Toate isi au timpul lor


losua 10:6-15

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.               Eclesiastul 3:1
O ZI LUNGĂ
Auzim adeseori spunându-se: „Dacă ar fi câteva ore în plus în zi!” Cu toate acestea, Dumnezeu face ca pământul să se rotească la fiecare 24 de ore, timp suficient ca să facem tot ce ne cere El în fiecare zi. O problemă poate fi şi faptul că nu punem lucrurile de pe primul loc, pe primul loc şi că încercăm să le facem pe toate. 
Intr-un articol publicat de revista „Decision”, Maxine Hancock îşi aduce aminte că după ce prima ei carte a fost tipărită, a întâlnit o femeie care era soră medicală la o maternitate. Cu o grămadă de micuţi trăgând de ea, ea s-a uitat cercetătoare la Maxine: „Doamnă! Trebuie să fiţi foarte ocupată!” a spus ea. „Nu cred să fiu mai ocupată ca dumneavoastră”, a răspuns Maxine. „Cum aveţi timp să le faceţi pe toate?” a întrebat femeia. „Simplu. Nu le fac pe toate. Fac prima dată ceea ce cred că este cel mai important.” In textul de azi, losua porunceşte soarelui şi lunii să stea, astfel ca orele de lumină să se prelungească. Nu e mirare că Dumnezeu a răspuns prompt rugăciunii lui, deoarece losua a văzut că ziua zboară. Uimitoarea minune sugerează că există întotdeauna timp suficient ca să facem ceea ce ne cere Dumnezeu. O, El nu va adăuga în mod supranatural ore la ziua noastră, dar prin Cuvântul Său  şi  prin  Duhul Lui  cel Sfânt, ne va arăta ce să facem şi ne va da putere 
s-o facem. 
Presiunile vieţii ne ţin mereu în alergare? Poate că ar trebui să ne concentrăm din nou asupra priorităţilor. Poate că încercăm să realizăm prea multe şi să ne repartizăm energiile unor scopuri greşite. Când căutăm priorităţile lui Dumnezeu, zilele pe care ni le dă El sunt suficient de lungi.  – D.J.D.
Orice zi ce vine de la Domnul 
E destul-a face tot ce El ne cere. 
Şi dacă în El ne vom încrede 
                   Vom primi în trup şi-n inimă putere.       – D.J.D.
Descoperirea că nu trebuie să le faci pe toate poate fi una din cele mai mari eliberări ale vieţii.

Teama își are locul ei!

Ferice de omul care se teme necontenit.   Proverbe 28.14

     Teama de Dumnezeu este începutul şi temelia adevăratei credinţe. Fără un respect sfânt şi o adorare serioasă a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Lui, nu există punct de sprijin nici pentru cele mai strălucitoare virtuţi. Sufletul care nu-L cinsteşte pe Dumnezeu, nu va cunoaşte niciodată sfinţenia. Fericit este acela care are această teamă sfântă de a face rău. El se gândeşte înainte de a face ceva şi se teme să nu greşească, să nu-şi neglijeze lucrul pe care-l are de făcut şi-i este frica să nu păcătuiască. El se depărtează de orice prietenie primejdioasă, de orice flecăreală şi de orice lucrare necurată. Această abţinere de la rău nu-l face pe un om nenorocit, ci dimpotrivă, îi aduce fericire. Santinela care veghează este mai fericită decât soldatul care doarme în post. Cel ce vede de departe răul şi-l ocoleşte este mai fericit decât cel care merge spre rău cu nepăsare şi care sfârşeşte prin pierzare.Temerea de Dumnezeu este un har luminos care îndrumă pe om pe o cale sigură, despre care se spune: „Nu va fi pe ea (pe cale) nici un leu şi nici o fiară sălbatică nu va trece pe ea”. Păzirea „de orice se pare rău” este o rânduială care face ordine şi care prin puterea Duhului Sfânt, îl pune pe om într-o stare care-l face să-şi păstreze îmbrăcămintea curăţată de întinăciunile lumii. În orice caz, cel ce „se teme necontenit” este fericit. Solomon a încercat în viaţa sa şi a gustat şi din bucuriile lumii şi din teama sfântă, şi a găsit că cea dintâi este deşertăciune, iar cea de a doua este fericire. Să nu facem şi noi încercările lui, dar să ne aducem aminte de concluzia la care a ajuns: deşertăciune într-o parte, fericire în altă parte.

