gardurile amintite mai sus, sunt convins că Dumnezeu ar face mari lucruri în vieţile noastre, iar împărăţia Lui ar câştiga enorm.

Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru cei care înţeleg importanţa rodirii în viaţa lor, şi colaborează cu toţi cei născuţi din nou, indiferent de nuanțele confesionale. Astăzi pot să spun că, prin ajutorul Domnului, lucrez la diferite proiecte care vizează mântuirea oamenilor, cu fraţi şi slujitori din mai multe confesiuni, iar rezultatele sunt pe măsură. Asta pentru că am înţeles să demolăm gardurile care ne-ar fi despărţit la un moment dat, şi în schimb am început să clădim punți, acolo unde era nevoie. Sperăm ca experienţa noastră să constituie o încurajare şi totodată o binecuvântare şi pentru alţii.

Vieți Transformate – Emanuel Răcătean

            Emanuel Răcătean este un alt membru al grupului Harul. Provenind dintr-o familie de credincioși, el a primit o aleasă educație creștină, dar a dus o viață duplicitară. Duplicitatea lui a fost curmată de Dumnezeu prin moartea fulgerătoare a mamei! Astăzi, el este un credincios, în inima căruia domnește Isus Cristos!

Racatean
            Pe mine, Dumnezeu m-a căutat în altă parte, m-a căutat într-o biserică! M-am născut și am crescut într-o familie de credincioși – oameni ai lui Dumnezeu – care au sădit în noi o învățătură creștină, biblică, învățându-ne să ne rugăm, să cântăm și să ne purtăm frumos.
            Nu a fost îndeajuns că într-o zi am fost dus pe brațe le binecuvântare, înaintea lui Dumnezeu. Toată învățătura, pe care am primit-o de la părinții mei, am citit-o și în Sfânta Scriptură, înainte chiar să citesc abecedarul. Știam mult, aveam capul mare, dar inima mică.
            La vârsta de 16 ani, pentru că trebuia să plec la școală, departe de casă, părinții mi-au spus: Băiete, ar fi bine să te botezi, ar fi bine să te pocăiești, pentru că vei pleca departe de casă și nu știm ce va fi cu tine! Mi-am dat seama că nu-i lucru rău. După binecuvântare, să fii și botezat într-o religie e un lucru bun. Așa am gândit și așa am făcut, dar… nu a fost suficient!
            Am plecat la școală, departe de casă, în Târnăveni, județul Mureș. M-am pomenit între sute de elevi, colegi de ai mei, fiecare având diferite apucături: băutură, țigări, anturaje, discotecă. Atunci mi-am spus: Acum e momentul! Nu mă vede nimeni… să îmi trăiesc viața! A fost greu până am pus în gură prima țigară. Tare mult am mai tușit după ea! Dar am ajuns, în jumătate de an, să fumez aproape două pachete de țigări pe zi! Greu a fost până am băut prima gură de bere. Primul pahar a fost atât de amar, cum dealtfel e păcatul! Apoi, după câteva luni, nu îmi mai ajungeau băuturile tari. Le ceream celorlalți să-mi aducă băutură! Voiam să beau mult, doream să recuperez – așa spuneam eu.
            Îmi amintesc că, odată, întorcându-mă acasă din oraș, am surprins-o pe mama, în camera părinților, pe genunchi, cu Scriptura în mână, plângând și rugându-se Domnului: Doamne Isuse, mi-ai dat trei copii și nu trăiesc pentru altceva în această lume, decât pentru Tine și pentru ei! Doamne, nu știu ce se întâmplă cu băiatul meu! Ceva se întâmplă! Doamne, eu nu știu, dar Tu știi! Doamne, rugăciunea mea este să ai milă de el, să-l scoți din stările rele în care a ajuns! Și Doamne, te mai rog ceva, dacă e nevoie ca pentru mântuirea lui să mă zdrobești pe mine, Doamne, fă-o! Nu-mi pare rău, dar știu că pentru mântuirea fiului meu trebuie să mă zdrobești!
            Când am auzit această rugăciune, m-am speriat! Cum poate mama mea să spună așa ceva? Mama, la 50 ani, fără nici un fir de păr alb în cap, cum să o ia Dumnezeu? Eu, am 18 ani, n-am intrat încă în viață, am mare nevoie de ea!
            Am terminat școala, am venit acasă, au trecut zilele, dar pofta și păcatul, care deja mă înlănțuiseră, nu-mi dădeau pace! Încercam duminica să fiu un bun creștin, dar în celelalte zile numai eu și Dumnezeu știam pe unde îmi petreceam viața. Părinții nu puteau să facă altceva, decât să se roage și să strige la Dumnezeu pentru mine! Știau că trebuie să se întâmple ceva, nu știau CE, nu știau CUM, dar au pus înaintea lui Dumnezeu mântuirea copilului lor!
            Cu trei zile înainte de a-mi sărbători ziua de naștere, Dumnezeu a început să lucreze! Mă angajasem la un atelier de tâmplărie. Îmbrățișasem această meserie, pe care și Domnul nostru Isus Cristos a avut-o în tinerețe, până când a început lucrarea misionară pe pământ.
Racatean3
        În ziua de 27 iulie 1990, cam în aceiași perioadă în care Dumnezeu începuse să-i vorbească și fratelui Octavian Luncan, saxofonistul grupului, ieșind de la serviciu, m-am întâlnit cu o vecină, care m-a întrebat: Ai fost acasă? N-am fost acasă! Nu te du acasă, du-te la spital, mama ta este în comă! N-am putut să înțeleg, nu am putut să cred! Parcă tot cerul căzuse pe mine! Mama? Nu se poate! De dimineață, mama m-a binecuvântat în Numele Domnului Isus și mi-a spus: Du-te dragul meu, du-te să-ți câștigi pâinea. Domnul să fie cu tine! Cu aceste imagini, încă vii în memorie, mi-am tot spus: Nu se poate, nu se poate!
            Nu știu cum am ajuns la spital. Îmi aduc aminte doar că am intrat în salon și m-am prăbușit lângă patul ei! N-am avut cum să comunicăm. Mama era întinsă în pat, fără vlagă și conectată la aparate. Eu am început să strig: Am să mă lupt cu Dumnezeu! Să spun: Doamne de ce mie?! Doamne, Tu știi! Încercam să aduc înaintea lui Dumnezeu meritele pe care eu le aveam. Doamne, Tu știi că eu citesc în Sfânta Scriptură. Știi că din când în când mă mai și rog. Știi că merg duminica la biserică, unde cânt în cor! Doamne, Tu le știi, cum îmi faci mie așa ceva!
            Atunci în disperarea mea, m-am gândit că nu există Dumnezeu. Dacă ar exista Dumnezeu, mie nu mi-ar face așa ceva! Acesta este haos! Acesta este un dezastru! Acesta este un rezultat al întâmplării! Nu există Dumnezeu, care să conducă lucrurile! Mama a mai trăit aproximativ 10 ore, după care s-a dus la Domnul ei, pe care l-a iubit și pe care l-a slujit toată viața!
