Ghita Ignat

GHIȚĂ IGNAT (URSUL CARPATIN) – MESAJ DE CRĂCIUN DIN PENITENCIAR !

CRĂCIUNUL ÎN PUŞCĂRIE … POATE FI O BUCURIE !


 

Fi binecuvântat frate Mike, tu, casa ta şi lucrarea pe care o faci pentru domnul Iisus şi Împărăţia Sa. Află despre mine că prin harul lui Dumnezeu sunt bine, sunt sănătos, sănătate pe care ţi-o doresc şi ţie, casei tale şi tuturor creştinilor de peste tot. A venit luna Decembrie frate Mike, a venit şi iarna, a ajuns şi în penitenciar. Aşa cum toţi cei de afară aşteaptă Crăciunul, la fel îl aşteptăm şi noi cei închişi; fiindcă Iisus Hristos este Domn şi Mântuitor al tuturor. S-a născut pentru toti, şi pentru cei liberi şi pentru cei din închisori. Există o oarecare diferenţă, noi cei închişi avem mai mult timp să medităm la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat atunci în Betleem, dar slavă lui Dumnezeu că doar prin harul Său nespus de mare, mi-a pus pe inimă să caut întâi în Cuvânt ce însemnătate are naşterea Mântuitorului, apoi să mă cercetez pe mine personal în legătură cu această deosebită sărbătoare a creştinătăţii. Iată că am aflat lucruri noi şi diferite legate de acest timp minunat, spun lucruri diferite pentru că personal, vedeam diferit în trecut tot ceea ce era legat de Naşterea Mântuitorului.

12348495_470537153131859_1630449649_n

Doresc ca prin această scrisoare, către tine şi către oricine îi pune Dumnezeu pe inimă să o citească, să aştern câteva gânduri cu privire la însemnătatea acestei minunate sărbători: Naşterea Mântuitorului meu drag Iisus Hristos şi cum se vede ea, această sărbătoare, din spatele gratiilor.

Vreau încă o data frate iubit să dăm toată slava lui Dumnezeu şi să întăresc ceea ce ţi-am spus mai demult, că tot ceea ce îţi scriu, tot ceea ce fac şi tot ceea ce trăiesc astăzi este harul nespus de mare a lui Dumnezeu. Pentru cine? Pentru Ursul Carpatin? Nicidecum! Pentru sportivul, luptătorul, campionul Ghiţă Ignat? Nicidecum! Este harul Lui Dumnezeu pentru mine, care nu sunt decât un deţinut şi un număr, un păcătos, ce-i drept şi adevărat, un păcătos iertat prin bunătatea şi dragostea Domnului Iisus Hristos.

Îmi asum fiecare cuvânt şi ştie Dumnezeu că sunt sincer şi că fiecare cuvânt vine din inimă.

Perioada sărbătorilor, frate Mike, sunt acele zile când nu îţi doreşti decât să fi acasă cu cei dragi, să îi ştii pe toţi bine şi să îi ai alături. Îmi amintesc că atunci când eram copil, ştiam că în perioada sărbătorilor tatăl meu va fi acasă. El muncea mult pentru a ne asigura nouă tot ce aveam nevoie. Lucra ca şofer de cursă lungă pe camion şi era mai tot timpul plecat, dar atunci când se apropiau sărbătorile eram sigur că tatăl meu nu va placa nicăieri, iar prezenţa lui în casă era cireaşa de pe tort pentru mine şi frăţiorii mei. Familia la un loc, colindătroii, mirosul de bucate pregătite cu mult suflet de către mama, atmosfera aceea minunată de sărbătoare le consider lucruri extraordinare pe care Dumnezeu ni le-a lăsat să ne bucurăm de ele. Cred cu convingere că Dumnezeu nu vrea să îl vadă pe om trist, ci doreşte să îl vadă fericit, ne-a creat să ne bucurăm împreună cu El de toată creaţia Lui, de aceea a lăsat aceste mici, dar nu neînsemnate perioade de timp, aşa cum sunt sărbătorile, ca noi să ne bucurăm sufletele.

12358179_470537139798527_1561257544_n

Anii au trecut frate Mike, şi acele frumoase momente din copilărie când stăteam lângă părinţi, când umblam cu colindul, când primeam cadouri, când mă bucuram de un Pepsi-Cola sau de o portocală, fac o paranteză aici, dar şi în miez de vară dacă desfac o portocală acel miros puternic mă duce cu gândul la frumoasele sărbători de iarnă din copilărie. Aşa erau timpurile în vremea comunismului, primeam portocale doar la Crăciun, dar chiar şi aşa era o bucurie pe care în anii ce au urmat, anii adolescenţei şi după, nu am mai simţit-o. De ce? Pentru că o dată ce am crescut în vârstă nu am mai pus accent pe însemnătatea reală a acestei sărbători. Odată ce am devenit major, tânăr, si ma credeam eu pe picioarele mele, am schimbat toată frumuseţea sărbătorilor de iarnă, armonia din familie, dragostea celor din casă, cu distracţii prin discoteci, cluburi, baruri. Am schimbat acel timp frumos pe care îl petreceam cu cei dragi la masa de Crăciun, cu un timp petrecut în mult fum prin anumite cluburi, iar cei ce stăteau cu mine la masă nu mai erau cei dragi, părinţii, fraţii, ci tot felul de noi cunoscuţi care îşi spuneau prieteni. Pe unii dintre ei nu îi văzusem măcar o dată în viaţă, iar alţii dintre ei, s-au dovedit în timp, că aveau să mă rănescă cumplit, să îmi facă mult rău. Cu toate acestea îmi lăsam părinţii îngrijoraţi peste măsură acasă, părinţi care m-au iubit şi mă iubesc şi acum indiferent de situaţiile din viaţa mea, părinţi minunaţi, care în cele mai grele momente ale vieţii s-au dovedit a fi singurii prieteni. Îi lăsam, aşa cum ți-am scris, îngrijoraţi, de multe ori cu ochii în lacrimi şi plecam aproape de fiecare dată cu ceartă. Îi întristam peste măsură pe cei care mi-au dat viaţă pentru a-i face fericiţi pe aşa-zişii „prieteni” care, permite-mi să folosesc o vorbă des întâlnită aici în puşcărie, „la prima curbă te aruncă din căruţă”.

Aşadar frate Mike, au urmat ani la rând în care am uitat efectiv ce inseamnă Naşterea Mântuitorului şi vedeam, aşa cum mulţi tineri văd astăzi, doar o nouă oportunitate de a mă distra cu prietenii, un nou prilej de a bea alcool şi de a face multe lucruri slabe, care apoi adunate mi-au făcut mult rău.

Frate Mike, se obişnuieşte, mai ales la români, ca în preajma unor sărbători creştine, cel mai mult în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, ca omul să-şi aducă aminte de semenii lui şi printr-un gest frumos să încerce să îi facă fericiţi. Am observat că indiferent de culoare, clasă socială, religie, majoritatea dintre noi practicăm acest obicei ca în perioada acestei sărbători să ne deschidem inima penrru cei care sunt în nevoi, sau care au trebuinţă să fie ajutaţi. Aceste gesturi de omenie şi bunătate sunt foarte utile şi de dorit. De ce vreau să scriu câteva lucruri despre lucurile acestea? Penrru că în urmă cu câțiva ani, pe când eram mai tânăr, realizând totuşi în parte că ceea ce făceam, felul cum trăiam, faptul că nu voiam să ascult o iotă din ceea ce îmi spuneau părinţii, toate acestea mă făceau într-un fel să mă simt vinovat, ce-i drept că nu dădeam foarte mare importanţă, dar atunci când veneau sărbătorile, în special cele de iarnă, simţeam nevoia să fac ceva bun în schimbul celorlate multe rele făcute într-un an întreg. Aşa că, cumpăram diferite produse alimentare şi de menaj şi căutam familii în situaţii dificile, le vizitam dăruindu-le acele bunuri. Nimic rău în toate acestea frate iubit, dar o dată, un bătrân pe care îl vizitam, mi-a zis o vorbă care mi-a rămas întipărită în memorie până acum,  de parcă ar fi fost ieri cu toate că au trecut mai bine de 12 ani.

-Vă mulţumesc măi băitani, vă mulţumesc! Repede trec anii măi copii, să ştiţi, mai ieri eram ca voi în putere, azi îs bătrân lipsit de ajutor.

Am primit câteva lucuri pe care vreau să le lămuresc direct frate Mike pentru că aşa cum ţi-am scris la început, caut să cercetez Cuvântul (Biblia) şi cercetându-mă personal să descopăr ce nu era în regulă cu mine, cu sentimentele care mă încercau raportat la voia lui Dumnezeu pentru noi. Inima creştea în mine grozav, mă simţeam bine auzind civintele de mulţumire ale acelui bătrân. Le primeam ca şi cum mie mi se datora faptul că el, moşul, avea ce mânca. Firesc aşa era, pentru că eu îi adusesem cu mâna mea, dar potrivit cu ceea ce ne învaţă Dumnzeu mă înşelam grozav. Ştii de de? Pentru că nu cunoşteam Scriptura care zice că ceea ce dăm, dăruim, să fie dat în Numele Domnului Iisus. Era Crăciunul, sărbătoarea Domnului, totul era despre El şi Naşterea Lui, iar eu făceam acele fapte bune într-un mod greşit aşteptând sau mai degrabă bucurându-mă de nişte mulţumiri sincere din partea acelui om, dar care nu mi se cuveneau. Nu ştiam atunci că doar câteva cuvinte cum ar fi „îţi mulţumesc în Numele Domnului Iisus” sau atunci când primeam mulţumiri să fi spus „Slăvit să fie Domnul, Lui să Îi mulţumeşti.”, aceste cuvinte dintr-o inimă sinceră ar fi putut da o valoare acelor fapte bune.

-Să ai poftă, să simţi şi matale că e Crăciunul, i-am răspuns eu bătrânului.

-Poftă voi avea măi băiete căci atâtea bunătătţi mi-aţi adus. Singurul lucru de care îmi pare rău măi copii este că deşi tinda este plină de bucate, cele mai multe se vor strica fără să mai apuc să le mănânc. Toată lumea vine de Crăciun. De ce nu ar veni unul în Ianuarie, altul în Februarie şi uite aşa să am ce mânca tot timpul. Toţi se înghesuiesc amu de sărbători, iar pe la sfârşitul lui Ianuarie mă întorc iar la barabulele şi cepele mele.

