El este Tatăl şi Prietenul nostru!

PĂRTĂŞIE STRÂNSĂ

Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele său, zicând: „Cunoaşte, pe Domnul!”, căci toţi îl vor cunoaşte, de la mic la mare.

Ieremia 31.34

 

Noi putem să nu cunoaştem multe lucruri, dar îl cunoaştem pe Domnul şi aceasta e mare lucru. Cel mai neînsemnat credincios Îl cunoaşte pe Dumnezeu în Domnul Isus, poate ca nu atâta cât ar dori să-L cunoască, dar în sfârşit, îl cunoaşte în adevăr. Nu cunoaştem numai învăţăturile Lui, ci îl cunoaştem pe El. El este Tatăl şi Prietenul nostru şi suntem personal în legătură cu El; putem zice: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”! Având legătură strânsă cu El, am petrecut multe zile prea fericite în sfântă părtăşie cu El. Noi nu suntem străini pentru Dumnezeul nostru; şi inima Lui este de partea noastră.Aceasta întrece orice ar fi putut natura să ne înveţe. Nu carnea şi sângele ni L-au descoperit pe Dumnezeu. Isus Cristos L-a făcut cunoscut pe Tatăl inimilor noastre. Dacă apoi Domnul ne-a făcut să-L cunoaştem pe El însuşi, nu este acesta izvorul oricărei cunoştinţe? A-L cunoaşte pe Dumnezeu, aceasta este viaţa veşnică, îndată ce intrăm în legătură cu Dumnezeu, avem dovada că suntem născuţi din nou. Oh, sufletul meu, bucură-te în această cunoaştere şi dă slavă lui Dumnezeu în toate zilele vieţii tale!

FamToFam

Acela care merge pe drumul regal este sub protecţia Regelui!

FERIŢI DE ALUNECARE
Vei merge cu încredere pe drumul tău şi piciorul nu ţi se va poticni.
Proverbe 3.23
 
Adică, dacă tu urmezi drumul tău cu înţelepciune şi sfinţenie, vei fi păzit pe el. Acela care merge pe drumul regal este sub protecţia Regelui. Pentru fiecare om este o cale, care e îndeletnicirea particulară a vieţii sale; şi acela care merge cu credincioşie în frica de Dumnezeu, va fi păzit de rău. Poate că nu vom călători în lux, dar vom fi în siguranţă. Poate că nu vom fi în stare să alergăm ca cei tineri; dar vom putea merge ca oameni de bine.Cel mai mare pericol îl găsim în noi înşine; piciorul nostru, vai, se poate poticni uşor. Să cerem o putere mai mare, pentru a birui această tendinţă de a ne împiedica, Câte unii se împiedică şi cad pentru că nu văd pietrele din drumul lor. Harul dumnezeiesc ne face în stare să recunoaştem păcatul şi să-1 evităm. Să cerem împlinirea acestei făgăduinţe. Cel mai mare pericol pentru noi este neglijenţa şi, pentru a ne feri de el, Domnul a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă”.Oh, Domnul sa ne dea harul să mergem în fiecare zi, fără să ne poticnim niciodată. Nu este de ajuns să fim feriţi de cădere. Ruga noastră ar trebui să fie, să fim păziţi de a aluneca, aşa ca să-L putem adora pe „Acela care ne poate păzi de orice cădere”.
FamToFam

Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng”

Rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea
care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.
(2 Timotei 2:10)

 

O, dacă ar fi ştiut Iov, în timp ce şedea în cenuşă, frământându-şi inima gândindu-se la providenţa lui Dumnezeu, că milioane de oameni de-a lungul istoriei vor privi înapoi la încercările lui! Ar fi prins curaj având în vedere faptul că experienţa lui va fi un ajutor pentru mulţi oameni din lume.