            Au fost trei zile grele! Trei zile în care am plâns ca un disperat! Nu găseam nici o alinare la nimeni! Parcă nu mai doream să-i văd pe oamenii care veneau să mă mângâie, să mă întărească, îmi era scârbă de ei. Mă simțeam rănit în mândria mea! Mă simțeam orfan! Simțeam că începea să-mi fugă pământul de sub picioare, că nu mai am adăpost și nu mai am pe nimeni!
            La înmormântarea mamei mele, Dumnezeu mi-a vorbit prin fratele care a vestit Cuvântul lui Dumnezeu, citind un pasaj din cartea Ezechiel, capitolul 24, unde cuvântul Domnului, care era atunci pentru Ezechiel, astăzi este pentru mine: “Fiul omului, iată, îți voi răpi printr-o lovitură ce ți-e mai scump în ochi. Dar să nu te jelești, nici să nu plângi și să nu-ți curgă lacrimile pentru ea.”(Ezechiel 24:16) Iată – spunea predicatorul din Cuvântul lui Dumnezeu – în ziua când ți se vor întâmpla aceste lucruri va veni la tine fugarul ca să-ți dea de știre și în ziua aceea, când va veni fugarul și-ți va da de știre, tu vei vorbi și nu vei mai fi mut și ei oamenii, vecinii, colegii, poporul de lângă tine, vor ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu! Era Cuvântul pe care atunci n-am putut să-l înțeleg, nu aveam cum să-l înțeleg, eram mult prea trist și mult prea deznădăjduit. Dar, de dorul mamei mele, după aceea, am vizionat caseta, am ascultat și în timp ce vedeam imaginile mamei mele, în urechi îmi răsuna acel Cuvânt viu: Fiul omului, ție îți voi deschide gura!
            După ce am lăsat-o pe mama într-o groapă rece a cimitirului, am venit acasă mai trist ca niciodată! Ceilalți plecaseră la casele lor. La noi, rămăsesem doar… doi oameni singuri, eu și tatăl meu. Tatăl meu îl avea pe Dumnezeu! A fost și este un slujitor al lui Dumnezeu, aici în Valea Hațegului. Dar eu? Eu ce eram? Un nimeni, un orfan, un deznădăjduit! Nu o mai aveam pe mama! Dar ce era mai rău, nu mai aveam alt sprijin. Nu-l aveam nici măcar pe Dumnezeu! Însă, întors acasă îmi era așa de dor de mama! Nu mai știam ce să fac! Simțeam că sunt între patru pereți și nici aer să respir nu mai aveam! Ce puteam să fac? La cine puteam să strig? Eram în camera părinților mei și în același loc, unde cu ani în urmă mama plângea și se ruga pentru mine, ea mama nu mai era, dar era ceva – Biblia mamei! Știam că pe mama nu am să o mai văd niciodată, dar îmi rămăsese ceva de la ea! Ceva ce ea iubise tare mult, Cuvântul lui Dumnezeu! Plângând am luat Scriptura în mână. Nu mai puteam, umblam prin camera și vorbeam, mă puneam pe genunchi, nu-mi găseam  locul, mă ridicam și vorbeam singur cu Dumnezeu: Doamne în primul rând vreau să te rog să mă ierți! Nu știu cum am putut să spun că nu exiști. Eu știu că exiști și Doamne, știi de unde știu că exiști? Mi-a spus-o mama mea! Ea nu m-a mințit niciodată! Am 19 ani, îi împlinesc chiar în ziua înmormântării ei și nu m-a mințit niciodată! Mi-a spus că avem un Mântuitor viu, care și-a dat viața pentru noi! Că avem un Dumnezeu în ceruri, care ne iubește mai mult decât orice în această lume! Doamne, dacă mai ai puterea, să mai faci ceva și pentru mine, Te rog să mă ierți!
            Simțeam că nu-i destul, că nu am spus tot, am zis: Doamne, dacă ești Dumnezeu despre care mi-a spus mama, te rog în aceste moment să-mi vorbești. Numai Tu știi să o faci! Te rog să-mi dai un cuvânt care știi Tu! Eu am citit Biblia Ta de atâtea ori și nu știu ce ai putea să-mi vorbești, dar Doamne, Tu ești Dumnezeu, Te rog să-mi vorbești!
            Poate a fost printre puținele situații în care am deschis sincer Cuvântul lui Dumnezeu și am zis: Doamne, numai Tu poți să dai mângâiere! Și Cuvântul lui Dumnezeu s-a deschis la Psalmul 73. Primul meu gând a fost: Ce ar putea Dumnezeu să-mi spună de aici să mă mângâie? Și am căzut cu ochii pe versetul 23, în partea de sus a paginii, și cu ochii în lacrimi am început să citesc: “Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi, mă vei primi în slavă!” Când am citit aceste cuvinte, m-am prăbușit, spunând: Doamne, oare asta merit eu? Dacă mi-ar fi spus Dumnezeu, prin deschiderea Scripturii, un verset în care să găsesc scris așa: Blestemat să fii tu, că mi-ai întors spatele! Te-ai dus în lume în plăceri și destrăbălare – nu avea dreptate să spună Dumnezeu așa? Avea! N-am ascultat de glasul Lui. Am plecat în lume. Am plecat să-mi găsesc plăcerea în băutură, în tutun, în discoteci, nicidecum în calea Domnului!
Dar, Dumnezeu, care este îndurare și bunătate, mi-a spus: Sunt cu tine! Nu te-am părăsit niciodată! Și mai mult de atât, într-o zi “… te voi primi în slavă!” De atunci, și până astăzi, versetul 28 din Psalmul 73, este pentru mine:“fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. Pe Domnul Dumnezeu îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale! ”
            Au fost cuvintele care m-au îmbărbătat și care de atunci mi-au îndreptat inima, mintea și toată trăirea mea spre un singur punct, acela de a trăi pentru Dumnezeu, de a-l iubi pe Dumnezeu! Am găsit, în sfârșit, un punct de sprijin, în această lume nesigură!
Racatean2
            De atunci, au trecut mai bine de două decenii! Pot să spun că am început să trăiesc! Mi-a dat Dumnezeu tot ce n-aș fi gândit. În primul rând mi-a dat pacea în inimă, pacea în suflet și nădejdea că într-o zi voi fi cu EL și că mă voi întâlni chiar și cu mama mea!
            Dumnezeu mi-a dat o soție minunată! N-am cuvinte să-I mulțumesc pentru ea! Mi-a dat doi copii minunați! Într-un cuvânt mi-a dat tone și vagoane de fericire! Consider că din viața mea, doar Dumnezeu a putut să mai scoată un mărgăritar! Din viața mea, doar Dumnezeu a putut să mai facă ceva! Îi mulțumesc că s-a îndurat de mine și de frații mei!
            Și dacă avem această lucrare, care nu-i pentru o biserică, ci pentru toți aceia care îl caută pe Isus Cristos, cu adevărat, pot spune că pe mine Dumnezeu m-a scos dintr-o RELIGIE, ca să am o RELAȚIE! Nu mai am nevoie de o religie. Religia e de la oameni! Eu am avut și am nevoie de o relație cu Dumnezeu, cu Isus Cristos, care a murit pentru mine! Când m-am întâlnit cu Dumnezeu, cuvintele Bibliei au prins viață în sufletul meu. Îi mulțumesc că și pentru mine a avut har!
Surse foto: AICI, AICI, și AICI