Mi s-a pus un nod în gât. Nu ştiam ce să îi spun. I-am promis că îl voi vizita din nou curând, am zis eu. Într-adevăr am revenit în ograda moşului, dar nu peste an ci de Crăciunul următor. Din păcate pe bătrân nu l-am mai găsit. O vecină ne-a zis că s-a stins. Murise bătrânul în acel an. „sper că nu de foame” mi-am zis eu atunci plecând în grabă spre alte case cu familii  necăjite.

Mă întreb frate Mike, şi pe mine, şi pe cei care aşteaptă o anumită perioadă a anului pentru a face anumite fapte bune, dacă tot vrei să dai unui necăjit să mănânce sau haine să îl îmbraci, de ce trebuie să aşteptăm Crăciunul pentru a face asta? Oare când Mântuitorul spune, în Matei 22:39 „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”, a vrut să zică doar de Crăciun? Nici gând! Nu am găsit nicăieri în Biblie un anume timp pentru a face bine, ci Dumnezeu spune ca în orice vreme să îngrijim de văduvă şi orfan, iar în Matei 25 Domnul Iisus ne spune şi pe ce criterii va judeca lumea la vremea cuvenită; versetul 34 „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Dar oare cum putem veni să moştenim această Împărăţie care este Raiul? Pur şi simplu aşa fără a face nimic? În versetul 35 primim răspunsul: „Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncare, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut, am fost străin şi M-aţi primit, am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi aţi venit să mă vedeţi, am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.” Aşadar,  nicăieri nu ne arată un anume timp, cine ne îndeamnă să ne iubim aproapele în orice vreme, pentru că semenii noştri, la fel ca şi acel bătrân, au nevoie de sprijinul nostru, nu doar în perioada sărbătorilor ci pe tot parcursul anului. Regret că deşi bătrânul mi-a atras atenţia, nu l-am vizitat să îi aduc ceva de ale gurii pe parcursul acelui an. Cu siguranţă l-aş mai fi prins în viaţă.

Dar pentru că motivaţia mea din spatele acelei fapte bune nu era să împlinesc Scriptura, pentru că nici nu o cunoşteam, dar nici nu mă interesa, de aceea nici rezultatele acelei acţiuni nu erau unele grozave, ci doar unele temporare, de moment. De aceea pot spune că cel puţin la fel ca fapta bună şi motivaţia din spatele ei este imporatantă. Îţi scriu sincer, că de cele mai multe ori făceam acte caritabile pentru că în mintea mea credeam că astfel mă pot târgui cu Dumnezeu pentru iertarea păcatelor mele. Credeam că pot înlocui şi răscumpăra greşelile mele prin câteva pungi cu cozonaci, salam, prăjituri şi alte bucate. Am înţeles abia după ce am început să citesc Biblia, şi asta s-a întâmplat nu de foarte multă vreme. Am înţeles că a face bine este de dorit, că este un lucru bun să îţi ajuţi semenii şi că dacă eşti creştin trebuie să faci asta, dar toate faptele bune pe care le facem o viaţă întreagă pot fi în zadar fără o motivaţie corectă; şi cred din toată inima. De aceea şi scriu, că o motivaţie corectă pentru orice faptă bună trebuie să fie în principal pentru a da slavă Lui dumnezeu, apoi vin celelalte motive care ne fac să sprijinim pe semeni.

Aşadar frate Mike, ce crezi că făcea tânărul Ghiţă după ce termina de împărţit pachetele cu bunătăţi? Mergeam la Biserică să mă rog sau să Îl laud pe Dumnezeu? Dădeam fuga acasă să stau lângă părinţi şi să mă bucur alături de ei, de surioara şi de fratele meu mai mic, de acea frumoasă sărbătoare?

Nicidecum, ci îţi spun sincer că nu ştiam cum să ajung mai repede la club, la discotecă, cum să fac din nou aceleaşi fapte urâte şi aceleaşi păcate, cu o falsă împăcare de sine şi o falsă impresie că prin câteva fapte bune o pot lua de la capăt cu destrăbălarea, pentru că mă gândeam eu „am făcut atâtea milostenii că am rămas fără nici un păcat”, iar planul era că la Crăciunul viitor voi face la fel, poate chiar mai multe daruri astfel voi plăti pentru păcatele din viaţa mea. Toate aceste gânduri erau la fel de false ca şi viaţa pe care o trăiam.

Lipsa de informație, lipsa citirii Bibliei, duce către astfel de practici frate Mike, pentru că tânărul Ghiță de atunci, deşi rebel din cale-afară, totuși conștientiza faptul că făcea greșeli, păcate, iar omul în general, oricât ar fi de rău, dorește să răscumpere cumva răul făcut. De aceea oamenii foarte bogați, mafioți, dictatori, chiar ridică clădiri impresionante, fac cu banii lor acte caritabile, și le închină Lui Dumnezeu în speranța că le va ierta păcatele, însă Dumnezeu nu este curios de faptele noastre bune decât dacă inima noastră Îi aparține. Pentru că, dacă acum fac o faptă bună, dau unui necăjit să mănânce, iar în momentul următor mă gândesc unde și cu cine să îmi beau mințile, pe cine să fur, cum să înșel, cum să curvesc sau cu cine, cum să mă destrăbălez diseară, cum va fi privită fapta mea bună înaintea Lui Dumnezeu care este Sfânt?

În  1Petru 1:5 ni se spune clar „Ci după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră” Nu ne zice Biblia să ne facem de cap cu toate poftele noastre, iar apoi să dăm ceva daruri, să facem caritate căci vom fi iertați. Sub nici o formă! „Căci este scris: Fiți sfinți căci eu sunt Sfânt.”

Ce vreau să spun frate Mike este să nu ne amăgim, că dacă pregătim câteva pachețele pentru cei sărmani, sau facem caritate, sau suntem filantropi fără să trăim așa cum ne cere Scriptura, avem vreo șansă la iertarea păcatelor și inclusiv la mântuire. Așadar nu trebuie să ia nimeni în serios ce scriu eu, dar este absolut necesar să ia în serios cuvântul Lui Dumnezeu, Biblia; și asta într-adevăr dacă credem că există Dumnezeu și judecată, iar aici Scriptura ne lămurește și ne spune exact cum stă treaba în 1 Petru 3:17 „Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre.”

Mă purtam eu cu frică atunci când făceam toate acele lucruri pe care Biblia le condamnă  îndată ce terminam de făcut fapte bune? Nu frate drag. Nu mă purtam după voia Lui Dumnezeu. Așadar, ce valoare aveau toate acele acte caritabile? Conform cu Scriptura, valoarea lor era egală cu zero.

Frate drag, ziceam că lipsa de informare duce la astfel de practici și gândiri. Această problemă are o rezolvare simplă, citind Scriptura, Biblia, Cuvântul Lui Dumnezeu. Sunt atât de fericit că Dumnezeu a adus în viața mea această Carte care nu este altceva decât o frumoasă scrisoare de dragoste pe care el, Creatorul, o trimite din iubire nouă, creației Lui.

Citind acum din această scrisoare de dragoste, din Biblie, îmi dau seama cât de mult mă amăgeam în trecut. Poate că intențiile mele erau bune, dar faptul că nu cunoșteam ceea ce vrea cu adevărat Dumnezeu de la mine, ci căutam doar să satur ego-ul meu, a făcut ca toate intențiile și faptele mele bune să aibă un efect de moment, acele bucate într-adevăr saturând foamea acelor oameni, dar atât. Din Biblie am înțeles că Dumnezeu dorește ca ecoul faptelor și al acțiunilor noastre de aici și de acum, să răsune în eternitate, veșnic, pentru totdeauna. Lăudat să fie Dumnezeu! Nu-i așa că e minunat?

Vorbeam la telefon cu scumpa mea surioară Ana Maria în una din aceste zile, legat de tristele evenimente ce au marcat acest final de an atât România cât și întreaga Europă. Îi spuneam surioarei mele cât este de important menținerea unei relații vii, active cu Dumnezeu și că El, Tatăl, prin Biblie a trimis, așa cum am scris mai sus, o scrisoare omenirii, pentru ca noi, citind-o și meditând la ce este scris în ea să cunoaștem voia Lui pentru noi. Dar cum vom putea noi vreodată, îi spuneam Anei Maria, să ținem o strânsă legătură cu cineva dacă atunci când acea persoană ne trimite o scrisoare, noi în cel mai bun caz o așezăm în bibliotecă, sau prin vreun dulap unde doar praful se așează pe ea? Cum poți știi ce a vrut acea persoană? Ce ne-a întrebat? Ce să îi răspundem? Dacă nu vom citi ceea ce ne-a trimis?

Și am făcut o paralelă între felul cum ne răspundem noi la scrisori, pentru că eu și Ana Maria ne scriem constant de când am fost arestat. Aș fi putut să îi răspund dacă nu îi citeam scrisorile? Aș fi putut ști ceea ce simte pentru mine, ceea ce dorește să îmi transmită, dacă aș fi pus scrisorile ei pe un raft și le-aș fi lăsat acolo? Nicidecum. Astfel, frate Mike, se întâmplă și cu scrisoarea pe care ne-a trimis-o Dumnezeu, și anume Biblia. Ani de zile a stat așezată frumos în biblioteca mea de acasă, pusă la loc de cinste și așezată în așa fel încât oricine intra în casă să o poată vedea, gândindu-mă eu în acest fel că cei care o văd vor ști că sunt un creștin adevărat pentru că am Biblia în casă. Dar dacă vreunul din acei oameni m-ar fi întrebat un lucru elementar din acea Carte, sau m-ar fi rugat să repet un singur verst, cu siguranță aș fi dat cu bâta în baltă; căci habar nu aveam ce stă scris în ea, în Biblie, și asta pentru că nici nu am fost interesat, și nici nu am fost îndemnat să citesc. Atunci eu nu încercam decât să salvez aparențele, ori treaba asta nu merge la Dumnezeu, care, prin anumite împrejurări pe care nu le voi reda aici, ci într-o viitoare scrisoare, a făcut ca eu să dau jos din bibliotecă acea carte și să o citesc și la modul cel mai serios să îmi doresc să o împlinesc.

De ce să îmi doresc să o citesc și să vreau să trăiesc cât mai mult așa cum mă îndeamnă ea, Biblia? Pentru că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar în Evanghelia după Ioan ne spune că Cuvântul însuși era Dumnezeu.

