Penitenciarul din Botosani

GHIȚĂ IGNAT (URSUL CARPATIN) – MESAJ DE CRĂCIUN DIN PENITENCIAR !

CRĂCIUNUL ÎN PUŞCĂRIE … POATE FI O BUCURIE !


 

Fi binecuvântat frate Mike, tu, casa ta şi lucrarea pe care o faci pentru domnul Iisus şi Împărăţia Sa. Află despre mine că prin harul lui Dumnezeu sunt bine, sunt sănătos, sănătate pe care ţi-o doresc şi ţie, casei tale şi tuturor creştinilor de peste tot. A venit luna Decembrie frate Mike, a venit şi iarna, a ajuns şi în penitenciar. Aşa cum toţi cei de afară aşteaptă Crăciunul, la fel îl aşteptăm şi noi cei închişi; fiindcă Iisus Hristos este Domn şi Mântuitor al tuturor. S-a născut pentru toti, şi pentru cei liberi şi pentru cei din închisori. Există o oarecare diferenţă, noi cei închişi avem mai mult timp să medităm la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat atunci în Betleem, dar slavă lui Dumnezeu că doar prin harul Său nespus de mare, mi-a pus pe inimă să caut întâi în Cuvânt ce însemnătate are naşterea Mântuitorului, apoi să mă cercetez pe mine personal în legătură cu această deosebită sărbătoare a creştinătăţii. Iată că am aflat lucruri noi şi diferite legate de acest timp minunat, spun lucruri diferite pentru că personal, vedeam diferit în trecut tot ceea ce era legat de Naşterea Mântuitorului.

12348495_470537153131859_1630449649_n

Doresc ca prin această scrisoare, către tine şi către oricine îi pune Dumnezeu pe inimă să o citească, să aştern câteva gânduri cu privire la însemnătatea acestei minunate sărbători: Naşterea Mântuitorului meu drag Iisus Hristos şi cum se vede ea, această sărbătoare, din spatele gratiilor.

Vreau încă o data frate iubit să dăm toată slava lui Dumnezeu şi să întăresc ceea ce ţi-am spus mai demult, că tot ceea ce îţi scriu, tot ceea ce fac şi tot ceea ce trăiesc astăzi este harul nespus de mare a lui Dumnezeu. Pentru cine? Pentru Ursul Carpatin? Nicidecum! Pentru sportivul, luptătorul, campionul Ghiţă Ignat? Nicidecum! Este harul Lui Dumnezeu pentru mine, care nu sunt decât un deţinut şi un număr, un păcătos, ce-i drept şi adevărat, un păcătos iertat prin bunătatea şi dragostea Domnului Iisus Hristos.

Îmi asum fiecare cuvânt şi ştie Dumnezeu că sunt sincer şi că fiecare cuvânt vine din inimă.

Perioada sărbătorilor, frate Mike, sunt acele zile când nu îţi doreşti decât să fi acasă cu cei dragi, să îi ştii pe toţi bine şi să îi ai alături. Îmi amintesc că atunci când eram copil, ştiam că în perioada sărbătorilor tatăl meu va fi acasă. El muncea mult pentru a ne asigura nouă tot ce aveam nevoie. Lucra ca şofer de cursă lungă pe camion şi era mai tot timpul plecat, dar atunci când se apropiau sărbătorile eram sigur că tatăl meu nu va placa nicăieri, iar prezenţa lui în casă era cireaşa de pe tort pentru mine şi frăţiorii mei. Familia la un loc, colindătroii, mirosul de bucate pregătite cu mult suflet de către mama, atmosfera aceea minunată de sărbătoare le consider lucruri extraordinare pe care Dumnezeu ni le-a lăsat să ne bucurăm de ele. Cred cu convingere că Dumnezeu nu vrea să îl vadă pe om trist, ci doreşte să îl vadă fericit, ne-a creat să ne bucurăm împreună cu El de toată creaţia Lui, de aceea a lăsat aceste mici, dar nu neînsemnate perioade de timp, aşa cum sunt sărbătorile, ca noi să ne bucurăm sufletele.

12358179_470537139798527_1561257544_n

Anii au trecut frate Mike, şi acele frumoase momente din copilărie când stăteam lângă părinţi, când umblam cu colindul, când primeam cadouri, când mă bucuram de un Pepsi-Cola sau de o portocală, fac o paranteză aici, dar şi în miez de vară dacă desfac o portocală acel miros puternic mă duce cu gândul la frumoasele sărbători de iarnă din copilărie. Aşa erau timpurile în vremea comunismului, primeam portocale doar la Crăciun, dar chiar şi aşa era o bucurie pe care în anii ce au urmat, anii adolescenţei şi după, nu am mai simţit-o. De ce? Pentru că o dată ce am crescut în vârstă nu am mai pus accent pe însemnătatea reală a acestei sărbători. Odată ce am devenit major, tânăr, si ma credeam eu pe picioarele mele, am schimbat toată frumuseţea sărbătorilor de iarnă, armonia din familie, dragostea celor din casă, cu distracţii prin discoteci, cluburi, baruri. Am schimbat acel timp frumos pe care îl petreceam cu cei dragi la masa de Crăciun, cu un timp petrecut în mult fum prin anumite cluburi, iar cei ce stăteau cu mine la masă nu mai erau cei dragi, părinţii, fraţii, ci tot felul de noi cunoscuţi care îşi spuneau prieteni. Pe unii dintre ei nu îi văzusem măcar o dată în viaţă, iar alţii dintre ei, s-au dovedit în timp, că aveau să mă rănescă cumplit, să îmi facă mult rău. Cu toate acestea îmi lăsam părinţii îngrijoraţi peste măsură acasă, părinţi care m-au iubit şi mă iubesc şi acum indiferent de situaţiile din viaţa mea, părinţi minunaţi, care în cele mai grele momente ale vieţii s-au dovedit a fi singurii prieteni. Îi lăsam, aşa cum ți-am scris, îngrijoraţi, de multe ori cu ochii în lacrimi şi plecam aproape de fiecare dată cu ceartă. Îi întristam peste măsură pe cei care mi-au dat viaţă pentru a-i face fericiţi pe aşa-zişii „prieteni” care, permite-mi să folosesc o vorbă des întâlnită aici în puşcărie, „la prima curbă te aruncă din căruţă”.

