compromis

POPULARITATEA – factor de compromitere a adevărului!

Una dintre principalele caracteristici pe care oamenii le au în vedere, atunci când dau valoare lucrurilor, realizărilor sau chiar semenilor este POPULARITATEA.

Popularitate

Atunci când anumite lucruri sau persoane au devenit populare, apreciate de toţi, se întâmplă că, de cele mai multe ori, lumea tinde să nu mai verifice nimic cu privire la respectivele lucruri sau persoane, mulţumindu-se să afirme că „este ceva bun”. Bunăoară, îmi amintesc de vizita cântăreţului american Michael Jackson în România. Popularitatea şi faima lui au fost suficiente pentru a crea o puternică impresie. Peste tot se puteau auzi numai cuvinte de apreciere la adresa lui. Spre surprinderea mea, am constatat că şi unii creştini erau la fel de impresionaţi de popularitatea acestui om. În acea perioadă am stat de vorba cu o persoană care avea numai cuvinte de laudă la adresa vedetei americane. Atunci când am început să-mi împărtăşesc parerea şi lucrurile pe care le ştiam despre cântăreţ, persoana respectivă a rămas pe gânduri, zicând doar cu jumătate de gură: „ Eu am crezut altceva… ”

Desigur că lumea, care are propriile ei valori, are şi propriile metode de a recunoaşte aceste valori. Popularitatea este una dintre ele! Însă, copii lui Dumnezeu trebuie nu numai să aibă valori diferite de valorile lumii, ei trebuie şi să recunoască aceste valori într-un mod diferit. Popularitatea nu este una dintre metodele biblice de a da valoare lucrării sau oamenilor lui Dumnezeu!

Aceste gânduri îşi trag originea dintr-o discuţie avută cu un frate, un vechi slujitor în ogorul Evangheliei. În ce mă privea, chiar eram indignat de faptul că o anumită revistă creştină începuse să atace constant, chiar ironic, lucrarea Duhului Sfânt, afirmând deschis că vorbirea în alte limbi nu este un fenomen care s-a repetat în istoria bisericii. Însă, ceea ce m-a surprins a fost reacţia acestui frate slujitor, care mi-a spus: „Să ştii frate, că această revistă este populară şi este citită de foarte mulţi creştini!” Acest răspuns nu a făcut altceva decât să-mi provoace multă amărăciune, mai ales pentru faptul că răspunsul venea din partea unei voci autorizate, care ar fi trebuit să ia atitudine! De exemplu, am întâlnit şi situaţii în care nu s-au luat măsuri faţă de anumite persoane sus-puse, din ierarhia bisericească, deşi existau suficiente dovezi că viaţa lor era compromisă. Faptul că o persoană este foarte cunoscută, deci populară, determină de prea multe ori tolerarea păcatului, chiar şi în biserică.

Privind serios la ceea ce se petrece în unele dintre bisericile noastre, avem motive să ne îngrijorăm! În prezent, la toate nivelurile de slujire, pot fi găsiţi oameni a căror viaţă lasă foarte mult de dorit! Situaţia este cunoscută şi recunoscută! Cu toate acestea, pentru simplul fapt că sunt populari, oamenii sunt lăsaţi mai departe pe poziţiile lor. Câţi predicatori nu propovăduiesc încă de la amvoanele bisericilor, numai pentru că sunt „populari“ sau pentru că au reuşit o „bună politică bisericească” şi astfel, ocupă o poziţie privilegiată în ierarhia religioasă? De asemenea, există destui cântăreţi care nu mai au aproape nimic în comun cu Dumnezeu şi cu viaţa creştină, însă sunt buni la muzică, sunt populari şi prin urmare sunt acceptaţi. Surprinzătoare este disponibilitatea noastră de a accepta aceste compromisuri de ordin moral!

Church popularityTotodată, se pare că însăşi Biserica este avidă de popularitate. Avem nevoie de cineva foarte „popular”, fie el cântăreţ, predicator sau lider creştin, care să ne promoveze imaginea în lume! Dorim ca biserica să fie mai apreciată, mai recunoscută, mai acceptată, mai în „rând cu lumea”! Dar câţi dintre noi ne gândim serios la faptul că această atitudine, de a ne lăsa influenţaţi de popularitate, compromite rolul bisericii de a fi „…stâlp şi temelie a adevărului…” Atunci când accept de dragul popularităţii, ca anumite persoane să ocupe anumite poziţii, ne gândim oare la faptul că exemplul personal negativ, dat de aceştia celor pe care îi conduc şi care îi consideră modele „demne de urmat“, îi compromite profund şi pe cei conduşi?