În concluzie, dacă mă interesează soarta mea, soarta copiilor mei și a celor dragi, am toate motivele din lume să citesc și să caut să împlinesc. Sunt lucruri deosebite de descoperit în Biblie, lucururi care ne privesc în mod direct. Viața noastră depinde de aceste lucruri profunde, de care așa cum ți-am mai scris, nicăieri nu le găsești decât în Sfintele Scripturi. Legat de aceste triste evenimente, despre care am scris că discutam la telefon cu sora mea, cu Ana Maria, cred cu tărie că nu doar românii ci toți europenii, și lumea întreagă le pot evita pe viitor dacă conștientizăm necesitatea urgentă de a ne apropia de Cuvânt și implicit de Dumnezeu.

Mă apropii de sfârșit frate Mike, dar nu înainte de a le răspunde acelor care poate ar spune: „Domnule, pe cine păcălește ăsta? Chiar regretă el și felul cum a perecut sărbătorile mai demult?” Iar unii s-ar putea întreba asta pe bună dreptate uitându-se la felul cum trăiam în trecut. Dar pe lângă faptul că Dumnezeu mi-a schimbat inima, locul și situația în care mă aflu, stau mărturie când spun că îmi pare rău pentru fiecare moment pe care l-aș fi putut petrece lângă cei dragi și nu am făcut-o. Nu trebuie să te gândești prea mult ca să îți dai seama că un om privat de libertate, un om care își vede copii o dată pe lună, părinții la fel, își dorește să nu fi irosit nici un minut din ceea ce putea fi un timp minunat alături de familie.

Dacă l-aș avea acum în fața mea pe Ghițăcel de 14-15 ani, plin de vise mărețe, plin de ambiție și orgoliu, acel tânăr care credea că toată lumea e a lui, i-aș spune astfel:

„Dragul meu, nu pierde timpul prețios prin cluburi, prin discoteci, cu oameni care cu toate că pozează în prieteni, nu dau doi bani pe tine. Nu întoarce vorba mamei și tatălui tău. Du-te înapoi căci au rămas în pragul ușii plângând. Șterege-le lacrimile de pe obraz, sărută-le mâna și rămâi lângă ei. În unele momente grele ale vieții tale, vor fi singurii rămași lângă tine. Sărbătorile petrece-le lângă familie în acea frumoasă și călduroasă atmosferă. Sunt momente unice. Trăiește-le ca atare.”

Aceasta este realitatea din sufletul meu și toate acestea s-au schimbat pentru că în bunătatea Lui, Dumnezeu se ocupă de om până la cele mai mici detalii, făcându-l să pună preț pe lucuri și situații cărora altădată nu le dădea importanță.

În situația mea sunt zeci de mii de oameni doar în România și multe milioane în întreaga lume care și-ar dori din toată inima să petreacă măcar o zi acasă cu familia de Crăciun; oameni care cu siguranță regretă faptul că, odată, când stătea în puterea lor să aleagă, au decis ca în locul sărbătorilor în famile, să irosească timpul în tot felul de cârciumi sau bodegi.

De asemenea, dacă aș avea posibilitatea să transmit un mesaj tuturor tinerilor din lume, le-aș spune că nu este absolut necesar să ajungă într-o pușcărie sau într-o altă situație neplăcută pentru a decide să dea valorea pe care o merită acest timp minunat cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu, și anume sărbătoarea Nașterii Mântuitorlui Iisus Hristos. Fiecare are libertatea să facă ce vrea cu timpul lui, mai puțin cei din închisori, de aceea oricine ai fi, oricât de amărât sau de bogat, orice funcție ai deține, dacă ești un om liber, decide să îți petreci nu doar sărbătorile, ci viața întreagă într-un mod plăcut lui Dumnezeu.

Frate Mike,  nu voi putea fi alături de Adriana, de David, de Levi, de Filip și de restul familiei de aceste sărbători, iar lucrul acesta nu este ușor de trecut, dar mă încred în Dumnezeu și mă rog Lui ca prin marea Lui dragoste să fie prezent atât în sânul familiei mele, cât și în mijlocul nostru aici în penitenciar, să îngrijească atât de ei acasă cât și de noi aici; și când zic „noi aici” mă refer la cei dragi ai mei din penitenciar pentru că Domnul Iisus s-a îngrijit, frate drag, ca și aici în pușcărie să pot avea o părtășie deosebită alături de o mână de oameni cu care mă întâlnesc aproape seară de seară pentru a citi din Cuvânt, a studia, a cânta Domnului și a ne ruga. Bucuria mea imensă este că rugăciunile noastre, dar și ale voastre au fost ascultate, iar acest grup de care îți ziceam se mărește de la o zi la alta văzând cu ochii. Oameni la care nu te-ai fi gândit vreodată, ni se alătură, la început din curiozitate, apoi din dorința de a descoperi mai mult. Vin în fiecare seară să audă din Cuvântul Lui Dumnezeu. Nu facem altceva decât citim Biblia, discutăm liber, apoi, raportat la Scriptură încercăm să răspundem întrebărilor pe care fiecare dintre noi le are. E o părtășie grozavă. Nu cu teologi, nu cu oameni cu studii, ci cu deținuți de rând, oameni apăsați, împovărați de tot felul de lucruri și necazuri, dar care vin la întâlnire bucuroși, și plini de nădejde că Dumnezeu le va da răspuns la toate frământările și întrebările. De aceea mă rog ca Domnul să miște cât mai multe inimi și ca, în curând, acel loc unde ne întâlnim, să fie neîncăpător.

Este un început timid frate Mike, dar cred într-un Dumnezeu care schimbă inimi, caractere, care schimbă oameni care altădată păreau de neschimbat. El, Dumnezeu care a făcut cerurile și Pământul, Universul și tot ceea ce se vede, El e singurul care poate reabilita un om. El, singurul care poate face dintr-un bețiv, un gospodar, dintr-un hoț, un om onest, iar din cei care Îl cheamă, copii ai Săi. Slăvit să Îi fie Numele în veci!

Cât despre soția și copilașii mei, așa cum ți-am scris mai sus, îi încredințez în Mâna tare și puternică a Domnului Iisus Hristos, iar ținând aproape și rugându-ne unii pentru alții, vom reuși să trecem și peste aceste momente dificile. Sunt momente grele frate drag, dar nu îmi pot imagina cât de greu ar fi fost dacă nădejdea noastră ar fi fost alta decât Cel pe care Îl sărbătorim această lună, Domnul și Mântuitorul meu drag, Iisus Hristos.

IMG_2377

De aici, din Penitenciarul Botoșani, transmit cele mai calde urări de sănătate și binecuvântare tuturor Românilor și nu numai și tuturor de peste tot; pentru că Iisus Hristos s-a născut pentru toți de peste tot, pentru toată omenirea. Îmi doresc ca 2016 să fie un an în care Dumnezeu se va îndura de toți, în special de creștinii din Orientul Mijlociu care suferă prigoană, chinuri, moarte pentru Numele Lui; apoi ca Dumnezeu să transforme cât mai multe inimi. Să fie un an al harului Lui Dumnezeu pentru noi toți.

p.s.: Ca și motiv de rugăciune frate Mike, ar fi ca Dumnezeu să își facă simțită prezența cât mai profund; căci în penitenciarul Botoșani nadajduiesc că sunt oameni care se vor ruga pentru noi fiincă avem mare nevoie de acest lucru.

Fii inecuvântat! Transmite salutări fraților din biserica unde mergi, familiei, în special fiului tău care s-a întors de curând acasă. Doresc mult, dacă va voi Domnul Iisus, să îl întâlnesc dacă va fi posibil. Următoarea dată când veniți pe la mine, să veniți împreună.

Până la o următoare scrisoare, rămâi în brațul tare al Domnului Iisus. El să te întărească, să fii neobosit în lucrarea pe care o faci.

Domnul Iisus să vă binecuvinteze!

Ghiță Ignat

GHIȚĂ IGNAT (URSUL CARPATIN) – un nou mesaj din Penitenciarul din Botoșani!

De fiecare dată când primesc mesaje de la fratele Ghiță, sunt foarte marcat și impresionat de atitudinea lui de copil al lui Dumnezeu. Așa cum putem citi despre apostolul Pavel, care spunea că s-a obișnuit să trăiască și-n belșug, dar și-n sărăcie, fără să murmure vreodată, o atitudine de creștin matur

Posesiunile acestei lumi sau împrejurările vieții, nu ar trebui să influențeze atitudinea noastră față de Dumnezeu, dacă relația noastră cu Dumnezeu este PUTERNICĂ și REALĂ.

Din păcate, acești creștini sunt tot mai puțini. Și totuși, mai sunt. Iar unul dintre ei, se poate vedea nu din ceea ce spun eu, ci din ce scrie el, personal, este Ghiță Ignat. Slăvit să fie Dumnezeu care-l întărește zi de zi

Fiind de comun acord cu Ghiță, dorim să transmitem un mesaj din partea lui, pentru cititorii blogului nostru și nu numai, în fiecare lună. El dorește să fie o sursă de încurajare și binecuvântare pentru toți (în special pentru generația mai tânără) chiar de acolo din Penitenciar.

Să continuăm să ne rugăm pentru Ghiță și întreaga lui familie, soția sa Adriana și cei trei copilași ai lor.

Cu toată dragostea

-mike olari –


„Dincolo de aparențe”


IMG_1593Frate Mike, Dumnezeu să te binecuvinteze pe tine, casa ta, și lucrarea pe care o faci pentru propovăduirea Evangheliei.

Vreau să îți mulțumesc în Numele Domnului Iisus Hristos pentru tot sprijinul moral și spiritual pe care mi-l oferi, pentru colaborarea noastră și pentru posibiliatatea pe care o am să pot sluji mai mult Domnului, împărțind cu tine și cu alții lucrurile deosebite pe care Domnul Iisus le face aici după aceste garduri înalte de beton. Avem un Dumnezeu mare și lucrător care iubește în egală măsură atât pe cei liberi cât și pe cei din pușcărie. Slăvit fie El în veci!

Frate drag, așa cum am mai vorbit acum câteva săptămâni, aceste rânduri pe care ți le trimit prin îndurarea Domnului Iisus Hristos au menirea de a fi o încurajare pentru cei care le citesc și sper din toată inima ca Dumnezeu să facă acest lucru. M-am bucurat că m-ai întrebat de ce scriu mereu Numele Domnului Iisus cu doi de ”Ii”. E o oportunitate bună să clarificăm acest aspect. Mă consider un om liber în Domnul Iisus și cred că un singur ”I” sau doi de ”Ii” nu fac nici o diferență, ci ceea ce este în inima noastră și dragostea Domnului care este în noi, acestea fac diferența. Fără să intru în alte detalii scriu așa pentru ca unii oameni care cred că aceasta înseamnă ceva, să nu se poticnească în acest lucru repet, în opinia mea lipsit de importanță. Isus sau Iisus este un singur Domn și Mântuitor al celor care cred în El și sper că cei care sunt familiarizați cu Evanghelia să înțeleagă acest lucru prin dragoste pentru ceilalți.

