Cum să facem ucenici??

DBE913EA-F3F4-4917-87C0-F4F245B753DC

Subiectul ucenicizării este un subiect foarte discutat, dar dacă rămâne doar la nivel teoretic, nu ajută nimănui. Isus s-a ocupat în mod practic de acest subiect şi astfel, credinţa creştină a ajuns până la noi, prin intermediul ucenicilor, de care s-a ocupat chiar El, Isus!

Avem din nou mare nevoie de o experienţă practică pe acest domeniu, altfel nu vom avea parte de schimbări majore în biserica creştină, care şi-a pierdut mult din eficienţa şi efectul puternic pe care l-a avut, în timpul Domnului Isus.

Provocarea pe care Masters Bible School o face începând cu data de 1 Septembrie, în România, este exact răspunsul la nevoile bisericii contemporane. Ascultaţi mai jos mesajul celui care este preocupat de acest domeniu, cu toată inima şi din dragoste pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Iar dacă sunteţi interesaţi, alăturaţi-vă celor aproximativ 40 de slujitori din aproximativ 10 ţări de pe glob, care deja au rezervat biletele de avion, pentru a ajunge în timp util în România, locul în care se vor desfăşura aceste cursuri!

Vă rog, nu ezitaţi să ne contactaţi pentru mai multe informaţii şi detalii.
God bless you all!
Mike Olari

Ursul Carpatin – Împovărat… sau nu!

impovarat-sau-nu

„Binecuvântat să fie Domnul care zilnic ne poartă povara!” Psalmul 68:19

Am cunoscut un condamnat pentru omor care după ce s-a pocăit mi-a spus: „pot dormi liniștit, după foarte mulți ani mă pot odihni, nu mai am coșmaruri, am scăpat de povara crimei pe care am comis-o”. Atunci am zis în mintea mea: „Wow! Dumnezeu poartă povara unui criminal, cum se poate asta? Acest om a luat viața cuiva, mai poate fi iertat un asemenea om?”

Vreau ca acei care citiți să vă cercetați inima fiecare în parte și nu mă deranjează dacă îmi veți lăsa scris într-un mesaj sau într-un comentariu la acest articol părerea dumneavoastră. Gândiți-vă că victima acestui criminal putea fi cineva foarte drag vouă… Ce credeți: este corect ca Dumnezeu să poarte poverile acestor oameni?

Personal, nici nu vreau să îmi imaginez cât de greu ar putea fi ca cineva să îmi răpească pe nedrept pe unul dintre cei dragi ai mei, însă mă raportez strict la Sfânta Scriptură când zic că nu există păcat pe care jertfa Domnului Hristos de pe cruce să nu îl poată curăța, nu există păcătos pe care Iisus Hristos să nu-l poată elibera de povara răului comis de acesta. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” Matei 11:28

Spune Domnul Iisus: „Veniți la Mine, toți”, a spus toți, inclusiv: hoți, tâlhari, bandiți, criminali….” A spus toți ceea ce îi include și pe cei care nu au comis o faptă penală în viața lor, dascăli, ingineri, oameni mai mici sau mai mari. „Veniți toți”  la Singurul care poarte da cu adevărat odihnă.

Iisus Hristos cheamă la EL „pe toți cei trudiți și împovărați”, împovărați  cu ce? Dacă nu cu vina păcatelor și aici nu mă refer doar la cei care au ajuns în pușcării. Oamenii … continuare articol

Ghita Ignat – ”OMUL PE LIMBA LUI PIERE”

Matei 12:36-37 – „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină și din cuvintele tale vei fi osândit.”


Pe vremea când nu-L cunoșteam pe Dumnezeu cu adevărat și într-un mod personal, am fost judecat într-un dosar de trafic de țigări. În timpul procesului, chiar încă de la început, mi s-a dat rechizitoriul cu toate probele existente, printre care și toate convorbirile telefonice pe care le avusesem cu diferite persoane implicate în acel dosar. Spre uimirea mea, am observat că toate aceste convorbiri erau așezate pe foi în format text, fără nicio modificare. Gândindu-mă la aceste lucruri, nu pot să nu merg mai departe cu gândul la faptul că într-o zi vom sta în fața lui Dumnezeu … continuare articol

Ursul Carpatin – Din nou în libertate!

