biserica

SUNTEM SOȚI! DAR CE FEL DE SOȚI ?!

Mi-a fost adusă în atenție o poezie, pe care o voi publica mai jos și care efectiv m-a intrigat și provocat în același timp, așa că am decis să scriu un articol prin care să pot exprima ceea ce am gândit atunci când am citit această poezie și tot odată să dau și un răspuns (îmi place să cred) în numele mai multor soți creștini.

29EA8FE200000578-3137186-image-a-1_1435133011059

Sper să fiu înțeles chiar dacă acest răspuns nu-l voi da în versuri. Îmi place să cred că această poezie nu este inspirată din viața celei care a scris-o, nici din viața altor soții creștine. Citind și recitind această poezie, cu mare atenție, mi se pare a fi mai degrabă inspirată din viața unor soții musulmane, care nu au multe drepturi în viața de familie. Noi, creștinii, suntem învățați de Cuvântul lui Dumnezeu să ne iubim soțiile, așa cum Cristos iubește Biserica Lui – Efeseni 5:25

În viața de familie a creștinilor nu există unul care a eșuat și unul care este victorios. Ambii soți, sunt responsabili, atât pentru eșecurile familiei, cât și pentru biruința și succesul familiei. Ba mai mult, conform Bibliei, soțul este PREOTUL (capul familiei) așa că mai degrabă, eșecurile pot fi atribuite soțului.

Referitor la conținutul poeziei, aș vrea să fac foarte clar un lucru și anume: orice soț care a reușit să-și aducă soția la o astfel de concluzie, trebuie să se întrebe foarte serios dacă viața lui de creștin este în regulă. Suntem responsabili la fel ca soțiile noastre în creșterea copiilor. Spălatul vaselor, sau schimbarea unui scutec, ar trebui să fie ceva normal pentru orice soț. Nici chiar ajutorul la pregătitul mâncării sau făcutul temelor, nu ar trebui să fie doar în datoria mamei.

A FI MAMĂ, ESTE CEL MAI RESPONSABIL SERVICIU DIN LUMEA ACEASTA, DAR CEL MAI PROST PLĂTIT!

Măcar noi, tații, să nu le facem viața și mai grea. Apoi atunci când după nașterea copiilor, soția a mai luat câteva kilograme în greutate, nu ar trebui să ne deranjeze cu nimic. Dimpotrivă, trebuie să o tratăm cu mai multă atenție, fiindcă totul s-a întâmplat aducând pe lume copiii noștri, nu numai ai ei.

Iar atunci când pe fața soției, apar urme vizibile de îmbătrânire, să nu uităm că nici noi nu am întinerit și că frumusețea nu constă doar în ce se vede, ci de cele mai multe ori, ceea ce nu se vede, are valoare mai mare.

Să învățăm, deci, să ne tratăm soțiile așa cum Cristos își tratează Biserica. Vă rog, lecturați poezia de mai jos. Aștept și alte păreri și sfaturi în această direcție.

-mike olari-


Suntem femei

Suntem femei, deci suntem vinovate,

Dacă în casă nu este curat,

Copiii dacă nu ascultă în toate

Şi temele corect nu prea le fac

Suntem de vină când apare o pată

Pe rufele ce vin de la spălat,

Dacă mâncarea nu e variată,

Sau pur şi simplu nu este pe plac.

 

Suntem de vină când, crescând copiii,

Se îndreaptă spre un drum de neînţeles,

Suntem de vină când îmbâtrânim,

Cu toate că oricum n-avem de ales.

 

Suntem de vină când suntem frumoase,

Suntem de vină când ne urâţim,

Iar uneori ne pare că-i o vină

Şi simplul fapt că încă mai trăim.

 

Şi când trec anii, iar suntem de vină,

Că devenim aşa nesuferite.

Din când în când ne punem întrebarea

Dac-avem dreptul să mai fim iubite.