Aşadar frate Mike, au urmat ani la rând în care am uitat efectiv ce inseamnă Naşterea Mântuitorului şi vedeam, aşa cum mulţi tineri văd astăzi, doar o nouă oportunitate de a mă distra cu prietenii, un nou prilej de a bea alcool şi de a face multe lucruri slabe, care apoi adunate mi-au făcut mult rău.

Frate Mike, se obişnuieşte, mai ales la români, ca în preajma unor sărbători creştine, cel mai mult în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, ca omul să-şi aducă aminte de semenii lui şi printr-un gest frumos să încerce să îi facă fericiţi. Am observat că indiferent de culoare, clasă socială, religie, majoritatea dintre noi practicăm acest obicei ca în perioada acestei sărbători să ne deschidem inima penrru cei care sunt în nevoi, sau care au trebuinţă să fie ajutaţi. Aceste gesturi de omenie şi bunătate sunt foarte utile şi de dorit. De ce vreau să scriu câteva lucruri despre lucurile acestea? Penrru că în urmă cu câțiva ani, pe când eram mai tânăr, realizând totuşi în parte că ceea ce făceam, felul cum trăiam, faptul că nu voiam să ascult o iotă din ceea ce îmi spuneau părinţii, toate acestea mă făceau într-un fel să mă simt vinovat, ce-i drept că nu dădeam foarte mare importanţă, dar atunci când veneau sărbătorile, în special cele de iarnă, simţeam nevoia să fac ceva bun în schimbul celorlate multe rele făcute într-un an întreg. Aşa că, cumpăram diferite produse alimentare şi de menaj şi căutam familii în situaţii dificile, le vizitam dăruindu-le acele bunuri. Nimic rău în toate acestea frate iubit, dar o dată, un bătrân pe care îl vizitam, mi-a zis o vorbă care mi-a rămas întipărită în memorie până acum,  de parcă ar fi fost ieri cu toate că au trecut mai bine de 12 ani.

-Vă mulţumesc măi băitani, vă mulţumesc! Repede trec anii măi copii, să ştiţi, mai ieri eram ca voi în putere, azi îs bătrân lipsit de ajutor.

Am primit câteva lucuri pe care vreau să le lămuresc direct frate Mike pentru că aşa cum ţi-am scris la început, caut să cercetez Cuvântul (Biblia) şi cercetându-mă personal să descopăr ce nu era în regulă cu mine, cu sentimentele care mă încercau raportat la voia lui Dumnezeu pentru noi. Inima creştea în mine grozav, mă simţeam bine auzind civintele de mulţumire ale acelui bătrân. Le primeam ca şi cum mie mi se datora faptul că el, moşul, avea ce mânca. Firesc aşa era, pentru că eu îi adusesem cu mâna mea, dar potrivit cu ceea ce ne învaţă Dumnzeu mă înşelam grozav. Ştii de de? Pentru că nu cunoşteam Scriptura care zice că ceea ce dăm, dăruim, să fie dat în Numele Domnului Iisus. Era Crăciunul, sărbătoarea Domnului, totul era despre El şi Naşterea Lui, iar eu făceam acele fapte bune într-un mod greşit aşteptând sau mai degrabă bucurându-mă de nişte mulţumiri sincere din partea acelui om, dar care nu mi se cuveneau. Nu ştiam atunci că doar câteva cuvinte cum ar fi „îţi mulţumesc în Numele Domnului Iisus” sau atunci când primeam mulţumiri să fi spus „Slăvit să fie Domnul, Lui să Îi mulţumeşti.”, aceste cuvinte dintr-o inimă sinceră ar fi putut da o valoare acelor fapte bune.

-Să ai poftă, să simţi şi matale că e Crăciunul, i-am răspuns eu bătrânului.

-Poftă voi avea măi băiete căci atâtea bunătătţi mi-aţi adus. Singurul lucru de care îmi pare rău măi copii este că deşi tinda este plină de bucate, cele mai multe se vor strica fără să mai apuc să le mănânc. Toată lumea vine de Crăciun. De ce nu ar veni unul în Ianuarie, altul în Februarie şi uite aşa să am ce mânca tot timpul. Toţi se înghesuiesc amu de sărbători, iar pe la sfârşitul lui Ianuarie mă întorc iar la barabulele şi cepele mele.

Mi s-a pus un nod în gât. Nu ştiam ce să îi spun. I-am promis că îl voi vizita din nou curând, am zis eu. Într-adevăr am revenit în ograda moşului, dar nu peste an ci de Crăciunul următor. Din păcate pe bătrân nu l-am mai găsit. O vecină ne-a zis că s-a stins. Murise bătrânul în acel an. „sper că nu de foame” mi-am zis eu atunci plecând în grabă spre alte case cu familii  necăjite.

Mă întreb frate Mike, şi pe mine, şi pe cei care aşteaptă o anumită perioadă a anului pentru a face anumite fapte bune, dacă tot vrei să dai unui necăjit să mănânce sau haine să îl îmbraci, de ce trebuie să aşteptăm Crăciunul pentru a face asta? Oare când Mântuitorul spune, în Matei 22:39 „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”, a vrut să zică doar de Crăciun? Nici gând! Nu am găsit nicăieri în Biblie un anume timp pentru a face bine, ci Dumnezeu spune ca în orice vreme să îngrijim de văduvă şi orfan, iar în Matei 25 Domnul Iisus ne spune şi pe ce criterii va judeca lumea la vremea cuvenită; versetul 34 „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” Dar oare cum putem veni să moştenim această Împărăţie care este Raiul? Pur şi simplu aşa fără a face nimic? În versetul 35 primim răspunsul: „Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncare, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut, am fost străin şi M-aţi primit, am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi aţi venit să mă vedeţi, am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.” Aşadar,  nicăieri nu ne arată un anume timp, cine ne îndeamnă să ne iubim aproapele în orice vreme, pentru că semenii noştri, la fel ca şi acel bătrân, au nevoie de sprijinul nostru, nu doar în perioada sărbătorilor ci pe tot parcursul anului. Regret că deşi bătrânul mi-a atras atenţia, nu l-am vizitat să îi aduc ceva de ale gurii pe parcursul acelui an. Cu siguranţă l-aş mai fi prins în viaţă.