IMG_5463

Ieri, 9 iulie 2017, am avut parte de o zi mult binecuvântată de Domnul, prin faptul că după aproape două luni de zile am fost din nou acceptați să luăm parte la slujba de duminică dimineață a unei biserici din libertate. De data aceasta, Dumnezeu ne-a trimis la Biserica „Betania” din localitatea Cătămărești-Deal, județul Botoșani. Acolo am fost primiți cu multă căldură și dragoste de frații din această biserică și zic ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pentru inima aleasă pe care o au, iar în mod special pentru că unii dintre ei se implică activ în lucrarea din Penitenciar.

Unul dintre frații de la Betania, fiind chemat la amvon să dea un îndemn, a zis ceva foarte interesant: „Mulțumesc lui Dumnezeu care schimbă vieți, atât între cei liberi, dar mai ales între a celor din pușcării. Slăvit să fie Numele Său pentru că noi, creștinii, asta ne dorim, ca viețile acelora care au greșit, fie liberi, fie închiși, să fie schimbate în bine”.

Îmi doresc ca inimile câtor mai mulți frați în credință de pretutindeni să vină prin rugăciune în sprijinul lucrării pe care Dumnezeu o … continuare articol

Ghita Ignat – Conduși de Dumnezeu !


Numeri 9:17-18: „Când se ridica norul de pe cort, porneau şi copiii lui Israel; şi acolo unde se oprea norul, tăbărau şi copiii lui Israel. Copiii lui Israel porneau după porunca Domnului şi tăbărau după porunca Domnului; tăbărau atâta vreme cât rămânea norul deasupra cortului.”
Acest eveniment se întâmpla în vremea lui Moise (aprox. în jurul anului 1445 î.Hr.), când poporul Israel călătorea prin pustiu înspre Țara Făgăduinței (Canaan). La vremea respectivă, prezența lui Dumnezeu se manifesta într-un stâlp de nor ziua și într-un stâlp de foc, noaptea. Deși era un popor răzvrătit și încăpățânat (vezi Isaia 1:3-4), ei se temeau de Dumnezeu și Îl urmau atunci când El le poruncea. Dar și atunci ca și acum, erau oameni care nu se încredeau pe deplin sau deloc în Dumnezeu. Însă, cei care au crezut cu adevărat în făgăduințele Lui au reușit să pășească în Țara Făgăduinței, țara Canaan.
Raportându-ne la acest eveniment, putem constata că prezentul pe care îl trăim noi astăzi nu este diferit de cel de atunci. Domnul Iisus Hristos ne avertizează în Evanghelia după Matei 6:24 – „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona”.   Continuare articol…

Iosif Ton – Curajul de a schimba ce trebuie schimbat!


Fericit Patriarh şi Preacinstiţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române,

Pe lângă teologia unui cult, întocmită de oameni cu multă pregătire, există şi o teologie populară, care este de fapt modul în care poporul înţelege şi rezumă teologia dogmatică. Circulă acum două istorioare care, puse laolaltă, redau cel mai bine teologia ortodoxă. 

Când le analizăm cu sinceritate, ne îngrozim şi ne dăm seama ce mare este nevoia de schimbare. Mă rog lui Dumnezeu să vă dea şi înţelegerea şi curajul de schimbare.

Cu cinstire deosebită,

Iosif Ţon
Curajul de a schimba ce trebuie schimbat

Românii au ieşit în lume după anul 1830, când boierii români au început să-şi trimită copiii la şcoli în Franţa. Când aceştia s-au întors acasă, aveau alte vederi, alt fel de gândire decât părinţii lor. Era prima ciocnire de culturi în poporul nostru. Ciocnirea era mai ales între gândirea liberală apuseană şi gândirea românească bizantină. Ieşirea românilor la şcoli în diferite ţări apusene a continuat de atunci fără întrerupere până când a căzut peste noi cortina de fier comunistă. Scopul acesteia era acela de a bloca orice acces la cultura apuseană şi mai însemna o masivă îndoctrinare cu gândirea marxistă rusească.

După patruzeci de ani negri şi grei, cortina a căzut şi, de data aceasta nu numai copiii au plecat la studii, ci trei milioane de români au plecat în apus în căutare de lucru. Unii se stabilesc în ţări apusene, dar mulţi se duc temporar şi apoi se întorc acasă cu gândul de a face şi la noi ceea ce au văzut şi le-a plăcut „acolo”. Milioane de români călătoresc ca turişti, sau pleacă în vizită la rude, sau la prieteni. Poporul român se deschide masiv spre influienţele din ţările apusene.

Televiziunea, cu zeci şi sute de canale, ne-a adus lumea direct în casele noastre. Apoi a apărut internetul, cea mai formidabilă maşină de informare, care ne pune la dispoziţie tot ce s-a gândit şi se gândeşte în lume.