Te vede Dumnezeu!

„Tu ești Dumnezeul care mă vede” Geneza 16:13

Mă întreb de multe ori ce ar fi fost viața mea dacă Dumnezeu n-ar fi privit din înălțimea slavei Sale și către mine, un om ca oricare altul, cu bune și rele, cu realizările și cu păcatele mele, un om care deși nu avea mare lucru, la un moment dat era cât pe ce să piardă totul…?

Cred cu tărie că viața mea ar fi fost un haos total, o infinită goană după satisfacerea „EU-lui”, o viață în care ar fi primat dorința de a obține plăcere din orice și cu orice preț. O viață condusă după criterii stabilite de Satan, acum mai multe mii de ani, criterii care se concentrează din cale afară de egoist doar pe persoana mea și pe nimic altceva.

Așa am trăit 30 de ani din viață și îmi pare rău pentru fiecare zi trăită fără să ridic capul către zarea albastră măcar o dată și să zic „Doamne, îți mulțumesc!”

Sunt oameni și nu puțini care zile, luni și ani în șir trăiesc viața ca și cum nu ar mai fi un mâine, un cer, un rai, un Dumnezeu care ne vede. Ani la rând, Dumnezeu, Fiul Său, raiul sau iadul erau doar metafore pentru mine. Deși trăiam astfel, Dumnezeul care a creat cerul, pământul, Universul cu tot ce cuprinde el, îmi urmărea pașii, îmi cunoștea viața, mă vedea în fiecare secundă a vieții mele. Ce Dumnezeu măreț și glorios! continuarea aici

Domnul e cu tine oriunde vei fi


EL E CU MINE ORIUNDE SUNT
Domnul va fi cu voi. 2 Cronici 20.11
A avut un mare har Iosafat, căci o mare mulţime ieşise împotriva lui; şi această făgăduinţă va fi şi pentru mine, căci am nevoi mari şi n-am nici putere, nici înţelepciune. Dacă Domnul este cu mine, puţin mă interesează dacă sunt părăsit de oameni. Dacă Domnul este cu mine, voi birui în lupta vieţii şi, cu cât încercările mele vor fi mai mari, cu atât mai slăvită va fi biruinţa. Dar sunt eu sigur că Domnul este cu mine? Sigur că El este cu mine, dacă eu sunt cu El. Dacă eu am încredere în credincioşia Lui şi credinţă în Cuvântul Său, şi dacă ascult de poruncile Sale, El va fi sigur cu mine. Dacă eu aş fi de partea lui Satan, Dumnezeu ar fi împotriva mea, căci nu se poate altfel; dar dacă eu trăiesc ca să-L cinstesc pe Dumnezeu, pot fi sigur că şi El mă va cinsti pe mine.Sunt sigur că Dumnezeu este cu mine, dacă Domnul Isus şi numai El este singurul meu Mântuitor. Dacă mi-am încredinţat sufletul singurului Fiu al lui Dumnezeu, atunci eu pot fi sigur că Tatăl va lucra cu toată puterea Sa, pentru că eu nu-L necinstesc pe Fiul. Dumnezeu să-mi dea credinţă pentru ca să pun stăpânire pe această scurtă dar dulce făgăduinţă de astăzi. Doamne, împlineşte cuvântul Tău pentru slujitorul Tău! Fii cu mine în casă, pe stradă, pe câmp, în prăvălie, fie că voi fi împreună cu alţii, fie că voi fi singur! Şi fii de asemenea, Doamne, cu tot poporul Tău!