Dar pentru că motivaţia mea din spatele acelei fapte bune nu era să împlinesc Scriptura, pentru că nici nu o cunoşteam, dar nici nu mă interesa, de aceea nici rezultatele acelei acţiuni nu erau unele grozave, ci doar unele temporare, de moment. De aceea pot spune că cel puţin la fel ca fapta bună şi motivaţia din spatele ei este imporatantă. Îţi scriu sincer, că de cele mai multe ori făceam acte caritabile pentru că în mintea mea credeam că astfel mă pot târgui cu Dumnezeu pentru iertarea păcatelor mele. Credeam că pot înlocui şi răscumpăra greşelile mele prin câteva pungi cu cozonaci, salam, prăjituri şi alte bucate. Am înţeles abia după ce am început să citesc Biblia, şi asta s-a întâmplat nu de foarte multă vreme. Am înţeles că a face bine este de dorit, că este un lucru bun să îţi ajuţi semenii şi că dacă eşti creştin trebuie să faci asta, dar toate faptele bune pe care le facem o viaţă întreagă pot fi în zadar fără o motivaţie corectă; şi cred din toată inima. De aceea şi scriu, că o motivaţie corectă pentru orice faptă bună trebuie să fie în principal pentru a da slavă Lui dumnezeu, apoi vin celelalte motive care ne fac să sprijinim pe semeni.

Aşadar frate Mike, ce crezi că făcea tânărul Ghiţă după ce termina de împărţit pachetele cu bunătăţi? Mergeam la Biserică să mă rog sau să Îl laud pe Dumnezeu? Dădeam fuga acasă să stau lângă părinţi şi să mă bucur alături de ei, de surioara şi de fratele meu mai mic, de acea frumoasă sărbătoare?

Nicidecum, ci îţi spun sincer că nu ştiam cum să ajung mai repede la club, la discotecă, cum să fac din nou aceleaşi fapte urâte şi aceleaşi păcate, cu o falsă împăcare de sine şi o falsă impresie că prin câteva fapte bune o pot lua de la capăt cu destrăbălarea, pentru că mă gândeam eu „am făcut atâtea milostenii că am rămas fără nici un păcat”, iar planul era că la Crăciunul viitor voi face la fel, poate chiar mai multe daruri astfel voi plăti pentru păcatele din viaţa mea. Toate aceste gânduri erau la fel de false ca şi viaţa pe care o trăiam.

Lipsa de informație, lipsa citirii Bibliei, duce către astfel de practici frate Mike, pentru că tânărul Ghiță de atunci, deşi rebel din cale-afară, totuși conștientiza faptul că făcea greșeli, păcate, iar omul în general, oricât ar fi de rău, dorește să răscumpere cumva răul făcut. De aceea oamenii foarte bogați, mafioți, dictatori, chiar ridică clădiri impresionante, fac cu banii lor acte caritabile, și le închină Lui Dumnezeu în speranța că le va ierta păcatele, însă Dumnezeu nu este curios de faptele noastre bune decât dacă inima noastră Îi aparține. Pentru că, dacă acum fac o faptă bună, dau unui necăjit să mănânce, iar în momentul următor mă gândesc unde și cu cine să îmi beau mințile, pe cine să fur, cum să înșel, cum să curvesc sau cu cine, cum să mă destrăbălez diseară, cum va fi privită fapta mea bună înaintea Lui Dumnezeu care este Sfânt?

În  1Petru 1:5 ni se spune clar „Ci după cum Cel ce v-a chemat este Sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră” Nu ne zice Biblia să ne facem de cap cu toate poftele noastre, iar apoi să dăm ceva daruri, să facem caritate căci vom fi iertați. Sub nici o formă! „Căci este scris: Fiți sfinți căci eu sunt Sfânt.”

Ce vreau să spun frate Mike este să nu ne amăgim, că dacă pregătim câteva pachețele pentru cei sărmani, sau facem caritate, sau suntem filantropi fără să trăim așa cum ne cere Scriptura, avem vreo șansă la iertarea păcatelor și inclusiv la mântuire. Așadar nu trebuie să ia nimeni în serios ce scriu eu, dar este absolut necesar să ia în serios cuvântul Lui Dumnezeu, Biblia; și asta într-adevăr dacă credem că există Dumnezeu și judecată, iar aici Scriptura ne lămurește și ne spune exact cum stă treaba în 1 Petru 3:17 „Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre.”

Mă purtam eu cu frică atunci când făceam toate acele lucruri pe care Biblia le condamnă  îndată ce terminam de făcut fapte bune? Nu frate drag. Nu mă purtam după voia Lui Dumnezeu. Așadar, ce valoare aveau toate acele acte caritabile? Conform cu Scriptura, valoarea lor era egală cu zero.

Frate drag, ziceam că lipsa de informare duce la astfel de practici și gândiri. Această problemă are o rezolvare simplă, citind Scriptura, Biblia, Cuvântul Lui Dumnezeu. Sunt atât de fericit că Dumnezeu a adus în viața mea această Carte care nu este altceva decât o frumoasă scrisoare de dragoste pe care el, Creatorul, o trimite din iubire nouă, creației Lui.

Citind acum din această scrisoare de dragoste, din Biblie, îmi dau seama cât de mult mă amăgeam în trecut. Poate că intențiile mele erau bune, dar faptul că nu cunoșteam ceea ce vrea cu adevărat Dumnezeu de la mine, ci căutam doar să satur ego-ul meu, a făcut ca toate intențiile și faptele mele bune să aibă un efect de moment, acele bucate într-adevăr saturând foamea acelor oameni, dar atât. Din Biblie am înțeles că Dumnezeu dorește ca ecoul faptelor și al acțiunilor noastre de aici și de acum, să răsune în eternitate, veșnic, pentru totdeauna. Lăudat să fie Dumnezeu! Nu-i așa că e minunat?