Aproape întotdeauna, când se are în vedere o atitudine corectă, care ar trebui luată faţă de oamenii compromişi, dar populari, susţinătorii lor au următoarea motivaţie: „Să nu judecăm noi pe nimeni, lasă să-i judece Dumnezeu”. În opinia mea, dacă ştim bine că viaţa unora nu este în concordanţă cu voia lui Dumnezeu, dar în ciuda acestei evidenţe continuăm să-i susţinem în locurile de frunte, datorită „popularităţii“ lor, dovedim, fie faptul că, într-o oarecare măsură, suntem şi noi compromişi, fie lipsa de curaj, alimentată de frică şi comoditate. Această disponibilitate spre compromiterea adevărului, de dragul popularităţii, este un atentat la sfinţenia lui Dumnezeu! Noi avem de-a face cu un Dumnezeu sfânt, care cere şi de la noi sfinţenie!

Dacă privim cu seriozitate Sfintele Scripturi, vom constata că Dumnezeu nu este impresionat nici de popularitatea unuia, nici de mulţimile adunate în jurul altuia. Ceea ce are preţ în ochii lui Dumnezeu este sfinţenia! Biblia spune: „Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare şi mulţi sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.“ (Matei 7:13-14). În vremea lui, Noe şi familia sa nu erau decât o minoritate. Este oare posibil ca Dumnezeu să privească dezinteresat spre mulţimi de oameni care pier şi să salveze cu milă doar câteva persoane? Ce anume a făcut diferenţa între Noe şi familia sa, faţă de ceilalţi? In Geneza 6:9 citim: „Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui…” Atunci când Dumnezeu şi-a declanşat mânia, nu a contat nici numărul de oameni adunaţi în jurul lui Noe, nici popularitatea lui, ci numai neprihănirea lui!

Iosua şi Caleb sunt alţi doi bărbaţi, care se aflau în minoritate, dar care erau întrutotul de partea lui Dumnezeu. La un moment dat, cei mulţi erau pe punctul de a-i linşa pe cei doi. În cele din urmă însă, Dumnezeu şi-a spus cuvântul. Singurii care au intrat în ţara promisă au fost Iosua şi Caleb!

Regele Saul acceptă compromisul în viata sa. Cu toate că devenise deosebit de popular, iar succesul său era incontestabil, acestea nu îl impresionează pe Cel Atotputernic. Dumnezeu nu ia în calcul numele, poziţia sau influenţa lui Saul! Toate acestea înseamnă prea puţin, în comparaţie cu ascultarea de El! Verdictul divin pentru regele mai înalt cu un cap decât toţi ceilalţi, pentru liderul care ţinea toată naţiunea, este clar: „…l-am lepădat…” Îmi aduc aminte de două nume care, în urmă cu câţiva ani, erau deosebit de sonore în America. Este vorba de tele-evangheliştii Jimmy Swaggart şi Jim Bakker. Ei deveniseră atât de populari şi erau cunoscuţi în întrega lume. Dumnezeu nu a fost impresionat de popularitatea lor şi atunci când ei au încetat să-L mai asculte, Dumnezeu i-a smerit! Gândindu-ne la cele de mai sus, consider că ar trebui să luăm în serios Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l aplicăm în orice condiţii şi împrejurări, indiferent de popularitatea persoanelor aflate în cauză!

Ţinta noastră trebuie să fie dreptatea lui Dumnezeu! În Mica 6:8 El spune: „Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate…” Este trist atunci când, de dragul păcii, în bisericile noastre renunţăm la dreptatea lui Dumnezeu. Singura pace, acceptată de Dumnezeu, este pacea care are la bază dreptatea Sa. Acest adevăr este valabil în privinţa mântuirii fiecăruia dintre noi. Dumnezeu mântuieşte o persoană şi face pace cu ea, numai după împlinirea dreptăţii Sale, cu privire la acea persoană, în jertfa lui Isus Cristos. Acest principiu trebuie să stea la baza păcii şi în comunităţile noastre! Dacă vom tolera tot felul de păcate, în scopul de a menţine pacea în biserică, doar pentru faptul că nu ne putem atinge de unele persoane „cu influenţă“, „populare“ atunci slujirea noastră nu este după voia lui Dumnezeu!