ESTE AUTOMULTUMIREA UN PACAT.??

Interesat doar de ce se întâmplă pe orizontală, fără să mai țin cont de relaţia pe verticală, mi-am dat seama cât de bine îmi merge, și eram tot mai mulțumit de mine însumi. Am încercat să-mi fac o autoevaluare,  aruncând o privire asupra slujirii mele şi a ceea ce eram, din unghiuri cât mai diferite.

Orizontal vs Verical

În primul rând mi-am evaluat starea mea spirituală. Uitându-mă, la cei din jurul meu, mi-am dat seama că Eu sunt mult mai spiritual decât majoritatea dintre ei.

Eu particip nu numai la cele doua programe de duminică ale bisericii pe care o frecventez, dar merg și marți la rugăciune, joi la programul din biserică şi în plus, particip și la repetiția de cor.

Ba mai mult, mai dau și câte un îndemn la ora de rugăciune ori de câte ori sunt solicitat.

Când se pune problema postului, nu mă las până nu ma înscriu pe listă chiar și cu două zile pe săptămână.

Apoi în ceea ce privește dărnicia, sunt mult mai darnic decât cei mai mulţi din biserică. Să nu mai vorbim de colectele speciale, unde scriu în general cecul cel mai mare.

În ceea ce privește îmbrăcămintea, sa-mi fie cu iertare, dar pe mine nu ai să mă vezi niciodată în blugi, sau cămașă cu mânecă scurta și data peste pantaloni.

Vorbind despre tunsoare, cred că nici unul dintre cei pe care îi cunosc, nu se tund mai des și mai scurt ca mine. De barba și mustață nici nu poate fi vorba. Sunt cel mai bărbierit. Apoi soția mea este îmbrăcată mai cuviincios decât cele mai multe surori din biserica, chiar mai cuviincios decât soția păstorului.

În cea ce-i privește pe copiii mei, ce să mai zic, acasă mai fac ei anumite năzbâtii, dar la biserică, sunt cei mai cuminți și cei mai implicați în formațiile muzicale din biserică. Mai cânta și câte un solo uneori.

Dacă în lucrarea de misiune eu nu reușesc să merg prea des, totuşi, copii mei sunt primii pe listă când se pune problema plecării în misiune. Iar financiar, mă implic mai mult ca ceilalți.

Autosuficienta

Lista ar putea continua, dar nu este cazul să mai aduc şi altele în discuție, fiindcă era suficient să mă gândesc doar la lucrurile scrise mai sus, şi asta ma făcea să mă simt foarte bine și împlinit spiritual. Cu alte cuvinte, încercam un plăcut sentiment de Automulţumire. Asta până într-o noapte, când nu m-am putut odihni prea bine, și după ce am petrecut câtva timp în rugăciune, (un fel de rugăciune fariseică) m-am apucat de citit Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu.

Acesta a fost momentul adevărului, momentul în care lucrurile s-au schimbat radical în viaţa mea.

Am zăbovit destul de mult prin Efeseni. Să vezi și să nu crezi, eu care mă credeam un cunoscător al  Cuvântului, doar mai și predicam câteodată, mi sa părut că citesc ceva care nu mai citisem niciodată.

Ajuns la Efeseni 2:8-10 citesc:

„Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”

După ce am citi aceste lucruri, am început să plâng și să-mi zic; eu credeam că lucrurile enumerate, mai sus, (adică faptele mele) mă mântuiesc…

Am ajuns apoi în Galateni 5:22-26

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.”

Asta era o altă lovitură pentru mine. Eu toate lucrurile astea le-am mai citit, dar parcă de data asta puteam să înțeleg totul diferit.

Mergând pe trimiteri, următorul popas ajung la 1Corinteni Cap 13

„Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic……..”