Vorbeam la telefon cu scumpa mea surioară Ana Maria în una din aceste zile, legat de tristele evenimente ce au marcat acest final de an atât România cât și întreaga Europă. Îi spuneam surioarei mele cât este de important menținerea unei relații vii, active cu Dumnezeu și că El, Tatăl, prin Biblie a trimis, așa cum am scris mai sus, o scrisoare omenirii, pentru ca noi, citind-o și meditând la ce este scris în ea să cunoaștem voia Lui pentru noi. Dar cum vom putea noi vreodată, îi spuneam Anei Maria, să ținem o strânsă legătură cu cineva dacă atunci când acea persoană ne trimite o scrisoare, noi în cel mai bun caz o așezăm în bibliotecă, sau prin vreun dulap unde doar praful se așează pe ea? Cum poți știi ce a vrut acea persoană? Ce ne-a întrebat? Ce să îi răspundem? Dacă nu vom citi ceea ce ne-a trimis?

Și am făcut o paralelă între felul cum ne răspundem noi la scrisori, pentru că eu și Ana Maria ne scriem constant de când am fost arestat. Aș fi putut să îi răspund dacă nu îi citeam scrisorile? Aș fi putut ști ceea ce simte pentru mine, ceea ce dorește să îmi transmită, dacă aș fi pus scrisorile ei pe un raft și le-aș fi lăsat acolo? Nicidecum. Astfel, frate Mike, se întâmplă și cu scrisoarea pe care ne-a trimis-o Dumnezeu, și anume Biblia. Ani de zile a stat așezată frumos în biblioteca mea de acasă, pusă la loc de cinste și așezată în așa fel încât oricine intra în casă să o poată vedea, gândindu-mă eu în acest fel că cei care o văd vor ști că sunt un creștin adevărat pentru că am Biblia în casă. Dar dacă vreunul din acei oameni m-ar fi întrebat un lucru elementar din acea Carte, sau m-ar fi rugat să repet un singur verst, cu siguranță aș fi dat cu bâta în baltă; căci habar nu aveam ce stă scris în ea, în Biblie, și asta pentru că nici nu am fost interesat, și nici nu am fost îndemnat să citesc. Atunci eu nu încercam decât să salvez aparențele, ori treaba asta nu merge la Dumnezeu, care, prin anumite împrejurări pe care nu le voi reda aici, ci într-o viitoare scrisoare, a făcut ca eu să dau jos din bibliotecă acea carte și să o citesc și la modul cel mai serios să îmi doresc să o împlinesc.

De ce să îmi doresc să o citesc și să vreau să trăiesc cât mai mult așa cum mă îndeamnă ea, Biblia? Pentru că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, iar în Evanghelia după Ioan ne spune că Cuvântul însuși era Dumnezeu.

În concluzie, dacă mă interesează soarta mea, soarta copiilor mei și a celor dragi, am toate motivele din lume să citesc și să caut să împlinesc. Sunt lucruri deosebite de descoperit în Biblie, lucururi care ne privesc în mod direct. Viața noastră depinde de aceste lucruri profunde, de care așa cum ți-am mai scris, nicăieri nu le găsești decât în Sfintele Scripturi. Legat de aceste triste evenimente, despre care am scris că discutam la telefon cu sora mea, cu Ana Maria, cred cu tărie că nu doar românii ci toți europenii, și lumea întreagă le pot evita pe viitor dacă conștientizăm necesitatea urgentă de a ne apropia de Cuvânt și implicit de Dumnezeu.

Mă apropii de sfârșit frate Mike, dar nu înainte de a le răspunde acelor care poate ar spune: „Domnule, pe cine păcălește ăsta? Chiar regretă el și felul cum a perecut sărbătorile mai demult?” Iar unii s-ar putea întreba asta pe bună dreptate uitându-se la felul cum trăiam în trecut. Dar pe lângă faptul că Dumnezeu mi-a schimbat inima, locul și situația în care mă aflu, stau mărturie când spun că îmi pare rău pentru fiecare moment pe care l-aș fi putut petrece lângă cei dragi și nu am făcut-o. Nu trebuie să te gândești prea mult ca să îți dai seama că un om privat de libertate, un om care își vede copii o dată pe lună, părinții la fel, își dorește să nu fi irosit nici un minut din ceea ce putea fi un timp minunat alături de familie.

Dacă l-aș avea acum în fața mea pe Ghițăcel de 14-15 ani, plin de vise mărețe, plin de ambiție și orgoliu, acel tânăr care credea că toată lumea e a lui, i-aș spune astfel:

„Dragul meu, nu pierde timpul prețios prin cluburi, prin discoteci, cu oameni care cu toate că pozează în prieteni, nu dau doi bani pe tine. Nu întoarce vorba mamei și tatălui tău. Du-te înapoi căci au rămas în pragul ușii plângând. Șterege-le lacrimile de pe obraz, sărută-le mâna și rămâi lângă ei. În unele momente grele ale vieții tale, vor fi singurii rămași lângă tine. Sărbătorile petrece-le lângă familie în acea frumoasă și călduroasă atmosferă. Sunt momente unice. Trăiește-le ca atare.”

Aceasta este realitatea din sufletul meu și toate acestea s-au schimbat pentru că în bunătatea Lui, Dumnezeu se ocupă de om până la cele mai mici detalii, făcându-l să pună preț pe lucuri și situații cărora altădată nu le dădea importanță.

În situația mea sunt zeci de mii de oameni doar în România și multe milioane în întreaga lume care și-ar dori din toată inima să petreacă măcar o zi acasă cu familia de Crăciun; oameni care cu siguranță regretă faptul că, odată, când stătea în puterea lor să aleagă, au decis ca în locul sărbătorilor în famile, să irosească timpul în tot felul de cârciumi sau bodegi.

De asemenea, dacă aș avea posibilitatea să transmit un mesaj tuturor tinerilor din lume, le-aș spune că nu este absolut necesar să ajungă într-o pușcărie sau într-o altă situație neplăcută pentru a decide să dea valorea pe care o merită acest timp minunat cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu, și anume sărbătoarea Nașterii Mântuitorlui Iisus Hristos. Fiecare are libertatea să facă ce vrea cu timpul lui, mai puțin cei din închisori, de aceea oricine ai fi, oricât de amărât sau de bogat, orice funcție ai deține, dacă ești un om liber, decide să îți petreci nu doar sărbătorile, ci viața întreagă într-un mod plăcut lui Dumnezeu.