Nimeni nu trăieşte pentru el însuşi, şi povestea lui Iov este ca povestea ta şi a mea, doar că a lui a fost scrisă pentru ca toţi să o vadă. Nenorocirile cu care s-a confruntat Iov şi încercările cu care s-a luptat sunt lucrurile pentru care el este amintit, şi fără ele probabil că n-am fi citit niciodată despre el în Cuvântul lui Dumnezeu.

Nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă în următoarele zile. Poate că nu suntem în stare să vedem lumina în timpul luptelor noastre, dar putem crede că acele zile, ca şi în viaţa lui Iov, vor fi cele mai importante zile pe care am fost chemaţi să le trăim.     Robert Collyer

Cine n-a învăţat că cele mai triste zile din viaţă sunt de fapt cele mai bune? În zilele când faţa ne e plină de zâmbete şi săltăm uşor pe păşunea moale împodobită de Dumnezeu cu flori de primăvară, capacitatea inimii noastre este adesea risipită.

Sufletul care este tot timpul vesel şi bucuros pierde lucrurile cele mai adânci ale vieţii. Sigur că această viaţă îşi are răsplata ei şi e pe deplin satisfăcută, dar adâncimea satisfacţiei ei este foarte mică. Inima lui este mică, şi natura lui, care poate experimenta cele mai mari înălţimi şi cele mai mari adâncimi, rămâne nedezvoltată. Şi fitilul vieţii lui arde repede până la capăt, fără să cunoască vreodată bogăţia profundei bucurii.

Adu-ţi aminte că Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng”  (Matei 5:4). Stelele strălucesc cel mai tare în timpul nopţilor lungi şi negre ale iernii. Şi florile sălbatice de genţiană îşi arată frumuseţea pe înălţimile înzăpezite şi îngheţate şi aproape inaccesibile ale munţilor.

Se pare că Dumnezeu foloseşte presiunea durerii pentru a stoarce împlinirea promisiunilor Sale şi astfel din teascul Lui iese cel mai dulce suc. Numai cei care au cunoscut durerea pot să aprecieze pe deplin marea blândeţe a „omului durerii” (Isaia 53:3).   selectat

Poate că ai parte de puţină vreme frumoasă, dar lungile perioade de întuneric gros au fost plănuite pentru tine cu multă înţelepciune, probabil pentru că o întindere lungă a unei vremi de vară te-ar fi transformat într-un pământ arid sau într-un pustiu sterp. Domnul tău ştie cel mai bine, iar norii şi soarele aşteaptă porunca Lui.   selectat

Când i s-a spus: „E o zi gri”, un bătrân cârpaci scoţian a replicat odată: „Da, dar nu vezi peticul acela albastru?”

FamToFam

Ghiță Ignat – El a purtat suferințele fiecăruia…

screenshot_20200421-010314_samsung-internet

Se apropia Sabatul. Lumea devenea nerăbdătoare. Scriptura ne spune că în ipocrizia lor incredibilă, marii preoți și leaderi religioși ai Ierusalimului erau, ca de obicei, preocupați de tradiție și imagine, mai mult decît de crimele și ticăloșia lor. Deja vu? Și au apelat la autoritatea militară din vremea aceea, reprezentată de Pilat. L-au rugat să facă ceea ce se numește astăzi „mercy killing”. L-au rugat să spargă oasele celor atîrnați pe cruce, să le grăbească sfîrșitul și să termine cu tot „incidentul” acesta legat de Isus Nazarineanul și răstignirea lui. Cum Isus fusese răstignit cu încă alți doi pușcăriași alături de el, aceștia au fost uciși mai întîi. Cînd i-a venit și lui rîndul, se spune că soldații romani și-au dat seama că murise deja. Așa că nu i-au mai zdrobit oasele dar au făcut ceva interesant. Romanii nu făceau niciodată treaba de mîntuială. Așa că soldatul roman a vrut să verifice. Un mort nu era mort decît dacă spunea soldatul roman că e mort. Astfel că i-a înfipt sulița în coșul pieptului. Oribilă imagine, nu-i așa?