Citind atent întreg capitolul, ce înseamnă a iubi și înțelegând faptul că fără dragoste nu sunt nimic, m-am prăbușit cu totul în faţa lui Dumnezeu. Plângeam fără control, gândindu-mă la cine credeam eu ca sunt și de fapt cine eram în realitate. Credeam că lucrurile descrise mai sus, mă mântuiesc. Credeam că neprihănirea mea, (descrisa mai sus) mă mântuieşte și ma face neprihănit! Ce greșit.

Era momentul adevărului.

Atâta timp cât m-am comparat cu cei din jurul meu, eu arătam foarte bine, dar în momentul când am început să mă compar cu Cuvântul lui Dumnezeu, mi-am văzut ticăloșia. Mă uitam acum la marele meu Dumnezeu precum Iov, și îmi era rușine de tot trecutul meu.

După cum Iov spunea: „Pâna acum auzisem de TINE dar acum te-am văzut și mi-e rușine de mine.”

Din acest moment totul s-a schimbat în viaţa mea.

Citirea Cuvântului face parte zilnic din viaţa mea, iar prin ajutorul Duhului Sfânt, sunt luminat și întărit să înțeleg și să trăiesc, ceea ce citesc.

Știu că mântuirea a fost complet plătită pentru mine de Isus, iar faptele bune prin care încerc să trăiesc zilnic, au fost pregătite de Dumnezeu.

Nu cumva ești în aceiași situație ca mine? Dacă da, ai o singură șansă, prăbuşirea la picioarele lui Isus, cu multă smerenie și lepădare de sine.

„EL este împotriva celor mândri, dar celor SMERIȚI LE DĂ HAR!”

Mike Olari

Încotro, azi…?!

…ia seama asupra ta și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă, fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor copiilor tăi (Deuteronom 4:9)

          În viața poporului Israel au existat zile și împrejurări deosebite, când poporul se aduna pentru a-și aminti de intervențiile miraculoase ale lui Dumnezeu de-a lungul istoriei națiunii lor. Dumnezeul cel necuprins și veșnic s-a implicat în derularea evenimentelor, dovedind de nenumărate ori, prin minuni de excepție, că El este singurul Dumnezeu viu, adevărat și atotputernic!

            Privind periodic la o istorie presărată cu minuni unice, dumnezeiești, Israelul trebuia să nu piardă din vedere că era poporul cu care Dumnezeu a încheiat un legământ și astfel să se îmbărbăteze, să își reînnoiască nădejdea, dar și să păstreze vie, în mintea și inima generațiilor tinere, flacăra acestei credințe adevărate.

            Contemplând aceste adevăruri, mă întreb în ce măsură noi, generația de azi a credincioșilor creștini români, ne gândim la necesitatea de a oferi o direcție clară generațiilor ce vor urma? Copii, nepoții și chiar strănepoții noștri, așteaptă, poate cu nedumerire, la intersecțiile vieții, la cumpenele drumurilor, întrebându-se care este direcția corectă spre care trebuie să se îndrepte? Tocmai pentru că în fața lor stă indiscutabil o ofertă excesiv de diversă, pericolul de a alege un drum greșit este imens.

where-to

            Cotidianul face ca adevărurile creștine să fie puse față în față cu filozofiile și învățăturile de nuanță umanist-raționalistă. Doctrine New Age propun tinerei generații diverse experiențe periculoase, de factură ocultă. În fața acestei gigantice provocări trebuie să punem înaintea tinerilor noștri mai mult decât o învățătură sănătoasă, expusă cel puțin teoretic în bisericile noastre. Numai atunci îi vom putea ajuta cu adevărat pe tineri să îl aleagă pe Dumnezeul Bibliei, când alături de învățătura creștină corectă, vom așeza și experiențe avute cu Dumnezeu, adevăruri văzute cu ochi noștri, adevăruri experimentate și trăite, prin îndurarea lui Dumnezeu, chiar în familiile noastre! Miracolele trăite cu Dumnezeu îi vor ajuta pe tineri să vadă în creștinism nu doar o teorie religioasă, îmbrățișată de părinții mei, ci o credință autentică în Dumnezeu, care este viu!

            Meditând la aceste adevăruri, mi-am dat seama că momentul în care m-am decis categoric să urmez calea părinților mei, copil fiind, nu a fost unul în care am priceput mai profund învățăturile creștine (acestă înțelegere am dobândit-o mult mai târziu), ci a fost momentul când am văzut că Dumnezeu ascultă rugăciunile părinților mei, înfăptuind minuni în familia noastră!

            Aveam aproape 10 ani când mama s-a îmbolnăvit grav. După o vreme de tratament și investigații medicale de specialitate, medicii nu au putut să-și exprime decât… neputința de a face ceva. Am auzit de la frații mai mari că mama a fost lăsată acasă și că în curând avea să moară. Pe fețele celor 11 frați se putea citi disperarea! Cu toți știam că nu mai este altceva de făcut decât să ne rugăm. Mama se simțea din ce în ce mai rău. Nu se mai putea nici măcar ridica și vorbea foarte greu. Într-o zi, îmi amintesc și acum foarte bine, a venit la noi un om al lui Dumnezeu, care ne-a transmis următorul mesaj din partea Domnului: Dumnezeu a hotărât ca mama voastră să plece acasă la El! Dar, privind la rugăciunile voastre, Domnul și-a schimbat planul (întocmai ca în cazul lui Ezechia, vezi Isaia 38:5). Sora se va însănătoși și va trăi până când își va vedea toți copiii mari!

            Nici până în ziua de azi, nu știu ce a crezut tata sau ceilalți frați ai mei în acea clipă, dar, în ceea ce mă privea, am fost sigur că Dumnezeu urma să înfăptuiască o minune! Cu adevărat, în zilele care au urmat, cu toți am văzut minunea! După ce mama, timp de câteva săptămâni, nu mâncase aproape nimic… a început să mănânce, iar după câteva zile s-a ridicat din pat. Prin îndurarea lui Dumnezeu, mama a mai trăit 20 de ani!

            După ce am văzut  această minune, petrecută chiar în casa noastră, m-am hotărât să urmez calea credinței părinților mei. Dumnezeul în care tatăl și mama mea și-au pus nădejdea, merită să fie urmat! El este singurul Dumnezeu viu și adevărat!