Prin toate acestea, gândirea poporului român se schimbă radical. În tot procesul acesta de înnoire, de reconsiderare a tot ce am fost şi de abandonare a numeroase tipare de gândire şi de relaţionare, un singur element pare să nu fi fost atins de nici cea mai mică adiere de schimbare: religia ortodoxă, sau „legea noastră strămoşească.” Şaisprezece milioane şi jumătate de români se declară cu mândrie ortodocşi. Chiar dacă mulţi dintre ei n-au nici cea mai mică idee ce este de fapt ortodoxia. Fiindcă pentru cei mai mulţi români a nu fi ortodox înseamnă a fi păgân, şi „noi – zic românii – nu suntem păgâni, suntem creştini”, un alt termen pe care îl folosim fără să ştim exact ce înseamnă.

Biserica Ortodoxă Română dispune de un uriaş aparat de întreţinere şi de apărare a „credinţei noastre naţionale”, aparat finanţat totalmente şi generos din bugetul statului. Chiar şi SRI-ul este pus în slujba „Bisericii noastre naţionale”. Prin anul 1993 (dacă mai ţin bine minte anul) SRI-ul a prezentat primul lui raport de activitate anual şi, în zelul de atunci de a arăta deschiere, s-a inclus şi o observaţie despre cultele evanghelice, care – scria în raport – sunt de origine apuseană, primesc finanţare din apus şi „fac concurenţă neloială” bisericii naţionale. După acea gafă de sinceritate, niciodată de atunci încoace nu s-a mai lăsat să scape nici o remarcă ce ar putea să indice că SRI este pus în slujba Bisericii Ortodoxe.

O observaţie în treacăt. Dacă cultele evanghelice (baptiştii, creştinii după Evanghelie şi penticostalii) sunt de origine apuseană, iar noi cu toţii intenţionăm să fim legaţi de apus şi să fim apuseni, de ce atunci cultele acestea „apusene” sunt considerate a fi o primejdie pentru neamul românesc?

Dar să privim încă odată la ceea ce înţelege poporul că este Biserica ortodoxă. Circulă două istorioare care sunt grăitoare în această privinţă. Prima este următoarea. Un pastor baptist întreabă pe un tânăr om de afaceri ortodox: „Dar tu de sufletul tău nu te îngrijeşti?” La care tânărul răspunde senin: „Cum să nu mă îngijesc? Am aranjat ca de la compania mea să meargă în fiecare lună o sumă de bani la biserica mea, şi aceasta îmi vede de suflet!”

Mai mulţi preoţi ortodocşi, în programele lor din internet, au prezentat această întâmplare ca pe ceva foarte important, căci – spuneau dumnealor – acest tânăr a înţeles foarte bine că „sfânta Biserică” este cea care îngrijeşte de sufletele oamenilor.

Să stăm şi să ne gândim bine ce înseamnă aceasta.

Sfântul apostol Ioan scrie că esenţa veştii bune (adică a creştinismului) „este că avem părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său Iisus Hristos” (1 Ioan 1:3). „Părtăşie” înseamnă relaţie personală directă de comunicare unii cu alţii, în cadrul căreia noi avem acces la Dumnezeu prin rugăciune şi Dumnezeu ne vorbeşte prin călăuzire. Tot Noul Testament stă mărturie despre această legătură directă, nemijlocită între om şi Dumnezeu prin Fiul Său şi prin Duhul Său cel Sfânt.

Istorioara de mai sus spune clar că individul nu trebuie să-şi bată capul cu Dumnezeu, ci el trebuie doar să aibă legătura (prin bani) cu Biserica şi aceasta îi rezolvă problemele cu Dumnezeu.

Să folosim alţi termeni. Viaţă spirituală înseamnă tocmai foamea după Dumnezeu, căutarea lui Dumnezeu şi găsirea lui Dumnezeu, iar apoi întreţinerea de relaţii intime cu Dumnezeu, ca Tată Bun, care se bucură să aibă comuniune cu fiii Săi. Aceasta este esenţa învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Dar, Biserica Ortodoxă se interpune între individ şi Dumnezeu şi-i spune individului; Tu trăieşte-ţi viaţa de unul singur, iar noi vorbim cu Dumnezeu toate câte te privesc pe tine.

Cu alte cuvinte, Biserica i-a răpit omului viaţa spirituală!

A doua istorioară. Un credincios ortodox îl întreabă pe preotul său: „Părinte, cât de mult pot eu să păcătuiesc? Nu există o limită pe care dacă o trec este o problemă?” La care preotul răspunde: „Ascultă, omule, tu nu poţi păcătui atâta cât îţi poate ierta Biserica!”