Ce s-a întâmplat mai apoi este însă ceea ce mi-a atras atenția… continuarea articolului

A venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă”

Ioan 20:19

 

„în seara aceleaşi zile, cea dintîi a săptămînii, pe cînd uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis:  „Pace vouă”

 

Ucenicii aveau în urma lor toată groaza Golgotei şi sufereau de un gol şi un zbucium cauzat de absenţa învăţătorului lor care le-a fost smuls de mîini josnice. În urechile lor încă mai răsuna strigătul tulburător: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit ?” Cu toată mărturia femeilor şi a ucenicilor din Emaus, ei erau pradă lacrimilor, necredinţei, deznădejdii, a luptelor din lăuntru şi din afară. Cît priveşte viitorul, nici nu îndrăzneau să se gîndească la el, căci împietrirea inimii lor îi împiedeca încă să înţeleagă Scripturile. Dar iată, cu toate uşile închise, Domnul Isus se prezintă de odată în mijlocul lor şi le spune: „Pace vouă !” Oh, cîtă nevoie avem şi noi să auzim astăzi aceste cuvinte mîngîietoare:  PACE VOUĂ !Acesta este pentru ei şi pentru noi primul mesaj al învierii ! Cum putem noi să facem faţă vieţii acesteia, să cinstim Numele pe care îl purtăm, cînd inima noastră este plină de tulburare, de griji, de nelinişti şi de temeri cu privire la viitor ? În situaţia aceasta nu putem trăi ca nişte copii ai luminii, ca nişte martori ai învierii. Să mărturisim deci lui Dumnezeu că aceasta este starea noastră. Să nu uităm că dacă nu ne putem compara cu apostolii, este totuşi o mare asemănare între ei şi noi în ce priveşte greutatea lor de a pricepe, după înviere, privilegiile duhov­niceşti care le erau destinate.Ca şi ei, şi noi am trăit aproape de Domnul, am cunoscut ajutorul Lui şi am mărturisit că îi sîntem devotaţi, consacraţi. În realitate însă, am trăit ca şi cum El n-ar fi înviat cu adevărat, ca şi cum puterea învierii Lui nu era la dispoziţia noastră. Şi totuşi, Domnul este prezent, El aş­teaptă, El Cel înviat, ca noi să ne lăsăm ajutaţi, izbăviţi şi mîngîiaţi.Pacea aceasta le-a fost dată ucenicilor nu numai cînd le-a spus: „Pace vouă” ci, mai ales cînd le-a arătat mîinile şi coasta Sa. Pacea aceasta dulce şi plină de siguranţă emană direct din rănile Lui, dîndu-ne putere, curaj inspiraţie în tot ce avem de făcut, pentru a-I sluji cu credinţă. Să lăsăm deci ca pacea Lui dumnezeiască să pătrundă şi să îmbrace întreaga noastră fiinţă !„Rămînînd în Domnul Hristos, credinciosul primeşte în inimă Duhul de pace şi de calm. Dumnezeu este Dumnezeul păcii şi pacea Lui ne păzeşte duhurile şi inimile.” – J.N.D. „Dumnezeul păcii să fie cu voi.” – Romani 15:33.

FamToFam

Mai bună este întristarea decât râsul!?

Mai bună este întristarea decât râsul;
căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
(Eclesiastul 7:3)

 

Necazul, sub puterea harului divin, face diferite lucrări în viaţa noastră. Necazul scoate la lumină adâncimi necunoscute ale sufletului, şi capacităţi necunoscute de a suferi şi de a sluji. Oamenii fără griji, uşuratici sunt întotdeauna superficiali şi nu sunt niciodată conştienţi de caracterul lor sărăcăcios sau de lipsa lor de profunzime. Necazul este unealta cu care Dumnezeu ară profunzimile sufletului, ca să dea recolte mai bogate. Dacă omenirea ar fi rămas într-o stare glorificată, fără să fi căzut niciodată, atunci şuvoaiele puternice de bucurie divină ar fi fost puterea pe care Dumnezeu ar fi folosit-o ca să scoată la iveală capacităţile sufletului nostru. Dar într-o lume căzută, necazul, deşi îndepărtat de mulţi cu disperare, este puterea aleasă pentru a ne descoperi faţă de noi înşine. Prin urmare, necazul este cel care ne pune să ne facem timp ca să medităm adânc şi serios.