Dacă vom continua să dăm valoare persoanelor, lucrurilor şi realizărilor după modelul lumii, având ca reper popularitatea nu adevărul şi sfinţenia, atunci bisericile vor deveni tot mai lumeşti. În vremurile pe care le trăim, Dumnezeu ne cheamă la sfinţenie şi veghere, pentru a nu permite ca standardele lumeşti să deturneze biserica şi valorile ei biblice, inestimabile şi veşnice!

COMPROMISUL DIN BISERICĂ – O MOŞTENIRE SPIRITUALĂ?!

Într-una din conversațiile pe care le-am purtat cu ceva timp în urma cu un pastor, acesta aducea argumente încercând să convingă cu privire la faptul ca în orice domeniu al existentei umane compromisul este absolut necesar. Pot fi compromisuri tehnice sau politice sau religioase sau de orice altă natură. Arta compromisului a dus mereu lumea înainte, deci trebuie uneori sa folosim cu diplomație această artă a compromisului şi în biserică/religie – spunea el.

Compromis

Am meditat mult la această conversație şi am ajuns la concluzia că deşi acest mod de acțiune este aplicat din plin în biserică, el nu are susținere în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ni-L putem imagina pe Isus acționând cu diplomația compromisului pentru a face să meargă lucrurile bine.

Fiind preocupați de asemenea de declinul spiritual al bisericii am încercat să înțelegem în ce măsură acesta se datorează deschiderii ei spre compromis. Constatarea noastră este aceea că în biserica românească avem o predispoziție accentuată spre compromis, realitate determinata de istoria recentă a bisericii, care a încercat să traverseze perioada comunistă supraviețuind, mai de graba bazându-se pe compromisuri făcute cu statul comunist decât pe manifestarea puterii lui Dumnezeu. De fapt, chiar la nivelul întregii societăți româneşti se poate vedea această predispoziție spre compromisuri de tot felul, multe dintre acestea fiind de neimaginat în societatea vestică. Zicala “Fa-te frate cu dracul până treci puntea” a devenit un fel de motto al românului în perioada comunistă şi se pare că nu ne putem debarasa de filosofia din spatele ei.

            Dacă analizăm prin comparație compromisul bisericii, prin liderii ei cu statul comunist şi compromisul actual al bisericii cu puterea economică a sponsorilor, putem vedea cum aceste compromisuri au şi asemănări şi deosebiri. Toate însă au slăbit în cele din urma biserica, deşi justificarea lor era tocmai pentru a facilita bunul mers al ei.

Compromisurile acceptate de biserică în perioada comunistă au fost rezultatul constrângerii liderilor de către instrumentele opresiunii politice, exterioare bisericii şi anume Securitatea. Se pare că motivația acceptării de către lideri a compromisurilor cu statul comunist nu a fost una financiară, deşi au fost lideri care au beneficiat inclusiv financiar de pe urma colaborării (vezi cartea „Răscumpărarea Memoriei”). Motivația colaborării a fost dorința liderilor de a-şi păstra slujbele şi locul de frunte, sau dorința de a ține bisericile deschise şi de a facilita evoluția lor. Uneori singura motivație a colaborării cu securitatea era şantajul şi compromiterea murdara a liderilor de către Securitate.

În ceea ce priveşte compromisul bisericii cu puterea economică a sponsorilor, am dezvoltat acest subiect pe larg în articolul “Biserica sub opresiunea celor care o finanțează”. Continuând analiza comparativa a celor două tipuri de compromis acceptat oarecum de biserică, putem spune că ambele se justificau prin dorința de a facilita dezvoltarea bisericii. Problema este că biserica trebuie sa se dezvolte, sa progreseze, exclusiv prin asistența Duhului Sfânt, prin intervenția lui Dumnezeu în istoria omului, nu prin asistenta şi intervenția omului în istoria lui Dumnezeu.

O altă asemănare este aceea că în ambele situații, presiunea se exercita aproape exclusiv asupra liderilor.