M-am gândit mult la ceea ce urmează să îți scriu, știind că prin lucrarea pe care o faci aceste rânduri vor ajunge să fie citite de mulți oameni, în special de tineri, m-am rugat mult lui Dumnezeu să îmi pună pe inimă lucruri pe care El le dorește a fi așternute aici, de aceea a trecut ceva timp până să încep a scrie. Cer mereu călăuzirea lui Dumnezeu, iar dacă simt că nu o primesc prefer să nu mișc un deget de aceea câte odată s-ar putea ca scrisorile mele către tine să ajungă un pic mai târziu decât ne propunem noi doi.

În această scrisoare vreau să îți relatez o întâmplare deosebită din punctul meu de vedere, care m-a făcut să înțeleg încă o dată că înaintea lui Dumneezeu, nu se are în vedere fața omului, etnia sau culoarea, situația materială sau studiile, pregătirea cuiva ci inima, cea din care izvorăsc toate acțiunile noastre.

Am un coleg de secție pe care l-am cunoscut de curând. Pentru mine și cei de aici el este domn profesor pentru că, pe lângă că este un om educat și cu foarte mult bun simț, în civilie era un profesor mult stimat și respectat datorită rezultatelor deosebite pe care le obținea cu elevii săi. Un om cu multe studii sau cum am spune noi aici ”cu multă școală” cu care adesea vorbesc și de la care am descoperit că am multe de învățat. Pe acest om îmrejurările și necazurile prin care trece l-au făcut să vină aproape de Dumnezeu, să caute sprijin și ajutor la Cel care spune el „a fost Singurul care nu l-a dezamăgit.”

Îmi spunea domnul profesor că nu ar fi reușit niciodată să se apropie de Dumnezeu dacă nu ar fi ajuns în temniță, dacă nu ar fi trecut prin această perioadă nefastă a vieții. Mi-a povestit  că, deși avea tot ceea ce își poate dori un om, de la un loc sus în societate până la o familie frumoasă și o situație financiară bună, întotdeaua atât cât a trăit a avut un gol sufletesc pe care nu a areușit să îl umple cu nimic, absolut nimic din ceea ce a făcut. Acum aici în pușcărie își ia puterea de a merge înainte din ceea ce a pus Domnul Iisus în acel gol din sufletul său…dragostea lui Dumnezeu. Vorbele lui m-au atins, faptul că el a văzut că simt ceea ce el îmi zicea a fost ca relația noastră de amiciție să devină una de prietenie. Domnul profesor face parte din biserica traditională, dar asta nu ne împiedică ca discuțiile noastre zilnice să îl aibă ca subiect central pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Ne întâlnim în fiecare dimineață la diferitele activități pe care le facem aici în penitenciar și lăudăm pe Domnul și povestim fiecare cum și în ce mod miraculos a mai lucrat Dumnezeu în viețile noastre și al acelora dragi de acasă. Și poate cineva s-ar întreba ce ar putea să fie nou de pe o zi pe alta? Îți spun dn toată inima frate Mike, in fiecare dimineață venim nu cu un singur nou motiv de mulțumire ci cu multe motive. Sunt multe ocaziile și situațiile când văd lămutit că Dumnezeu îmi este aproape și intervine miraculos. Bucuria mare este aceea că nu sunt singurul și încep și alții să vadă în viața lor mâna atotputernică a Domnului. Cred că nu există om care dacă s-ar opri un moment să se uite în viața lui să nu observe măcar una din bunătățile lui Dumnezeu prezentă în fiecare zi. Ține de fiecare din noi cum ne raportăm la ceea ce primim zilnic de la Domnul. Pentru unii pot fi lucruri banale, pentru alții binecuvântări. Primii le trec cu vederea ceilalți se bucură de numai. Spre exemplu săptămâna trecută am primit o ascuțitoare, ținând cont că tot ceea ce scriu este scris în creion și până acum îmi ascuțeam creionul cu un capac de conservă, pentru mine a fost o mare binecuvântare acea banală ascuțitoare. M-am bucurat și am dat slavă Domnului pentru asta. Nu ne rămâne decât să ne uitam mai atent în viețile noastre și să ne contabilizăm bine ceea ce primim din Mâna Domnului.

Într-una din aceste dimineți domnul profesor mi-a spus că de când a înțeles din Scriptură că trebuie să își iubescă semenii l-a făcut să își dorască să caute ceva bun în fiecare din cei pe care îi întâlnește aici. În pușcărie ai timp necesar să poți să dezvolți o relație de amiciție cu fiecare deținut. Faptul că stai cu aceiași oameni ani de zile îți dă această posibilitate.

Într-o adunătură de hoți, tâlhari, criminali, escroci ai putea spune că nimic bun nu poți găsi, căci tocmai de aceea au fost aruncați după gratii, pentru că au fost foarte răi. Poate așa ar gândi majoritatea și pe bună dreptate dacă te uiți strict la ceea ce au făcut acești oameni, însă profesorul m-a încurajat să ma uit mai departe de răul pe care oamenii îl comit.

Îi vezi înjurând, blestemând făcând lucruri rele din cale afară, dar eu cred – zicea domnul profesor – că nu există om în care să nu fie ceva bun 1%….0,1% un procent cât de mic, dar acolo tot există ceva bun, pentru că vezi tu Ghiță suntem făcuți după asemănarea lui Dumnezeu, chiar dacă vrămașul caută prin cele mai josnice mijloace să nea ducă în cele mai josnice stări ale naturii umane, totuși în Scriptură zice că Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Lui de aceea vom găsi ceva bun în orice om, oricare ar fi fapta pe care a comis-o.

După această discuție am început să fiu mai atent la felul cum vorbește și interacționează el cu ceilalți deținuți și am observat spre surprinderea mea că profesorul stă de vorbă cu absolut orice deținut și că în momentul când discută cu el, pușcăriașii își schimbă expresia feței, devin mai zâmbitori, sunt foarte prietenoși. Am rămas surprins pentru că de regulă pușcăriașii duri, cei cu pedepse mari depeste 20, 25 de ani nu discută cu oricine. Profesorul nu este un om care să impresioneze la prima vedere sau care să inspire frică; din contră e un om blajin cu o atitudine smerită, dar atunci când abordează un deținut „cu probleme”, unul din acei oameni care au avut o pedeapsă foarte mare de executat și care nu mai au nimic de pierdut în acel moment, acei pușcăriași periculoși devin ca niște mielușei. Am rămas surprins și m-am întreat ce le-o fi zicând? Ce fel le vorbește? Cum o face? Că acești oameni își schimbă atitudinea instantaneu. Mi-am laut inima în dinți și l-am intrebat, iar el mi-a răspuns destul de simplu – este vorba Ghiță – zicea el…de ceea ce am discutat zilele trecute, când vorbești cu un om caută în el partea bună, chiar dacă de multe ori nu o vezi, chiar dacă nu găsești nimic bun în cineva la prima vedere caută dincolo de aparențe, nu este nimic secret, dar sunt de ceva vreme printre acești oamenii, iar ei știu că eu nu sunt interesat de ceea ce au făcut rău ci de ceea ce au bun în ei, de potențialul lor de a deveni oameni buni.

Am fost încurajat de domnul profesor să pun asta in practică și din nou am rămas uimit să descopăr că oamenii, în special cei care au un trecut infracțional grozav oameni care toată viața au fost arătați cu degetul, judecați, condamnați, respinși de societate, în momentele în care reușești să treci peste toate relele din viața lor și să te oprești la puținul bine care există acolo ascuns în ei acești oameni se deschid într-o manieră extraordiară, iar în fiecare din ei există dorința de schimbare, de a deveni altceva decât pușcăriași.

După această experiență m-am bucurat mult să vad că Domnul îmi vorbește în diferite ocazii prin diferiți oameni, și că mi-a deschis ochii mai mult în această direcție, în aceea de a căuta să vad dincolo de aparențe, de a nu obosi căutând în fiecare om ceva bun.

În timp ce mulțumesc Domnului pentru aceste lucruri și pentru acest om cu care nu voia întâmplării a făcut ca noi doi să ne împrietenim, ci voia lui Dumnezeu. Am avut un gând legat de el, de domn profesor. Acest om a simțit binecuvântarea lui Dumnezeu în viața lui, vede lucrurile deslușit, se hrănește doar din Evanghelie într-un cuvânt Îl iubește pe Domnul, dar am sesizat că are o problemă în a împărtăși cu noi cei din jur minunile pe care le-a făcut Dumnezeu în viața lui. De când l-am cunoscut până să îmi spună de relația lui cu Domnul Iisus a durat ceva vreme. Eu am înțeles că atunci când întâlnesc pe cineva chiar și pentru prima oară, primele lucruri pe care le spun sunt cum mă cheamă și al cui sunt. Când eram copil și am început sportul luptelor de performanță, când întâlneam pe cineva spuneam ”Mă numesc Ghiță și fac lupte la maestrul Valerică”. Astfel toată lumea știa că dacă se ia cineva de mine numaidecât maestrul va veni să îi ceară socoteală, iar el era un om dur și de temut mai ales de către ”șmecherașii” care nu de puține ori m-au lăsat fără banii de covrigi pe care mama mi-i dădea dimineața când plecam la școală. Recomandându-mă astfel nimeni nu a mai indrăznit să mai pună un deget pe mine, cu cât mai mult acum când Dumnezeu m-a făcut copilul Său eu trebuie cu bucurie să îmi prezint atât identitatea lumească, dar mai ales cea duhovnicească (cred că este important pentru creștini să spună ”Da am pe Dumnezeu ca Tată și nu doar la Paște sau Crăciun ci în fiecare clipă, ceas, zi, în El mă încred și cu El merg zi de zi.”)

I-am spus profesorului toate aceste lucruri și că eu doresc să îl incurajez să împartașească cu toată lumea. I-am zis:

-Dumneavoastră ați aflat un leac pentru durerea din suflet, un remediu pentru depresie, acesta este Iisus Hristos.

-Da Ghiță – a replicat el – acesta este adevărul.

-Eu știu și vă cred, dar trebuie să aveți curajul să împărtășiți acest adevăr tututror. Unii s-ar putea să vă considere fanatic, alții chiar nebun, dar credeți-mă este datoria noastră sa facem asta dacă într-adevăr „am gustat cât de bun este Domnul”. Leacul pe care l-am aflat trebuie dat mai departe către alte inimi încercate.