Necazul ne face să ne mişcăm mai încet, mai atent, şi să ne examinăm motivaţiile şi atitudinile. Deschide înăuntrul nostru capacităţile vieţii cereşti, şi ne face dornici să punem în mişcare capacităţile noastre pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe alţii.

Imaginează-ţi un sat de oameni leneşi, care trăiesc la poalele unui lanţ de munţi înalţi, dar care nu s-au aventurat niciodată să exploreze văile şi canioanele din spatele munţilor. Într-o zi o vijelie puternică se abate peste munţi, transformând văile ascunse în adevărate trompete răsunătoare şi descoperind scobiturile lor interioare, ca formele răsucite ale unei scoici gigantice. Sătenii de la poalele munţilor sunt uimiţi de labirinturile şi de scobiturile neexplorate ale unei regiuni atât de apropiate şi totuşi atât de necunoscute. Şi aşa se întâmplă cu mulţi oameni care trăiesc nepăsători pe muchia externă a sufletelor lor până când furtuni puternice de necazuri scot la iveală profunzimi ascunse în interior, care n-au fost niciodată cunoscute sau măcar bănuite.

Dumnezeu nu foloseşte niciodată pe cineva foarte mult până nu zdrobeşte complet persoana respectivă. Iosif a avut parte de mai multe necazuri decât ceilalţi fii ai lui Iacov, şi aceasta l-a condus la funcţia de administrator peste hrana tuturor naţiunilor. Din acest motiv, Duhul Sfânt a spus despre el: „Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului” (Geneza 49:22). Necazul este necesar pentru a extinde şi a adânci sufletul.    din Viaţa Cerească

 

Solul brun închis este răsturnat

De plugul bine ascuţit;

Şi eu am învăţat o lecţie.

 

Viaţa mea este ca un câmp,

Întins sub cerul lui Dumnezeu,

Pentru a da o recoltă bogată.

 

Dar unde creşte grâul auriu?

Unde creşte credinţa? Dar compasiunea?

Într-o brazdă tăiată de durere.

                      Maltbie D. Babcock

 

Orice om şi orice naţiune trebuie să îndure lecţiile din şcoala de necazuri a lui Dumnezeu. Aşa cum spunem: „Binecuvântată fie noaptea, că ne descoperă stelele”, putem spune şi: „Binecuvântat fie necazul, că ne descoperă mângâierea lui Dumnezeu”. Odată, o revărsare de ape a luat casa şi moara unui om sărac, luând cu ea tot ce avea pe lume. Stătea în faţa scenei pierderii lui mari, cu inima frântă şi descurajat. Însă după ce apele s-au retras, a văzut ceva strălucind pe malurile râului spălate de apă. „Seamănă cu aurul”, îşi spuse el. Şi era aur. Furtuna care-l ruinase l-a transformat într-un om bogat. Aşa se întâmplă de multe ori în viaţă.                                                                                                                                        Henry Clay Trumbull

Puterea Învierii – Florin Antonie

maxresdefaultArgumentele și patosul folosite în transmiterea acestei vești bune, sunt extrem de vizibile și convingătoare în ce privește valoarea jertfei aduse de ISUS și sărbătorirea adevărată a Paștelui!