Şi aceasta este circulată laudativ de preoţii ortodocşi. Dar să ne gândim bine care sunt semnificaţiile ei. În primul rând, omului i se spune: Poţi păcătui oricât! Atâta timp cât legătura ta cu Biserica este în regulă, Biserica îţi iartă toate păcatele, oricât de multe şi de mari ar fi ele!

Tragedia cea mare este că în felul acesta orice motivaţie pentru dreptate, pentru cinste, pentru corectitudine, pentru bunătate, pentru nobleţe este distrusă. De ce m-aş mai osteni să evit păcatul, când „maica Biserică” mă mântuie de orice păcat? Şi când, pentru a ne transmite acest mesaj, construieşte măreaţa Catedrală pe care o numeşte „Catedrala mântuirii neamului”? Sau, văzând unde stă ironia situaţiei, au decis să-i schimbe numele?

Cred că era în 1963 când s-a început cultul personalităţii lui Ceauşecu. La Mânăstirea Putna s-a făcut o festivitate pompoasă, în care Ceauşecu a fost salutat ca un nou fel de Ştefan cel Mare. În cadrul festivităţii, un artist i-a recitat lui Ceauşescu discursul lui Kogălniceanu către Cuza, la instalarea acestuia ca Domn al Principatelor Unite, în care Kogălniceanu spune noului Domnitor cuvintele: „Domnia ta, fii bun… fi bun mai ales cu aceia cu care domnitorii de până acum au fost nepăsători sau răi…”. Lui Ceauşescu nu i-au plăcut aceste cuvinte. Seara, la masa festivă, Ceauşescu s-a întors către artistul care a recitat discursul şi i-a zis: „Ştii ce… eu nu văd de ce aş fi bun”!

Vedeţi, la şcoala la care a fost educat Ceauşescu, la Moscova, i s-a dat o anume concepţie despre lume şi viaţă şi în sistemul acesta de gândire nu există nici o motivaţie pentru bunătate. Nu-i de mirare că mai târziu, într-o dimineaţă când veneau de la casa lor regală din cartierul Primăverii spre Palatul prezidenţial şi au trecut pe lângă o coadă la care oamenii stăteau pentru pâine, „tovarăşa” Ceauşescu a exclamat: „Iar au ieşit şobolanii la pâine!” Vedeţi, în sistemul lor de gândire cei ce stăteau la coadă nu erau oameni, ci şobolani!

Să-mi iertaţi paralela, dar în sistemul de gândire ortodox, unde Biserica iartă oamenilor orice nelegiuire, ce motivaţie există pentru corectitudine, pentru dreptate, pentru adevăr, pentru bunătate?

Pentru a nu fi considerat unul care ofensează pe toţi românii, vă rog pe toţi să vă gândiţi câte cărţi despre moralitate, despre corectitudine, despre bunătate a publicat Biserica Ortodoxă de la revoluţie încoace? Sau ce alte acţiuni memorabile a intreprins Biserica ortodoxă pentru formarea la români a unui caracter nobil, sau, în termeni biblici, pentru formarea chipului lui Dumnezeu în oameni?

Singurul lucru perceput acum de români este că Biserica ortodoxă face tot ce poate să stoarcă bani de la oameni. Nemulţumirea a luat proporţii. Un semn clar este faptul că încrederea în Biserică a scăzut de undeva de la 90% la 30%!

Am semnale că în preoţime domneşte o nemulţumire tot mai mare. Dar orice exprimare a nemulţumirii este sancţionată cu severitate prin darea afară din slujbă.

Oare între ierarhi nu se va găsi unul care să cunoască adevărul lui Dumnezeu şi adevărata credinţă revelată în Sfânta Scriptură şi care să aibă curajul să vorbească, gata să plătească orice preţ. Acum cinci sute de ani, preţul era tortura cumplită şi apoi arderea pe rug. Astăzi nu mai există asemenea primejdii. Cel mai mare ar fi pierderea unei slujbe care oferă atâta confort, şi prestigiu, şi bogăţie, şi putere. Mântuitorul le spune: „Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul”. Neamul nostru românesc a dat mulţi eroi. Aceştia ne fac să fim mândri că suntem români! Oare din sânul ortodoxiei nu se vor ridica asemenea eroi? În slujba adevărului! De dragul unei noi vieţi spirituale în neamul românesc!