Presiune asupra liderului

Dacă în trecut Securitatea a recrutat lideri cu o oarecare slăbiciune de caracter dispuși să negocieze anumite compromisuri pentru a obține unele facilități pentru biserică, în prezent conducătorii continuatori ai liderilor de atunci s-au format păstrând aceeaşi predispoziție de a compromite anumite valori, pentru a facilita un succes de fațadă a bisericii măsurat prin grandoarea clădirilor, confortul membrilor, etc.

Acest comportament al liderilor a condus la deformarea standardelor după care creştinii înțeleg să măsoare succesul bisericii. Astfel, am ajuns să nu mai considerăm standarde de succes valori precum trăirea unei vieți morale şi dedicate pentru Dumnezeu, integritatea, implicarea creştinilor în vederea câştigării oamenilor din jur pentru Hristos. Am redefinit gradul de succes al bisericii prin standardele societății cum ar fi: cât de mulți spectatori participă la serviciu divin, cât de mult a impresionat predicatorul prin elocvența discursului său, cât de talentați şi pregătiți sunt cântăreții, cât de bine este organizat programul, cât de mare este colecta şi cât de grandioasă este clădirea.

Noi considerăm că unul din cele mai mari rele aduse de conducătorii colaboraționişti ai regimului trecut este tocmai această deturnare a valorilor adevărate ale bisericii. De aceea ne exprimam nu atât condamnarea, ci mai mult părerea de rău, pentru faptul că aceşti conducători din timpul comunismului, nu au ştiut să rezolve problema colaborării cu Securitatea într-un fel demn de cineva care cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Felicitări celor ce au făcut-o!

O acțiune de mărturisire publică ar fi reaşezat în conştiința creştinilor din biserici adevăratele valori şi standarde de succes şi ar fi lăsat o moştenire profund spirituală noii generații de lideri. Din păcate moştenirea spirituală lăsată de aceşti conducători este o predispoziție spre compromis atât a noilor conducători cât şi a creştinilor de rând. Aici cred că trebuie considerată imensa responsabilitate pe care şi-au asumat-o prin lipsa lor de pocăința: MOŞTENIREA SPIRITUALA LĂSATĂ BISERICII. Este posibil ca în particular ei să-şi fi rezolvat problema mântuirii şi a relației lor cu Dumnezeu, dar problema serioasă a moştenirii spirituale pe care o lasă nu se rezolva decât prin mărturisire publică, tocmai datorită faptului că nu este vorba de creştini de rand, ci de conducători. Suntem convinşi că toți creştinii sinceri i-ar fi iertat şi respectat foarte mult, iar beneficiul pentru biserică ar fi fost imens.

            Pe de altă parte putem remarca faptul că în prezent, compromisul conducătorilor bisericii cu sponsorii are circumstanțe agravante în comparație cu trecutul. Astfel dacă în trecut liderii erau constrânşi să facă anumite compromisuri, astăzi ei le fac de buna voie, sau chiar le cauta, considerându-se “binecuvântați” dacă întâlnesc nişte oameni cu bani, dispuşi să investească în afaceri religioase. De asemenea, dacă în trecut presiunea venea din afara bisericii, astăzi ea vine din interior, sponsorii fiind oamenii din biserică. Ori istoria ne învață că întotdeauna biserica a fost mai uşor de învins din interior decât prin constrângeri din exterior.

Luând în considerare legea creşterii si a înmulțirii, trebuie să vedem cum micile compromisuri din trecut au crescut devenind astăzi mari compromisuri şi puținele compromisuri din trecut s-au înmulțit devenind multele compromisuri din prezent. Credem de asemenea că recuperarea memoriei prin pocăința liderilor din perioada comunistă tinde să devină ceva de domeniul trecutului datorită încrâncenării şi refuzului acestora de a se pocăi public, reparând astfel moştenirea spirituală care o lasă urmaşilor.