Probabil că Dumnezeu, prin ceea ce a îngăduit peste pământul nostru cu ocazia acestei pandemii, a dorit să ne scoată din rutina și tradițiile lumești, practicate de ani de zile, în falnicele noastre catedrale, etalându-ne ultima modă vestimentară, expunâdu-ne cele mai alese concerte muzicale…

Era timpul ca Dumnezeu să ne aducă la valoarea lucrurilor spirituale, care au relevanță veșnica și care chiar merită sărbătorită cu multă umilință și dragoste față de Cel ce și-a dat viața pentru noi, plătind un preț extrem de mare! Toată slava și cinstea o merită EL și numai EL!

CHRISTOS A ÎNVIAT !

mike olari


Vă rog să ascultați acest mesaj, care în mod sigur vă va schimba atitudinea față de această sărbătoare binecuvântată, ,,PAȘTE’’

God bless you dear brother Florin!

Eu voi preface întunericul în lumină înaintea lor!

 
ISAIA 42:16
„Voi face pe orbi să meargă pe un drum necunoscut de ei, îi voi conduce pe cărări neştiute de ei, voi preface întunericul în lumină înaintea lor, şi drumurile întortochiate în drumuri drepte: Iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.”
Astăzi   lumea,   naţiunile,   familiile,   individul   sînt   în   faţa
necunoscutului. Numai Cuvîntul lui Dumnezeu luminează întunericul şi aruncă o lumină clară asupra orizontului, cel puţin în linii mari. Dar cît priveşte viitorul apropriat, Dumnezeu cere a lor Săi se se încreadă în această făgăduinţă a Lui: „îi voi conduce pe drumuri neştiute de ei”. El, Tatăl nostru vrea ca noi să ne odihnim pe acest cuvînt care iese din gura Lui. Drumul Lui este mult mai sigur pentru noi decît un drum cunoscut mai dinainte şi această asigurare ne este de ajuns.
„Voi preface întunerecul în lumină înaintea lor”. Nimănui nu-i place întunericul; dar ceea ce ni se pare că este întuneric este mijlocul prin care Dumnezeu face să strălucească, cu atît mai mult, lumina Lui. Ceea ce ni se pare acum întunecos şi de neînţeles nu va fi totdeauna, dacă ascultăşi ne punem încrederea în Dumnezeu, căci EI a făgăduit să schimbe acest întuneric într-o claritate deplină.
Cît priveşte întunericul care domneşte în lume, este posibil să fie schimbat în lumină? Da, cînd Domnul Hristos însuşi va reveni pe acest pămînt ca să intre în împărăţia Sa, supunînd pe toţi oamenii voiei Sale binecuvîntate. Atunci vor fi pe deplin satisfăcute toate eforturile, aspiraţiile şi gîndurile de dreptate care există totuşi astăzi în inima atîtor persoane!
Singurul lucru statornic astăzi în lume este nestatornicia ei. Dar credincioşia, dragostea şi Cuvîntul Dumnezeului nostru nu se schimbă. Din această pricină El ne cheamă să nu privim deloc la lucrurile care se văd ci la cele care nu se văd; „pentru că lucrurile care se văd sînt trecătoare pe cînd cele care nu se văd sînt veşnice” (2 Cor. 4:18.)
Domnul să ne dea harul şi simplitatea unei inimi deschise şi credincioase înaintea Lui! Să nu fie nici o urmă de împotrivire, de înţepenire a grumazului sau de distanţă între El şi noi! Căci El însuşi a spus: „lată ce voi face şi nu-i voi părăsi”.
Copil scump al lui Dumnezeu care poate treci azi pe un drum necunoscut şi întunecos, adu-ţi aminte de cîntarea care zice: „Nu te-ndoi ci crede că după orice nor, e-un Soare şi mai tare şi mai strălucitor. Nu norul este veşnic ci Soarcle-1 acel, ce-nvinge şi rămîne Stăpîn în urma-i, El”.
FamToFam

TE DISCIPLINEAZĂ DUMNEZEU?