Frate Mike,  nu voi putea fi alături de Adriana, de David, de Levi, de Filip și de restul familiei de aceste sărbători, iar lucrul acesta nu este ușor de trecut, dar mă încred în Dumnezeu și mă rog Lui ca prin marea Lui dragoste să fie prezent atât în sânul familiei mele, cât și în mijlocul nostru aici în penitenciar, să îngrijească atât de ei acasă cât și de noi aici; și când zic „noi aici” mă refer la cei dragi ai mei din penitenciar pentru că Domnul Iisus s-a îngrijit, frate drag, ca și aici în pușcărie să pot avea o părtășie deosebită alături de o mână de oameni cu care mă întâlnesc aproape seară de seară pentru a citi din Cuvânt, a studia, a cânta Domnului și a ne ruga. Bucuria mea imensă este că rugăciunile noastre, dar și ale voastre au fost ascultate, iar acest grup de care îți ziceam se mărește de la o zi la alta văzând cu ochii. Oameni la care nu te-ai fi gândit vreodată, ni se alătură, la început din curiozitate, apoi din dorința de a descoperi mai mult. Vin în fiecare seară să audă din Cuvântul Lui Dumnezeu. Nu facem altceva decât citim Biblia, discutăm liber, apoi, raportat la Scriptură încercăm să răspundem întrebărilor pe care fiecare dintre noi le are. E o părtășie grozavă. Nu cu teologi, nu cu oameni cu studii, ci cu deținuți de rând, oameni apăsați, împovărați de tot felul de lucruri și necazuri, dar care vin la întâlnire bucuroși, și plini de nădejde că Dumnezeu le va da răspuns la toate frământările și întrebările. De aceea mă rog ca Domnul să miște cât mai multe inimi și ca, în curând, acel loc unde ne întâlnim, să fie neîncăpător.

Este un început timid frate Mike, dar cred într-un Dumnezeu care schimbă inimi, caractere, care schimbă oameni care altădată păreau de neschimbat. El, Dumnezeu care a făcut cerurile și Pământul, Universul și tot ceea ce se vede, El e singurul care poate reabilita un om. El, singurul care poate face dintr-un bețiv, un gospodar, dintr-un hoț, un om onest, iar din cei care Îl cheamă, copii ai Săi. Slăvit să Îi fie Numele în veci!

Cât despre soția și copilașii mei, așa cum ți-am scris mai sus, îi încredințez în Mâna tare și puternică a Domnului Iisus Hristos, iar ținând aproape și rugându-ne unii pentru alții, vom reuși să trecem și peste aceste momente dificile. Sunt momente grele frate drag, dar nu îmi pot imagina cât de greu ar fi fost dacă nădejdea noastră ar fi fost alta decât Cel pe care Îl sărbătorim această lună, Domnul și Mântuitorul meu drag, Iisus Hristos.

IMG_2377

De aici, din Penitenciarul Botoșani, transmit cele mai calde urări de sănătate și binecuvântare tuturor Românilor și nu numai și tuturor de peste tot; pentru că Iisus Hristos s-a născut pentru toți de peste tot, pentru toată omenirea. Îmi doresc ca 2016 să fie un an în care Dumnezeu se va îndura de toți, în special de creștinii din Orientul Mijlociu care suferă prigoană, chinuri, moarte pentru Numele Lui; apoi ca Dumnezeu să transforme cât mai multe inimi. Să fie un an al harului Lui Dumnezeu pentru noi toți.

p.s.: Ca și motiv de rugăciune frate Mike, ar fi ca Dumnezeu să își facă simțită prezența cât mai profund; căci în penitenciarul Botoșani nadajduiesc că sunt oameni care se vor ruga pentru noi fiincă avem mare nevoie de acest lucru.

Fii inecuvântat! Transmite salutări fraților din biserica unde mergi, familiei, în special fiului tău care s-a întors de curând acasă. Doresc mult, dacă va voi Domnul Iisus, să îl întâlnesc dacă va fi posibil. Următoarea dată când veniți pe la mine, să veniți împreună.

Până la o următoare scrisoare, rămâi în brațul tare al Domnului Iisus. El să te întărească, să fii neobosit în lucrarea pe care o faci.

Domnul Iisus să vă binecuvinteze!

Ghiță Ignat

GHIȚĂ IGNAT (URSUL CARPATIN) – un nou mesaj din Penitenciarul din Botoșani!

De fiecare dată când primesc mesaje de la fratele Ghiță, sunt foarte marcat și impresionat de atitudinea lui de copil al lui Dumnezeu. Așa cum putem citi despre apostolul Pavel, care spunea că s-a obișnuit să trăiască și-n belșug, dar și-n sărăcie, fără să murmure vreodată, o atitudine de creștin matur

Posesiunile acestei lumi sau împrejurările vieții, nu ar trebui să influențeze atitudinea noastră față de Dumnezeu, dacă relația noastră cu Dumnezeu este PUTERNICĂ și REALĂ.

Din păcate, acești creștini sunt tot mai puțini. Și totuși, mai sunt. Iar unul dintre ei, se poate vedea nu din ceea ce spun eu, ci din ce scrie el, personal, este Ghiță Ignat. Slăvit să fie Dumnezeu care-l întărește zi de zi

Fiind de comun acord cu Ghiță, dorim să transmitem un mesaj din partea lui, pentru cititorii blogului nostru și nu numai, în fiecare lună. El dorește să fie o sursă de încurajare și binecuvântare pentru toți (în special pentru generația mai tânără) chiar de acolo din Penitenciar.

Să continuăm să ne rugăm pentru Ghiță și întreaga lui familie, soția sa Adriana și cei trei copilași ai lor.

Cu toată dragostea

-mike olari –


„Dincolo de aparențe”


IMG_1593Frate Mike, Dumnezeu să te binecuvinteze pe tine, casa ta, și lucrarea pe care o faci pentru propovăduirea Evangheliei.