Tocmai de aceea, considerăm că a sosit timpul ca generația actuală de lideri să-şi asume responsabilitatea viitorului bisericii. Astfel, liderii care nu au avut nimic a face cu perioada comunistă ar trebui să părăsească moştenirea spirituală lăsată de înaintaşi, o moştenire compromisă, şi să se pocăiască public în numele acestora așa cum Daniel, Ezra, Neemia au făcut-o la vremea lor (vezi Daniel cap.9:1-19)

Ruperea compromisului

Aceasta înseamnă că actualii conducători ar trebui să nu mai construiască peste lucrările compromise lăsate de înaintaşi, ci sa aibă curajul de a sta înaintea Domului pentru a porni lucrări noi, necompromise, bazate pe o viziune nouă, dată de Dumnezeu. Aceste lucrări trebuie să reafirme adevăratele valori ale Bisericii lui Isus Hristos. Trebuie să ne dezicem de blestemul falselor valori prin care am fost învățați să măsurăm succesul bisericii, valori ieftine de dragul cărora unii din înaintaşii noştri s-au compromis. Pur şi simplu nu putem să ne mai permitem să ne investim viețile continuând să clădim acele lucrări şubrede, la fundația cărora stă compromisul, începute de înaintaşii noştri în condițiile în care ei au refuzat să le repare prin pocăință. În cele din urmă, actualii conducători ar trebui să se simtă responsabili de ce fel de moştenire spirituală lasă la rândul lor celor care vin.

Noi credem că dezicerea de moştenirea spirituală a trecutului a devenit nu doar posibilă ci şi absolut necesară pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea noastră, iar binecuvântarea Lui este de neînlocuit. În ultima instanţă succesul lucrării nu depinde de “binecuvântarile oamenilor”.

Mike Olari și Gigi Furdui

Biserica sub opresiunea celor care o finanţează

În ultimii doi ani am asistat la formarea a două noi biserici – una în România la Arad și alta în Statele Unite în Phoenix, Arizona. În ambele cazuri pastorii seniori, cu ani de vechime în acele biserici sau chiar fondatori, dedicați lucrării într-un mod deosebit au trebuit să părăsească biserica unde au slujit, renunțând oarecum la toată munca lor și au luat totul de la început.

Fiind oarecum apropiat de acești doi păstori, mi-am putut da seama de ce au trebuit să ia aceste decizii radicale. Motivul de bază a fost acela că bisericile au ajuns în situația de a nu mai puteau fi conduse după principii biblice, ci după pretențiile sau interesele celor care le sponsorizau.

Yes or No

Am observat de asemenea că de cele mai multe ori ambii pastori au fost apreciați negativ pe majoritatea blogurilor creștine lăsând impresia ca cei ce aduc comentarii nu sunt interesați de adevăr.

Provocarea lor a fost fie să continue pe direcția greșită a manipulării și compromisurilor, fi să ia o decizie radicală și să schimbe totul. Sunt bucuros să constat că ambii au ales corect cu toate că prețul plătit a fost foarte mare. Îmi place să cred că mai sunt situații de felul acesta, în care  pastorii iau decizii radicale pentru a se elibera de compromisurile în care au ajuns, de multe ori cu bune intenții și chiar fără să-și dea seama. Felicitări tuturor celor care  sunt gata să plătească prețul  acestei eliberări.

No or Yes

         Eu cred că majoritatea slujitorilor pornesc bine în lucrarea de slujire, dar pe parcurs ei își schimba gândirea și prioritățile lăsându-se seduși de ideea că succesul se măsoară în realizări materiale cum ar fi clădiri, confort, resurse etc. Datorită acestui fapt ei se înconjoară cu tot felul de oameni dispuși să susțină financiar anumite proiecte ce necesită bani mulți, mai mulți decât comunitatea poate să dispună în condiții obișnuite. Adesea însă acești sponsori sunt lipsiți de spiritualitate, și hotărâți să controleze ce se face cu banii lor ca și cum ar fi investiți într-o afacere ce trebuie neapărat sa aducă profit fie el și de imagine sau publicitate. De fapt chiar așa și este, ei investesc bani în afaceri religioase. Păstorul însă, ajunge să nu fie atât de mult interes de condiția lor spirituală atâta timp cât ei sunt dispuși să dea bani mulți la biserică, bani de care el are nevoie pentru ași susține proiectele. Cei mai multi pastori care au construit clădiri mari, sunt supuși condițiilor, controlului sau manipulării persoanelor care au finanțat aceste proiecte. Ar fi bine dacă totul ar lua sfârșit la finalul construcției dar in cele mai multe situații, cei ce contribuie financiar cel mai mult vor rămâne cei ce vor influenta cel mai mult direcția acelei biserici O clădirea mare odată construită are nevoie de multi bani pentru întreținere.