Astăzi suntem dispreţuiţi în apus, tocmai pentru lipsa noastră de moralitate. O nouă moralitate se naşte numai dintr-o nouă spiritualitate. Doar aceasta ne-ar putea propulsa în poziţia de model de caracter moral şi nobil.

Ştiu că pentru articole ca acesta, şi ca cele scrise înainte, mă fac duşmanul multora, devin indezirabil şi chiar îmi pun viaţa în primejdie. Am mai făcut-o pe vremea lui Ceauşescu. Dar m-am încrezut în Dumnezeu şi El m-a scăpat din mâna dictatorului. Dar chiar dacă nu mă va scăpa şi de data aceasta şi voi fi „lichidat”, nu este aceasta cea mai mare onoare: aceea de a fi martir pentru Cuvântul lui Dumnezeu?

Când eram student la Oxford, locul meu favorit de meditaţie era monumentul martirilor din centrul oraşului, acolo unde au fost arşi pe rug mai mulţi profesori din Universitate care au fost promotorii Reformei. Se spune că doi dintre aceşti profesori, Mortimer şi Latimer, mergeau împreună, legaţi în lanţuri şi duşi către rug. Unul dintre ei i-a spus celuilalt: „Sus inima Maestre… astăzi vom aprinde un foc pe care nimeni nu-l va mai putea stinge în Anglia”.

Acolo mergeam, mă aşezam pe treptele monumentului şi meditam la onoarea de a fi martir. Şi mă rugam Domnului şi mă dăruiam Lui, să facă El ce vrea cu viaţa mea. Acele rugăciuni mi-au dat putere pentru tot restul vieţii.

Astăzi mă gândesc cu drag la poporul din care fac parte: Oare nu se vor găsi în neamul meu drag câţiva oameni de asemenea mare calitate care să aprindă focul în România?

Iosif Ţon – Dumnezeul filosofilor greci nu este Dumnezeul Bibliei

Attachment-1

Fericit Patriarh şi preacinstiţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române,

Mi s-a spus că recent un Episcop de la Bucureşti a întrebat pe un cunoscut al meu:             Oare de ce a pornit Domnul Ţon un asemenea atac împotriva noastră?

Vreau să precizez că nu sunt împotriva dumneavoastră, deoarece sunteţi parte din neamul nostru şi vă iubesc.

Ceea ce fac este datorită faptului că sunt convins că neamul nostru are nevoie vitală de o Reformă spirituală. În scrisorile mele, încerc să definesc unde este problema, de ce avem nevoie de Reformă, în ce constă ea şi ce beneficii enorme ar aduce ea în viaţa poporului nostru.

Cu dragoste şi cinstire, în Domnul nostru Iisus Hristos,

Iosif Ţon




Dumnezeul filosofilor greci nu este Dumnezeul Bibliei

În anul 1969, când mi-am început studiile teologice la Universitatea Oxford, unul dintre cursurile pe care mi s-a cerut să le urmez a fost despre istoria doctrinelor creştine în primele secole, până la Calcedon (anul 451). Am fost fascinat atunci de intrarea creştinismului în lumea greacă şi de lupta unor filosofi greci încreştinaţi, ca Iustin Martirul sau Clement din Alexandria, de a convinge intelectualitatea greacă din imperiul roman, că creştinismul nu este inferior gândirii lor filosofice, ci poate fi reconciliat cu aceasta. Şi mai încântat am fost de prodigioasa gândire a lui Origen, de perseverenta luptă a lui Atanasie pentru divinitatea lui Iisus şi mai ales de profunda gândire a capadocienilor, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Grigore al Nisei, care au definit şi mai clar Persoanele din Sfânta Treime şi care au pregătit calea pentru definirea la Calcedon a Persoanei Fiului lui Dumnezeu.

De atunci şi până astăzi m-am întors mereu la aceşti străluciţi gânditori greci şi la strădania lor de a defini cât mai exact credinţa creştină. Treptat, treptat însă, am început să înţeleg că problema cea mai mare creată de ei pentru creştinism a fost modul în care l-au definit pe Dumnezeu, urmându-i pe filosofii greci, Platon, Aristotel şi Plotin. Pentru ei, Dumnezeu este totalmente altul, în afara timpului şi a spaţiului, neafectat cu nimic de ce se întâmplă în omenire. În cuvinte teologice, Dumnezeu este în afara timpului, impasibil (care nu poate suferi), imutabil, transcendent, totalmente altul, mişcătorul nemişcat, incognoscibil (de necunoscut) şi incomprehensibil (de neînţeles).