Nu a replicat nimic priofesorul, dar l-am văzut mișcat de discuția noastră. Speram doar să nu fi fost un motiv de poticnire pentru el. Câteva zile mai târziu Dumnezeu mi-a arătat că nu fusese deloc cum gândeam eu ci El a mișcat lucrurile în acea direcție.

În una din următoarele zile pe când aveam o discuție cu domnul profesor a intervenit între noi un tânăr de etnie romă. Intrând în vorbă cu profesorul și discutând cu el anumite aspecte din viața lui,mi-am dat seama că era dezamăgit că la instanța pe care tocmai o avuse nu îi micșoraseră pedeapsa domnii judecători așa cum el se aștepta. În acel moment am simțit că trebuie să îi zic câteva cuvinte și să îl îmbărbătez, dar am fost întrerupt de profesor.

-Dă-te mai aproape Ghiță, el nu aude decât printr-un aparat…mi-a zis profesorul. Am văzut imediat că are un dispozitiv în urechea dreaptă așa că m-am apropiat de el și i-am zis:

-Prietene, știe Dumnezeu de ce nu ți-a tăiat nimic din pedeapsă, toate pot fi spre binele nostru. Nu ai văzut la TV în acel an pe la început un deținut a fost eliberat după mulți ani de pușcărie, iar în drum spre casă a fost călcat de o mașină și a murit fără macar să își mai vadă familia? Trebuie să crezi ca Dumnezeu le are pe toate în control și să vezi partea bună a lucrurilor, ești în viață, ești pe picioarele tale, e mare lucru.

-Așa este, spuse tânarul, și întorcându-se spre profesor îi spune:

-Domnule profesor, m-ați încurajat mult prin ce mi-ați spus despre Dumnezeu. El chiar lucrează. M-am rugat și după vestea rea am primit una foarte bună, nu voi mai fi transferat la alt penitenciar. Dumnezeu a făcut exact cum mi-am dorit și L-am rugat. Voi rămâne aici. Ar fi fost greu, chiar imposibil pentru familia mea să mă viziteze dacă eram dus în altă parte.

În acel moment mi-am dat seama că profesorul începuse să mărturisească bunătatea pe care a avut-o Dumnezeu față de el și celorlalți deținuți fără să se rușineze. Am dat slava Domnului pentru toate și Îi mulțumesc în fiecare zi că îmi dă posibilitatea să vad, să asist, să fiu parte la ceea ce face El. Este mare lucru pentru că știe Tata cât de mult sunt încurajat când văd că El lucrează, că este prezent și că nu m-a uitat aici, după aceste gratii groase și ziduri înalte,cu toate că aș fi meritat din plin acest lucru.

Pentru o clipă timpul parcă se oprise în loc. Mă uitam la fața acelui tânăr rrom. Bucuria lui era pricinuită de faptul că Dumnezeu îi ascultase rugăciunea și nu fusese transferat. Bucuria mea era atât de mare pentru că Dumnezeu i-a transormat temerile profesorului în mult curaj, iar el a început să le vorbească și altora despre minunile pe care Domnul le-a făcut în viața lui. Bucuria de pe chipul domnului profesor era mai vizibilă și expresivă ca a mea și a acelui tânăr la un loc. A văzut cum Dumnezeu îl folosește. Ca și deznodământ la tot ceea ce s-a petrecut acolo aș putea spune: trei oameni, etnii diferite, principii diferite, aceeași bucurie și aceeași nădejde-Iisus Hristos!

Dragă frate Mike, mă apropii de final, dar aș vrea să mai aștern doar câteva concluzii. Cred că atât cât trăim suntem într-o continuă lecție pe care Dumnezeu ne-o predă în fiecare zi a vieții noastre. Mereu avem ceva de învățat unii de la alții. De aceea cred că oricât ar fi de pregătit cineva în orice domeniu îi va fi drag lui Dumnezeu să il vada pe acel om că îi ascultă și pe alții și că e gata să învețe dacă este cazul.

Am înțeles că întotdeauna trebuie să văd partea bună a fiecărui om și să îl ajut să descopere și să o dezvolte. Vrăjmașul sufletelor noastre va căuta în totdeauna să ne facă să vedem doar ce este rău în cei din jurul nostru, însă Mântuitorul și Domnul nostru Iisus Hristos ne învață atât de frumos să biruim răul prin bine. Acum aproape zilnic prin dialogul pe care îl am cu ceilalți deținuți descopăr lucruri deosebit de bune în oamenii cu care înainte nu aveam prea multe de discutat. Ceea ce este cu adevărat frumos Dumnezeu m-a făcut ca eu însumi, să descopăr în propria-mi persoană anumite părticele bune, puține ce-i drept, dar există. Este interesant că atâta timp cât contabilizam doar răul din viața mea nu aveam timp să văd și ceea ce Dumnezeu a pus bun în mine.

Frate Mike, dacă în oameni ca noi, cei din pușcării, tot se mai găsește ceva bun, cu cât mai mult în cei liberi din societate, și mai ales în cei care Îl iubesc pe domnul Iisus.

Aș dori dacă s-ar putea, să transmit acest gând tuturor oamenilor. Să nu se lase amăgiți de vrăjmaș căutând mereu partea rea a celor de lângă ei, fie la soți, frați, cumnați, vecini. Să urmăm mai degrabă ceea ce ne-a învățat Domnul Iisus: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Știi ce îmi pare rău frate Mike? Îmi pare rău că 30 de ani nu am știut lucrurile acestea sau nu am știut că le știu din cauză că am fost prea egoist. M-am iubit prea mult pe mine și prea puțin pe cei din jurul meu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că în bunătatea Lui a găsit cu cale să schimbe aceste lucruri în viața mea. Niciodată nu e prea târziu să Îl chemam pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru a ne schimba inima, atâta timp cât mai avem suflare, atât timp cât mai trăim.

Închei aici frate Mike, cu speranța că Dumnezeu va face ca aceste rânduri să fie o încurajare pentru cei ce vor citi. Dacă măcar un om va fi încurajat, sau măcar unul va zice ”Slăvit să fie Domnul!”nimic nu este în zadar. Tot la final vreau să las și un motiv de rugăciune pentru deținuții de aici conducerea și angajații acestei instituții și nu în ultimul rând pentru domnul profesor, colegul meu de secție.

Dumnezeu să îi binecuvinteze pe fiecare în parte și să îi aducă aproape de El, să lucreze la inima fiecăruia în bunătatea Lui. Amin.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face în și cu viața mea. Îi mulțumesc pentru aceste rânduri și nu în ultimul rând pentru prietenia noastră. Fii binecuvântat frate Mike, tu, casa ta și lucrarea pe care o faci.


 

Ghiță Ignat

 

GHIȚĂ IGNAT (URSUL CARPATIN), INTERVIU DUPĂ GRATII – PENITENCIARUL BOTOȘANI – PARTEA A II-A

INTERVIU PARTEA A II-A

IMG_1633Am ascultat tot ce a avut de zis fără să dau nici o replică cu toate că aveam atât de multe să îi spun, am tăcut, m-am îndreptat către patul meu, am luat Biblia aproape involuntar am deschis și am început să citesc. În mintea mea nu erau decât aceste cuvinte: „ajută-mă Tată să răspund nu doar acestui om ci tuturor după voia Ta.„ În momentul următor se uită la mine plin de dezamăgire și exclamă:„ Am înțeles, și tu ești din ală…„.Mă întorc spre el și întreb: „De care din ală? – Din ală care crede în basme!” spune el. Zâmbesc și îi răspund că nu cred în basme sub nici o formă, știam că a făcut referire la faptul că citesc în Cuvânt. În acel moment colegul meu de celulă adoptă o poziție un pic ciudată, un pic agresivă aș putea spune exclamând: „Ceea ce citești tu sunt basme, nu există Dumnezeu!”am tăcut și l-am lăsat să vorbească. A exclus posibilitatea existenței lui Dumnezeu pentru că zicea el, dacă ar fi existat, nu ar fi stat pasiv la toate nedreptățile care i s-au întâmplat lui și nu ar fi privit nepăsător la toate nenorocirile care se întâmplă în lume. Avusese așa cum am scris mai sus o atitudine un pic agresivă și nu știam cum să răspund, dar știam că de această dată trebuie să o fac. În clipa aceea l-am rugat pe Domnul să îmi pună pe inimă ceea ce trebuie să îi spun.

„Prietene…” i-am răspuns, vreau să te contrazic, nu voi intra în discuții teologice sau religioase pentru că nu mă calific pentru așa ceva, dar îți voi relata câteva întâmplări din viața mea în care Dumnezeu a intervenit miraculos, apoi te las pe tine să tragi concluziile. Uite, faptul că sunt aici cu tine este un miracol… el a râs și m-a întrebat: „Cum adică este bine că ești aici, ai uitat poate că suntem într-o închisoare?”

„Nu am uitat că suntem într-o carceră dar la fel nu pot uita cum Dumnezeu mi-a salvat viața de la moarte de multe ori, cum mulți prieteni ai mei au murit tineri, unii având parte de o moarte cumplită, foarte violentă, eu sunt încă în viață, pot încă să mă bucur de familie, de copii, de natură, de tot ceea ce a creat Dumnezeu, nu este acest lucru o minune? Sau am fost eu mai bun ca alții? Îți spun că nu am fost, poate din contră mai rău, așadar nu sunt deja destule motive să cred în existența lui Dumnezeu, a Celui ce a făcut cerul și pământul, universul cu toate planetele, mările și oceanele, nu se cuvine să Îi mulțumim Lui pentru faptul că suntem parte din această creație minunată? Ceea ce mă uimește și mai mult și mă face să Îi dau slavă și să Îl iubesc din toată inima este faptul că deși este un Dumnezeu atât de mare, a creat Universul, planetele, oceanele, tot ce mișcă și ce are viață, totuși în măreția Lui, El știe că eu am nevoie de dragoste, pace, liniște, de apă, de aer…știe și ține cont de copilașii mei care mă așteaptă acasă, de soția mea pe umerii căreia a căzut parte a greutăților acestei situații, El e Cel care ne cunoaște inimile, care ne poartă de grijă în chip minunat…înțelegi?!?