Perioada copilăriei și adolescenței mele a fost presărată cu multe minuni asemănătoare, care m-au ajutat să-l cunosc în felul acesta pe Dumnezeu!

            Apoi, în decursul anilor, au existat multe situații și în viața propriei familii, când numai Dumnezeu a mai putut să intervină! Toate acele intervenții, minuni ale lui Dumnezeu, le-am accentuat în fața copiilor mei și Domnul a îngăduit să avem parte de multe momente în care cu toții ne-am adus aminte de ele! Dumnezeu mi-a dat harul să constat cu bucurie cum și în viața copiilor mei a rodit aceste experiențe cu El, statornicind încrederea lor în Dumnezeu!

            În anul 1993 călătoream împreună cu una din fiicele mele, care pe atunci avea 9 ani, din Belgia spre România, cu un microbuz adus din America pentru a fi utilizat în lucrarea lui Dumnezeu în țară. Întrucât trebuia să ajung în România să descarc mașina și apoi să mă întorc în timp util la aeroportul din Budapesta, pentru a duce un grup de frați americani, care veneau într-o călătorie misionară în România, fiecare minut conta și făcea parte dintr-un plan bine stabilit. Se înnoptase de-a binelea, când am intrat în regiunea muntoasă a Bavariei din Germania. Am alimentat la ultima stație de benzină, înainte de a intra în munți, urmând să călătorim toată noaptea. Când am vrut să pun mașina în mișcare, un zgomot puternic s-a auzit la transmisie, iar mașina nu s-a mai urnit din loc. Dezamăgit și descurajat, m-am așezat cu capul pe volan, dându-mi seama de profundul dramatism al situației. Imaginile mi se succedau în minte: transmisia automată era defectă, era noapte, eram în munți, orice posibilitate de reparare era exclusă, frații din America așteptau în aeroportul din Budapesta! Alături de mine, fetița s-a oferit să mă ajute zicându-mi: Tata, hai să ne rugăm! Răspunsul meu lapidar a fost: Nici nu a mai rămas altceva de făcut! Am înălțat o rugăciune sinceră, chiar copilărească, în care, cu credință, i-am cerut Domnului ca din imensul număr de îngeri, care Îi stau la dispoziție, să trimită unul specializat în mecanică pentru a ne ajuta! După ce am încheiat rugăciunea, prin credință am pornit motorul, l-am turat la maximum și am pus mașina în mișcare. Însoțiți de un zgomot asurzitor, am început să ne mișcăm încet. După ce am parcurs câțiva zeci de metri în felul acesta, deodată zgomotul s-a oprit. Apoi, ca purtată de o mână nevăzută, mașina a început să ruleze normal!

            Am ajuns la timp în România, unde am descărcat darurile aduse și am plecat la Budapesta. Imediat după ce am intrat în parcarea aeroportului, mașina s-a defectat din nou și de acolo a trebuit să fie remorcată în România. Practic așa mă rugasem, ca Dumnezeu să mă ajute să ajung măcar până la aeroport. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă credința mea ar fi mers mai departe, îndrăznind să cer mai mult de atât în rugăciune?!

            Astfel de experiențe nu trebuie să fie uitate! Ele zidesc credința, o fac să fie practică! În același fel, în care oamenii au nevoie de învățătură corectă, ei au nevoie și de astfel de dovezi vii grăitoare! Ca urmare, este necesar, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, să fim deschiși, lăsând la o parte așa-zisa modestie și să le comunicăm celor ce vin după noi inclusiv lucrurile pe care ochii noștri le-au văzut!

            În nici un caz, astfel de lucrări nu trebuie luate ca pe o laudă personală. Acestea nu ne reprezintă, nici pe noi, nici puterea și înțelepciunea noastră. Mai degrabă ele contrastează puternic slăbiciunea și limitarea umană cu puterea și înțelepciunea fără margini a lui Dumnezeu. Puterea și înțelepciunea divină se desăvârșesc tocmai în situațiile în care apar neputințele omului!

            Este foarte important ce fel de imagine despre Dumnezeu clădim în mintea copiilor noștri. Dacă le vom arăta un Dumnezeu mic, atunci într-un Dumnezeu mic se vor încrede, iar dacă le vom arăta măreția și atotputernicia lui Dumnezeu, atunci o astfel de imagine îi va însoți toată viața!

            Atât în familie, cât și în biserică, trebuie să fie cunoscute experiențele cu Dumnezeu. Dacă mai tot timpul, petrecut de copii în biserică, ei nu vor vedea altceva decât ceremonii, organizate cu diverse ocazii, vor crește cu percepția unui creștinism de paradă, față de care, cu sinceritate trebuie să o recunoaștem, tânăra generație este din ce în ce mai plictisită.

            Nu este justificat să așteptăm indiferenți, sperând că numai Dumnezeu trebuie să se îngrijească de viitorul bisericii. Generația spirituală de mâine va păși pe calea indicată de credincioșii de azi! Acum, tânăra generație se găsește la răscruce de drumuri și ne întreabă: Încotro să pornim? Care este direcția cea bună? Pe unde ați mers voi? Înțelegând acest imperativ, fiecare creștin matur, deci și responsabil, ar trebui să se întrebe AZI care este direcția pentru MÂINE și să se pregătească pentru a o urma! Așadar: ÎNCOTRO, AZI… ?!

Mike Olari

Sursa imagine: AICI

Păcatul fiului… „nerisipitor”

     Una dintre cele mai cunoscute pilde, rostite de Domnul Isus, este Pilda Fiului Risipitor. Această pildă ne oferă un complex de învăţături constituind de secole o deosebită sursă de hrană spirituală. Atât de mulţi s-au regăsit, într-un fel sau altul, ca fii risipitori şi nu puţini sunt cei care şi-au venit în fire şi s-au întors la Dumnezeu. De asemenea, modelul tatălui iubitor a impresionat şi a încurajat de nenumărate ori generaţii la rând.

     În cele ce urmează, doresc să le propun cititorilor să arunce o privire meditativă asupra modelului oferit de fiul cel mare, de fiul nerisipitor. Necesitatea unei astfel de analize izvoreşte din faptul că, în vremurile noastre, trebuie să ne reconsiderăm atitudinea faţă de cei care se reîntorc în biserică, după ce au rătăcit un timp, risipind mai mult sau mai puţin o parte din averea Tatălui Ceresc.