Botez în apă la Slatina! După peste 18 ani de căutări, un călugăr Îl găsește în sfârșit pe Dumnezeu!

IMG_6162

Cu ocazia vizitei în România, am avut marea plăcere de a participa la un botez Nou Testamental, care a avut loc în apa râului Olt.

După 18 ani de căutări, 3 ani și jumătate petrecuți la Muntele Athos, 1 an și 3 luni petrecuți ca pustnic prin munți și prin mai multe chilii din România, căutarea a luat sfârșit în orașul Slatina, Județul Olt, unde Iulian, a realizat și l-a primit pe Dumnezeu ca Mântuitor personal. A realizat că Dumnezeu nu locuiește nici în munții faimoși ai Athosului, nici în chiliile renumite din țară și nici măcar în pustietatea munților, ci El, caută o inimă sinceră și smerită, unde să lege o relație de TATĂ-FIU!

Vă las să ascultați mărturia lui în continuare.

În slujba Regelui,

mike olari

Din prisosul inimii vorbeşte gura

MATEI 12:34
„Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.”
Cuvintele acestea ale Domnului Isus au o îndoită aplicaţie. Ele pot fi o referire la mărturia bucuroasă şi activă a copilului lui Dumnezeu, căruia fiindu-i plină inima de bucuria mântuirii, aceasta îl împinge să mărturisească pe Domnul lui iubit. În împrejurarea, însă, în care Domnul Isus spune cuvintele acestea, El Se referă la aspectul negativ al vorbirii, şi în acest caz la vorbirea Fariseilor care, din ură şi invidie faţă de El, comit cel mai grav păcat, hula împotriva Duhului Sfânt, care „…nu va fi iertată oamenilor nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” El cunoştea adevăratele lor gânduri, ascunse sub prestigiul lor religios şi în profesiunea lor de credinţă exterioară, şi le arăta astfel, până în ce grad, inima omenească „…este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea.” (Ier. 17:19) Din prisosul unei astfel de inimi vorbeşte gura.
Să ne cercetăm în lumina acestor cuvinte. Să ne gândim la cuvintele pe care le-am pronunţat, la cuvintele care, sunt roadă şi expresia gândurilor noastre şi pe care le-am spus cu uşurătate, dar care au fost auzite şi repetate, cuvinte capabile să facă atâta rău, să înşele pe alţii şi să dea naştere la atitudini ostile. Inima, ne spune Domnul, este plină peste măsură de astfel de lucruri şi gura este gata să le rostească. Câte pagube, cât rău, câte situaţii ireparabile şi câtă ocară adusă Domnului Isus şi Evangheliei. Cuvântul lui Dumnezeu consacră nenumărate locuri şi în Vechiul şi în Noul Testament, cu privire la păcatul acesta, iar Iacov spune că „…Limba este o lume de nelegiuiri.” Dar ceea ce este foarte grav, este faptul că deşi am citit de atâtea ori aceste locuri din Scriptură, noi totuşi continuăm să fim, uneori, fără frâu în vorbirea noastră. Şi credem că lucrul acesta va putea continua aşa? Este un verset de o extremă gravitate în Prov. 13:13: „Cine nesocoteşte (sau dispreţuieşte) Cuvântul Domnului se pierde.” Ce este de neapărată urgenţă? Trebuie Hristos cel răstignit să fie izvorul gândurilor din inima noastră, ca acolo să fie răstignită capabilitatea de răutate şi de invidie a inimii noastre fireşti.
Numai atunci Duhul Sfânt nu va mai fi întristat şi numai atunci, celălalt aspect al vorbirii noastre izvorând din abundenţa unei inimi pline de bucuria mântuirii şi a părtăşiei cu Domnul Isus, îl va preamări pe El.
Ce minunat va fi când între credincioşi va domni o atmosferă caldă de dragoste, de înţelegere, de apreciere a unuia pentru celălalt şi nu vor mai fi pagubele triste generate de o limbă rea. Domnul să pună o strajă înaintea inimii şi gurii noastre.