 

Ne mai acrim şi ne uităm urât

La cei din jurul nostru uneori

Şi nu înţelegem unde am greşit,

Că tot atragem fulgere şi nori.

 

Aşa ne îndreptăm spre Dumnezeu,

Fără răspunsuri şi cu lacrimi multe,

Având atât de mult de povestit,

Dar neavând cine să ne asculte.

 

Umplem biserici, facem rugăciuni

Nădăjduind mereu să fim iertate,

Ca cel puţin în viaţa de apoi

S-avem şi noi de fericire parte.

 

Destinul e comun. Puţine scapă.

Şi atunci când scapă dau de altceva.

Să mergem deci cu Dumnezeu ´nainte,

Fiindu-ne de ajuns iubirea Sa.

Mina Ianovici

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2014/05/27/mina-ianovici-suntem-femei/

Biserica locală: apatie, aţipire, adormire, letargie spirituală ?!

Cu siguranță nu îmi doresc să fiu un negativist care să vadă doar aspectele de criticat ale bisericii. Cred cu tărie faptul că Domnul Isus, capul bisericii, continuă să-și zidească Biserica Sa, care va fi în cele din urmă ceea ce El își dorește: “… ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără sbârcitură sau altceva de felul acesta ci sfântă și fără prihană.” Ef. 5:27

Analizând însă cu realism starea actuală a bisericii – și ca român evanghelic, cu accent pe bisericile evanghelice române – pot să observ cu ușurință lipsa de vitalitate spirituală a multor biserici, precum și zbaterea acestora pentru supraviețuire. Din nefericire, se pare ca mulţi dintre liderii bisericilor locale apelează la tot felul de tertipuri şi metode mai mult sau mai puţin principiale, pentru a reuși cumva să le mai țină în viață. Faptul că cineva recunoaște sau nu acest lucru, nu poate schimba, din păcate, acest adevăr trist.

Imagine

Sunt de acord că unele biserici datorita unor membri foarte talentați, sunt în stare să producă în fiecare duminică, programe destul de atractive și uneori chiar încurajatoare. Trebuie însă, să facem diferența între programe frumoase izvorâte din abilitatea oamenilor, a liderilor care le conduc și implicarea, călăuzirea și controlul Duhului Sfânt.

Din păcate, în biserici cu mai mulți ani de vechime, bântuie aceleași simptome copilărești lipsind progresele spirituale reale, măsurate în creștini maturi și serioși cu pocăința. În ce măsură mai putem considera aceste biserici ca fiind vii, sau doar le merge numele că trăiesc?! Este evidentă nevoia unei treziri spirituale dar aceasta nu se poate produce pe baza metodelor și eforturilor firești. Întrebarea care se impune este: Ce ține de noi, ce ar trebui să facem pentru ca Duhul Sfânt să producă trezirea și revitalizarea mult așteptată?”

  1. Cunoașterea și trăirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Cei mai mulți creștini se mulțumesc cu ce aud la biserică, fără să studieze personal Cuvântul Sfânt. Ignoranța creștinilor cu privire la Cuvânt este îngrijorătoare. Din păcate creștinii născuți și crescuți în biserici cunosc Cuvântul aproape exclusiv din predici sau învățături tradiționale ce le-au auzit de-a lungul timpului.Situația este mai gravă, acolo unde cei ce predică, nu au caracter, competențe sau chemare ori poate chiar nici una dintre aceste caracteristici indispensabile oamenilor lui Dumnezeu. Este suficient să citim cu atenție psalmul 119pentru a înțelege cât de importante sunt cuvintele, orânduirile, poruncile, cuvântul Domnului. “Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele. Îmi plec inima să împlinesc orânduirile Tale, totdeauna și până la sfârșit.” Ps. 119:111, 112