Colegul meu de celulă nu mai zice nimic, s-a  retras la patul lui și nu a mai deschis subiectul, de fapt nici un fel de subiect în acea seară. A doua zi încă de dimineață părea nerăbdător parcă să discutăm din nou. Discuția a început de la el cu aceleași argumente și manifestând aceeași poziție în care nega vehement existența lui Dumnezeu, singura diferență era că de această dată nu mai era atât de agresiv în vorbire. Din cuvintele lui am înțeles că el nu doar nega pe Domnul ci avea o atitudine chiar de ură aș putea spune. M-a întristat lucrul acesta mult și nu am putut să nu–l întreb: „De ce urăști tu pe Dumnezeu? Dacă ți-a îngăduit să ajungi la anii aceștia, chiar și numai pentru atât, nu se merită să Îi arăți măcar respect?”   A început prin a enumera câteva motive pentru care Îl urăște apoi s-a oprit brusc si a zis: „De fapt eu nu Îl urăsc pentru că asta ar însemna să Îi recunosc existența, pentru mine pur și simplu nu există.”

Din acel moment nu a mai dorit să discute cu mine pe același motiv. M-a întrebat de sport, de viață, de familie , prefera să discutăm despre absolut orice , dar nu despre Dumnezeu. A fost un singur inconvenient în tot acest timp pentru el, din cauză că eu astăzi cred că nimic din ceea ce sunt eu, familia mea, viața mea, cariera mea…nimic nu poate fi povestit fără să aduc în prim plan pe Cel cu adevărat important în viața mea și a familiei mele, pe Domnul și Mântuitorul nostru….Domnul Iisus Hristos.

Așadar, oricare ar fi fost discuția între noi, Domnul își avea locul acolo, indiferent dacă el agrea sau nu acest lucru. Au urmat zile după zile toride de iulie când eu și acest om vorbeam poate ore în șir, am început să ne împrietenim iar discuțiile care îl includeau pe Domnul nu păreau să îl mai deranjeze, am înțeles că acel om era dezamăgit de toată lumea și că fusese înșelat și de cei mai apropiați oameni din jurul lui de aceea am căutat mereu să îi spun că și eu am trăit astfel de momente , dar că am găsit sursa păcii și a liniștii. Un Prieten care nu înșeală și nu dezamăgește niciodată. Au trecut zilele parcă nici nu au fost, atât de repde s-au scurs, iar momentul despărțirii mele de acest om se apropie, mi-a făcut deosebită plăcere să stau în compania acestui om deoarece era înțelept și foarte ancorat în realitatea politică și socială a țării noastre astfel am avut câte ceva de învățat de la el și m-am bucurat. Era cred că seara de 4 august când el și alți colegi de celulă își pregăteau bagajele pentru că urmau să fie transferați în dimineața următoare. După ce au terminat, prietenul meu s-așezat pe marginea patului și m-a fixat cu privirea,am simțit că vrea să îmi spună ceva , din privirea lui am înțeles asta, m-am gândit că vrea să își ia la revedere, dar în momentul următor și-a întors privirea către alt loc și privea vag la un perete parcă se uita în gol, am vrut să mă ridic din pat când el și-a îndreptat din nou privirea către mine și a zis:

„Ghiță vreau să îți spun ceva…” ochii lui erau țintă spre mine, erau umezi, m-am gândit atunci „oricât de mult ne-am fi împrietenit în acest timp nu cred că este cazul ca el să fie emoționat până la lacrimi la despărțirea noastră”, așa am gândit eu, dar el dorea să îmi spună altceva și altul era motivul pentru care avea lacrimi în ochi. Mi-a zis:

„Astă noapte  pentru prima dată în peste 25 de ani am zis o rugăciune, l-am rugat pe Dumnezeu să mi se descopere și mie în mod personal, pentru că dacă va face astfel eu doresc să cred.”

Ochii mi s-au umplut de lacrimi și cu greu mi-am stăpânit emoțiile, nu îmi venea să cred ce auzeam…nici mie, nici celorlalți deținuți care au fost martori ale multelor noastre discuții, omul care cu câteva săptămâni înainte nega existența lui Dumnezeu acum mărturisea că a înălțat o rugăciune Aceluiași Dumnezeu. Era un moment încărcat de atâta emoție, de bucurie…am știut în acel minut că Dumnezeu a mișcat inima acelui bărbat nu doar pentru faptul că a înălțat o rugăciune ci pentru curajul de a mărturisi acel lucru, numai Dumnezeu putea face o astfel de minune. Nu am întârziat să îi spun:

„Prieten drag, dacă te-ai rugat și ai cerut acel lucru cu sinceritate cu siguranță Domnul îți va răspunde. El se uită la inimile noastre, s-a uitat si la a ta dacă a fost sinceră nu va întârzia cu răspunsul.”

M-am așezat lângă el și i-am strâns mâna, în același timp i-am mulțumit din nou Domnului, pentru această deosebită lucrare pe care a făcut-o cu acest om, sunt convins că Dumnezeu prin Duhul Lui cel sfânt s-a atins de inima acestui om și cred că în continuare Domnul va lucra iar el nu se va opri aici. Îl port în rugăciune pe el și pe alți deținuți,am realizat cât de serioasă, reală și grozavă este lupta spirituală în care suntem prinși de aceea am trimis un mesaj și fraților de afară pentru a se ruga pentru noi, mare nevoie de rugăciune avem.

În acea seară mi-am dat seama că prietenul meu are nevoie de Cuvânt așa că m-am hotărât să îi dau un Nou Testament  dintre cele pe care mi le adusese soția mea (dintre acelea micuțe) dar Domnul a vorbit inimii mele astfel: „Ghiță, dă-i în dar acestui om Biblia ta personală”. Am rămas un pic pe gânduri și am zis: „Doamne este un cadou de la mama mea… apoi eu alta nu voi mai avea.” Dumnezeu mi-a vorbit din nou inimii și mi-a spus:„Dă-i-o căci de restul mă voi îngriji Eu”.

În următoarele rânduri vreau doar să fac o paranteză să scot in evidență felul minunat în care lucrează Dumnezeu, la câteva zile după plecarea acelui om am fost și eu transferat la un alt penitenciar, ce credeți frate Mike că am primit în dar la prima mea întâlnire cu un frate credincios în acel loc? o Biblie. Și vreau să îți spun ceva, am primit în dar o Biblie mult mai practică cu explicații și cu acele mici scrisuri care te ajută să găsești capitolul pe care îl cauți…ideea legată de acest lucru este că de fiecare dată când renunțăm la ceva pentru Domnul vom primi în schimb ceva mult mai bun, chiar dacă nu în felul în care ne așteptăm noi,dar orice vine din mâna Domnului este bun, cel mai bun.

Am înmânat Biblia colegului meu, el a primit-o cu multă bucurie fapt ce m-a bucurat și pe mine. A răsfoit-o pentru câteva clipe după care s-a ridicat, mi-a strâns mâna, mi-a mulțumit și a zis: „Prin prisma funcției pe care am avut-o am primit multe cadouri la viața mea… dar niciodată o Biblie.”

Se vedea bucurie pe chipul lui dar și o dorință să vadă mai mult ce spune Cuvântul. Această întâmplare mi-a adus multă bucurie frate Mike și m-a zidit mult, mai mult și alte experiențe minunate pe care le-am trăit cu Domnul de când sunt închis, dar am ales să îți scriu despre aceasta pentru felul extraordinar in care Dumnezeu prin harul și bunătatea Lui cea mare a făcut pe acel om să se întoarcă de la a-L nega pe Dumezeu la a-L onora cu o rugăciune sinceră și pentru dorința pe care o pusese Domnul în inima lui, dorința de a-L descoperi. Dau slavă Domnului pentru toate aceste lucruri, pentru tot ceea ce face cu privire la viața mea și a familiei mele, mă încred deplin în El și Îl rog să mă ajute să pot fi cum dorește El.

6.Poate fi mărturisit Dumnezeu și tăcând?

Acesta nu este un lucru deloc ușor frate Mike, poate chiar cel mai greu, pentru că a-L mărturisi tăcând înseamnă din ceea ce cred eu nivelul maxim al lepădării de sine, nu Îl poți mărturisi tăcând decât dacă renunți de tot la tine. Mă străduiesc și rog pe Domnul Isus să mă ajute să am o purtare care să arate că Hristos este prezent în viața mea, cred că este important felul cum ne raportăm la anumite lucruri, situații, atunci când ne numim creștini.

În fiecare zi încerc acest lucru, să Îl mărturisesc pe Domnul prin ceea ce fac, cum mă comport, ce vorbesc, dacă reușesc, este numai harul Domnului Iisus Hristos, dacă nu, atunci vin tot la El și Îi mai cer ajutor, sfaturi și Îi mai cer prezența, să fie prezent mereu cu mine asta îmi doresc. Nu puține au fost dățile când am avut biruință în a-L mărturisi fără să vorbesc dar așa cum îți scriam mai sus este doar harul și meritul Lui.

Când am intrat în pușcărie, toată lumea de aici avea diferite așteptări de la mine, gardienii se așteptau să le cauzez probleme iar deținuții se așteptau să mă vadă cum terorizez sau abuzez pe alții. Toate acestea din cauză probabil a fizicului, tu mă știi frate Mike sunt un tip bine hrănit și probabil din cauza sportului pe care l-am practicat în libertate, MMA sau Mixt Marțial Arts. Ceea ce oamenii nu știau era faptul că Ghiță Ignat pe care îl cunoșteau sau de care auziseră, nu mai era același, acest Ghiță Ignat(URSUL CARPATIN) care aveau să-l întâlnească este un om născut din nou prin harul nespus de mare al Domnului Iisus Hristos. Iar efectele nașterii din nou nu pot rămâne ascunse, acest lucru este o certitudine.

Dacă spre exemplu la început, în perioada de carantină când eram cu alți 8 deținuți  într-o cameră, nici unul nu voia să spele baia și wc-ul murdar pentru că considerau ei aceasta este treaba unui „fraier” – în plus în acea cameră urma să stăm doar câteva zile ziceau ei  și nu are rost să ne obosim făcând curat. Domnul mi-a vorbit și mi-a spus: “Acum este momentul să acționezi”. Am cerut detergent, mănuși și o perie, am spălat totul lună inclusiv wc-ul și pardoseala, toți acei deținuți inclusiv gardienii au rămas extrem de uimiți, însă prin acea acțiune Domnul a făcut ca acei oameni să își pună anumite semne de întrebare și a creat o pârghie prin care am început multe discuții cu ei, pe tema credinței, a nevoiii de a schimba anumite percepții și idei preconcepute, a te impune  nu este un lucru rău dar să o faci în felul cum dorește Domnul Iisus, nu cum ar percepe oamenii „impunerea” prin forță.