     Cineva afirma că generaţia noastră este o generaţie de creştini reabilitaţi. în mare măsură această afirmaţie este adevărată, iar biserica resimte acest fapt.

     Pe fondul unui profund declin moral un foarte mare număr de oameni, mai ales mulţi tineri, ajung să fie afectaţi de păcătoşenia lumii. Astfel, ei cad pradă păcatelor de natură sexuală, drogurilor, violenţei, asocierilor nefaste, goanei după înavuţire, compromisului, etc. Atunci când aceşti oameni, care au avut oarecare legături cu biserica înainte de declinul lor moral, falimentează din punct de vedere spiritual. Noi, biserica sau altfel spus fiul cel nerisipitor, suntem gata să punem o anume etichetă pe ei. Ne înarmăm cu o atitudine ostilă, care nu îi îndeamnă nicidecum la a se reîntoarce la Dumnezeu. Inima multor creştini simte mult prea diferit faţă de inima tatălui cu privire la fii risipitori. Scuza pe care o avem este dorinţa de a elimina păcatul, de a proteja biserica de influenţe nefaste, de a fi drepţi, etc.

     În Pilda fiului risipitor, fratele măre nu este nicidecum prezentat ca un exemplu pozitiv şi aceasta în ciuda faptului că el nu a plecat de acasă, nu a risipit averea, ci a muncit mult, fără să iasă din cuvântul tatălui.

     Tocmai pentru a nu cădea pradă atitudinii greşite a fiului mare, cred că este bine şi necesar să căutăm să identificăm câteva dintre păcatele fiului nerisipitor:

  1. Justificarea în baza unei neprihăniri proprii. Răspunsul pe care îl dă tatălui său: …eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca… Luca 15:29 demonstrează convingerea fiului mare că el este deosebit de merituos. în inima lui era convins că avea suficiente merite pentru a fi singurul moştenitor al tatălui. Dacă tatăl îi spune …tot ce am eu este al tău… răspunsul nerostit, dar înrădăcinat ca o convingere în inima lui, este: Da, dar eu sunt bun, eu merit să am ceea ce mi-ai dat, eu am totul pentru că eu nu am risipit niciodată. Altfel spus, el pune accentul pe meritele şi bunătatea lui şi nicidecum pe dragostea şi bunătatea tatălui.

     Din nefericire, se vede destul de des prin biserici acest prim păcat al fiului cel mare. Creştinilor care pun accentul pe meritele lor, nu pe bunătatea lui Dumnezeu, li se va părea că ei merită tot binele, şi toate binecuvântările. Aceştia vor fi surprinşi şi nemulţumiţi când vor constata că Dumnezeu se poartă cu bunătate şi cu oameni care nu corespund standardului lor. Uneori, ei spun: Mă aştept să vină în curând mânia lui Dumnezeu peste respectiva persoană, iar dacă se întâmplă ca omul să se întoarcă ia Dumnezeu, tot ei sunt surprinşi şi se simt frustraţi. Cum se poate oare ca Dumnezeu să nu vadă cât sunt eu de bun şi cât de firesc este acesta?

  1. Trudă fără bucurie. Deşi a făcut multe eforturi în casa tatălui, fiul cel mare nu le-a făcut cu bucuria unui fiu moştenitor, ci cu atitudinea unui rob. …eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani… în timp ce muncea cu trudă, el a acumulat multă nemulţumire faţă de tatăl său şi aceasta mocnea în inima lui de multă vreme. Practic, fiul cel mare trăia ca un rob, deşi era fiu. Tatăl său nu lă constrâns să aibă acest mod de viaţă. El’ şi l-a ales singur. Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Acest răspuns nu mai lasă loc pentru nemulţumirea fiului mare. Oare nu a dus-o el bine în tot timpul în care fratele lui a trăit în lipsuri şi în mizerie? Tatăl i-a dat tot ce a avut. Nu putea fiul să taie mulţi iezi şi să se bucure cu prietenii? Şi mai ales să se bucure de prezenţa tatălui?

     Din nefericire, din nou trebuie să constatăm prezenţa acestei atitudini greşite la unii creştini. După ce aleg să slujească ca nişte robi în casa Tatălui, fără ca Dumnezeu să-i oblige la acest mod de viaţă, ei acumulează mânie şi nemulţumire, descărcându-se apoi pe fraţi sau chiar pe Dumnezeu. Evident, Dumnezeu nu se bucură în primul rând de faptul că slujim de mulţi ani în biserică precum robii, El vrea să slujim cu bucurie, să ne desfătăm în prezenţa Sa.

Fiul cel mare

  1. Reproşuri faţă de fratele său şi chiar faţă de tatăl. Nemulţumirea generează reproşuri. Mie mi se cuvine mai mult, parcă vrea el să spună. Cu alte cuvinte eşti un tată nedrept dacă-l aşezi pe acelaşi nivel cu mine pe acest destrăbălat. Reproşându-i tatălui faptul că la primit înapoi pe fiul risipitor, el evită să folosească cuvântul frate preferând o formulare dispreţuitoare, şi-anume: …a venit acest fiu al tău…

     Cât de trist este să vezi creştini care sunt gata să se revolte atunci când Dumnezeu primeşte din nou câte un fiu risipitor. Unii sunt gata să nu-l mai considere niciodată frate. Astfel, în timp ce Dumnezeu îi strânge pe păcătoşi, cei sănătoşi şi drepţi încep să se răzvrătească.

  1. Invidie faţă de fratele mai mic. Atunci când robul îl informează spunând: Fratele tău a venit înapoi şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine. El îi comunică acestuia tot ceea ce era esenţial. Cel pierdut s-a întors, tatăl s-a bucurat şi vina i-a fost iertată. Probabil că lucru care l-a deranjat cel mai mult pe fiul cel mare este faptul că tatăl, în dragostea sa îi tratează egal pe cei doi fii ai săi. Poate că s-ar fi bucurat dacă tatăl l-ar fi primit pe fiul cel mic, eventual ca rob. Cum, să fie primit din nou ca fiu? – asta era prea mult pentru egoismul său.