TE DISCIPLINEAZĂ DUMNEZEU?
„Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte” (Evrei 12:6)

            Corecţia făcută de Dumnezeu nu înseamnă respingere. Dezaprobarea Lui faţă de faptele tale nu înseamnă că te dezaprobă pe tine. Pentru a creşte spiritual, trebuie să înţelegi că uneori El te disciplinează. În acest timp, trebuie să te bazezi pe adevărul că El te iubeşte, altfel vei continua să te schimbi în încercarea de a-l câştiga dragostea. Problema însă este că deja ai parte de ea şi tu nu ştii! Nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). Aşadar:

            1) Cum ne disciplinează Dumnezeu? „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te!” (Apocalipsa 3:19). Să remarcăm cuvintele „Eu mustru”. Dumnezeu te va avertiza când ai depăşit linia.

            2) De ce ne disciplinează Dumnezeu? „Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sun­teţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim? Căci ei într-adevăr ne pedepseau pen­tru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătă­toare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:7-11).
FamToFam

Rămas singur!?

Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. (Geneza 32:24)

„Rămas singur!” Ce emoţii diferite trezesc în noi aceste cuvinte! Pentru unii ele înseamnă singurătate şi mâhnire, dar pentru alţii ele pot însemna odihnă şi linişte. A rămâne singur fără Dumnezeu ar fi prea îngrozitor ca să fie exprimat în cuvinte, în timp ce a rămâne singur cu El este un strop de cer! Şi dacă cei care Îl urmează pe El ar petrece mai mult timp singuri cu El, am avea din nou uriaşi spirituali.

Învăţătorul nostru nea dat un exemplu. Amintiţivă cât de des Se ducea să fie singur cu Dumnezeu? Şi exista un scop puternic în spatele poruncii Sale: „Tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te” (Matei 6:6).

Cele mai mari minuni ale lui Ilie şi ale lui Elisei au avut loc când erau singuri cu Dumnezeu. Iacov era singur cu Dumnezeu când a devenit prinţ. (vezi Geneza 32:28). În acelaşi mod, şi noi putem deveni membrii ai familiei regale şi „oameni care vor sluji ca semne” (Zaharia 3:8). Iosua era singur când a venit Domnul la el (vezi Iosua 1:1). Ghedeon şi Iefta erau singuri când au fost trimişi să salveze pe Israel. (vezi Judecători 6:11;11:29). Moise era singur

la rugul aprins (vezi Exod 3:1-5). Corneliu se ruga singur când a venit la el Îngerul lui Dumnezeu (vezi Fapte 10:1-4). Nimeni nu era cu Petru pe acoperiş când a fost instruit să meargă la neamuri (vezi Fapte 10:9-28). Ioan Botezătorul era singur în pustiu (vezi Luca 1:80), iar preaiubitul Ioan era singur pe insula Patmos când a fost cel mai aproape de Dumnezeu (vezi Apocalipsa 1:9).

Doriţi cu stăruinţă să fiţi singuri cu Dumnezeu! Dacă neglijăm să facem aşa, nu numai că vom fi deposedaţi de o binecuvântare, dar îi vom deposeda şi pe alţii, atâta vreme cât noi nu vom mai avea nici o binecuvântare pe care să leo dăm. Aceasta poate însemna că vom face o lucrare mai puţin vizibilă, dar lucrarea pe care o vom face va avea mai multă profunzime şi putere. Un alt rezultat minunat va fi că oamenii nu vor mai vedea „pe nimeni, decât pe Isus” (Matei 17:8) în vieţile noastre.

Impactul de a fi singur cu Dumnezeu în rugăciune nu poate fi accentuat mai mult.

Dacă oamenii aleşi n-ar fi fost niciodată singuri,

În cea mai adâncă tăcere, cu uşa deschisă spre Dumnezeu,

Nimic măreţ n-ar fi fost vreodată visat sau realizat.
FamToFam