Rabd totul pentru cei aleşi

Rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea
care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.
(2 Timotei 2:10)

 

O, dacă ar fi ştiut Iov, în timp ce şedea în cenuşă, frământându-şi inima gândindu-se la providenţa lui Dumnezeu, că milioane de oameni de-a lungul istoriei vor privi înapoi la încercările lui! Ar fi prins curaj având în vedere faptul că experienţa lui va fi un ajutor pentru mulţi oameni din lume.

Nimeni nu trăieşte pentru el însuşi, şi povestea lui Iov este ca povestea ta şi a mea, doar că a lui a fost scrisă pentru ca toţi să o vadă. Nenorocirile cu care s-a confruntat Iov şi încercările cu care s-a luptat sunt lucrurile pentru care el este amintit, şi fără ele probabil că n-am fi citit niciodată despre el în Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă în următoarele zile. Poate că nu suntem în stare să vedem lumina în timpul luptelor noastre, dar putem crede că acele zile, ca şi în viaţa lui Iov, vor fi cele mai importante zile pe care am fost chemaţi să le trăim.     Robert Collyer

Cine n-a învăţat că cele mai triste zile din viaţă sunt de fapt cele mai bune? În zilele când faţa ne e plină de zâmbete şi săltăm uşor pe păşunea moale împodobită de Dumnezeu cu flori de primăvară, capacitatea inimii noastre este adesea risipită.

Sufletul care este tot timpul vesel şi bucuros pierde lucrurile cele mai adânci ale vieţii. Sigur că această viaţă îşi are răsplata ei şi e pe deplin satisfăcută, dar adâncimea satisfacţiei ei este foarte mică. Inima lui este mică, şi natura lui, care poate experimenta cele mai mari înălţimi şi cele mai mari adâncimi, rămâne nedezvoltată. Şi fitilul vieţii lui arde repede până la capăt, fără să cunoască vreodată bogăţia profundei bucurii.

Adu-ţi aminte că Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng”  (Matei 5:4).Stelele strălucesc cel mai tare în timpul nopţilor lungi şi negre ale iernii. Şi florile sălbatice de genţiană îşi arată frumuseţea pe înălţimile înzăpezite şi îngheţate şi aproape inaccesibile ale munţilor.

Se pare că Dumnezeu foloseşte presiunea durerii pentru a stoarce împlinirea promisiunilor Sale şi astfel din teascul Lui iese cel mai dulce suc. Numai cei care au cunoscut durerea pot să aprecieze pe deplin marea blândeţe a „omului durerii” (Isaia 53:3).   selectat

Poate că ai parte de puţină vreme frumoasă, dar lungile perioade de întuneric gros au fost plănuite pentru tine cu multă înţelepciune, probabil pentru că o întindere lungă a unei vremi de vară te-ar fi transformat într-un pământ arid sau într-un pustiu sterp. Domnul tău ştie cel mai bine, iar norii şi soarele aşteaptă porunca Lui.   selectat

Când i s-a spus: „E o zi gri”, un bătrân cârpaci scoţian a replicat odată: „Da, dar nu vezi peticul acela albastru?”

Fara credinţă este imposibil să‑I fii plăcut lui Dumnezeu

Iar fără credinţă este imposibil să‑I fii plăcut, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că‑i răsplăteşte pe cei care‑L caută.               Evrei 11.6