     Tatăl dovedeşte că i-a iubit la fel pe cei doi fii. Aşa cum a alergat înaintea celui tânăr, acum a ieşit la cel mai mare, rugându-l să intre. Acest lucru accentuează faptul că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi.

     Concluzia acestei învăţături este aceea că, deşi fiul cel mare este un exemplu negativ, iar atitudinile sale sunt în total dezacord cu dragostea tatălui, îndemnul adresat acestuia este ca el să-şi schimbe atitudinea şi să se bucure împreună cu întreaga familie a tatălui.

     Fie ca această concluzie să ne slujească drept învăţătură.

     În ceea ce ne priveşte, prin intermediul revistei Credinţa în Acţiune am încercat să-l prezentăm mereu pe Dumnezeu aşa cum este, mai ales ca pe un Tată iubitor care se interesează de toate nevoile noastre, şi care ne iubeşte, chiar şi atunci când nimeni nu ne mai ia în seamă.

     Doresc să ilustrez bunătatea Iui Dumnezeu manifestată chiar prin situaţii aparent nesemnificative, prezentând o experienţă pe care am avut-o cu Dumnezeu în anul 1986. Pe atunci, treceam printr-o încercare destul de mare, fiind pe punctul de a-mi pierde casa. Pentru a salva situaţia aveam nevoie de 1700 de dolari. Această sumă reprezenta mult pentru mine atunci, având în vedere faptul că eram relativ recent sosit în America, iar soţia nu avea serviciu.

     Cu toate insistenţele mele nu am reuşit să adun mai mult de 1550 de dolari. A doua zi, până la orele 15:00 trebuia să achit cei 1700 de dolari. Cu puţin înainte de expirarea timpului limită, mă îndreptam spre locul unde trebuia să plătesc, având doar 1550 de dolari. Mergeam prin credinţă, gândindu-mă că Dumnezeu îmi va rezolva într-un fel problema. În timp ce conduceam pe autostradă, mi-am adus aminte de Ps.50:15 Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! Atunci, am zis: Doamne, pentru mine ACUM este o zi a necazului! Imediat am primit îndemnul să părăsesc autostrada la următoarea ieşire, îndreptându-mă spre locul de muncă al unui român pe care îl cunoşteam. Nu mă aşteptam să fiu ajutat de el cu bani, întrucât era cunoscut pentru faptul că nu ajuta pe nimeni.

     Tocmai de aceea, odată ajuns acolo, l-am salutat şi am început să discutăm diverse alte lucruri. La un moment dat, el scoate din buzunar nişte bani, zicându-mi: Ţine aceşti bani! Am rămas foarte mirat, apoi i-am mulţumit omului şi am plecat. Ajungând la destinaţie, cu doar zece minute înainte de ora limită, am scos din buzunar banii primiţi. Erau nici mai mult, nici mai puţin decât 150 de dolari, l-am mulţumit lui Dumnezeu pentru ajutorul Său.

     Continui să cred că Dumnezeu este acelaşi şi ieri, şi azi, şi în veci. Oricine îl crede pe Dumnezeu în felul acesta poate să experimentze şi el asemenea minuni!

Mike Olari

POPULARITATEA – factor de compromitere a adevărului!

Una dintre principalele caracteristici pe care oamenii le au în vedere, atunci când dau valoare lucrurilor, realizărilor sau chiar semenilor este POPULARITATEA.

Popularitate

Atunci când anumite lucruri sau persoane au devenit populare, apreciate de toţi, se întâmplă că, de cele mai multe ori, lumea tinde să nu mai verifice nimic cu privire la respectivele lucruri sau persoane, mulţumindu-se să afirme că „este ceva bun”. Bunăoară, îmi amintesc de vizita cântăreţului american Michael Jackson în România. Popularitatea şi faima lui au fost suficiente pentru a crea o puternică impresie. Peste tot se puteau auzi numai cuvinte de apreciere la adresa lui. Spre surprinderea mea, am constatat că şi unii creştini erau la fel de impresionaţi de popularitatea acestui om. În acea perioadă am stat de vorba cu o persoană care avea numai cuvinte de laudă la adresa vedetei americane. Atunci când am început să-mi împărtăşesc parerea şi lucrurile pe care le ştiam despre cântăreţ, persoana respectivă a rămas pe gânduri, zicând doar cu jumătate de gură: „ Eu am crezut altceva… ”

Desigur că lumea, care are propriile ei valori, are şi propriile metode de a recunoaşte aceste valori. Popularitatea este una dintre ele! Însă, copii lui Dumnezeu trebuie nu numai să aibă valori diferite de valorile lumii, ei trebuie şi să recunoască aceste valori într-un mod diferit. Popularitatea nu este una dintre metodele biblice de a da valoare lucrării sau oamenilor lui Dumnezeu!

Aceste gânduri îşi trag originea dintr-o discuţie avută cu un frate, un vechi slujitor în ogorul Evangheliei. În ce mă privea, chiar eram indignat de faptul că o anumită revistă creştină începuse să atace constant, chiar ironic, lucrarea Duhului Sfânt, afirmând deschis că vorbirea în alte limbi nu este un fenomen care s-a repetat în istoria bisericii. Însă, ceea ce m-a surprins a fost reacţia acestui frate slujitor, care mi-a spus: „Să ştii frate, că această revistă este populară şi este citită de foarte mulţi creştini!” Acest răspuns nu a făcut altceva decât să-mi provoace multă amărăciune, mai ales pentru faptul că răspunsul venea din partea unei voci autorizate, care ar fi trebuit să ia atitudine! De exemplu, am întâlnit şi situaţii în care nu s-au luat măsuri faţă de anumite persoane sus-puse, din ierarhia bisericească, deşi existau suficiente dovezi că viaţa lor era compromisă. Faptul că o persoană este foarte cunoscută, deci populară, determină de prea multe ori tolerarea păcatului, chiar şi în biserică.