  1. Slujirea liderilor trebuie să-L mulțumească pe Isus nu pe membrii bisericii.

Se fac tot felul de compromisuri, doar pentru a păstra o liniște acceptabilă în biserici. Sunt promovați în slujire oameni care nu au nici chemarea și nici competența necesara, pentru a învăța pe alții și se face acest lucru încercând să fie mulțumite anumite persoane. De multe ori acestea reprezintă un anumit clan care dacă este nemulțumit cauzează probleme majore. Astfel diplomația, politica și negocierea au ajuns să fie metodele prin care sunt conduse bisericile. Se pare că este tot mai puțin important să conducem reprezentându-l cu adevărat pe Cel ce este Capul Bisericii – ISUS. Slujitorii din biserică sunt în primul rând slujitorii lui Isus printre oameni nu slujitorii oamenilor către Isus. Iată ce spune Pavel: “Așadar, oamenii ar trebui să ne vadă ca pe niște slujitori ai lui Cristos, ca pe niște administratori ai tainelor lui Dumnezeu… Cât despre mine, puțin îmi pasă că aș fi judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc…Cel ce mă judecă este Domnul.” 1.Corinteni 4: 1-4 NTR

  1. Motivație corectă. 

De ce facem ce facem?! Chiar și cei mai dedicați predicatori, uneori, sunt ispitiți să își prezinte mesajul în așa fel încât ei să iasă în evidență nu Cel ce a plătit prețul pentru mântuirea noastră.

Și unii cântăreți au uitat cine le-a dat darul de a cânta și sunt mai mult interesați de popularitate, de numărul de link-uri primite pe Facebook și de cât de bine se vinde muzica lor, decât dacă Numele Domnului este lăudat.

Cred că fiecare din cei care slujim într-un fel sau altul în biserici, ar trebui să ne punem tot mereu această întrebare:De ce fac ceea ce fac; pentru lauda Domnului și promovarea Evangheliei, sau pentru a mă afirma?Ar fi regretabil ca după o viață de sacrificiu și muncă, la urmă să ni se spună că nu suntem cunoscuți, pentru că motivația noastră a fost greșită. Autorul epistolei către evrei spune: Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu… poate judeca gândurile și intențiile inimii. Nu este nimic care să poată fi ascuns de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, ai Celui înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.” Evrei 4:12,13 NTR

  1. Eliberarea de povara cheltuielilor administrative.

Bisericile de succes sunt cele care au clădiri mari și membri mulți. Care este însă perspectiva lui Dumnezeu cu privire la succesul unei biserici sau al unui păstor?

Adesea toți banii adunați, abia ne ajung pentru plata cheltuielilor și pentru confortul nostru, iar lucrării de misiune și extinderea a Împărăției nu-i mai rămâne nimic. Oare cum apreciază Dumnezeu acest lucru?

După standardele actuale, biserica din Laodicia este o biserică de succes. Ei puteau afirma: “Suntem bogați, am adunat avere și n-avem nevoie de nimic.” Evaluarea lui Dumnezeu însă este: “nu-ți dai seama că ești nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb și gol.” Ap.3:17 NTR

Cu toții avem explicațiile și scuzele noastre față de aceste realități. Dar, oare din punct de vedere biblic și când vom sta în fața Domnului, vor mai ține argumentele și scuzele noastre? Privind în Cuvântul Domnului, putem vedea că atât Domnul Isus cât și apostolii – exemplele și modelele noastre – nu au făcut vreo prioritate din  aceste lucruri, care pentru noi au devenit capitale. Prioritatea lor a fost extinderea Împărăției până la marginile pământului și facerea de ucenici.