De ce ți-am spus aceste lucruri frate Mike? Nicidecum să arăt cât de gospodar și harnic sunt, pentru că și la aceste capitole mai am de lucrat, ci pentru a sublinia încă o dată nevoia creștinului de a încerca să schimbe anumite concepții atunci când vede că ele nu sunt conforme cu ceea ce ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. Aici vine partea de care eu mă bucur pentru că Ghiță cel mai dinainte care nu Îl cunoștea pe Iisus Hristos nu ar fi făcut niciodată acele lucruri ,s-ar fi complăcut cu situația, nu pentru că i-ar fi plăcut să stea în mizerie ci pentru că era prea mândru. Ghiță cel dinainte ar fi aranjat lucrurile astfel încât curățenia să fie făcută dar nu de el, de altcineva, atunci nu îmi mai rămâne decât să dau slavă Domnului Iisus Hristos pentru harul și mila nespus de mare care o are față de mine, pentru că orișicum te-ai numi, dacă îl cunoști pe Hristos și ești convins de asta, atunci nici o situație nu este prea jenantă, nici un wc prea murdar, nici un loc prea jos dacă fac ce este drept înaintea Domnului meu Iisus Hristos.

După acele momente am petrecut clipe frumoase cu acei băieți, am citit din Biblie împreună, ne-am rugat, am discutat tot felul de teme legate de viață și credința în Domnul Iisus am dat slavă Domnului Hristos pentru că m-a ajutat să Îl mărturisesc atunci în acea perioadă de carantină care a ținut doar 21 de zile, la început fără să folosesc cuvinte. Am fost mutați toți de acolo la camere și secții diferite dar de câte ori ne mai întâlnim, vorbim, s-a legat o relație frumoasă între noi și acesta este tot harul Domnului Iisus.

Răspunsul la întrebarea ta frate Mike este da, putem mărturisi pe Domnul tăcând. Și nu doar că putem, dar trebuie, pentru că ne numim creștini, pentru că suntem copii ai Domnului Iisus, acesta nu este meritul nostru ci al Lui, meritul nu este al nostru dar obligația de a avea o atitudine potrivită este.

IMG_1603

7.Cât timp vei petrece în închisoare?

Atâta timp cât va fi nevoie pentru a plăti greșelile făcute. Am fost condamnat la 23 de ani și 9 luni de închisoare pentru 8 acuzații, din care trebuie să execut pedeapsa de 4 ani pentru cea mai gravă dintre ele.

Ce pot spune frate Mike, Dumnezeu știe mai bine ce se va întâmpla cu mine, mai ales că acum nu mai sunt de capul meu, viața mea, trupul meu, mintea și inima, soția si copiii mei, toate le-am pus în mâna Domnului Iisus Hristos.

Indiferent cât voi sta după gratii, mi-am propus să Îl slujesc pe Dumnezeu prin viața mea, prin ceea ce fac, ce zic și mă rog Lui să îmi dea putere pentru asta. Sunt convins frate Mike că Iisus Hristos a iertat vina păcatelor mele de la cele mai neînsemnate la cele mai mari, însă la fel de convins sunt că trebuie să plătesc pentru greșelile din trecutul meu, să fac asta nu prin propria-mi putere ci prin harul nespus de mare al Domnului Iisus Hristos, să îmi dea putere să iubesc așa cum El cere pe toată lumea, de la familie până la cei care m-au judecat sau care și-au adus aportul pentru ca eu să fiu trimis aici.

Nu zic că este ușor, să nu fiu înțeles greșit, zic doar că harul Domnului Iisus este nespus de mare, nu zic că soției mele îi este ușor singură cu cei trei copilași, dar zic că Domnul o întărește nespus de mult în această perioadă, Domnul a făcut din frumoasa mea soție o luptătoare, este cu siguranță jumătatea mea mai bună, este o binecuvântare nu doar pentru mine ci și pentru cei trei băieței ai noștri. Adriana a dat dovadă de dârzenie, putere și spirit de inițiativă în această vreme, mult peste așteptările mele si ale ei, ea mărturisind că doar Domnul o întărește și îi dă putere zilnic, nu este Dumnezeu minunat frate Mike? Eu zic că este și mai mult decât atât.

Astăzi Domnul a dorit să îmi spulbere orice grijă legată de situația în care mă aflu prin următorul verset: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, și copiii lui au un loc de adăpost la El.” Proverbe 14:26. Inima mi s-a bucurat la citirea acestui verset pentru că frate Mike, cred fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Nu doresc ca cineva să zică că m-am apucat să dau sfaturi sau învățătură, nu acest lucru doresc, dar nici nu pot ascunde și nu cred că ar fi corect față de Cel care mă ține cu dragoste în mâna Lui, să ascund bunătatea, iubirea și grija care mi-o poartă.

Unii mă consideră fanatic, cu toate că nu îmi spun mie, dar mă întreabă de ce spun neapărat și altora despre crezul meu? Le răspund că bucuria întâlnirii cu Hristos nu o pot ascunde și chiar dacă aș vrea să o fac, nu aș reuși. Ar putea cineva ascunde soarele de pe cer într-o zi senină de vară? Nicidecum. Cu atât mai puțin pot eu ascunde bucuria că am un Mântuitor atât de mare și strălucitor încât și soarele pălește înaintea Lui.

Frate Mike, inchei aceast interviu dar nu inainte, de a-ți mulțumi încă o dată pentru vizita pe care mi-ai făcut-o, nici nu știi câtă bucurie mi-ai adus!

Dumnezeu să te binecuvinteze , să îți dea putere în tot ceea ce faci și dacă va fi după voia Lui, ne vom revedea curând.

Slăvit sa fie Domnul!

Ghiță Ignat (Ursul Carpatin), Interviu după Gratii – Penitenciarul Botoșani!

După două zile de condus mașina, prin frumoasa noastră țară (efectiv am traversat țara de la un capăt la altul, din Vestul țării până în Nord-Estul țării) iată-mă ajuns la Gura Humorului, unde am și înoptat cu o zi înainte de a-l vizita pe fratele nostru Ghiță Ignat.

M-am trezit dimineața refăcut și pregătit să conduc încă vreo două ore pâna la Penitenciarul din Botoșani, unde Ghiță mă aștepta nerăbdător.

L-am găsit pe Ghiță într-o formă foarte bună, atât spiritual cât și fizic. Cele două ore, cât am fost lăsați să petrecem împreună, au trecut mult prea repede. Discuția noastră s-a  rezumat în mare parte pe domeniul spiritual, lucru care m-a bucurat mult. Ghiță (omenește vorbind) ar avea toate motivele să fie trist, soția acasă cu 3 copii mici și multe alte lucruri care mi s-au spus și nu doresc să le pomenesc aici. Sunt motive foarte întemeiate ca atât Ghiță cât și Adriana soția lui, să fie foarte dezamăgiți și triști. Cu toate astea, ambii  m-au impresionat prin maturitatea spirituală de care dau dovadă și credința lor puternic ancorată în cuvântul și promisiunile lui Dumnezeu.

Sunt convins că și concluzia dumneavoastră va fi aceeași cu a mea după ce veți citi interviul de mai jos. La plecare, i-am lăsat lui Ghiță câteva întrebări, la care l-am rugat să răspundă și să găsească el o cale prin care să ajungă la mine. Mă bucur mult că au ajuns.

Mulțumesc Domnului și lui Ghiță pentru acordarea acestui  interviu, care sunt convins ca va fi o mare binecuvântare pentru mulți dintre cititorii Blogului nostru și nu numai, așa cum deja pentru mine a fost.

Vă provoc la rugăciune pentru Ghiță și familia lui, dar și pentru cei care vor fi expuși cuvântului mărturisit de Ghiță. Astfel, timpul petrecut acolo să devină o mare binecuvântare pentru mulți și în final Împărăția Cerului să fie îmbogățită și prin aportul adus de către fratele nostru drag, Ghiță Ignat.

-mike olari-



INTERVIU

IMG_1593

Frate Mike, fii binecuvântat tu, familia ta și lucrarea care o faci pentru propovăduirea Evangheliei Domnului Iisus Hristos.

M-am bucurat nespus de mult că ai binevoit să călătorești o distanță atât de mare pentru a mă vizita, a fost o mare încurajare pentru mine discuția pe care am purtat-o și vorbele tale de întărire și zidire.

Așadar voi răspunde cu mare drag la ceea ce m-ai întrebat in ideea că prin harul Domnului Iisus Hristos aceste cuvinte pot fi o încurajare și pentru alții.

  1. Care este motivul ajungerii  tale la închisoare?

Frate Mike, răspunsul la această întrebare este simplu, faptul că mă aflu într-un penitenciar este rezultatul acțiunilor mele din trecut, un trecut întunecat plin de lucruri ne la locul lor. Am sesizat că în pușcărie, în general deținuții se consideră victime spunând că nu sunt vinovați, ce-i drept așa cum s-a demonstrat de-a lungul timpului sunt închiși prin erori și oameni nevinovați, dar numărul lor, celor cu adevărat nevinovați este foarte mic în realitate, în comparație cu numărul celor care se consideră ei înșiși nevinovați. Celor mai mulți le este foarte greu să accepte că au fost prinși și să recunoască lucrul acesta, trebuie să mărturisesc că și mie mi-a fost la fel de greu în trecut, aș fi spus orice neadevăr doar, doar să ies basma curată .Este un lucru firesc și absolut normal să încerci să negi, nu și pentru un creștin practicant.În ceea ce mă privește astăzi,după întâlnirea cu Mântuitorul și Domnul meu Iisus Hristos percepția mea asupra ceea ce am fost este alta,îmi recunosc trecutul fie el și murdar,am înțeles că trebuie să îmi recunosc înfrângerile și greșelile trecute pentru a putea prin harul Domnului fi învingător pe viitor.

Dușmanul nr.1 al sufletului nostru este diavolul care va încerca întotdeauna să ne facă să ne ascundem după deget, să negăm greșelile trecute și să ne prefacem a fi altcineva decât suntem, dacă îi vom da ascultare și nu vom veni înaintea Mântuitorului cu tot trecutul nostru murdar, cu eșecuri, cu greșeli, cu cele mai ascunse păcate pe care le avem, atunci va fi cu neputință să fim eliberați de sub puterea acelor greșeli, păcate…etc. Am înțeles din Sfânta Scriptură că este musai să vin cu o inimă sinceră înaintea lui Dumnezeu și într-o rugăciune personală să Îi mărturisesc păcatul.

Faptul că am înțeles și făcut aceste lucruri este doar harul și bunătatea lui Dumnezeu, dar făcând așa m-am eliberat de acea greutate, presiune pe care o punea păcatul asupra mea. Mi-e rușine cu acțiunile din trecutul meu, dar nu le m-ai port povara, știu că Hristos le-a iertat atunci când am făcut legământ cu El, atunci când așa cum am scris mai sus, am venit înaintea Lui cu o inimă sinceră și mi-am cerut iertare. Știu și sunt încredințat sută la sută că El a iertat vina păcatului meu.