Privind serios la ceea ce se petrece în unele dintre bisericile noastre, avem motive să ne îngrijorăm! În prezent, la toate nivelurile de slujire, pot fi găsiţi oameni a căror viaţă lasă foarte mult de dorit! Situaţia este cunoscută şi recunoscută! Cu toate acestea, pentru simplul fapt că sunt populari, oamenii sunt lăsaţi mai departe pe poziţiile lor. Câţi predicatori nu propovăduiesc încă de la amvoanele bisericilor, numai pentru că sunt „populari“ sau pentru că au reuşit o „bună politică bisericească” şi astfel, ocupă o poziţie privilegiată în ierarhia religioasă? De asemenea, există destui cântăreţi care nu mai au aproape nimic în comun cu Dumnezeu şi cu viaţa creştină, însă sunt buni la muzică, sunt populari şi prin urmare sunt acceptaţi. Surprinzătoare este disponibilitatea noastră de a accepta aceste compromisuri de ordin moral!

Church popularityTotodată, se pare că însăşi Biserica este avidă de popularitate. Avem nevoie de cineva foarte „popular”, fie el cântăreţ, predicator sau lider creştin, care să ne promoveze imaginea în lume! Dorim ca biserica să fie mai apreciată, mai recunoscută, mai acceptată, mai în „rând cu lumea”! Dar câţi dintre noi ne gândim serios la faptul că această atitudine, de a ne lăsa influenţaţi de popularitate, compromite rolul bisericii de a fi „…stâlp şi temelie a adevărului…” Atunci când accept de dragul popularităţii, ca anumite persoane să ocupe anumite poziţii, ne gândim oare la faptul că exemplul personal negativ, dat de aceştia celor pe care îi conduc şi care îi consideră modele „demne de urmat“, îi compromite profund şi pe cei conduşi?

Aproape întotdeauna, când se are în vedere o atitudine corectă, care ar trebui luată faţă de oamenii compromişi, dar populari, susţinătorii lor au următoarea motivaţie: „Să nu judecăm noi pe nimeni, lasă să-i judece Dumnezeu”. În opinia mea, dacă ştim bine că viaţa unora nu este în concordanţă cu voia lui Dumnezeu, dar în ciuda acestei evidenţe continuăm să-i susţinem în locurile de frunte, datorită „popularităţii“ lor, dovedim, fie faptul că, într-o oarecare măsură, suntem şi noi compromişi, fie lipsa de curaj, alimentată de frică şi comoditate. Această disponibilitate spre compromiterea adevărului, de dragul popularităţii, este un atentat la sfinţenia lui Dumnezeu! Noi avem de-a face cu un Dumnezeu sfânt, care cere şi de la noi sfinţenie!

Dacă privim cu seriozitate Sfintele Scripturi, vom constata că Dumnezeu nu este impresionat nici de popularitatea unuia, nici de mulţimile adunate în jurul altuia. Ceea ce are preţ în ochii lui Dumnezeu este sfinţenia! Biblia spune: „Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.“ (Matei 7:13-14). În vremea lui, Noe şi familia sa nu erau decât o minoritate. Este oare posibil ca Dumnezeu să privească dezinteresat spre mulţimi de oameni care pier şi să salveze cu milă doar câteva persoane? Ce anume a făcut diferenţa între Noe şi familia sa, faţă de ceilalţi? In Geneza 6:9 citim: „Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui…” Atunci când Dumnezeu şi-a declanşat mânia, nu a contat nici numărul de oameni adunaţi în jurul lui Noe, nici popularitatea lui, ci numai neprihănirea lui!

Iosua şi Caleb sunt alţi doi bărbaţi, care se aflau în minoritate, dar care erau întrutotul de partea lui Dumnezeu. La un moment dat, cei mulţi erau pe punctul de a-i linşa pe cei doi. În cele din urmă însă, Dumnezeu şi-a spus cuvântul. Singurii care au intrat în ţara promisă au fost Iosua şi Caleb!

Regele Saul acceptă compromisul în viata sa. Cu toate că devenise deosebit de popular, iar succesul său era incontestabil, acestea nu îl impresionează pe Cel Atotputernic. Dumnezeu nu ia în calcul numele, poziţia sau influenţa lui Saul! Toate acestea înseamnă prea puţin, în comparaţie cu ascultarea de El! Verdictul divin pentru regele mai înalt cu un cap decât toţi ceilalţi, pentru liderul care ţinea toată naţiunea, este clar: „…l-am lepădat…” Îmi aduc aminte de două nume care, în urmă cu câţiva ani, erau deosebit de sonore în America. Este vorba de tele-evangheliştii Jimmy Swaggart şi Jim Bakker. Ei deveniseră atât de populari şi erau cunoscuţi în întrega lume. Dumnezeu nu a fost impresionat de popularitatea lor şi atunci când ei au încetat să-L mai asculte, Dumnezeu i-a smerit! Gândindu-ne la cele de mai sus, consider că ar trebui să luăm în serios Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aplicăm în orice condiţii şi împrejurări, indiferent de popularitatea persoanelor aflate în cauză!

Ţinta noastră trebuie să fie dreptatea lui Dumnezeu! În Mica 6:8 El spune: „Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate…” Este trist atunci când, de dragul păcii, în bisericile noastre renunţăm la dreptatea lui Dumnezeu. Singura pace, acceptată de Dumnezeu, este pacea care are la bază dreptatea Sa. Acest adevăr este valabil în privinţa mântuirii fiecăruia dintre noi. Dumnezeu mântuieşte o persoană şi face pace cu ea, numai după împlinirea dreptăţii Sale, cu privire la acea persoană, în jertfa lui Isus Cristos. Acest principiu trebuie să stea la baza păcii şi în comunităţile noastre! Dacă vom tolera tot felul de păcate, în scopul de a menţine pacea în biserică, doar pentru faptul că nu ne putem atinge de unele persoane „cu influenţă“, „populare“ atunci slujirea noastră nu este după voia lui Dumnezeu!

Dacă vom continua să dăm valoare persoanelor, lucrurilor şi realizărilor după modelul lumii, având ca reper popularitatea nu adevărul şi sfinţenia, atunci bisericile vor deveni tot mai lumeşti. În vremurile pe care le trăim, Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie şi veghere, pentru a nu permite ca standardele lumeşti să deturneze biserica şi valorile ei biblice, inestimabile şi veşnice!