Nu pretind că am epuizat subiectul, doresc doar să lansez o provocare – celor ce o mai acceptă – pentru a realiza că suntem departe de realitatea Cuvântului și de prioritățile lui Dumnezeu. Avem nevoie de o trezire reală, nu doar de analize și vorbe. Trebuie să fim gata să facem primii pași în această direcție. Trebuie să reconsiderăm atitudinea noastră față de Cuvânt, iar dacă citind Cuvântul, realizăm că nu suntem pe o cale bună, să avem smerenia necesară și tăria de a face schimbările cerute de Dumnezeu. Este primul pas către o trezire reală în orice biserică evanghelică. Acest prim pas s-ar putea să fie extrem de costisitor. SUNTEM NOI OARE GATA SĂ PLĂTIM ACEST PREŢ?

MIKE OLARI

Biserica sub opresiunea celor care o finanţează

În ultimii doi ani am asistat la formarea a două noi biserici – una în România la Arad și alta în Statele Unite în Phoenix, Arizona. În ambele cazuri pastorii seniori, cu ani de vechime în acele biserici sau chiar fondatori, dedicați lucrării într-un mod deosebit au trebuit să părăsească biserica unde au slujit, renunțând oarecum la toată munca lor și au luat totul de la început.

Fiind oarecum apropiat de acești doi păstori, mi-am putut da seama de ce au trebuit să ia aceste decizii radicale. Motivul de bază a fost acela că bisericile au ajuns în situația de a nu mai puteau fi conduse după principii biblice, ci după pretențiile sau interesele celor care le sponsorizau.

Yes or No

Am observat de asemenea că de cele mai multe ori ambii pastori au fost apreciați negativ pe majoritatea blogurilor creștine lăsând impresia ca cei ce aduc comentarii nu sunt interesați de adevăr.

Provocarea lor a fost fie să continue pe direcția greșită a manipulării și compromisurilor, fi să ia o decizie radicală și să schimbe totul. Sunt bucuros să constat că ambii au ales corect cu toate că prețul plătit a fost foarte mare. Îmi place să cred că mai sunt situații de felul acesta, în care  pastorii iau decizii radicale pentru a se elibera de compromisurile în care au ajuns, de multe ori cu bune intenții și chiar fără să-și dea seama. Felicitări tuturor celor care  sunt gata să plătească prețul  acestei eliberări.

No or Yes

         Eu cred că majoritatea slujitorilor pornesc bine în lucrarea de slujire, dar pe parcurs ei își schimba gândirea și prioritățile lăsându-se seduși de ideea că succesul se măsoară în realizări materiale cum ar fi clădiri, confort, resurse etc. Datorită acestui fapt ei se înconjoară cu tot felul de oameni dispuși să susțină financiar anumite proiecte ce necesită bani mulți, mai mulți decât comunitatea poate să dispună în condiții obișnuite. Adesea însă acești sponsori sunt lipsiți de spiritualitate, și hotărâți să controleze ce se face cu banii lor ca și cum ar fi investiți într-o afacere ce trebuie neapărat sa aducă profit fie el și de imagine sau publicitate. De fapt chiar așa și este, ei investesc bani în afaceri religioase. Păstorul însă, ajunge să nu fie atât de mult interes de condiția lor spirituală atâta timp cât ei sunt dispuși să dea bani mulți la biserică, bani de care el are nevoie pentru ași susține proiectele. Cei mai multi pastori care au construit clădiri mari, sunt supuși condițiilor, controlului sau manipulării persoanelor care au finanțat aceste proiecte. Ar fi bine dacă totul ar lua sfârșit la finalul construcției dar in cele mai multe situații, cei ce contribuie financiar cel mai mult vor rămâne cei ce vor influenta cel mai mult direcția acelei biserici O clădirea mare odată construită are nevoie de multi bani pentru întreținere.

Dacă apreciați că exagerez, vă propun să urmăriți cine are influența cea mai mare asupra păstorului din biserica voastră.

Pastorii care s-au încrezut în Dumnezeu în orice situație, au rămas în picioare și continuă să meargă înainte cu valorile biblice, dar cei care și-au pus nădejdea în oameni pentru succes (construcție, salarii, întreținere, proiecte) vor fi robi lucrurilor firești, fără valoare.