 Oamenii spun: «Văd, deci cred»; însă noi spunem: «Cred, deci văd». Răsturnăm proverbul: credinţa ne este văz, auz, gust şi pipăit; este atât de puternică în noi, încât nu doar că ştim că există Dumnezeu, ci Îl privim ca pe marea Forţă motrice a universului şi ca pe Acela pe care ne bazăm pentru ajutorul zilnic. Prin urmare, obiceiul creştinului este să apeleze la Dumnezeu în orice slăbiciune, să strige către Dumnezeu în orice pericol. El nu se roagă gândind că rugăciunea este un exerciţiu evlavios, dar nefolositor; ci crede că este o acţiune ce va avea un rezultat, crede că este cererea convingătoare a unui copil faţă de părintele său, răsplătită cu dăruirea iubitoare a binecuvântării.Credinciosul nu priveşte înspre cer dintr‑un instinct firesc de a spera în zile mai bune şi de a se încuraja cu o închipuire evlavioasă despre providenţă; ci el priveşte înspre cer, deoarece Dumnezeu chiar este acolo, atent, tandru, înţelegător şi gata să vină în ajutorul poporului Său cu braţ puternic.Astfel, deoarece obiceiul nostru este de a‑L aştepta pe Domnul, mergem la El în vremuri tulburi, după cum este şi normal. Nu facem din El o resursă ocazională, folosită doar atunci când nu mai avem ce face, ci rămânem în El şi, în fiecare dimineaţă, ne vărsăm inimile înaintea Lui. Astfel că, atunci când apar necazurile, alergăm la Dumnezeu asemenea unui porumbel spre cuibul lui, asemenea iepurelui spre vizuină, asemenea copilului obosit spre pieptul mamei sale. Nautilul [specie de moluscă din mările tropicale, care are corpul închis într‑o cochilie compartimentată în spirală – n.tr.], atunci când este deranjat, îşi strânge înotătoarele şi se scufundă în adâncuri. La fel şi noi, în orice furtună, ne scufundăm în adâncurile dragostei divine. Binecuvântat este omul al cărui duh priveşte doar spre Dumnezeu în orice vreme! Să ne întrebăm fiecare în parte: procedez eu în felul acesta? C. H. Spurgeon

TATĂ, CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII SĂRAC?

trecând prin anotimpuri

Un om de afaceri, vrând ca fiul sau sa știe ce e să fii sărac”, l-a dus la munte ca să petreacă două zile cu o familie de țărani. Au șezut la ei trei zile și două nopți, în modesta lor casă.
La taraÎn mașină, la întoarcere spre casă, tatăl l-a întrebat pe fiul său:
– Cum ți s-a părut această experiență?
– Bună, spuse fiul gânditor, cu privirea îndreptată spre orizont.
– Și ce ai învățat, insistă tatăl?
– Am învățat, unu: că noi avem un câine iar ei patru; doi: noi avem un jacuzzi, iar ei un râu fără sfârșit cu apa cristalină unde sunt pești; trei: noi avem reflectoare care luminează grădina noastră, în timp ce pe ei îi luminează luna și stelele; patru: curtea noastră e mică și a lor ajunge până la orizont; cinci: noi ne cumpărăm mâncarea, dar ei seamănă și…

Vezi articolul original 151 de cuvinte mai mult

Christos a înviat !!

RESURECTION

Sursa foto: google.ro

Cea mai mare tragedie și nedreptate a tuturor timpurilor s-a transformat în cea mai mare binecuvântare pentru toți locuitorii Terrei.

Însuși diavolul, personal nu a înțeles faptul că omorându-L pe ISUS își periclitează existența împărăției lui, iar în final își va suporta osânda veșnică pentru tot răul făcut creației lui Dumnezeu.  Învierea lui ISUS, situează creștinismul deasupra tuturor religiilor. Creștinismul este singura religie prin care omul poate beneficia de o relație directă cu Dumnezeu, fiindcă are ca fondator pe Fiul lui Dumnezeu, singurul Mare Lider religios care a murit, dar a și înviat din moții .

Creștinii sunt singura comunitate care sărbătorește învierea Liderului lor. Mare HAR, dar și o mare responsabilitate față de acest mare preț plătit pentru noi. Astăzi suntem nespus de bucuroși să putem sărbători un eveniment UNIC, petrecut pe planeta noastră cu aproximativ 2000 de ani în urmă.

CHRISTOS A ÎNVIAT !!
mike olari