Vreau să îți mulțumesc în Numele Domnului Iisus Hristos pentru tot sprijinul moral și spiritual pe care mi-l oferi, pentru colaborarea noastră și pentru posibiliatatea pe care o am să pot sluji mai mult Domnului, împărțind cu tine și cu alții lucrurile deosebite pe care Domnul Iisus le face aici după aceste garduri înalte de beton. Avem un Dumnezeu mare și lucrător care iubește în egală măsură atât pe cei liberi cât și pe cei din pușcărie. Slăvit fie El în veci!

Frate drag, așa cum am mai vorbit acum câteva săptămâni, aceste rânduri pe care ți le trimit prin îndurarea Domnului Iisus Hristos au menirea de a fi o încurajare pentru cei care le citesc și sper din toată inima ca Dumnezeu să facă acest lucru. M-am bucurat că m-ai întrebat de ce scriu mereu Numele Domnului Iisus cu doi de ”Ii”. E o oportunitate bună să clarificăm acest aspect. Mă consider un om liber în Domnul Iisus și cred că un singur ”I” sau doi de ”Ii” nu fac nici o diferență, ci ceea ce este în inima noastră și dragostea Domnului care este în noi, acestea fac diferența. Fără să intru în alte detalii scriu așa pentru ca unii oameni care cred că aceasta înseamnă ceva, să nu se poticnească în acest lucru repet, în opinia mea lipsit de importanță. Isus sau Iisus este un singur Domn și Mântuitor al celor care cred în El și sper că cei care sunt familiarizați cu Evanghelia să înțeleagă acest lucru prin dragoste pentru ceilalți.

M-am gândit mult la ceea ce urmează să îți scriu, știind că prin lucrarea pe care o faci aceste rânduri vor ajunge să fie citite de mulți oameni, în special de tineri, m-am rugat mult lui Dumnezeu să îmi pună pe inimă lucruri pe care El le dorește a fi așternute aici, de aceea a trecut ceva timp până să încep a scrie. Cer mereu călăuzirea lui Dumnezeu, iar dacă simt că nu o primesc prefer să nu mișc un deget de aceea câte odată s-ar putea ca scrisorile mele către tine să ajungă un pic mai târziu decât ne propunem noi doi.

În această scrisoare vreau să îți relatez o întâmplare deosebită din punctul meu de vedere, care m-a făcut să înțeleg încă o dată că înaintea lui Dumneezeu, nu se are în vedere fața omului, etnia sau culoarea, situația materială sau studiile, pregătirea cuiva ci inima, cea din care izvorăsc toate acțiunile noastre.

Am un coleg de secție pe care l-am cunoscut de curând. Pentru mine și cei de aici el este domn profesor pentru că, pe lângă că este un om educat și cu foarte mult bun simț, în civilie era un profesor mult stimat și respectat datorită rezultatelor deosebite pe care le obținea cu elevii săi. Un om cu multe studii sau cum am spune noi aici ”cu multă școală” cu care adesea vorbesc și de la care am descoperit că am multe de învățat. Pe acest om îmrejurările și necazurile prin care trece l-au făcut să vină aproape de Dumnezeu, să caute sprijin și ajutor la Cel care spune el „a fost Singurul care nu l-a dezamăgit.”

Îmi spunea domnul profesor că nu ar fi reușit niciodată să se apropie de Dumnezeu dacă nu ar fi ajuns în temniță, dacă nu ar fi trecut prin această perioadă nefastă a vieții. Mi-a povestit  că, deși avea tot ceea ce își poate dori un om, de la un loc sus în societate până la o familie frumoasă și o situație financiară bună, întotdeaua atât cât a trăit a avut un gol sufletesc pe care nu a areușit să îl umple cu nimic, absolut nimic din ceea ce a făcut. Acum aici în pușcărie își ia puterea de a merge înainte din ceea ce a pus Domnul Iisus în acel gol din sufletul său…dragostea lui Dumnezeu. Vorbele lui m-au atins, faptul că el a văzut că simt ceea ce el îmi zicea a fost ca relația noastră de amiciție să devină una de prietenie. Domnul profesor face parte din biserica traditională, dar asta nu ne împiedică ca discuțiile noastre zilnice să îl aibă ca subiect central pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Ne întâlnim în fiecare dimineață la diferitele activități pe care le facem aici în penitenciar și lăudăm pe Domnul și povestim fiecare cum și în ce mod miraculos a mai lucrat Dumnezeu în viețile noastre și al acelora dragi de acasă. Și poate cineva s-ar întreba ce ar putea să fie nou de pe o zi pe alta? Îți spun dn toată inima frate Mike, in fiecare dimineață venim nu cu un singur nou motiv de mulțumire ci cu multe motive. Sunt multe ocaziile și situațiile când văd lămutit că Dumnezeu îmi este aproape și intervine miraculos. Bucuria mare este aceea că nu sunt singurul și încep și alții să vadă în viața lor mâna atotputernică a Domnului. Cred că nu există om care dacă s-ar opri un moment să se uite în viața lui să nu observe măcar una din bunătățile lui Dumnezeu prezentă în fiecare zi. Ține de fiecare din noi cum ne raportăm la ceea ce primim zilnic de la Domnul. Pentru unii pot fi lucruri banale, pentru alții binecuvântări. Primii le trec cu vederea ceilalți se bucură de numai. Spre exemplu săptămâna trecută am primit o ascuțitoare, ținând cont că tot ceea ce scriu este scris în creion și până acum îmi ascuțeam creionul cu un capac de conservă, pentru mine a fost o mare binecuvântare acea banală ascuțitoare. M-am bucurat și am dat slavă Domnului pentru asta. Nu ne rămâne decât să ne uitam mai atent în viețile noastre și să ne contabilizăm bine ceea ce primim din Mâna Domnului.

Într-una din aceste dimineți domnul profesor mi-a spus că de când a înțeles din Scriptură că trebuie să își iubescă semenii l-a făcut să își dorască să caute ceva bun în fiecare din cei pe care îi întâlnește aici. În pușcărie ai timp necesar să poți să dezvolți o relație de amiciție cu fiecare deținut. Faptul că stai cu aceiași oameni ani de zile îți dă această posibilitate.

Într-o adunătură de hoți, tâlhari, criminali, escroci ai putea spune că nimic bun nu poți găsi, căci tocmai de aceea au fost aruncați după gratii, pentru că au fost foarte răi. Poate așa ar gândi majoritatea și pe bună dreptate dacă te uiți strict la ceea ce au făcut acești oameni, însă profesorul m-a încurajat să ma uit mai departe de răul pe care oamenii îl comit.