La un asemenea Dumnezeu nu se poate ajunge, dar şi mai important, un asemenea Dumnezeu nu poate nici El să intre în legătură cu omenirea. Lucrul acesta l-a înţeles teologul ortodox grec Grigore Palama (1295-1359) care, pentru a rezolva această problemă, a venit cu teoria că Dumnezeu intră în contact cu omenirea prin aşa numitele „energii necreate”, nişte energii divine care emană din Dumnezeu şi ne afectează pe noi muritorii. Teologii ortodocşi se mândresc cu această „descoperire”, dar ea este necesară numai pentru cei ce acceptă să creadă în acest Dumnezeu al filosofilor greci.

Ca o precizare teologică. Teologii greci din primele secole au făcut un lucru extraordinar de bun în definirea şi apărarea divinităţii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.. Ei au greşit când L-au definit pe Dumnezeu Tatăl în termenii filosofiei lui Platon, Aristotel şi Plotin şi prin aceasta au creat un Dumnezeu străin de noi oamenii.

Să ne întoarcem acum atenţia spre Biblie şi să vedem ce fel de Dumnezeu ne revelează această sursă de informare dumnezeiască.  Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne spune în introducerea la Evanghelia care îi poartă numele: „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela ni L-a făcut cunoscut” (Evanghelia după Ioan, 1:18).

În vremurile acelea biblice, în care se credea în sute de dumnezei, când vorbeai despre Dumnezeu trebuia să-L identifici: Despre care Dumnezeu vorbeşti? Răspunzând la această nevoie de identificare, atât Sfântul Apostol Petru (în 1 Petru 1:4) şi Sfântul Apostol Pavel (în Efeseni 3:14) Îl numesc pe Dumnezeul creştinilor „Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos”.  Adică, acel Dumnezeu pe care Domnul Iisus îl numea „Tatăl Meu” şi care ne-a învăţat să-I zicem „Tatăl nostru, care eşti în ceruri”.

Să ne uităm atunci cu atenţie ce ne învaţă Iisus din Nazaret despre Dumnezeu. Începem prin a semnala că Iisus a avut un singur subiect de învăţătură: Împărăţia lui Dumnezeu. Ce voia să spună Iisus prin termenul acesta? Este foarte simplu: Dumnezeu se întoarce spre omenire şi intenţia Lui este să locuiască în oameni, în toţi oamenii şi în fiecare om în parte. Dar El nu vrea să vină oricum, pe orice poziţie: El nu vine decât pe poziţia de Împărat şi acolo unde Dumnezeu locuieşte ca Împărat, acolo este Împărăţia lui Dumnezeu (sau Domnia lui Dumnezeu). În mod practic, aceasta înseamnă să acceptăm să ne subordonăm voinţa noastră voinţei Lui: Să se facă în noi voia Lui aşa cum se face în ceruri. Şi voia lui Dumnezeu ne este definită şi arătată în învăţăturile Domnului Iisus, despre care Dumnezeu zice: „De El să ascultaţi!” (Matei 17:5).

Iată cum descrie Domnul Iisus fenomenul acesta al instalării Împărăţiei lui Dumnezeu în noi:

„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele (adică, veţi trăi după învăţăturile Mele). Şi Eu voi ruga pe Tatăl să vă dea un alt Mângăietor… şi anume pe Duhul Adevărului… Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el…Şi Mângăietorul, adică Duhul Sfânt… vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte ce v-am spus Eu” (selecţiuni din Ev. după Ioan, 14:15-26).

Vedem că Dumnezeul pe care ni-L revelează Domnul Iisus stabileşte cu noi legătura cea mai intimă imaginabilă. Şi după ce se instalează astfel în noi, relaţia Lui cu noi este definită prin cuvântul „părtăşie”.  Această părtăşie personală, directă, intimă cu Dumnezeu este însăşi esenţa Evangheliei, a credinţei creştine. Aşa scrie Sfântul Apostol Ioan: „Ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său Iisus Hristos” (1 Ioan 1:3).

Vedem că Biblia nu face speculaţii filosofice despre Dumnezeu, ci ni-L descrie pe Dumnezeu ca fiind dragoste şi bunătate şi ca având dorinţa de a avea fii care seamănă cu Tatăl lor şi care trăiesc încă aici pe pământ în cea mai intimă relaţie personală cu Tatăl lor.