Dacă apreciați că exagerez, vă propun să urmăriți cine are influența cea mai mare asupra păstorului din biserica voastră.

Pastorii care s-au încrezut în Dumnezeu în orice situație, au rămas în picioare și continuă să meargă înainte cu valorile biblice, dar cei care și-au pus nădejdea în oameni pentru succes (construcție, salarii, întreținere, proiecte) vor fi robi lucrurilor firești, fără valoare.

Mai poate oare un astfel de slujitor să predice sau să ia atitudine împotriva celor care adună averi prin înșelătorie și minciună, când aceștia le-au construit și susțin financiar micile sau poate marile lor regate religioase? Mai poate un astfel de păstor să ia atitudine față de membrii familiilor unor astfel de sponsori atunci când ei trăiesc în păcate sau compromisuri morale câtă vreme părinții lor încă sunt cei mai puternici finanțatori pentru păstrarea clădirilor dobândite tot prin compromisuri. Aceste biserici sunt condamnate ruinării spirituale, iar celor duhovnicești li se închide gura ușor amintindu-le mereu de bani pe care acești frați finanțatori i-au donat pentru construcție și care îi dau lunar pentru susținerea lucrării. În aceste biserici totul se rezumă la cum să adunăm mai mulți bani. Metodele de multe ori nici nu mai contează.

Ne mirăm apoi de faptul că biserica nu mai are nici o influență la cei necredincioși când noi apreciem exact aceleași valori și folosim aceleași metode pe care le regăsim în lumea de afara, când modelul ar trebui să fie Cuvântul lui Dumnezeu. Mai putem fi noi lumină pentru cei din lume?

Nu cred că ne putem permite să ignorăm la nesfârșit aceste situații. Cred că e timpul să spunem lucrurilor pe nume dar și să ne întrebăm cum să ieșim din această situație negativă.

            În primul rând cred că ar trebui să redescoperim adevăratele valori biblice ale bisericii.

Din punctul de vedere biblic, biserica locală nu este clădirea în care ne adunăm pentru programele noastre săptămânale ci este grupul de credincioși născuți din nou care se adună împreună pentru a celebra prezența reală și vie a lui Isus în mijlocul lor. Cu toate că recunoaștem la nivel teoretic această valoare la nivel practice adesea identitatea unei biserici locale este dată de clădirea ei.

            O altă valoare biblică abandonată la nivel practice este preoția universală. Asta înseamnă că păstorul nu este mai preot decât oricare credincios născut din nou. Acest adevăr trebuie coborât de pe piedestalul teoriilor frumoase la nivelul experienței și practicii creștine din biserică prin descentralizarea slujirii.

            Călăuzirea Duhului este o altă valoare pe care am redus-o la teorii, în practică cele mai multe biserici sunt călăuzite de ideile oamenilor influenți, de ambiții, dorințe deșarte sau orice altfel de lucruri lumești. Este drept că biserica locală se manifestă în contextul lumii materiale, fizice, dar ea este o instituție divină și legile ce o guvernează în ultimă instanță trebuie să fie legi spirituale care nu au relevanță în lumea fizică și ne sunt puse la îndemână prin Duhul Sfânt.

În al doilea rând cred că trebuie să părăsim sistemul lumesc de valori atunci când apreciem sau promovăm oameni sau lucrări. Cum s-a ajuns la situația de astăzi când cei mai mulți oameni din bisericile noastre pun bază pe clădiri și prosperitate lumească? Dacă suntem sinceri, putem să vedem că cei mai mari lideri în timpurile noastre sunt apreciați pe criterii lumești cum ar fi clădirea bisericii, numărul de membrii etc. Despre un astfel de lider spunem că are succes, este un bun administrator și merită să fie luat ca model.

Prin acest articol doresc să fac o provocare celor care încă se mai lasă provocați. De fapt provocarea nu-mi aparține mie cât adevărului biblic.

Dilema

Acest articol nu țintește vreo biserică locală anume, ci o stare generală de lucruri  pe care,  pe alocuri o consider chiar ca fiind disperată. De asemenea văd puține șanse de schimbare deoarece atât lucrătorii cât și membrii din cele mai multe biserici se complac și considera ca totul este OK. Totuși cred că Dumnezeu va conduce Biserica Sa și va ridica slujitori care se vor elibera de opresiunea sponsorilor.