Îi vezi înjurând, blestemând făcând lucruri rele din cale afară, dar eu cred – zicea domnul profesor – că nu există om în care să nu fie ceva bun 1%….0,1% un procent cât de mic, dar acolo tot există ceva bun, pentru că vezi tu Ghiță suntem făcuți după asemănarea lui Dumnezeu, chiar dacă vrămașul caută prin cele mai josnice mijloace să nea ducă în cele mai josnice stări ale naturii umane, totuși în Scriptură zice că Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Lui de aceea vom găsi ceva bun în orice om, oricare ar fi fapta pe care a comis-o.

După această discuție am început să fiu mai atent la felul cum vorbește și interacționează el cu ceilalți deținuți și am observat spre surprinderea mea că profesorul stă de vorbă cu absolut orice deținut și că în momentul când discută cu el, pușcăriașii își schimbă expresia feței, devin mai zâmbitori, sunt foarte prietenoși. Am rămas surprins pentru că de regulă pușcăriașii duri, cei cu pedepse mari depeste 20, 25 de ani nu discută cu oricine. Profesorul nu este un om care să impresioneze la prima vedere sau care să inspire frică; din contră e un om blajin cu o atitudine smerită, dar atunci când abordează un deținut „cu probleme”, unul din acei oameni care au avut o pedeapsă foarte mare de executat și care nu mai au nimic de pierdut în acel moment, acei pușcăriași periculoși devin ca niște mielușei. Am rămas surprins și m-am întreat ce le-o fi zicând? Ce fel le vorbește? Cum o face? Că acești oameni își schimbă atitudinea instantaneu. Mi-am laut inima în dinți și l-am intrebat, iar el mi-a răspuns destul de simplu – este vorba Ghiță – zicea el…de ceea ce am discutat zilele trecute, când vorbești cu un om caută în el partea bună, chiar dacă de multe ori nu o vezi, chiar dacă nu găsești nimic bun în cineva la prima vedere caută dincolo de aparențe, nu este nimic secret, dar sunt de ceva vreme printre acești oamenii, iar ei știu că eu nu sunt interesat de ceea ce au făcut rău ci de ceea ce au bun în ei, de potențialul lor de a deveni oameni buni.

Am fost încurajat de domnul profesor să pun asta in practică și din nou am rămas uimit să descopăr că oamenii, în special cei care au un trecut infracțional grozav oameni care toată viața au fost arătați cu degetul, judecați, condamnați, respinși de societate, în momentele în care reușești să treci peste toate relele din viața lor și să te oprești la puținul bine care există acolo ascuns în ei acești oameni se deschid într-o manieră extraordiară, iar în fiecare din ei există dorința de schimbare, de a deveni altceva decât pușcăriași.

După această experiență m-am bucurat mult să vad că Domnul îmi vorbește în diferite ocazii prin diferiți oameni, și că mi-a deschis ochii mai mult în această direcție, în aceea de a căuta să vad dincolo de aparențe, de a nu obosi căutând în fiecare om ceva bun.

În timp ce mulțumesc Domnului pentru aceste lucruri și pentru acest om cu care nu voia întâmplării a făcut ca noi doi să ne împrietenim, ci voia lui Dumnezeu. Am avut un gând legat de el, de domn profesor. Acest om a simțit binecuvântarea lui Dumnezeu în viața lui, vede lucrurile deslușit, se hrănește doar din Evanghelie într-un cuvânt Îl iubește pe Domnul, dar am sesizat că are o problemă în a împărtăși cu noi cei din jur minunile pe care le-a făcut Dumnezeu în viața lui. De când l-am cunoscut până să îmi spună de relația lui cu Domnul Iisus a durat ceva vreme. Eu am înțeles că atunci când întâlnesc pe cineva chiar și pentru prima oară, primele lucruri pe care le spun sunt cum mă cheamă și al cui sunt. Când eram copil și am început sportul luptelor de performanță, când întâlneam pe cineva spuneam ”Mă numesc Ghiță și fac lupte la maestrul Valerică”. Astfel toată lumea știa că dacă se ia cineva de mine numaidecât maestrul va veni să îi ceară socoteală, iar el era un om dur și de temut mai ales de către ”șmecherașii” care nu de puține ori m-au lăsat fără banii de covrigi pe care mama mi-i dădea dimineața când plecam la școală. Recomandându-mă astfel nimeni nu a mai indrăznit să mai pună un deget pe mine, cu cât mai mult acum când Dumnezeu m-a făcut copilul Său eu trebuie cu bucurie să îmi prezint atât identitatea lumească, dar mai ales cea duhovnicească (cred că este important pentru creștini să spună ”Da am pe Dumnezeu ca Tată și nu doar la Paște sau Crăciun ci în fiecare clipă, ceas, zi, în El mă încred și cu El merg zi de zi.”)

I-am spus profesorului toate aceste lucruri și că eu doresc să îl incurajez să împartașească cu toată lumea. I-am zis:

-Dumneavoastră ați aflat un leac pentru durerea din suflet, un remediu pentru depresie, acesta este Iisus Hristos.

-Da Ghiță – a replicat el – acesta este adevărul.

-Eu știu și vă cred, dar trebuie să aveți curajul să împărtășiți acest adevăr tututror. Unii s-ar putea să vă considere fanatic, alții chiar nebun, dar credeți-mă este datoria noastră sa facem asta dacă într-adevăr „am gustat cât de bun este Domnul”. Leacul pe care l-am aflat trebuie dat mai departe către alte inimi încercate.

Nu a replicat nimic priofesorul, dar l-am văzut mișcat de discuția noastră. Speram doar să nu fi fost un motiv de poticnire pentru el. Câteva zile mai târziu Dumnezeu mi-a arătat că nu fusese deloc cum gândeam eu ci El a mișcat lucrurile în acea direcție.