Să recapitulăm. Noi nu-i dispreţuim pe greci, ci le recunoaştem meritul de a se fi străduit să înţeleagă credinţa creştină şi de a o transpune în limba lor, care era limba de circulaţie şi de cultură în tot imperiul roman. Dar ei au avut şi limitări, legând prea strâns credinţa creştină de filosofia lor. Noi trebuie să ştim unde să ne oprim când este vorba de credinţa noastră: unitatea noastră de măsură este Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este El scris în Biblie  sau Sfânta Scriptură şi nu-i urmăm pe greci acolo unde ei depăşesc hotarele revelaţiei divine.
În concluzie. Dumnezeul filosofilor greci, care a devenit Dumnezeul ortodoxiei române, este un produs al imaginaţiei unor oameni. El este un Dumnezeu ireal. Acest Dumnezeu îl lasă pe om singur, fiindcă el nu poate pretinde că-L cunoaşte pe Dumnezeu. Numai Biserica pretinde că Îl cunoaşte şi individul este dependent de Biserică pentru relaţia lui cu Dumnezeu. El nu are o viaţă spirituală proprie. Şi Bisericii îi convine să-i ţină pe oameni dependenţi de sine. Din mai multe motive. Unul este setea de putere şi dorinţa de dominare. Celălalt este de ordin financiar. Biserica decide cât trebuie să plătească omul pentru serviciile pe care i le face Biserica.

În contrast cu aceasta, Dumnezeul pe care ni L-a făcut cunoscut Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeul Adevărat! Şi cunoaşterea acestui Dumnezeu înseamnă viaţă. Aşa spune Fiul lui Dumnezeu: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ev. după Ioan 17:3).

Ce contrast enorm! Acest Dumnezeu ne aduce la viaţă spirituală aici şi acum. Învăţând în şcoala lui Iisus, învăţăm să trăim în intimitate cu Dumnezeu! Şi conform Sfântului Apostol Ioan, când Îl cunoaştem pe Dumnezeu umblăm în lumină şi căpătăm puterea să trăim cum a trăit Iisus  (Vezi prima  epistolă a lui Ioan, cap.1 şi 2). Transformarea morală este reală şi vizibilă. Întreaga societate se schimbă!

De dragul omului, a fiecărui om şi de dragul societăţii, a întregii societăţi, implorăm Biserica Ortodoxă Română să renunţe la putere (şi la bani!) şi să ajute pe toţi indivizii să-L cunoască pe Dumnezeul Adevărat!

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a publicat în anul 2007 cartea „Iisus din Nazaret” şi în prefaţă ne spune explicit cu ce scop a scris-o: „M-a izbit că cea mai urgentă prioritate este să prezint Persoana şi învăţătura lui Iisus din lucrarea Lui publică pentru a ajuta la creşterea unei relaţii vii cu El” (sublinierea noastră,I.Ţ.).  Reforma de acum cinci sute de ani a fost caracterizată tocmai de introducerea unei relaţii personale cu Dumnezeu. Când Papa de la Roma ne cheamă la o relaţie vie, adică personală şi reală, cu Iisus, el se alătură scopului fundamental al Reformei. Chemăm Biserica Ortodoxă să aibă curajul să facă aceeaşi întoarcere spre Adevăratul Dumnezeu şi spre a ajuta poporul român să intre într-o relaţie vie cu El!

Ghiță Ignat – PROTECȚIE GARANTATĂ!


Am privit ca multele milioane de oameni de pe tot pământul, cu multă stupoare și îngrijorare, la nenorocirea care s-a abătut asupra orașului Manchester pe data de 22 Mai 2017. Un terorist s-a aruncat în aer, omorându-se pe sine și alți 22 de cetățeni, probabil toți din Manchester. Toate acestea vin la 2 luni de la un alt eveniment tragic petrecut la Londra, lângă parlamentul britanic. Atunci au fost alți 6 morți, printre care și o tânără din România.

Am privit la toate aceste evenimente și la ura pe care o propagă acest grup de oameni numiți ISIS care, după părerea mea, nu sunt mai mult decât o adunătură de oameni cu probleme psihice, de care Satana se folosește și pe care îi manipulează, folosindu-i după bunul său plac. Am privit la durerea de pe chipul părinților unei fete care a murit în atacul de la Manchester. Am privit la viața frumoasă pe care o avea acel ofițer de poliție și care i-a fost curmată pe nedrept în atacul de la Westminster Bridge din luna martie a acestui an. Mă uit la toată durerea și tristețea ce a cuprins Regatul Unit. Fiind atent la toate aceste detalii, în mintea mea s-a ridicat o întrebare: „Cine te poate proteja, Mare Britanie?” Nu este o întrebare inutilă, ci una cât se poate de serioasă. Mai mult decât atât, ea vine dintr-o inimă plină de compasiune pentru acest popor greu încercat în aceste vremuri. …continuarea articolului