Bineînțeles trebuie să suport rigorile legii și consecințele acestui trecut și nu mă dau în lături de la aceasta, sunt acum închis într-un penitenciar dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru asta. Este un verset care îmi place și mă întărește în mod deosebit :„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu„ Acum pentru că știu dragostea pe care o port Domnului și știu că acest Cuvant al Lui este drept și adevărat, chiar și în situația de față, una critică, eu mă bucur și nădăjduiesc în promisiunea Lui, pentru că acum știu că toate lucrurile lucrează spre binele meu. Slăvit să fie Domnul Iisus!

2. Care este starea ta spirituală?

Mă aflu într-un loc în care moralitatea și spiritualitatea sunt pentru cei mai mulți noțiuni neștiute sau de mult uitate prin prisma a ceea ce este de fapt „închisoarea„ , indiferent dacă te afli în Europa, America sau Africa, pușcăriile sunt locuri întunecate din punct de vedere spiritual și de cele mai multe ori lipsite de orice formă de moralitate. Totuși în spatele acestor ziduri, în ciuda a tot ceea ce se crede despre pușcăriași, lumea ar fi uimită să afle că poți găsi oameni nu doar morali, dar și de caracter, cu principii de viață sănătoase.

Oameni care tânjesc după un cuvânt bun, după o mângâiere, după o încurajare,după o rază de speranță,oameni care cei mai mulți dintre ei au pierdut tot în viață, sigur prin propiile greșeli.

Frate Mike, ceea ce vreau să îți scriu este că eu cred, că Domnul Iisus s-a jertfit și pentru noi cei din penitenciare și că înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului, așadar cred în șansa fiecărui hoț, tâlhar, criminal, escroc, bandit de a fi mântuit prin harul și bunătatea Domnului Iisus Hristos, prin jertfa Lui de la cruce.

Am observat că sistemul, mai bine zis cadrele din penitenciar, începând cu gardienii, educatorii, directorii, încearcă și își doresc cu sinceritate să schimbe mentalitatea acestor oameni, prin programele pe care le implementează, ei doresc ca cei care se eliberează să iasă de aici oameni schimbați în bine. Apreciez mult ceea ce se dorește a face dar personal cred că există o singură cale de a schimba viața cuiva în bine pentru totdeauna, această cale se numește Iisus Hristos. Este doar o opinie personală repet, dar cred cu convingere că dacă așezi Evanghelia înaintea oricărui program și Îl așezi pe Iisus Hristos înaintea oricărui profesor șansele de a reabilita pe cineva sunt de sută la sută.

Știm că se duce o luptă spirituală extraordinară pentru fiecare dintre noi, ceea ce trebuie de asemenea să conștientizăm este că fără Hristos pierdem această luptă fără drept de apel. Revin la întrebarea ta, prin harul nespus de mare al Domnului Iisus Hristos consider că spiritual sunt într-o stare bună, repet datorită harului Domnului Iisus, pentru că frate Mike, în ceea ce mă  privește nu știu dacă aș rezista o zi fără să știu că El Domnul veghează asupra mea și asupra casei mele. Slăvit să fie Domnul!

Moral sunt de asemenea bine pentru că așa cum am scris mai sus sunt convins că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Domnul„ iar eu Îl iubesc din toată inima.

3. Ce înseamnă pușcăria pentru tine? Un lucru bun, sau rău?

Pușcăria poate fi un lucru bun în viața unui om. Da, chiar dacă pare fără sens sau logică, așa este, în cazul în care dorești să îți recunoști trecutul păcătos și să te smerești înaintea lui Dumnezeu. În caz contrar, poate fi cel mai oribil loc de pe pământ, pentru că aici în pușcărie realizezi cât de mic și neînsemnat ești. Cei mai mulți oameni care trec pe aici, în special cei care au ocupat funcții importante în libertate sau au o stare materială foarte bună, acceptă cu greu că în pușcărie și cel sărac și cel bogat, cel mai important sau cel mai puțin important, au același statut de deținut.

Sunt convins frate Mike, că pușcăria poate fi un lucru bun pentru om, pentru a-și pune în ordine viața spirituală, legătura cu Dumnezeu. Nu mă înțelege greșit, nu trebuie să ajungi în pușcărie să îți poți consolida relația cu Dumnezeu, dar dacă nu știu prin ce împrejurare totuși ai pășit pragul închisorii, este bine să ai în vedere faptul că înainte de toate și toți, Dumenzeu îți poate deveni cel mai bun prieten aici, iar asta fără să iți ceară favoruri, fără să iți ceară bani sau alte bunuri, trebuie doar să îi ceri din toată inima să iți devină prieten iar El cu siguranță îți va răspunde pozitiv, crede-mă te rog frate Mike, nu există prieten mai bun, mai protector, mai grijuliu, nici altcineva să îți apere mai bine pricina decât Domnul Iisus Hristos.

Un gând personal legat de relația cu Dumnezeu și de locul unde mă aflu ar fi, faptul că sunt într-un penitenciar nu mă face mai puțin copilul Domnului, indiferent ce ar spune orișicine. Cred cu tărie că fie ești închis, fie liber, fie că ești sărac, fie bogat, fie că ai o funcție importantă, fie muncești din greu într-o fabrică, dacă ești copilul Domnului, atunci ești copilul Domnului Iisus și atât! Nici unul din aspectele enumerate mai sus nu vor influența în vreun fel opinia lui Dumnezeu cu privire la tine atât timp cât inima ta îți este predată Lui.

Aceasta este părerea mea personală și m-ai cred că lumea din mediul evanghelic ar trebui să privească cu mai multă dragoste și compasiune către cei de după gratii, să ne aducem aminte că de fiecare dată când ajutăm, vizităm sau ne rugăm pentru un întemnițat, o facem pentru Domnul Iisus Hristos conform cu Sfintele Scripturi. Mare este harul și dragostea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pentru cei din închisori!

IMG_2377

4. Cum ai reacționat la aflarea sentinței definitive?

Când m-a sunat avocatul meu și mi-a spus la telefon că am primit sentinta și că este bine să merg să mă predau pentru că am fost condamnat la închisoare, cu executare, m-am retras în dormitor singur, am căzut pe genunchi și m-am rugat Domnului, am adus pe copilașii mei, pe soția mea, toată casa noastră înaintea lui Dumnezeu, L-am rugat să îngrijească El de noi toți așa cum eu nu am reușit și nici nu voi reuși vreodata, apoi am rugat pe Domnul ca timpul pe care îl voi sta în închisoare să nu fie un timp pierdut ci unul câștigat, să nu fie un timp mort ci unul viu în care să fiu de folos lucrării Domnului, apoi spre sfârșit am rugat pe Domnul să vină cu mine, să fie alături de mine în orice moment, în orice minut, să nu mă lase singur.

5. În timpul scurt pe care l-ai petrecut aici, poți să ne spui dacă într-adevăr ai simțit mâna Domnului peste viața ta?

Acum când scriu aceste rânduri sunt închis într-o celulă, sunt multe garduri înalte și gratii groase ce mă despart de libertate, dar știu că Domnul mi-a ascultat rugăciunea și este cu mine în acest loc. Înainte sa ajung în acest penitenciar din Botoșani am fost pentru o perioadă scurtă, într-un alt penitenciar de maximă siguranță din România, unde, majoritatea celor închiși acolo au făcut fapte cu violență deosebită, iar media pedepselor din acel loc este undeva între 15-20 ani. Eu mă aflam pe secția de tranzit a acelui penitenciar când am întâlnit un domn voinic, masiv. Cum nici eu nu sunt foarte mititel, privirile noastre s-au intersectat, imediat după, am făcut cunoștință și începând o discuție fiecare despre sportul pe care l-am practicat, se vedea cu ochiul liber că ambii am practicat sport de performanță. Am aflat că și el făcuse ani buni de box, așadar aveam lucruri în comun iar la pușcărie ai tot timpul din lume să asculți și să fi ascultat de către colegii de celulă. Discutând cu acest domn care era vizibil mai înaintat în vârstă ca mine am aflat cu uimire că fusese politician, unul de anvergură cu ceva ani în urmă, nu dau numele acestui om pentru că nu i-am cerut voie și nici nu cred că este foarte important. Am petrecut câteva săptămâni  împreună pe acea secție de tranzit într-o cameră de câțiva metri pătrați cu încă zece persoane, fiecare din noi urmând într-un timp relativ scurt să fim transferați în alte penitenciare în zone diferite ale țării, ideea este alta: eu trebuia să mă aflu în acel loc nu mai mult de 2,3 zile după care să fiu transferat , din cele 2,3 zile am aflat de la conducere că aveam să stau acolo câteva săptămâni din motive tehnice, supra aglomerarea din sistemul penitenciar.

În primă fază am fost tare trist pentru că era un loc neplăcut să locuiesc, aveam să înțeleg mai târziu de ce cred că am stat mai mult timp acolo decât era nevoie. Îți puteai da seama că acest om a trăit pe picior mare toată viața, prezența lui în acel mediu părea parcă desprinsă dintr-un film, nu era genul de om pe care să îl găsești într-o pușcărie, puteai vedea suferința pe chipul lui. Nu a durat mult până când în afară de sport am început să împărtășim fiecare din noi motivele care ne-au adus în acel loc, frustrarea acestui om era imensă pentru că fusese trădat de cei mai apropiați oameni din jurul lui, oameni pe care el îi ajutase enorm de mult. El povestea cu mult patos și parcă trăia fiecare moment, eu însă zâmbeam amintindu-mi că și în viața mea s-au perindat astfel de persoane. Uitându-mă la el îmi aminteam cât de afectat am fost eu de același fel de întâmplări cu același gen de oameni, spun „am fost„ pentru că Domnul Iisus a ridicat acea povară de pe inima mea, slăvit să Îi fie Numele.

Am ascultat tot ce a avut de zis fără să dau nici o replică cu toate că aveam atât de multe să îi spun, am tăcut, m-am îndreptat către patul meu, am luat Biblia aproape involuntar am deschis și am început să citesc. În mintea mea nu erau decât aceste cuvinte: „Ajută-mă Tată să răspund nu doar acestui om, ci tuturor după voia Ta.„ În momentul următor se uită la mine plin de dezamăgire și exclamă: „Am înțeles, și tu ești din ală…„. Mă întorc spre el și întreb: „De care din ăla„?

Va urma.

Sfârșitul va fi surprinzător!