În una din următoarele zile pe când aveam o discuție cu domnul profesor a intervenit între noi un tânăr de etnie romă. Intrând în vorbă cu profesorul și discutând cu el anumite aspecte din viața lui,mi-am dat seama că era dezamăgit că la instanța pe care tocmai o avuse nu îi micșoraseră pedeapsa domnii judecători așa cum el se aștepta. În acel moment am simțit că trebuie să îi zic câteva cuvinte și să îl îmbărbătez, dar am fost întrerupt de profesor.

-Dă-te mai aproape Ghiță, el nu aude decât printr-un aparat…mi-a zis profesorul. Am văzut imediat că are un dispozitiv în urechea dreaptă așa că m-am apropiat de el și i-am zis:

-Prietene, știe Dumnezeu de ce nu ți-a tăiat nimic din pedeapsă, toate pot fi spre binele nostru. Nu ai văzut la TV în acel an pe la început un deținut a fost eliberat după mulți ani de pușcărie, iar în drum spre casă a fost călcat de o mașină și a murit fără macar să își mai vadă familia? Trebuie să crezi ca Dumnezeu le are pe toate în control și să vezi partea bună a lucrurilor, ești în viață, ești pe picioarele tale, e mare lucru.

-Așa este, spuse tânarul, și întorcându-se spre profesor îi spune:

-Domnule profesor, m-ați încurajat mult prin ce mi-ați spus despre Dumnezeu. El chiar lucrează. M-am rugat și după vestea rea am primit una foarte bună, nu voi mai fi transferat la alt penitenciar. Dumnezeu a făcut exact cum mi-am dorit și L-am rugat. Voi rămâne aici. Ar fi fost greu, chiar imposibil pentru familia mea să mă viziteze dacă eram dus în altă parte.

În acel moment mi-am dat seama că profesorul începuse să mărturisească bunătatea pe care a avut-o Dumnezeu față de el și celorlalți deținuți fără să se rușineze. Am dat slava Domnului pentru toate și Îi mulțumesc în fiecare zi că îmi dă posibilitatea să vad, să asist, să fiu parte la ceea ce face El. Este mare lucru pentru că știe Tata cât de mult sunt încurajat când văd că El lucrează, că este prezent și că nu m-a uitat aici, după aceste gratii groase și ziduri înalte,cu toate că aș fi meritat din plin acest lucru.

Pentru o clipă timpul parcă se oprise în loc. Mă uitam la fața acelui tânăr rrom. Bucuria lui era pricinuită de faptul că Dumnezeu îi ascultase rugăciunea și nu fusese transferat. Bucuria mea era atât de mare pentru că Dumnezeu i-a transormat temerile profesorului în mult curaj, iar el a început să le vorbească și altora despre minunile pe care Domnul le-a făcut în viața lui. Bucuria de pe chipul domnului profesor era mai vizibilă și expresivă ca a mea și a acelui tânăr la un loc. A văzut cum Dumnezeu îl folosește. Ca și deznodământ la tot ceea ce s-a petrecut acolo aș putea spune: trei oameni, etnii diferite, principii diferite, aceeași bucurie și aceeași nădejde-Iisus Hristos!

Dragă frate Mike, mă apropii de final, dar aș vrea să mai aștern doar câteva concluzii. Cred că atât cât trăim suntem într-o continuă lecție pe care Dumnezeu ne-o predă în fiecare zi a vieții noastre. Mereu avem ceva de învățat unii de la alții. De aceea cred că oricât ar fi de pregătit cineva în orice domeniu îi va fi drag lui Dumnezeu să il vada pe acel om că îi ascultă și pe alții și că e gata să învețe dacă este cazul.

Am înțeles că întotdeauna trebuie să văd partea bună a fiecărui om și să îl ajut să descopere și să o dezvolte. Vrăjmașul sufletelor noastre va căuta în totdeauna să ne facă să vedem doar ce este rău în cei din jurul nostru, însă Mântuitorul și Domnul nostru Iisus Hristos ne învață atât de frumos să biruim răul prin bine. Acum aproape zilnic prin dialogul pe care îl am cu ceilalți deținuți descopăr lucruri deosebit de bune în oamenii cu care înainte nu aveam prea multe de discutat. Ceea ce este cu adevărat frumos Dumnezeu m-a făcut ca eu însumi, să descopăr în propria-mi persoană anumite părticele bune, puține ce-i drept, dar există. Este interesant că atâta timp cât contabilizam doar răul din viața mea nu aveam timp să văd și ceea ce Dumnezeu a pus bun în mine.

Frate Mike, dacă în oameni ca noi, cei din pușcării, tot se mai găsește ceva bun, cu cât mai mult în cei liberi din societate, și mai ales în cei care Îl iubesc pe domnul Iisus.

Aș dori dacă s-ar putea, să transmit acest gând tuturor oamenilor. Să nu se lase amăgiți de vrăjmaș căutând mereu partea rea a celor de lângă ei, fie la soți, frați, cumnați, vecini. Să urmăm mai degrabă ceea ce ne-a învățat Domnul Iisus: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Știi ce îmi pare rău frate Mike? Îmi pare rău că 30 de ani nu am știut lucrurile acestea sau nu am știut că le știu din cauză că am fost prea egoist. M-am iubit prea mult pe mine și prea puțin pe cei din jurul meu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că în bunătatea Lui a găsit cu cale să schimbe aceste lucruri în viața mea. Niciodată nu e prea târziu să Îl chemam pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru a ne schimba inima, atâta timp cât mai avem suflare, atât timp cât mai trăim.

Închei aici frate Mike, cu speranța că Dumnezeu va face ca aceste rânduri să fie o încurajare pentru cei ce vor citi. Dacă măcar un om va fi încurajat, sau măcar unul va zice ”Slăvit să fie Domnul!”nimic nu este în zadar. Tot la final vreau să las și un motiv de rugăciune pentru deținuții de aici conducerea și angajații acestei instituții și nu în ultimul rând pentru domnul profesor, colegul meu de secție.

Dumnezeu să îi binecuvinteze pe fiecare în parte și să îi aducă aproape de El, să lucreze la inima fiecăruia în bunătatea Lui. Amin.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face în și cu viața mea. Îi mulțumesc pentru aceste rânduri și nu în ultimul rând pentru prietenia noastră. Fii binecuvântat frate Mike, tu, casa ta și lucrarea pe care o faci.


 

Ghiță Ignat