Interviu cu Ghita Ignat in Penitenciarul din Botosani

Ghita_Ignat
Printre multele activitati avute in cele trei saptamani petrecute in Romania, mi-am pus deoparte 3 zile in care am calatorit din Vestul Romaniei, pana la Penitenciarul din Botosani, unde fratele Ghita Ignat (Ursul Carpatin) ispaseste o pedeaspsa de 4 ani. Prin bunavointa conducerii Penitenciarului Botosani – Administratia Nationala a Penitenciarelor din Bucuresti, nu numai ca l-am putut vizitat pe Ghita, dar ni s-a permis si acordarea din partea lui a unui interviu, chiar acolo in incinta Penitenciarului. Multumim pe aceasta cale conducerii Penitenciarului, pentru aprobari si frumoasa primire pe care ne-au facilitat-o.

Am petrecut un timp minunat cu Ghita, iar interviul luat este, din punct de vedere spiritual la inaltime, chiar daca poate, calitatea filmarii lasa putin de dorit, lucru pentru care ne cerem scuze.

Cred ca in conformitate cu Cuvantul lui Dumnezeu, care fericeste pe cei ce viziteaza pe cei din puscarii: „Am fost gol și M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav și aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă și aţi venit pe la Mine.’” ‭‭Matei‬ ‭25:36‬   –  acele trei zile au fost momentele cele mai inaltatoare si benefice spiritual.

Cu aceasta ocazie impreuna cu sotia si baiatul nostru cel mai mare Cosmin, dupa vizita facuta fratelui Ghita, am innoptat la familia lui Ghita, unde am petrecut momente binecuvantate impreuna cu sotia lui Ghita, Adriana si cei 3 copii, care ne-au incantat si impresionat cu istetimea si energia lor.

Intr-adevar, Ghita este binecuvantat cu o familie speciala, care-l iubeste mult pe Dumnezeu, dar si pe el.

Asa dupa cum veti putea observa ascultind interviul, Ghita este intr-o forma spirituala excelenta si plin de dragoste pentru cel ce l-a mantuit, dar si pentru cei din jurul lui. Abia asteapta sa fie eliberat, pentru a se implica din plin in lucrarea de evanghelizare a Romaniei si nu numai. Ne-a facut o placere deosebita sa ascultam marturia impacarii lui cu Dumnezeu, fara retineri sau ocolisuri, ci plin de curaj si bucurie, lucru care dovedeste o reala nastere din nou!

Dar va las pe dumneavoastra sa trageti concluziile dupa ce veti asculta acest interviu.

Cu multa dragoste si pretuire pentru Imparatul,

Mike Olari

Accesati linkul de mai jos pentru a vizualiza interviul.

MUZICĂ: Mi-ai trimis Cuvântul!

IMG_1793

L-am cunoscut pe Sebi Ștefănescu atunci când am început să muncesc în penitenciar, un om plin de umor, foarte talentat în ale muzicii, se descurca să cânte la toate instrumentele, pe care studioul muzical al închisorii le are. Am fost uimit să aflu că provine dintr-o familie formată din muzicieni de top, oameni care au făcut și încă fac performanță de muzică. Din păcate el, oaia neagră a familiei, a preferat anturajul în schimbul familiei și a muzicii. Când l-am cunoscut eu era deja a cincea oară de pușcărie și părea că nu mai puteai cere prea mult de la el. Însă așa cum s-a întâmplat și cu mine și cu mulți alții, în viața lui Sebi a intervenit Domnul Iisus Hristos.

Ce au urmat au fost lacrimi de pocăință și un început nou de drum. Sebi a început să renunțe la fumat, un viciu care îl ținea rob de peste 25 de ani, s-a împăcat cu consoarta lui, iar după eliberarea lui din penitenciar, în decembrie 2016, s-au și căsătorit. Dumnezeu a început un proces de schimbare a vieții acestui om, proces pentru care mă rog ca Dumnezeu să-L ducă la capăt. După ce l-a mărturisit pe Domnul Iisus în apă, Sebi a compus câteva cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu, cântări pe care le cântăm cu toții la timpul nostru de părtășie de aici din închisoare. La una dintre binecuvântatele ieșiri la bisericile din comunitate, de care am avut parte prin harul Domnului Iisus, Sebi a cântat una dintre cântările pe care el le-a compus, numită: „Mi-ai trimis Cuvântul”. Dumnezeu a lucrat în așa fel, încât frații de la Radio Vocea Evangheliei Suceava au preluat înregistrarea cu acea cântare și au … citeşte continuarea