Mai poate oare un astfel de slujitor să predice sau să ia atitudine împotriva celor care adună averi prin înșelătorie și minciună, când aceștia le-au construit și susțin financiar micile sau poate marile lor regate religioase? Mai poate un astfel de păstor să ia atitudine față de membrii familiilor unor astfel de sponsori atunci când ei trăiesc în păcate sau compromisuri morale câtă vreme părinții lor încă sunt cei mai puternici finanțatori pentru păstrarea clădirilor dobândite tot prin compromisuri. Aceste biserici sunt condamnate ruinării spirituale, iar celor duhovnicești li se închide gura ușor amintindu-le mereu de bani pe care acești frați finanțatori i-au donat pentru construcție și care îi dau lunar pentru susținerea lucrării. În aceste biserici totul se rezumă la cum să adunăm mai mulți bani. Metodele de multe ori nici nu mai contează.

Ne mirăm apoi de faptul că biserica nu mai are nici o influență la cei necredincioși când noi apreciem exact aceleași valori și folosim aceleași metode pe care le regăsim în lumea de afara, când modelul ar trebui să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Mai putem fi noi lumină pentru cei din lume?

Nu cred că ne putem permite să ignorăm la nesfârșit aceste situații. Cred că e timpul să spunem lucrurilor pe nume dar și să ne întrebăm cum să ieșim din această situație negativă.

            În primul rând cred că ar trebui să redescoperim adevăratele valori biblice ale bisericii.

Din punctul de vedere biblic, biserica locală nu este clădirea în care ne adunăm pentru programele noastre săptămânale ci este grupul de credincioși născuți din nou care se adună împreună pentru a celebra prezența reală și vie a lui Isus în mijlocul lor. Cu toate că recunoaștem la nivel teoretic această valoare la nivel practice adesea identitatea unei biserici locale este dată de clădirea ei.

            O altă valoare biblică abandonată la nivel practice este preoția universală. Asta înseamnă că păstorul nu este mai preot decât oricare credincios născut din nou. Acest adevăr trebuie coborât de pe piedestalul teoriilor frumoase la nivelul experienței și practicii creștine din biserică prin descentralizarea slujirii.

            Călăuzirea Duhului este o altă valoare pe care am redus-o la teorii, în practică cele mai multe biserici sunt călăuzite de ideile oamenilor influenți, de ambiții, dorințe deșarte sau orice altfel de lucruri lumești. Este drept că biserica locală se manifestă în contextul lumii materiale, fizice, dar ea este o instituție divină și legile ce o guvernează în ultimă instanță trebuie să fie legi spirituale care nu au relevanță în lumea fizică și ne sunt puse la îndemână prin Duhul Sfânt.

În al doilea rând cred că trebuie să părăsim sistemul lumesc de valori atunci când apreciem sau promovăm oameni sau lucrări. Cum s-a ajuns la situația de astăzi când cei mai mulți oameni din bisericile noastre pun bază pe clădiri și prosperitate lumească? Dacă suntem sinceri, putem să vedem că cei mai mari lideri în timpurile noastre sunt apreciați pe criterii lumești cum ar fi clădirea bisericii, numărul de membrii etc. Despre un astfel de lider spunem că are succes, este un bun administrator și merită să fie luat ca model.

Prin acest articol doresc să fac o provocare celor care încă se mai lasă provocați. De fapt provocarea nu-mi aparține mie cât adevărului biblic.

Dilema

Acest articol nu țintește vreo biserică locală anume, ci o stare generală de lucruri  pe care,  pe alocuri o consider chiar ca fiind disperată. De asemenea văd puține șanse de schimbare deoarece atât lucrătorii cât și membrii din cele mai multe biserici se complac și considera ca totul este OK. Totuși cred că Dumnezeu va conduce Biserica Sa și va ridica slujitori care se vor elibera de opresiunea sponsorilor.